Retired judge's appeal against partial annulment of salary classification order rejected; lower court upheld recalculation of grading allowance without statutory cap.

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată 20.06.2022, sub nr. x/2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie revocarea parţială a Ordinului nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021, în ceea ce priveşte data de la care s-a stabilit indemnizaţia de încadrare prin valorificarea valorii de referinţă 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016, în loc de 30.12.2021; obligarea la emitere ordinului salarizare prin care să se stabilească indemnizaţia brută lunară, cu valorificarea valorii de referinţă sectorială de 6055,225 RON începând cu data de 01.08.2016, în loc de 30.12.2021 şi până la data de 03.02.2021, respectiv data eliberării din funcţie prin pensionare a reclamantei; înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor, urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; înlăturarea plafonării instituite asupra sporurilor la nivelul anterior emiterii ordinului şi determinarea sporurilor ţinând cont de noua valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON şi pentru stabilirea nivelului indemnizaţiei; începând cu data eliberării din funcţie prin pensionare pentru reclamanta să fie obligat la emiterea ordinului/dispoziţiei, prin care să transmită Curţii de Apel Iaşi obligaţia de a înainta Casei Naţionale de Pensii Publice - Casei Judeţene de Pensii Iaşi, adeverinţa cu privire la actualizarea/stabilirea pensiei de serviciu, cu stabilirea indemnizaţiei de încadrare prin valorificarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, în sensul pct. I, II şi III.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1276/2023 pronunţată la 20 septembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a anulat în parte ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 emis de Ministerul Justiţiei în limita situaţiei reclamantei în ce priveşte: dispoziţia privind plafonarea drepturilor salariale, aplicată în baza art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017; data de la care se calculează drepturile salariale având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON şi cuantumul indemnizaţiei de încadrare şi al sporurilor, a obligat pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui nou ordin pentru încadrarea salarială a reclamantei, având în vedere o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără ca indemnizaţia de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 28.02.2017 şi până la data de 03.02.2021, iar sporurile urmează a fi calculate în funcţie de indemnizaţia de încadrare astfel stabilită, cu respectarea art. 25 din Legea nr. 153/2017 şi a obligat pârâta la emiterea ordinului/dispoziţiei prin care să transmită Curţii de Apel Iaşi obligaţia de a înainta Casei Naţionale de Pensii Publice - Casa Judeţeană de Pensii Iaşi adeverinţa cu privire la actualizarea/stabilirea pensiei de serviciu, cu stabilirea indemnizaţiei de încadrare prin valorificarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON şi a respins în rest cererea de chemare în judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1276/2023 pronunţate la 20 septembrie 2023 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

După o succintă prezentare a situaţiei de fapt, a formei aplicabile a cadrului legal şi a istoricului legislativ recent, respectiv a actului administrativ contestat, se învederează următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicită în principal casarea hotărârii şi respingerea acţiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 8 şi următoarele din C. proc. civ.

Recurenta invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, întrucât aceasta este pensionară din data de 09.02.2021 şi nu mai are calitatea de salariat, condiţie esenţială pentru formularea unei cereri de anulare a unui ordin de salarizare şi obligarea la emiterea unui nou ordin individual.

Arată că drepturile de pensie sunt achitate de casele teritoriale de pensii, din bugetul asigurărilor sociale de stat, iar actualizarea pensiei de serviciu se realizează exclusiv în baza unei adeverinţe care reflectă veniturile brute aflate în plată, nu în temeiul unei jurisprudenţe privind drepturi salariale individuale.

În consecinţă, reclamanta poate solicita cel mult eliberarea unei adeverinţe de actualizare a pensiei, nu anularea unui ordin emis ulterior pensionării.

Pe fondul recursului, în ipoteza respingerii excepţiei, se solicită respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, întrucât prin Ordinul nr. 959/12.04.2023 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că drepturile salariale ale judecătorilor se calculează în raport cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, conform grilelor anexate. Acest ordin nu recunoaşte dreptul la salarizare în raport cu valoarea menţionată, ci doar înlătură aplicarea plafonării, în considerarea hotărârilor judecătoreşti anterioare. Ordinul are caracter general şi creează vocaţia de calcul al indemnizaţiei de încadrare în forma stabilită, însă aplicarea efectivă depinde de situaţia individuală a fiecărui judecător, inclusiv de existenţa unor hotărâri judecătoreşti, prescripţia dreptului de a solicita sau executa silit drepturile salariale, precum şi alte circumstanţe particulare.

Subliniază că Ordinul nr. 959/2023 a fost emis pentru punerea în executare a sentinţei civile nr. 1508/28.10.2020, definitivă prin Decizia nr. 930/15.04.2021, lămurită prin încheierea din 28.12.2022 şi Decizia nr. 600/23.03.2023, pronunţate în dosarul nr. x/2020, în conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016. Ulterior, au fost emise Ordinul nr. 977/26.04.2023 şi Ordinul nr. 2734/27.09.2023, care stabilesc că drepturile salariale ale judecătorilor şi asistenţilor judiciari se calculează începând cu 30.12.2021, fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Aceste ordine prevăd termene clare pentru emiterea ordinelor individuale şi transmiterea documentaţiei de către curţile de apel.

În susţinerea recursului, invocă Decizia nr. 2749/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care consacră soluţia respingerii cererii ca rămasă fără obiect, atunci când pretenţiile deduse judecăţii au fost deja executate de bună voie. Se arată că ordinele menţionate modifică modalitatea de stabilire a indemnizaţiilor judecătorilor în funcţie şi constituie temei pentru eliberarea unei noi adeverinţe pentru reclamantă, iar mecanismul de actualizare a pensiilor de serviciu este reglementat prin raportare la majorările indemnizaţiei brute lunare a magistraţilor în funcţie.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurată, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi respingerea acţiunii ca introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, iar pe fond, respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, în temeiul art. 483 şi următoarele din C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost evidenţiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează revocarea parţială a Ordinului nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021, în ceea ce priveşte data de la care s-a stabilit indemnizaţia de încadrare prin valorificarea valorii de referinţă 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016, în loc de 30.12.2021.

Prin sentinţa recurată s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, instanţa de fond anulând în parte ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 emis de Ministerul Justiţiei în limita situaţiei reclamantei, iar pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a cărei incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecăţii, ţinând seama de conţinutul actelor atacate, a coroborat dispoziţiile incidente şi a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită.

Instanţa de recurs reţine că recursul formulat de pârâtă este nefondat, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate.

Cu titlu de chestiune prealabilă Curtea reţine faptul că, în privinţa criticilor ce vizează netemeinicia hotărârii, respectiv a celor referitoare la stabilirea situaţiei de fapt acestea exced controlului instanţei de recurs. Astfel, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de motive de casare. De lege lata, o critică de netemeinicie a sentinţei nu poate fi formulată prin intermediul căii de atac a recursului, aceasta fiind o cale de atac extraordinară, care se poate exercita numai pentru motivele prevăzute de lege şi nedevolutivă, neavând loc o rejudecare a fondului pricinii în recurs.

Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de fond nu a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 153/2017.

Criticile formulate de recurenta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1276/2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti sunt nefondate, atât în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, cât şi în privinţa susţinerii că acţiunea ar fi rămas fără obiect.

Analiza detaliată a fiecărei critici principale, în raport cu reţinerile instanţei de fond şi cu dispoziţiile legale incidente, conduce la concluzia menţinerii hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale active, recurenta-pârâtă susţine că reclamanta, fiind pensionară din data de 09.02.2021, nu mai are calitatea de salariat, condiţie esenţială pentru formularea unei cereri de anulare a unui ordin de salarizare şi obligarea la emiterea unui nou ordin individual.

Această susţinere este infirmată de instanţa de fond, care a reţinut în mod corect că reclamanta a avut calitatea de judecător în activitate în perioada pentru care solicită recalcularea indemnizaţiei de încadrare, respectiv între 01.08.2016 şi 03.02.2021. În această perioadă, reclamanta a fost subiect activ al raportului juridic de muncă, iar drepturile salariale aferente acestei perioade au fost recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, inclusiv prin sentinţa civilă nr. 1432/2021 pronunţată de Tribunalul Galaţi, definitivă prin Decizia nr. 48/2023 a Curţii de Apel Galaţi.

Aşadar, acţiunea intimatei-reclamante vizează drepturi salariale aferente perioadei în care avea calitatea de judecător în activitate, iar nu drepturi de pensie, ceea ce conferă reclamantei calitate procesuală activă în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că ordinul contestat produce efecte directe asupra modalităţii de stabilire a indemnizaţiei de încadrare, care constituie baza de calcul pentru pensia de serviciu, astfel că partea reclamantă are un interes legitim în anularea parţială a ordinului şi în emiterea unui nou ordin care să reflecte corect situaţia juridică recunoscută prin hotărâri judecătoreşti.

Referitor la critica privind pretinsa lipsă de obiect a acţiunii, instituţia recurentă susţine că prin Ordinul nr. 959/12.04.2023 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că drepturile salariale ale judecătorilor se calculează în raport cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, ceea ce ar înlătura necesitatea pronunţării asupra acţiunii.

Această susţinere este contrazisă de instanţa de fond, care a constatat că ordinul menţionat are caracter general şi nu produce efecte individuale în privinţa reclamantei, fiind emis ulterior perioadei în care aceasta a fost în activitate.

Mai mult, ordinul contestat - Ordinul nr. 6245/C/2021 - stabileşte în mod eronat data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, respectiv 30.12.2021, ignorând hotărârile judecătoreşti definitive care recunosc dreptul reclamantei la această valoare începând cu 28.02.2017.

Instanţa de fond a reţinut în mod legal, că menţinerea ordinului în forma sa actuală ar conduce la o situaţie de conflict normativ, întrucât ar valida plafonarea drepturilor salariale în temeiul art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în contradicţie cu ordinul emis de ÎCCJ şi cu hotărârile judecătoreşti definitive.

În aceste condiţii, acţiunea reclamantei nu este lipsită de obiect, ci vizează corectarea unei situaţii juridice discriminatorii şi nelegale, prin anularea parţială a ordinului şi emiterea unui nou ordin care să reflecte drepturile recunoscute prin titluri executorii.

Recurenta-pârâtă interpretează eronat jurisprudenţa relevantă, având în vedere că Decizia nr. 2749/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consacră soluţia respingerii cererii ca rămasă fără obiect doar în ipoteza în care pretenţiile deduse judecăţii au fost executate integral şi voluntar de către pârât, anterior pronunţării hotărârii.

Or, în prezenta cauză, ordinul contestat nu reflectă executarea integrală a obligaţiilor stabilite prin hotărârile judecătoreşti, ci doar o recunoaştere parţială şi tardivă a valorii de referinţă sectorială, fără corelarea cu perioada de activitate a reclamantei şi fără înlăturarea plafonării nelegale.

În mod corect prima instanţă a constatat că sporurile aferente indemnizaţiei de încadrare au fost menţinute la un nivel inferior celui legal, acest aspect impunând reindividualizarea acestora în raport cu noua indemnizaţie stabilită prin ordinul ce urmează a fi emis.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind corespunzător motivată, dată cu corecta interpretare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 1276/2023 pronunţate la 20 septembrie 2023 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 ianuarie 2025.