Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2480/2025 AI generated

Procedural capacity of a temporary electoral authority as defendant in administrative litigation following cessation of its statutory mandate

Case Number Decizia nr. 2480/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal as unfounded, leaving in force the first-instance judgment that rejected the plaintiff's lawsuit for lack of procedural capacity on the defendant's side. The dispute concerned a challenge to an administrative act by the Central Electoral Bureau rejecting a complaint against a county electoral office decision regarding local and European Parliament elections; the plaintiff argued that the act violated the right to judicial review, while the defendant, which had ceased its legal existence three days after the election results were published, was not represented. The court held that the Central Electoral Bureau, as a temporary public authority, lost its civil capacity to act upon the cessation of its activity, which occurred prior to the filing of the lawsuit; consequently, pursuant to Articles 32 and 56 of the Code of Civil Procedure, the defendant lacked the procedural capacity to be sued, rendering the initial dismissal of the claim legally correct despite the arguments regarding constitutional access to justice.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 40 din Legea nr. 115/2015, art. 32 din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Procedural capacity of a temporary electoral authority as defendant in administrative litigation following cessation of its statutory mandate: Subterfugiul juridic promovat de instanţa de fond, vizând sancţionarea reclamantului pentru introducerea acţiunii împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă, exclude aceste acte de la controlul judecătoresc, ceea ce echivalează cu o denegare de dreptate, cu o încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (2), care dispun că nicio lege nu poate îngrădi dreptul persoanelor fizice sau juridice de a se adresa justiţiei.

Keywords

AI generated
procedural capacity electoral rights judicial review challenge of administrative decisions public authorities legal capacity

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 mai 2025

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 19.07.2024, sub nr. x/2024, A. - FILIALA BISTRIŢA NĂSĂUD a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul BIROUL ELECTORAL CENTRAL, anularea în totalitate a actului administrativ emis de pârât la data de 18.06.2024 nr. 361H privind respingerea contestaţiei formulate de A. - Filiala Bistriţa-Năsăud, împotriva Hotărârii nr. 199/14.06.2024 a Biroului de Circumscripţie Judeţeană nr. 6 Bistriţa-Năsăud.

I.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1377 din 23 august 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei şi a respins cererea formulată de reclamantul A. - FILIALA BISTRIŢA NĂSĂUD, având sediul în Bistriţa, Judeţ Bistriţa Năsăud, în contradictoriu cu pârâtul BIROUL ELECTORAL CENTRAL, având sediul în Bucureşti, Bd. x, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

I.3. Calea de atac declarată în cauză

Împotriva sentinţei civile amintite la punctul anterior a formulat recurs A. - FILIALA BISTRIŢA NĂSĂUD, solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii primei instanţe, iar pe fondul cauzei admiterea contestaţiei formulate.

În esenţă, în motivare, a arătat că Biroul Electoral Central şi-a încetat activitatea în urma finalizării ciclului electoral vizând alegerile din 9 iunie 2024, iar Legea nr. 115/2015 nu instituie reguli privind contestarea în justiţie a hotărârilor Biroul Electoral Central.

Acţiunea în contencios administrativ iniţiată de reclamant s-a prevalat însă pe preceptele instituite de instanţa de contencios constituţional, care a statuat că actele emise de Biroul Electoral Central sunt supuse controlului judecătoresc (a se vedea Decizia nr. 103 din 28 februarie 2013).

Natura juridică a acţiunii formulate permite solicitarea adresată instanţei de a anula actul administrativ, emis de autoritatea publică pârâtă, prin care i-a fost încălcat reclamantului un drept sau un interes legitim.

Subterfugiul juridic promovat de instanţa de fond, vizând sancţionarea reclamantului pentru introducerea acţiunii împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă, exclude aceste acte de la controlul judecătoresc, ceea ce echivalează cu o denegare de dreptate, cu o încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (2), care dispun că nicio lege nu poate îngrădi dreptul persoanelor fizice sau juridice de a se adresa justiţiei.

Este atributul exclusiv al instanţei de judecată în a stabili un cadru procesual adecvat, fie el şi neprevăzut expres de un act normativ anume, în mod formal, de a desemna curatori, reprezentaţi speciali, chiar şi din oficiu, dacă se doreşte, în aşa fel încât să se respecte regulile contradictorialităţii şi opozabilităţii, fără însă ca lipsa unor astfel de demersuri să conducă la însăşi paralizarea demersului judiciar iniţiat.

De asemenea, tot Curtea Constituţională a precizat că hotărârile birourilor electorale sunt pronunţate în cadrul jurisdicţiilor specifice activităţii electorale şi ele nu exclud accesul liber la justiţie. Aceste hotărâri, fiind acte cu caracter jurisdicţional ale organelor administrative, pot fi atacate în justiţie de către cei interesaţi, în condiţiile legii contenciosului administrativ (a se vedea Decizia nr. 325 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 21 octombrie 2004).

Prima instanţă nu a luat în considerare obiectul acţiunii, respectiv anularea actului administrativ emis de autoritatea publică, prin care i s-a încălcat reclamantului un drept sau un interes legitim, iar nu o cerere de renumărare a voturilor, solicitare specifică materiei electorale.

Aşadar, problematica specifică materiei electorale vizând renumărarea voturilor a fost plasată într-un simplu context probator şi nicidecum un aspect final, suprapus însăşi obiectului acţiunii de contencios administrativ.

În concluzie, a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii pronunţate în primă instanţă şi dispunerea rejudecării pricinii la nivelul Curţii de Apel Bucureşti, în caz contrar violându-se dreptul de acces la justiţie prevăzut de art. 6 CEDO.

I.4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu a fost formulată întâmpinare de către intimatul-pârât Biroul Electoral Central.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor expuse prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamantul A. - FILIALA BISTRIŢA NĂSĂUD este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A. - FILIALA BISTRIŢA NĂSĂUD a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central, anularea în totalitate a actului administrativ emis de pârât la data de 18.06.2024 nr. 361H privind respingerea contestaţiei formulate de A. - Filiala Bistriţa-Năsăud, împotriva Hotărârii nr. 199/14.06.2024 a Biroului de Circumscripţie Judeţeană nr. 6 Bistriţa-Năsăud.

Prin sentinţa recurată, s-a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024, invocată de reprezentantul Ministerului Public, şi a fost respinsă acţiunea ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

Împotriva soluţiei primei instanţe, a formulat recurs reclamantul, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a căror incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

Instanţa de control judiciar aminteşte că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv de nelegalitate nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 117D din 10.07.20224, Biroul Electoral Central pentru Alegerile Locale şi Europarlamentare din anul 2024 şi-a încetat activitatea în termen de 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al rezultatului final al alegerilor, adică la data de 13.07.2024, având în vedere şi dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 115/2015.

Această dată marchează din punct de vedere civil sfârşitul capacităţii civile de folosinţă, iar în plan procesual lipsa capacităţii procesuale de folosinţă.

Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentului cu privire la soluţia instanţei asupra excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Biroul Electoral Central pentru Alegerile Locale şi Europarlamentare din anul 2024, invocată de reprezentantul Ministerului Public în ceea ce priveşte cererea introductivă de instanţă.

Se reţine că, în temeiul art. 32 din C. proc. civ., o cerere în justiţie poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: are capacitate procesuală, în condiţiile legii; are calitate procesuală; formulează o pretenţie (obiectul cererii); justifică un interes.

Potrivit dispoziţiilor art. 56 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:

"(1) Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile. (2) Cu toate acestea, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii."

Din interpretarea textelor legale anterior citate, rezultă că aceste condiţii generale, ce vizează orice cerere în justiţie, se impune a fi îndeplinite în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Totodată, pentru a deţine capacitate procesuală de folosinţă, pârâtul, independent de deţinerea personalităţii juridice, trebuie să fie constituit potrivit legii.

Birourile electorale, inclusiv Biroul Electoral Central, sunt autorităţi publice ce se înfiinţează potrivit legii, în vederea organizării alegerilor (în cauză alegerile locale şi europarlamentare din anul 2024), cu activitate şi competenţe esenţialmente temporare.

Totodată, se constată că cererea de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul instanţei la data de 19.07.2024, iar în aceste condiţii, se constată că în mod corect prima instanţă a avut în vedere că activitatea Biroului Electoral Central pentru Alegerile Locale şi Europarlamentare din anul 2024 încetase anterior iniţierii prezentului demers judiciar şi, ca atare, a constatat lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului BEC în ceea ce priveşte cererea introductivă de instanţă, prin raportare la prevederile art. 56 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi art. 32 din acelaşi cod.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A.-Filiala Bistriţa Năsăud împotriva sentinţei civile nr. 1377/2024 din 23 august 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.