Retrospective recalculation of prison staff housing allowance under new mortgage credit regulations: violation of the principle of non-retroactivity of civil law

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată 05.12.2022, sub nr. x/2022, pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Spital Târgu Ocna înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău în data de 05.12.2022, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la: anularea deciziei nr. 41/12.03.2021 emisă de Directorul Penitenciarului Spital Târgu Ocna şi a tuturor documentelor care au stat la baza acestei decizii ca fiind nelegale; restabilirea situaţiei anterioare în sensul obligării pârâtului la plata compensaţiei lunare pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului ipotecar, astfel cum a fost stabilită prin Decizia nr. 135/01.09.2020; obligarea pârâtului la restituirea sumelor reţinute în urma recalculării începând cu luna martie 2021 până în prezent, reprezentând diferenţa între compensaţia lunară pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului, astfel cum a fost calculată prin Decizia nr. 135/01.09.2020 şi cea stabilită prin Decizia nr. 41/12.03.2021; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 138/2023 pronunţată la 15 decembrie 2023, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Spital Târgu Ocna şi Ministerul Justiţiei, a anulat în parte art. II alin. (2) teza finală din Ordinul MJ nr. 476/C/2021 din 1 februarie 2021 în ceea ce priveşte obligaţia emiterii actelor administrative de alocare sau, după caz, de realocare la plată începând cu data depunerii cererii iniţiale, a anulat în parte Decizia nr. 41/12.03.2021 emisă de Directorul Penitenciarului Spital Tg. Ocna, respectiv art. 1 alin. (1) cu privire la data de la care se realocă reclamantul la plata compensaţiei lunare pentru chirie şi art. 1 alin. (2) cu privire la recalcularea sumelor lunare pentru compensarea chiriei stabilite în baza Deciziei emisă de Directorul Penitenciarului Spital Tg. Ocna nr. 135/2020 pentru perioada cuprinsă între 5.08.2020 şi data intrării în vigoare a Ordinului MJ nr. 476/C/2021, a obligat pârâtul Penitenciarul Spital Tg. Ocna la restituirea sumelor reţinute în urma recalculării, reprezentând diferenţa dintre compensaţia lunară pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului, aşa cum a fost calculată prin Decizia nr. 135/01.09.2020 şi cea stabilită prin Decizia nr. 41/12.03.2021 pentru perioada cuprinsă între 5.08.2020 şi data intrării în vigoare a Ordinului MJ nr. 476/C/2021 şi a obligat pârâţii să plătească reclamantului fiecare câte 25 de RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 138/2023 pronunţate la 15 decembrie 2023 de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs A., Ministerul Justiţiei şi Penitenciarul Spital Târgu Ocna, care au solicitat admiterea căi de atac promovate.

Prin recursul formulat, Penitenciarul-Spital Târgu Ocna solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Recurentul-pârât a susţine că hotărârea este nelegală şi netemeinică, invocând două motive principale de recurs, în temeiul art. 488 pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Primul motiv de nelegalitate vizează încălcarea normelor de procedură, întrucât instanţa de fond nu a introdus în cauză emitentul actului administrativ contestat, respectiv Directorul Penitenciarului-Spital Târgu Ocna, deşi se solicita anularea Deciziei nr. 41/2021 emisă de acesta. Judecata s-a desfăşurat doar în contradictoriu cu Penitenciarul şi Ministerul Justiţiei, fără participarea emitentului, ceea ce contravine principiului contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

Potrivit art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa are obligaţia de a cita autoritatea emitentă a actului administrativ în cazul invocării excepţiei de nelegalitate. De asemenea, art. 78 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004 impun instanţei să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a terţului, atunci când soluţionarea pricinii nu se poate face fără participarea acestuia. În speţă, instanţa trebuia fie să dispună introducerea în cauză a Directorului Penitenciarului, fie să respingă cererea fără a se pronunţa pe fond.

Al doilea motiv de nelegalitate vizează fondul cauzei şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile Legii nr. 145/2019 şi ale OMJ 476/C/2021, considerând că art. II alin. (2) teza finală din OMJ 476/2021 încalcă principiul neretroactivităţii legii civile.

Recurentul-pârât susţine că acest ordin nu retroactivează, ci reglementează efectele juridice viitoare ale unor situaţii juridice născute anterior, ceea ce este permis conform doctrinei şi jurisprudenţei româneşti. Legea nr. 145/2019 a introdus o formă alternativă de compensare lunară a chiriei pentru poliţiştii de penitenciare care contractează un credit ipotecar sau imobiliar pentru achiziţionarea unei locuinţe. OMJ 476/2021, emis în aplicarea acestei legi, stabileşte condiţiile de acordare a compensaţiei, fără a modifica retroactiv situaţiile juridice anterioare.

În concluzie, recurentul solicită constatarea nelegalităţii sentinţei nr. 138/2023, întrucât aceasta a fost pronunţată cu încălcarea normelor de procedură şi prin aplicarea greşită a normelor de drept material, afectând drepturile procesuale ale părţilor şi legalitatea actului administrativ contestat. Apreciază că se impune casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei cu respectarea cadrului procesual corect.

Ministerul Justiţiei prin recursul formulat, solicită casarea hotărârii şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, instituţia pârâtă invocă dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, precum şi prevederile art. 483 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea normelor legale aplicabile.

Instanţa de fond a admis în parte acţiunea reclamantului A. şi a dispus anularea parţială a art. II alin. (2) teza finală din Ordinul ministrului justiţiei nr. 476/C/2021, precum şi a unor dispoziţii din Decizia nr. 41/2021 emisă de Directorul Penitenciarului-Spital Târgu Ocna. În esenţă, Curtea de Apel Bacău a reţinut că prevederea privind emiterea actelor administrative de realocare la plată începând cu data cererii iniţiale contravine principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi de art. 6 din C. civ.

Ministerul Justiţiei contestă această interpretare, susţinând că instanţa de fond a făcut o confuzie între dobândirea dreptului şi determinarea cuantumului acestuia.

Potrivit recurentului, Ordinul nr. 476/C/2021 nu retroactivează, ci reglementează modalitatea de calcul a compensaţiei lunare pentru chirie în cazul achiziţiei unei locuinţe, clarificând ce se înţelege prin "locuinţă" în sensul Legii nr. 145/2019. Ordinul a fost emis în temeiul art. 111 alin. (13) din această lege şi nu modifică retroactiv situaţii juridice deja încheiate, ci stabileşte condiţiile de acordare a dreptului în varietatea sa alternativă, respectiv compensarea chiriei pentru plata ratei aferente unui credit ipotecar sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate.

Recurentul-pârât arată că Decizia nr. 135/2020 a recunoscut dreptul reclamantului la compensarea chiriei, iar Decizia nr. 41/2021 a determinat cuantumul acestui drept în conformitate cu noile reglementări. Astfel, nu se poate susţine că dreptul a fost afectat retroactiv, ci doar că modalitatea de calcul a fost ajustată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.

În opinia Ministerului pârât, instanţa de fond a interpretat greşit noţiunea de "facta praeterita", aplicând-o în mod extensiv asupra efectelor juridice ale unui act administrativ emis în executarea legii.

În concluzie, Ministerul Justiţiei solicită instanţei de control judiciar să constate legalitatea Ordinului nr. 476/C/2021, să admită recursul formulat şi să respingă acţiunea reclamantului ca neîntemeiată, întrucât hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu ignorarea dispoziţiilor legale incidente şi printr-o interpretare eronată a principiului neretroactivităţii. Actul administrativ contestat nu aduce atingere dreptului recunoscut de lege, ci doar stabileşte în mod legal şi justificat condiţiile de exercitare şi limitele acestuia, în conformitate cu scopul şi spiritul Legii nr. 145/2019.

Recurentul-reclamant A. prin recursul incident invocă două motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, susţine că hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi de art. 6 din C. civ.. Instanţa de fond a dispus anularea parţială a unor dispoziţii din Ordinul MJ nr. 476/C/2021 şi din Decizia nr. 41/12.03.2021, însă fără a înlătura în totalitate efectele juridice ale acestora, permiţând în continuare aplicarea retroactivă a unor norme administrative care modifică drepturi deja câştigate sub imperiul legislaţiei anterioare, respectiv OMJ nr. 482/C/2020.

Recurentul-reclamant argumentează că actele administrative contestate contravin dispoziţiilor Legii nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, precum şi prevederilor constituţionale referitoare la ierarhia normelor juridice şi la protecţia drepturilor câştigate.

Subliniază că modificările aduse prin Ordinul MJ nr. 476/C/2021 nu pot afecta situaţiile juridice deja constituite anterior intrării în vigoare a acestuia, întrucât ar echivala cu o aplicare retroactivă nepermisă a legii. În acest sens, invocă doctrina juridică privind aplicarea legii în timp, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecţia drepturilor patrimoniale şi la testul de proporţionalitate în cazul ingerinţelor statului.

Totodată, invocă nemotivarea hotărârii de fond sub aspectul discriminării între beneficiarii compensaţiei pentru chirie şi cei care beneficiază de compensarea ratei creditului ipotecar, instanţa nereuşind să răspundă în mod concret criticilor sale. Arată că această omisiune echivalează cu necercetarea fondului cauzei şi încalcă dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Recurentul-reclamant susţine că diferenţele de tratament între categoriile de salariaţi în ceea ce priveşte cuantumul compensaţiei lunare pentru locuinţă sunt nejustificate şi constituie o formă de discriminare indirectă, cu efecte patrimoniale semnificative.

În concluzie, solicită admiterea recursului incident, casarea în parte a sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei în fond, cu consecinţa anulării în integralitate a dispoziţiilor art. 11 din Ordinul MJ nr. 476/C/2021 şi a Deciziei nr. 41/12.03.2021, precum şi obligarea părţilor adverse la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.

Prin recursul depus la data de 20 martie 2023 recurentul-reclamant reiterează cele menţionate prin recursul incident, susţinând că actele administrative contestate contravin dispoziţiilor Legii nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, precum şi prevederilor constituţionale referitoare la ierarhia normelor juridice şi la protecţia drepturilor câştigate.

Subliniază că modificările aduse prin Ordinul MJ nr. 476/C/2021 nu pot afecta situaţiile juridice deja constituite anterior intrării în vigoare a acestuia, întrucât ar echivala cu o aplicare retroactivă nepermisă a legii.

În acest sens, se invocă doctrina juridică privind aplicarea legii în timp, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecţia drepturilor patrimoniale. Se arată că drepturile câştigate sub imperiul unei reglementări anterioare nu pot fi modificate sau suprimate prin acte normative ulterioare, fără a se încălca principiul securităţii juridice şi al statului de drept.

În concluzie, se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei în fond, cu consecinţa anulării în integralitate a dispoziţiilor art. 11 din Ordinul MJ nr. 476/C/2021 şi a Deciziei nr. 41/12.03.2021, precum şi obligarea părţilor adverse la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.

4. Apărări formulate în cauză

Recurentul-reclamant a depus întâmpinare la recursul promovat de către Penitenciarul Tg. Ocna şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

Recurentul-pârât Penitenciarul Tg. Ocna a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului părţii reclamante ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Demersul judiciar al reclamantului, astfel cum a fost evidenţiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de anularea deciziei nr. 41/12.03.2021 emisă de Directorul Penitenciarului Spital Târgu Ocna şi a tuturor documentelor care au stat la baza acestei decizii ca fiind nelegale; restabilirea situaţiei anterioare în sensul obligării pârâtului la plata compensaţiei lunare pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului ipotecar, astfel cum a fost stabilită prin Decizia nr. 135/01.09.2020; obligarea pârâtului la restituirea sumelor reţinute în urma recalculării începând cu luna martie 2021 până în prezent, reprezentând diferenţa între compensaţia lunară pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului, astfel cum a fost calculată prin Decizia nr. 135/01.09.2020 şi cea stabilită prin Decizia nr. 41/12.03.2021; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa recurată s-a admis în parte acţiunea, reclamantul A. şi pârâţii Ministerul Justiţiei şi Penitenciarul Spital Târgu Ocna formulând recurs, cererile fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., a căror incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecăţii, ţinând seama de conţinutul actului atacat, a coroborat dispoziţiile incidente şi a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită.

Instanţa de recurs reţine că recursurile formulate sunt nefondate, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate.

Criticile formulate de recurentul-reclamant A. prin recursurile promovate (incident şi principal) şi întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., sunt nefondate şi nu pot conduce la casarea hotărârii recurată, întrucât instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi cu respectarea dispoziţiilor legale incidente şi a principiilor constituţionale aplicabile în materie.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de fond a analizat legalitatea Ordinului MJ nr. 476/C/2021 şi a Deciziei nr. 41/12.03.2021, reţinând în mod corect că dispoziţiile art. II alin. (2) teza finală din ordinul menţionat, în măsura în care impun emiterea actelor administrative de alocare sau realocare la plată începând cu data depunerii cererii iniţiale, contravin principiului neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi de art. 6 din C. civ.. În consecinţă, instanţa a dispus anularea parţială a acestor dispoziţii, precum şi a prevederilor corespunzătoare din Decizia nr. 41/2021, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Ordinului MJ nr. 476/C/2021, restabilind astfel situaţia juridică anterioară în mod proporţional şi justificat.

Recurentul susţine că în mod eronat că instanţa de fond ar fi permis aplicarea retroactivă a ordinului administrativ, întrucât această afirmaţie este infirmată de considerentele sentinţei, care delimitează cu claritate perioada în care se aplică reglementarea anterioară, respectiv între data depunerii cererii iniţiale (5.08.2020) şi data intrării în vigoare a Ordinului MJ nr. 476/C/2021. Pentru perioada ulterioară, instanţa a constatat că efectele juridice ale raportului de muncă, în ceea ce priveşte compensaţia lunară pentru chirie, se supun reglementării în vigoare la momentul acordării prestaţiei, fără a se încălca principiul neretroactivităţii, întrucât este vorba despre efecte viitoare ale unei situaţii juridice în curs de desfăşurare.

În ceea ce priveşte pretinsa discriminare între beneficiarii compensaţiei pentru chirie şi cei care beneficiază de compensarea ratei creditului ipotecar, instanţa de fond a analizat în mod detaliat regimul juridic aplicabil şi a constatat că Ordinul MJ nr. 476/C/2021 nu introduce un tratament diferenţiat nejustificat, ci stabileşte condiţii tehnice de acordare a compensaţiei în funcţie de natura locuinţei achiziţionate şi de structura creditului contractat. Astfel, diferenţele de cuantum nu derivă dintr-o discriminare, ci din aplicarea unor criterii obiective, reglementate în mod expres de lege şi de ordinul de punere în aplicare, în conformitate cu dispoziţiile art. 111 din Legea nr. 145/2019. Prima instanţa a reţinut că noţiunea de locuinţă, în sensul legii, nu include suprafeţele de teren sau anexele gospodăreşti care nu au destinaţie de locuinţă, iar compensaţia lunară se acordă exclusiv pentru partea din rată aferentă locuinţei propriu-zise, conform scadenţarului şi raportului de evaluare.

Susţinerile recurentului-reclamant privind nemotivarea hotărârii de fond sunt de asemenea neîntemeiate, întrucât instanţa a expus în mod clar şi detaliat raţionamentul juridic care a condus la soluţia pronunţată, analizând atât cadrul legal aplicabil, cât şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a instanţelor naţionale relevante.

Considerentele sentinţei reflectă o examinare completă a fondului cauzei, cu respectarea dreptului la un proces echitabil şi a exigenţelor de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În concluzie, recursurile (incident şi principal) formulate de recurentul-reclamant A. nu pot fi primite, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., iar hotărârea recurată este legală, temeinică şi motivată în mod corespunzător.

Cu toate că au fost formulate memorii de recurs separate recursurile declarate de către pârâţii Penitenciarul Târgul Ogna şi Ministerul Justiţiei vor fi analizate împreună de către Înalta Curte, care va răspunde criticilor prin considerente comune.

Referitor la motivul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 din C. proc. civ. invocat de către pârâtul Penitenciarul Spital Târgul Ogna, privind pretinsa încălcare a normelor de procedură prin neintroducerea în cauză a emitentului actului administrativ contestat, respectiv Directorul Penitenciarului-Spital Târgu Ocna, se constată că această critică nu poate fi primită. Potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acţiunea în contencios administrativ se formulează împotriva autorităţii publice care a emis actul administrativ, iar în speţă, Penitenciarul-Spital Târgu Ocna a fost citat şi a formulat apărări în calitate de pârât.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că Decizia nr. 41/2021 a fost emisă de directorul unităţii în exercitarea atribuţiilor conferite de lege şi de ordinul ministrului, în cadrul Penitenciarului, astfel că citarea instituţiei în ansamblul său este suficientă pentru respectarea principiului contradictorialităţii.

În plus, instanţa a analizat în mod complet şi echilibrat susţinerile părţilor, fără a se constata vreo vătămare procesuală care să justifice casarea hotărârii conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Sunt nefondate criticile recurenţilor-pârâţi, subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., referitoare la greşita aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, întrucât hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi cu principiile fundamentale ale dreptului civil şi administrativ.

Instanţa de fond a făcut o distincţie clară între momentul naşterii dreptului şi modalitatea de calcul a prestaţiei, stabilind că dreptul reclamantului la compensarea chiriei s-a născut sub imperiul Ordinului nr. 482/C/2020, iar modificarea ulterioară a condiţiilor de acordare prin Ordinul nr. 476/C/2021 nu poate produce efecte asupra perioadei anterioare intrării în vigoare a acestuia.

În acest sens, instanţa a aplicat corect doctrina privind distincţia dintre facta praeterita şi facta futura, reţinând că doar efectele juridice viitoare pot fi supuse reglementării noi, nu şi cele deja produse.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât Ministerul Justiţiei, instanţa de fond nu a confundat dobândirea dreptului cu determinarea cuantumului acestuia, ci a analizat în mod distinct momentul naşterii dreptului şi regimul juridic aplicabil în privinţa efectelor sale. Astfel, Curtea de Apel Bacău a reţinut în mod întemeiat că dreptul reclamantului la compensarea chiriei pentru plata ratei aferente creditului ipotecar s-a născut la data depunerii cererii, sub imperiul Ordinului ministrului justiţiei nr. 482/C/2020, iar modificarea ulterioară a condiţiilor de acordare prin Ordinul nr. 476/C/2021 nu poate produce efecte retroactive asupra unei situaţii juridice deja consolidată.

Dispoziţiile art. II alin. (2) teza finală din Ordinul nr. 476/C/2021, care impun emiterea actelor administrative de realocare la plată începând cu data cererii iniţiale, au fost corect sancţionate de instanţa de fond ca fiind contrare principiului neretroactivităţii, consacrat at de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi de art. 6 din C. civ.. Potrivit acestor norme, legea civilă dispune numai pentru viitor, iar actele juridice încheiate anterior intrării în vigoare a unei reglementări noi nu pot fi afectate în mod retroactiv.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale confirmă această interpretare, statuând în mod constant că o reglementare nouă nu poate afecta retroactiv drepturi deja dobândite, ci doar poate reglementa pentru viitor condiţiile de exercitare a unor drepturi similare. În acest sens, sunt relevante Deciziile nr. 375/2005, nr. 287/2004, nr. 330/2001, nr. 294/2004 şi nr. 458/2003, care consacră principiul potrivit căruia legea nouă nu poate modifica efectele juridice ale unei situaţii juridice constituite anterior.

În speţă, instanţa de fond a constatat că Decizia nr. 135/2020, emisă în temeiul Ordinului nr. 482/C/2020, a stabilit în mod legal cuantumul compensaţiei lunare pentru chirie, iar modificarea acestuia prin Decizia nr. 41/2021, emisă în temeiul Ordinului nr. 476/C/2021, nu putea afecta retroactiv drepturile deja acordate pentru perioada anterioară intrării în vigoare a noii reglementări. În consecinţă, instanţa a dispus anularea parţială a dispoziţiilor din Ordinul nr. 476/C/2021 şi din Decizia nr. 41/2021, limitând efectele acestora la perioada ulterioară intrării în vigoare a ordinului modificator.

Susţinerea Ministerului Justiţiei potrivit căreia Ordinul nr. 476/C/2021 nu retroactivează, ci doar clarifică modalitatea de calcul a compensaţiei, nu poate fi primită, întrucât chiar textul art. II alin. (2) impune aplicarea noilor condiţii începând cu data cererii iniţiale, ceea ce echivalează cu o aplicare retroactivă a reglementării. În plus, instanţa de fond a reţinut că această aplicare retroactivă a condus la diminuarea compensaţiei lunare acordate reclamantului şi la reţinerea unor sume deja încasate în mod legal, ceea ce constituie o vătămare patrimonială nejustificată.

În concluzie, hotărârea instanţei de fond este fondată, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor constituţionale şi legale aplicabile, precum şi în acord cu jurisprudenţa relevantă. Criticile formulate de părţi nu sunt apte să conducă la casarea hotărârii atacate, întrucât nu se constată nicio încălcare a normelor de drept material sau procesual.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind corespunzător motivată, dată cu corecta interpretare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursurile principale declarate de A., Ministerul Justiţiei şi Penitenciarul Spital Târgu Ocna şi recursul incident declarat de A., toate împotriva sentinţei nr. 138/2023 pronunţate la 15 decembrie 2023 de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile principale declarate de A., Ministerul Justiţiei şi Penitenciarul Spital Târgu Ocna şi recursul incident declarat de A., toate împotriva sentinţei nr. 138/2023 pronunţate la 15 decembrie 2023 de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 ianuarie 2025.