Pensioner challenge to mandatory health insurance withholdings: appellate administrative jurisdiction under Law 554/2004 and denial of material prejudice due to statutory pension ceiling

Şedinţa publică din data de 15 mai 2024

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat:

- obligarea pârâţilor în solidar, la repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. XXIV-XV din O.U.G. nr. 130/2021,

- obligarea pârâţilor, în solidar, la despăgubiri constând în plata unor sume egale cu sumele ce i-au fost reţinute din pensie începând cu luna aprilie 2022, reţineri făcute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuţiei de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie,

- obligarea pârâţilor, în solidar, în aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului potrivit art. 1531, 1535 din C. civ., la despăgubiri constând în plata ratei inflaţiei şi a dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate, potrivit prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 3 alin. (2) alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, începând cu data primei reţineri(luna ianuarie 2021) şi până la acoperirea integrală a prejudiciului,

- anularea Deciziei nr. 227277/15.06.2022 privind acordarea pensiei militare de stat, pentru limită de vârstă, precum şi deciziile ulterioare prin care Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. a realizat aplicarea O.U.G. nr. 130/2021,

- obligarea Casei de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne la emiterea unei decizii de acordare a pensiei militare de stat, pentru limită de vârstă, fără reţinerea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate.

În temeiul art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 9 alin. (1)-(2) din Legea nr. 554/2004, întrucât îi este afectat dreptul la pensie prevăzut de Legea nr. 223/2015 şi art. 104 lit. i) din legea nr. 145/2019, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a pct. 11-20 din Art. XXIV şi art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative aprobată din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, situaţie în care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV(pct. 11-20) şi art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal- bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin care s-au introdus contribuţiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din data de 18 mai 2023, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată invocată de Guvernul României. Totodată, s-a amânat pronunţarea la data de 30 mai 2023, când instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiilor lipsei capacităţii juridice civile, lipsei calităţii procesual pasive a Guvernului României, lipsei calităţii procesual pasive a Casei de Pensii raportat la capătul de cerere referitor la restituirea contribuţiei, inadmisibilitatea cererii şi excepţia lipsei de interes şi, în subsidiar, asupra fondului.

Prin sentinţa civilă nr. 59 din 30 mai 2023, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a pct. 11 - 20 din art. XXIV şi art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021 ca fiind fără obiect prin raportare la existenţa Deciziei 650/15.12.2022.

A respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 59/2017 în ansamblul său ca inadmisibilă.

A calificat excepţia inadmisibilităţii invocată de către Guvernul României ca fiind o apărare de fond.

A respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Guvernului României cu privire la capătul de cerere privind repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare a prevederilor art. XXIV-XV din O.U.G. nr. 130/2021 ca neîntemeiată.

A respins excepţia lipsei de interes invocată de către Casa de Pensii Sectorială ca neîntemeiată.

A admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Casei de Pensii Sectoriala a MAI referitoare la capătul de cerere privind repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare a prevederilor art. XXIV-XV din O.U.G. nr. 130/2021 şi în consecinţă respinge acest capăt de cerere formulat în raport de aceasta pârâtă ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

A admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Guvernului României în raport de capătul de cerere referitor la anularea Deciziei 227277/15.06.2022 şi a deciziilor ulterioare prin care s-a realizat aplicarea O.U.G. nr. 130/2021 şi capătul de cerere referitor la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea reţinerilor din pensie şi în consecinţă respinge aceste capete de cerere formulat în raport de aceasta pârâtă ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii de şedinţă din 18 mai 2023 şi a sentinţei civile nr. 59 din 30 mai 2023, a declarat recurs reclamantul A. pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ.

Prin recursul formulat împotriva încheierii din 18 mai 2023, recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., criticând soluţia instanţei de fond prin care s-a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

A susţinut că prima instanţă nu a motivat corespunzător soluţia contestată şi a arătat că, la stabilirea instanţei de contencios administrativ competente prin raportare la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, trebuie avut în vedere faptul că obiectul principal al acţiunii, aşa cum este arătat explicit la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă. Prin urmare, stabilirea instanţei competente se realizează în funcţie de capătul de cerere având ca obiect fie restituirea sumelor reţinute sau acordarea de despăgubiri egale cu sumele reţinute, fie obligarea la emiterea unei decizii privind emiterea unui act administrativ prin care să se dispună încetarea reţinerilor din pensie. Cum calitate procesuală pasivă are, de regulă, înprivinţa acestor capete de cerere casa de pensii, autoritate publică locală în înţelesul Legii nr. 544/2004, instanţa competentă este cea de contencios administrativ atribunalului.

Faptul că odată cu cererea de chemare în judecată a fost invocată şi excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 nu face ca această împrejurare să constituie în obiectul principal al acţiunii cu consecinţa atragerii automate a competenţei curţii de apel ca instanţă de contencios administrativ, întrucât, deşi emană de la o autoritate publică centrală (Guvernul României) ordonanţele Guvernului nu sunt acte administrative supuse controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, ci reprezintă acte normative cu putere de lege, adoptate în temeiul delegării legislative, în condiţiile prevăzute de art. 115 din Constituţia României. Dacă voinţa legiuitorului ar fi fost în sensul ca aceste acţiuni să fie soluţionate de secţia de contencios administrativ a curţii de apel, ar fi introdus expres în conţinutul art. 9 această regulă şi nu ar mai fi folosit la art. 9 alin. (1) şi (2) sintagma "instanţa de contencios administrativ", fără nici o circumstanţiere şi cu atât mai puţin, la alin. (4), sintagma "instanţa de contencios administrativ competentă".

Recurentul a susţinut că instanţa de contencios administrativ are competenţa de a soluţiona aceste cereri şi în ipoteza în care ordonanţa sau dispoziţii din ordonanţă sunt declarate neconstituţionale, însă în această situaţie legiuitorul condiţionează admisibilitatea acţiunii de respectarea unui termen care începe să curgă de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale.

A mai apreciat că dispoziţiile art. 9 alin. (4) sunt aplicabile doar ipoteza în care vătămarea este rezultatul adoptării ordonanţei Guvernului, iar nu şi în ipotezele în care vătămarea este mediată prin actul/acţiunea/omisiunea autorităţii administrative, cazuri în care sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi, implicit, prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., referitoare la revizuirea hotărârii pronunţate, când Curtea Constituţională a declarat neconstituţională prevederea ce a făcut obiectul excepţiei invocate în acea cauză.

Competenţa teritorială se determină prin aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care instituie regula competenţei teritoriale obligatorii, în sensul că îi revine instanţei de la domiciliul sau sediul reclamantului pentru persoanele fizice sau juridice de drept privat, respectiv instanţei de la domiciliu! pârâtului atunci când reclamantul este o autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora.

În concluzie, recurentul-reclamant a învederat că aparţine Tribunalului Bacău, secţia civilă competenţa de soluţionare a cauzei şi nu Curţii de apel Bacău, respectiv instanţei care soluţionează conflicte de asigurări sociale având în vedere că litigiul derivă dintr-un raport juridic de asigurări sociale gestionat de Legea nr. 223/2015.

Prin recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 59 din 30 mai 2023, recurentul-reclamant a susţinut că prima instanţă a respins ca neîntemeiată cererea formulată, cu modificările aduse, fără însă a se pronunţa pe fondul cauzei, cu încălcarea autorităţii de lucru judecat de care se bucură Decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022 şi greşita aplicare a normelor de drept material, respectiv art. 9 alin. (3) din Legea contenciosului în contextul, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ.

Recurentul a învederat că raportul juridic dedus judecăţii vizează dreptul la pensie al reclamantului, drept în legătură cu care se pretinde în cererea de chemare în judecată că a fost afectat, nu un raport juridic fiscal. Diminuarea cuantumului pensiei prin prelevarea unei impuneri, contribuţii, indiferent de natura şi destinaţia acesteia, are semnificaţia unei vătămări a dreptului la pensie stabilit, calculat şi plătit în temeiul unui raport juridic de prestaţii sociale, iar în acţiune se critică tocmai afectarea dreptului la pensie prin diminuarea acestuia, astfel că ceea ce se pune în discuţie este diminuarea cuantumului pensiei, adică afectarea conţinutului raportului juridic de prestaţii sociale

S-a criticat faptul că, deşi la pagina 14 din sentinţa recurată, instanţa de fond a reţinut că acţiunea ar fi fost depusă după publicarea Deciziei nr. 650/15. Xll. 2022, a trecut totuşi la judecată şi a constatat că reţinerile evidenţiate prin adresa înaintată la data de 11 ianuarie 2023 sunt doar scriptic când, real, sumele au fost reţinute şi virate către CASS faptic.

Recurentul-reclamant a mai învederat că, potrivit practicii instanţelor de judecată din ţară, cererile de chemare în judecată având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciul produs între momentul primei reţineri din veniturile din pensie 10% pentru partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, cu titlu de contribuţie socială de sănătate, şi momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022 (28 decembrie 2022) sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ. Pentru aceste acţiuni, natura litigiului nu este importantă deoarece indiferent care ar fi aceasta judecata revine instanţelor de contencios administrativ.

În schimb, natura litigiului este decisivă pentru acţiunile având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciul produs prin reţinerile din veniturile din pensie a 10% pentru partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, cu titlu de contribuţie socială de sănătate, efectuate după momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022 (28 decembrie 2022) deoarece, aşa cum s-a arătat, aceste acţiuni nu-şi mai au temeiul în dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004. Astfel, dacă litigiul priveşte un drept de asigurări sociale (dreptul la pensie, aşa cum este reglementat de Legea nr. 223/2015), atunci competenţa revine secţiei civile, complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale de sănătate.

În opinia recurentului, aceste aspecte reflectă o greşită aplicare a legii şi o greşită interpretare a considerentelor şi dispozitivului Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/15. XII.2022 şi nu în cele din urmă o discriminare în raport cu ceilalţi beneficiari de pensii militare de stat pentru limită de vârstă. Or, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că există discriminare atât timp cât diferenţa de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situaţii analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă şi rezonabilă. În lumina articolului 14 din Convenţie, o discriminare constă în a trata în mod diferit, cu excepţia justificării obiective şi raţionale, persoane aflate în situaţii comparabile (Hotărârea din 21 februarie 2008 pronunţată în cauza Driha c. României). Face referire la jurisprudenţa instanţelor, prin care cererile altor reclamanţi au fost admise, astfel că negarea dreptului acestuia de a obţine aceste drepturi de creanţă ar aduce în discuţii principiile rezultate din interpretarea art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (cauzele Tudor Tudor c. României sau Ştefan şi Ştef c. României) sau a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie (cauza Beian c. României).

Recurentul-reclamant a invocat Decizia nr. 8/26.01.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2022.

4. Apărările intimaţilor

Intimaţii-pârâţi Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Referitor la recursul formulat împotriva încheierii de şedinţă din 18 mai 2023, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a menţionat formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., neformulând nicio critică concretă de nelegalitate. Criticile invocate au vizat presupusa nemotivare a soluţiei de respingere a excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în stabilirea instanţei competente să soluţioneze cauza raportat la obiectul cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., contrar susţinerilor recurentului, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a excepţiei în discuţie, chiar dacă soluţia şi argumentarea îl nemulţumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Astfel, prima instanţă a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău invocată de Casa Sectorială de Pensii a MAI, reţinând că temeiul juridic al cererii este reprezentat de prevederile art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004. A constatat că este competentă să soluţioneze cererea cu care a fost învestită chiar de către reclamant în raport cu prevederile art. 10 din acelaşi act normativ, având în vedere că Guvernul României este autoritate centrală.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că, în raport cu dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, invocate expres ca şi temei juridic al cererii de chemare în judecată, potrivit cărora persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ, care stabilesc două criterii pentru determinarea instanţei de contencios administrativ, respectiv poziţionarea autorităţii publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) şi valoarea impozitului, taxei, contribuţiei care face obiectul actului administrativ, în cauză, este determinant criteriul rangului central al autorităţilor pârâte (Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne) faţă de care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri.

Nu pot fi reţinute alegaţiile recurentului în sensul că Tribunalul Buzău, secţia civilă este instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză, cu motivarea că litigul derivă dintr-un raport juridic de asigurări sociale. Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului. Aşadar, pretenţiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale.

Referitor la recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 59 din 30 mai 2023, instanţa de recurs constată caracterul nefondat al susţinerilor recurentului reclamant.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, prin acest motiv de casare, legiuitorul a avut în vedere încălcarea autorităţii de lucru judecat înţeleasă în sensul art. 431 din acelaşi cod, ca triplă identitate de părţi, obiect şi cauză. Or, este evident că în speţă nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat, recurentul fiind, de fapt, nemulţumit de modul în care judecătorul fondului a soluţionat cauza prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 650/2022.

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant a reiterat susţinerile potrivit cărora competenţa de soluţionare a cauzei revine instaţelor civile, completurile specializate în litigii de muncă şi asigurări sociale de sănătate. A mai criticat concluzia instanţei de fond prin care s-a reţinut că reclamantului nu i-au fost reţinute în fapt sume de bani din pensie cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

Nu pot fi primite susţinerile recurentului privind necompetenţa instanţei de contencios administrativ, având în vedere motivele expuse anterior cu ocazia analizei recursului formulat împotriva încheierii din 18 mai 2023.

Nefondate sunt şi susţinerile recurentului-reclamant potrivit cărora din pensie au fost reţinute sume de bani cu titlu de contribuţii de asigurări sociale. Instanţa de fond a expus modalitatea în care au fost stabilite recurentului începând cu data de 14.01.2022 drepturile de pensie militară de stat, fiind utilizat algoritmul prevăzut de art. 28 coroborat cu art. 30 din Legea nr. 223/2015 şi la final aplicată plafonarea prevăzută de art. 60 din acelaşi act normativ.

În mod corect s-a observat că reţinerile indicate în buletinul de calcul al pensiei şi în taloanele de pensie sunt doar unele scriptice utilizate exclusiv pentru modul de calcul a pensiei în scopul de a se determina corecta aplicare a dispoziţiilor art. 60 din Legea 223/2015, care prevăd că la stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul.

Cum media soldelor lunare nete realizate la funcţia de bază actualizate este de 4593 RON, iar pensia netă a fost stabilită la aceeaşi sumă, respectiv 4593 RON, nu se poate susţine că reclamantul a înregistrat prejudiciul solicitat prin cererea de chemare în judecată, întrucât nu au fost reţinute sume de bani cu titlu de contribuţii de asigurări sociale.

În sfârşit, recurentul a invocat şi o presupusă stare de discriminare în raport cu ceilalţi beneficiari de pensii militare de stat, fără însă a prezenta alte detatalii pentru a se analiza dacă diferenţa de tratament invocată se referă la persoane aflate în situaţii comparabile.

În privinţa efectelor altor hotărâri judecătoreşti invocate de recurent, cu titlul de precedent judiciar, Înalta Curte reaminteşte că în sistemul românesc de drept hotărârile judecătoreşti nu au calitatea de izvor de drept, neavând caracter general obligatoriu.

Astfel, instanţa subliniază că, din punct de vedere legal, referirile la hotărârile judecătoreşti pronunţate de alte instanţe nu pot fi luate în considerare, dat fiind faptul că, în raport cu dispoziţiile art. 5 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora "este interzis judecătorului să stabilească dispoziţii general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunţă în cauzele ce îi sunt supuse judecăţii" - jurisprudenţa unei instanţe naţionale nu constituie izvor de drept şi nu este obligatorie, cu excepţia deciziilor Curţii Constituţionale - conform art. 147 alin. (4) din Constituţia României - precum şi a soluţiilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii sau în procedura reglementată de art. 519 şi următoarele din C. proc. civ., în care instanţa supremă este competentă să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Aşadar, nu toate hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţa supremă sau alte hotărâri judecătoreşti definitive sunt general obligatorii.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 18 mai 2023 şi a sentinţei civile nr. 59 din 30 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 15 mai 2024.