Judicial assistant's salary reclassification claim rejected after prior ruling lacked same legal issue and law caps seniority tiers at five years.

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 18.08.2022, sub nr. x/2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a XI-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei anularea în parte a adresei nr. x/04.07.2022 şi a Ordinului nr. 418/C/07.02.2022, emiterea unui nou ordin de încadrare cu luarea în considerare a unei indemnizaţii brute lunare de încadrare în raport de transa de vechime efectivă în funcţie de peste 20 de ani, gradaţia 5 şi indemnizaţia corespunzătoare acestei vechimi, precum şi în raport de sporurile de risc şi suprasolicitare neuropsihică, de confidenţialitate, de condiţii vătămătoare şi periculoase (toxicitate) cuvenite, faţă de nivelul maxim aflat în plată în cadrul autorităţii judecătoreşti pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă cu cei care beneficiază de un nivel de salarizare superior.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 692 pronunţată la 10 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a calificat excepţia prescripţiei invocată de Ministerul Justiţiei ca fiind o apărare cu privire la fondul cauzei şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civilă nr. 692 pronunţată la 10 aprilie 2023 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinice.

În cuprinsul motivelor de recurs s-au invederat următoarele:

Reclamantul a solicitat anularea răspunsului administrativ nr. 2/26193/2022/04.07.2022 şi anularea parţială a Ordinului nr. 418/C/07.02.2022 emis de Ministerul Justiţiei, cu consecinţa emiterii unui nou ordin de salarizare care să reflecte indemnizaţia brută lunară corespunzătoare gradaţiei 5, aferentă unei vechimi în funcţie de peste 20 de ani, precum şi sporurile de risc, suprasolicitare neuropsihică, confidenţialitate, condiţii vătămătoare şi periculoase, în raport cu nivelul maxim aflat în plată pentru funcţii similare din cadrul autorităţii judecătoreşti.

Prin motivele de recurs partea recurentă susţine că instanţa de fond a ignorat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, consacrat de art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., invocând sentinţa civilă nr. 201/23.01.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4360/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În acel litigiu, instanţele au statuat că Ministerul Justiţiei are obligaţia de a emite ordine de salarizare care să reflecte procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, precum şi sporurile cuvenite, în conformitate cu art. 1 alin. (5)/1 din O.U.G. nr. 83/2014, Legea nr. 293/2015 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016.

Recurentul subliniază că, în condiţiile în care anterior s-a stabilit nelegalitatea unui ordin de salarizare pentru neacordarea sporului de fidelitate, nu este admisibil ca un nou ordin să ignore aceleaşi drepturi, întrucât s-ar încălca principiul dreptului la un proces echitabil şi autoritatea de lucru judecat.

În susţinerea recursului, se invocă şi principiul nediscriminării prevăzut de art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, reiterat prin Decizia nr. 80/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care stabileşte că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, inclusiv prin luarea în considerare a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, cu aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.

Recurentul arată că îndeplineşte funcţia de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Satu Mare de peste 20 de ani şi că, în mod discriminatoriu, Ministerul Justiţiei refuză să recunoască vechimea efectivă în funcţie în calculul indemnizaţiei lunare, încălcând astfel dispoziţiile Legii nr. 71/2015 şi jurisprudenţa favorabilă existentă.

În sprijinul susţinerilor sale, recurentul invocă hotărâri judecătoreşti definitive care au recunoscut drepturile salariale ale altor asistenţi judiciari, precum sentinţa civilă nr. 797/2018 a Tribunalului Dâmboviţa, sentinţa civilă nr. 1149/2018 a Tribunalului Vâlcea şi sentinţa civilă nr. 2079/2017 a Tribunalului Dâmboviţa, toate confirmate prin decizii ale curţilor de apel competente.

De asemenea, subliniază că Decizia ICCJ nr. 12/2022 nu este incidentă în cauză, întrucât indemnizaţia brută lunară a recurentului a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, iar conform pct. 153-154 din considerentele acestei decizii, hotărârile judecătoreşti definitive sunt prezumate a fi pronunţate în limitele principiului legalităţii, având caracter irefragabil.

În concluzie, recurentul solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei civile nr. 692/10.04.2023 şi obligarea intimatelor la emiterea unui nou ordin de salarizare care să reflecte indemnizaţia brută lunară în raport de vechimea efectivă în funcţie, cu respectarea principiului nediscriminării şi a autorităţii de lucru judecat, în conformitate cu dispoziţiile legale incidente şi jurisprudenţa relevantă.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale şi a solicitat introducerea în cauză a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie faţă de prevederile art. 142 şi art. 162 din Legea nr. 304/2022 şi, în secundar, a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată, întrucât nu există un efect pozitiv al autorităţii de lucru judecat faţă de dispoziţiile Legii nr. 304/2004, Legea nr. 153/2017 şi dispoziţiile Curţii Constituţionale;

Intimata-pârâtă Înalta Curte a depus note scrise, în cuprinsul cărora a precizat că nu se aplică Decizia nr. 80/2023 a ICCJ, ci decizia RIL nr. 12/2022

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Demersul judiciar al reclamantului, astfel cum a fost evidenţiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează în principal solicitarea de solicitat anulare în partea adresei nr. x/04.07.2022 şi a Ordinului nr. 418/C/07.02.2022 .

Prin sentinţa recurată s-a respins acţiunea, reclamantul formulând recurs criticile putând fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a cărei incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecăţii, ţinând seama de conţinutul actelor atacate, a coroborat dispoziţiile incidente şi a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită.

Instanţa de recurs reţine că recursul formulat de pârâtă este nefondat, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate.

Cu titlu de chestiune prealabilă Curtea reţine faptul că, în privinţa criticilor ce vizează netemeinicia hotărârii, respectiv a celor referitoare la stabilirea situaţiei de fapt acestea exced controlului instanţei de recurs. Astfel, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de motive de casare. De lege lata, o critică de netemeinicie a sentinţei nu poate fi formulată prin intermediul căii de atac a recursului, aceasta fiind o cale de atac extraordinară, care se poate exercita numai pentru motivele prevăzute de lege şi nedevolutivă, neavând loc o rejudecare a fondului pricinii în recurs.

Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În ceea ce priveşte prima critică, referitoare la pretinsa ignorare de către instanţa de fond a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, partea recurentă invocând sentinţa civilă nr. 201/2018 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti definitivă prin decizia nr. 4360/2020 a ICCJ, instanţa de recurs constată că această susţinere nu poate fi primită.

Instanţa de fond a analizat în mod pertinent această excepţie şi a reţinut că respectivele hotărâri judecătoreşti nu tranşează cu autoritate de lucru judecat problema juridică dedusă judecăţii în prezenta cauză, respectiv recunoaşterea vechimii efective în funcţie de peste 20 de ani în stabilirea indemnizaţiei lunare de încadrare a unui asistent judiciar.

În dosarul anterior, instanţa a statuat asupra recalculării drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială, fără a se pronunţa cu caracter definitiv asupra includerii sporului de fidelitate în funcţie de vechimea efectivă în magistratură.

Prin urmare, nu există identitate între problema de drept dezlegată anterior şi cea dedusă judecăţii în prezent, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Referitor la cea de-a doua critică, privind aplicarea greşită a principiului nediscriminării consacrat de art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, se constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că acest principiu nu poate fi invocat pentru a modifica regimul juridic aplicabil salarizării asistenţilor judiciari, în lipsa unei dispoziţii legale exprese care să permită includerea sporului de fidelitate în funcţie de vechimea efectivă în magistratură.

Susţinerea recurentului-reclamant referitoare la existenţa unei discriminări în stabilirea indemnizaţiei lunare de încadrare, nu poate fi reţinută ca întemeiată, întrucât nu se circumscrie cadrului legal aplicabil şi nici nu este susţinută de o diferenţă de tratament juridic care să contravină principiului egalităţii consacrat de art. 16 din Constituţie şi de art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Instanţa de fond a analizat în mod corect această critică şi a reţinut că regimul juridic al salarizării asistenţilor judiciari este distinct şi reglementat expres de legiuitor, prin art. 16 alin. (1) din Anexa V la Legea nr. 153/2017, care prevede că aceştia sunt salarizaţi în raport cu tranşele de vechime de la 0 la 3 ani şi de la 3 la 5 ani. Această limitare este justificată de natura funcţiei de asistent judiciar, care este exercitată pe baza unui mandat determinat de 5 ani, conform art. 121 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară.

Prin urmare, legiuitorul a exclus în mod deliberat posibilitatea acordării sporului de fidelitate pentru vechimea ce depăşeşte durata unui mandat, întrucât fidelizarea este incompatibilă cu caracterul temporar al funcţiei.

Mai mult, Decizia nr. 80/2023 nu este incidentă, întrucât nu vizează regimul juridic al asistenţilor judiciari, ci se referă la aplicabilitatea principiilor egalităţii şi nediscriminării în contextul unor majorări salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, cu aplicabilitate generală. Or, în cazul de faţă, nu există o hotărâre judecătorească care să fi statuat cu autoritate de lucru judecat asupra includerii vechimii efective în funcţie în calculul indemnizaţiei lunare, ci doar asupra aplicării unei valori de referinţă sectorială.

Mai mult, prima instanţă a reţinut în mod corect că invocarea principiului nediscriminării nu poate conduce la modificarea regimului legal aplicabil, în lipsa unei decizii de neconstituţionalitate sau a unei intervenţii legislative.

În acest sens, Înalta Curte menţionează că instanţa constituţională, prin Decizia nr. 818/2008, a statuat că instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a le înlocui cu norme create pe cale judiciară, întrucât aceasta ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat.

De asemenea, reglementarea salarizării asistenţilor judiciari a fost constantă în timp, iar includerea sporului de fidelitate nu a fost niciodată prevăzută pentru această categorie profesională. Reîncadrarea personalului s-a realizat în temeiul Legii nr. 284/2010 şi al Legii nr. 285/2010, iar ulterior prin Legea nr. 153/2017, toate aceste acte normative menţinând limitarea vechimii în funcţie la maxim 5 ani pentru asistenţii judiciari.

Nu se poate reţine existenţa unei discriminări, întrucât tratamentul juridic aplicabil asistenţilor judiciari este determinat de natura funcţiei şi de reglementările legale în vigoare, iar instanţele nu pot substitui voinţa legiuitorului. Aşadar, critica privind încălcarea principiului nediscriminării este nefondată şi nu poate conduce la reformarea hotărârii atacate.

În ceea ce priveşte invocarea jurisprudenţei favorabile, respectiv hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în cauze similare, instanţa de fond a subliniat că acestea nu pot constitui temei pentru modificarea regimului legal aplicabil în lipsa unei dispoziţii legale exprese.

De asemenea, instanţele nu se pot substitui legiuitorul în stabilirea criteriilor de salarizare, Înalta Curte reiterând faptul că conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 818/2008), care a statuat că instanţele nu au competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu prevederi din alte acte normative.

În fine, în ceea ce priveşte solicitarea de includere a sporurilor de risc, suprasolicitare neuropsihică, confidenţialitate, condiţii vătămătoare şi periculoase în calculul indemnizaţiei lunare, instanţa de fond a reţinut că Ordinul nr. 418/C/2022 nu a avut ca obiect stabilirea acestor sporuri, ci doar recalcularea drepturilor salariale în raport de valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON. Astfel, nu se poate imputa autorităţii emitente o nelegalitate sub acest aspect, iar solicitarea de emitere a unui nou ordin de salarizare care să includă aceste sporuri excede obiectului litigiului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind corespunzător motivată, dată cu corecta interpretare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 692 pronunţate la 10 aprilie 2023 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 ianuarie 2025.