State aid payment claim: obligation of administrative authorities to process unpaid film subsidies and limits of judicial review under separation of powers

Şedinţa publică din data de 9 mai 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.11.2021 sub dosar nr. x/2021, reclamantul A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), solicitând ca instanţa de judecată să oblige pârâtul - furnizor al schemei de ajutor de stat reglementată de H.G. nr. 421/2018 - la: (i) obligarea MEAT şi a eventualilor săi succesori în drepturi, în calitate de furnizori ai ajutorului de stat reglementat de H.G. nr. 421/2018 la efectuarea plăţii efective a valorii ajutorului de stat, respectiv a sumei de 14.959.649,6 RON la care este îndreptăţită reclamanta în temeiul art. 11 alin. (7) şi (6) din H.G. nr. 421/2018, în concordanţă cu acordul de finanţare nr. x/17.03.2020, încheiat cu furnizorul schemei ajutorului de stat cu privire la proiectul cinematografic B., miniserie de televiziune, şi în baza cererii de plată înregistrată sub nr. x/19.04.2021; (ii) în subsidiar, în măsura în care furnizorul schemei de ajutor de stat nu a aprobat cererea de plată depusă la 19.04.2021 privind proiectul B., în termenul imperativ de cel mult 10 zile de la data la care raportul de audit este complet, conform art. 11 alin. (6) din H.G. nr. 421/2018, să efectueze toate demersurile obligatorii şi necesare, inclusiv, dar fără a se limita la aprobarea cererii de plată înregistrată sub nr. x/19.04.2021 şi să efectueze plata valorii ajutorului de stat cuvenit reclamantei pentru proiectul B.; (iii) efectuarea, în temeiul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, a plăţii dobânzii legale penalizatoare pentru întreaga sumă datorată în valoarea menţionată la capătul de cerere 1, respectiv pentru suma de 14.959.649,6 RON, reprezentând ajutor de stat cuvenit şi neachitat de pârât până la data redactării prezentei, dobândă calculată pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, de la data de expirării termenului de plată de 120 de zile prevăzut de art. 11 alin. (7) din H.G. nr. 421/2018 şi până la data achitării integrale a ajutorului de stat datorat; cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 774 din 8 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (în prezent, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului), obligată partea pârâtă să soluţioneze cererea de plată înregistrată sub nr. x/19.04.2021 privind proiectul cinematografic "B." şi să efectueze către partea reclamantă plata valorii ajutorului de stat cuvenit pentru acest proiect, împreună cu dobânda legală penalizatoare aferentă sumei respective calculată începând cu data de 27.09.2021 până la data achitării integrale a ajutorului de stat cuvenit.

A fost obligată partea pârâtă la plata către partea reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.000 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru, alte cheltuieli aferente activităţii juridice şi onorariu avocat în cond. art. 451 - art. 453 C. proc. civ.

A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 774 din 8 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs principal pârâtul şi recurs incident reclamanta, cu solicitarea de casare a hotărârii pronunţate de prima instanţă.

1.3.1. În cadrul recursului principal, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul - pârât a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii de la fond şi respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

Preliminar, a invocat excepţia lipsei calitătii procesuale pasive a Ministerului Economiei, Antreprenoriatutui şi Turismului (MEAT), excepţie de fond, absolută şi peremptorie.

A susţinut că la data de 25.05.2023 a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă nr. 39/2023 privind înfiinţarea Oficiului de Film şi Investiţii Culturale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri instituţionale referitoare la gestionarea schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii de film şi producţiei de film în România, iar calitatea procesuală a fost transferată la Ministerul Culturii în calitate de furnizor, iar Oficiul de Film si Investiţii Culturale a dobândit calitatea de administrator, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) nemaiavând calitate procesuală

Conform art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă nr. 39/2023, procedura de soluţionare a cererilor de finanţare si a cererilor de plată depuse anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă va fi continuată de către Ministerul Culturii, în calitate de furnizor al schemei, împreună cu Oficiul, în calitate de administrator al schemei, începând cu data de 30 septembrie 2023.

A solicitat admiterea admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Antreprenorialului şi Turismului.

Referitor la recursul declarat împotriva încheierii din data de 06.04.2023 privind respingerea excepţiei prescripţiei, a arătat că termenul pentru a depune cererea de chemare în judecată se împlinea la data de 3.11.2021 şi nu la data de 22.11.2021 cum a precizat instanţa de fond.

Dreptul la acţiune al reclamantei care a depus acţiunea la data de 22.11.2021 este prescris, fiind situat în afara termenului de 6 luni prev. de art. 11 din Legea 554/2004.

A invocat motivarea contradictorie şi încălcarea normelor de drept material pe fondul recursului, respectiv art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

A susţinut că furnizorul schemei de ajutor de stat, respectiv Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (în acea perioadă şi in prezent Oficiul de Film) va efectua verificări proprii şi va putea solicita completarea sau clarificarea raportului de audit pentru stabilirea valorii finale a cheltuielilor eligibile care se decontează, aşa cum prevede şi la art. 11 alin. (5) din H.G. nr. 421/2018, cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte punctul 6 al art. 488 C. proc. civ., a arătat că instanţa a oferit o motivare contradictorie în sensul că, în considerentele hotărârii a reţinut "caracterul obligatoriu al efectuării tuturor verificărilor necesare soluţionării cererilor de plată de către autorităţile administrative (adică subscrisul) care au competenţe şi atribuţii în gestionarea schemei de ajutor de stat".

Ulterior, a statuat că aceste verificări nu pot fi efectuate în mod direct de către instanţă, iar în dispozitiv, a obligat recurentul să soluţioneze cererea de plată şi să efectueze către reclamantă plata valorii ajutorului de stat cuvenit pentru acest proiect împreună cu dobânda legală penalizatoare aferentă sumei respective calculată începând cu data de 27.09.2021 până la data achitării integrale a ajutorului de stat cuvenit."

Având în vedere aceste considerente contradictorii din moment ce s-a precizat că nu se poate interveni peste autoritatea administrativă, iar în dispozitiv s-a decis în contradictoriu, în sensul admiterii cererii şi efectuarea plătii direct către reclamantă.

În consecinţă, cererea de plată se soluţionează de către furnizorul schemei de ajutor de stat prin intermediul hotărârii prevăzute în acordul de finanţare, motiv pentru a susţinut că instanţa de judecată nu se poate subroga în atribuţiile furnizorului schemei de ajutor de stat şi a obliga la acordarea acestuia pe o valoare ce nu a fost în prealabil aprobată.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

1.3.2. În cadrul recursului incident, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a solicitat admiterea căii de atac cu consecinţa obligării pârâtului la plata sumelor înscrise în cererea de finanţare.

În esenţă, în motivare, a arătat că, în mod eronat instanţa de fond a constatat caracterul pur formal al apărărilor ministerului pârât, omisiunea de soluţionare a cererii de plată şi lipsa oricărei justificări obiective pentru pasivitatea autorităţii publice. Totodată, instanţa reţine că autoritatea publică nu a solicitat reclamantei completări sau lămuriri cu privire la cererea de plată formulată şi/sau materialul documentar depus în susţinerea acesteia.

În acelaşi timp, prima instanţă observă că cererea reclamantei de plată nr. x/19.04.2021 ar fi trebuit aprobată în decurs de 10 zile de la verificarea raportului de audit, încă cu toate acestea, instanţa de fond a apreciat că nu poate decide direct asupra modului de soluţionare a cererii de plată nr. x/19.04.2021, deoarece ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, respectiv soluţionarea directă a cererii de plată ar implica o imixtiune şi o substituire în atribuţiile autorităţii publice.

Soluţia instanţei de judecată care a admis doar în parte acţiunea este expresia intrepretării greşite a normelor de drept material de la art. 11 din H.G. nr. 421/2018.

În sarcina beneficiarului ajutorului de stat se reglementează obligaţia de a depune "la furnizorul schemei de ajutor de stat o cerere de plată însoţită de un raport de audit care să certifice suma cheltuielilor eligibile efectiv realizate în conformitate cu Acordul de finanţare al măsurii de sprijin" (art. 11 alin. (2). Termenul pentru îndeplinirea acestei obligaţii este de asemenea - expres şi imperativ - reglementat, respectiv "ulterior finalizării proiectului de film şi cheltuirii bugetului aferent proiectului eligibil, dar nu mai târziu de 2 ani de la emiterea Acordului de finanţare al măsurii de sprijin prevăzute de prezenta hotărâre."

Raportat la înscrisurile de la dosarul cauzei, instanţa de fond în mod corect a reţinut în cadrul motivării că reclamanta şi-a îndeplinit în mod complet obligaţiile stabilite în sarcina sa, solicitând în termen legal şi în forma solicitată de dispoziţiile H.G. nr. 421/2018 plata ajutorului de stat cuvenit şi stabilit prin Acordul de finanţare nr. x/17.03.2020.

Cu toate acestea, instanţa încălcă prevederile art. 11 H.G. nr. 421/2018, lipsindu-le de eficienţă juridică şi de conţinut, atunci când nu constată că pârâtul furnizor al ajutorului de stat este în prezent decăzut din termenul de verificare a cererii de plată - art. 11 alin. (5) şi (6) H.G. nr. 421/2018.

Raportat la termenul general aplicabil în materie şi reglementat de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 şi în lipsa unei prevederi derogatorii în cuprinsul H.G. nr. 421/2018, se constată că termenul în care furnizorul ajutorului de stat avea obligaţia să verifice cererea de plată şi raportul de audit şi în interiorul căruia putea solicita completarea sau clarificarea raportului este de 30 de zile de la înregistrarea cererii de plată.

De asemenea, instanţa de judecată a fondului a încălcat dispoziţiile art. 2545 C. civ., deoarece a omis să constate că intimatul pârât este în prezent decăzut din dreptul de verificare a cererii de plată, respectiv de solicitare de eventuale clarificări sau completări la raportul de audit anexat cererii de plată, în măsură în care ar fi apreciat că se impun astfel de clarificări sau completări.

Se prevalează recurenta de dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie şi susţine că instanţa de contencios administrativ are capacitatea conferită de lege de a cenzura pasivitatea intimatului pârât şi neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor legale ce-i incumbă în calitate de furnizor al schemei de stat. Corelativ, are şi capacitatea de a obliga autoritatea publică la efectuarea operaţiunilor administrative necesare pentru exercitarea drepturilor subscrisei decurgând din Acordul de finanţare nr. x/17.03.2020 privind acordarea şi plata efectivă a ajutorului de stat în valoare de 14.959.649,6 RON.

A dezvoltat critici şi în privinţa admiterii în tot a cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, pentru etapa judecăţii în prima instanţă a dosarului nr. x/2021, în sensul majorării valorii cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, acordate subscrisei, pentru etapa judecăţii în prima instanţă a dosarului.

Soluţia instanţei de judecată de diminuare a valorii onorariului de avocat, în cadrul cheltuielilor de judecată puse în sarcina pârâtului furnizor al ajutorului de stat este nelegală, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În drept, a invocat pe dispoziţiile indicate din H.G. nr. 421/2018, C. proc. civ., Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, C. civ., Ordonanţa nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale În domeniul bancar şi orice altă dispoziţie legală aplicabilă.

1.4. Apărările formulate în cauză

Recurenta - reclamantă a depus întâmpinare în raport de cererea de recurs principal, prin care a solicitat respingerea acestei căi de atac.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul principal al pârâtului dar şi cel incident a reclamantei sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu verificarea legalităţii actului administrativ asimilat, respectiv cu nesoluţionarea în termenul legal sau cu refuzul de soluţionare de către pârât a cererii de plată cu privire la suma de 14.959.649,60 RON, formulată de partea reclamantă la 19.04.2021(calificarea obiectului prezentei cereri de chemare în judecată a fost stabilită în cadrul regulatorului de competenţă emis de Înalta Curte de Casaţie şi justiţie care a statuat că faţă de «datele speţei, conflictul s-a născut din nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept de care se prevalează reclamanta, anume de a beneficia din partea pârâtului Minister (în prezent, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, succesor în drepturi al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului) de plata sumei de 14.959.649,60 RON, cu titlu de ajutor de stat, acordat în concordanţă cu acordul de finanţare nr. x/17.03.2020, pretinzând existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ . . . . . . . . . . .Se constată astfel că litigiul se circumscrie sferei contenciosului administrativ prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, întrucât pârâtul este autoritate publică, iar litigiul este născut din nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept invocat de reclamant ca fiind prevăzut de lege. Rezultă că secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti este competentă să soluţioneze cauza, având în vedere în acest sens şi distincţia făcută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu privire la nivelul autorităţii al cărui act administrativ priveşte cauza (act căruia, potrivit art. 2 alin. (2), i se asimilează şi faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), respectiv cel de autoritate centrală.»).

Prima instanţă a admis în parte cererea de chemare în judecată, reţinând în motivare faptul că în absenţa oricărei justificări pertinente a pârâtului, acea cerere de plată trebuia să fi obţinut o soluţie încă din data de 27.09.2021, sens în care reclamanta este îndreptăţită, dincolo de valoarea ajutorului de stat ce va reieşi că îi este cuvenit pentru acest proiect, şi la acordarea dobânzii legale penalizatoare, aferentă sumei respective calculată începând cu data de 27.09.2021 până la data achitării integrale a ajutorului de stat cuvenit. În acest din urmă sens, Curtea a reţinut disp. art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 şi art. 1531 C. civ., constatând că reclamanta are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit.

Împotriva acestei soluţii au declarat recurs reclamanta dar şi pârâtul.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevede:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; ... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.", iar potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curtea reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Pornind la analiza cererii de recurs principal formulate de pârâtul iniţial Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, în drepturile căruia s-au subrogat Ministerul Culturii şi Oficiul de Film şi Investiţii Culturale, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestuia.

Preliminar, referitor la lipsa calităţii procesuale pasive invocate de recurentul - pârât Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu O.G. nr. 39/2023 privind înfiinţarea Oficiului de Film şi Investiţii Culturale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri instituţionale referitoare la gestionarea schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii de film şi producţiei de film în România, s-a realizat o subrogaţie a Ministerului Culturii, în calitate de furnizor, şi a Oficiului de Film si Investiţii Culturale, care a dobândit calitatea de administrator, în drepturile procesuale ale recurentului-pârât iniţial.

În acest sens, în partea introductivă a prezentei decizii civile, instanţa de control judiciar a luat act de subrogarea Ministerului Culturii, în calitate de furnizor, şi a Oficiului de Film si Investiţii Culturale, în calitate de administrator, în drepturile recurentului - pârât Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, aceste entităţi fiind recurenţii din prezenta cauză.

Din perspectiva primului motiv de casare invocat de acest recurenţii-pârâţi, respectiv cel de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că s-a susţinut că în cuprinsul sentinţei atacate se relevă o motivare contradictorie.

Înalta Curte observă că teza a doua a motivului de casare invocat se referă la situaţiile în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa; există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este întemeiată, niciuna dintre aceste situaţii neidentificându-se în cauză, de altfel, nefiind indicate nici de către recurenţi ca atare. Mai degrabă, aceştia au evidenţiat câteva paragrafe din cuprinsul sentinţei atacate şi le-au comparat susţinând că din acestea rezultă soluţii diferite care sunt contradictorii.

Verificând considerentele din motivarea primei instanţe, Înalta Curte nu poate fi de acord cu susţinerile titularilor recursului principal, motivarea oferită de judecătorul fondului este raportată la obiectul cauzei cu care a fost învestit, cu respectarea limitelor învestirii, aşa cum au fost trasate prin regulatorul de competenţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din toată argumentaţia expusă rezultând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

Prin urmare, se va respinge acest motiv de casare ca nefondat.

În continuare, referitor la motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce vizează încălcarea normelor de drept material, recurenţii au susţinut că s-a încălcat art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu referire la prescripţia dreptului la acţiune, şi art. 11 din H.G. nr. 421/2018.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia ar fi fost împlinit termenul de prescripţie pentru formularea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine, aşa cum reiese din analiza înscrisurilor dosarului, că cererea de chemare în judecată a fost depusă în termenul legal socotit în conformitate cu dispoziţiile art. 181 alin. (2) C. proc. civ. care statuează "dacă ultima zi a termenului cade într - o zi nelucrătoare, termenul se va prelungi până în prima zi lucrătoare ce urmează".

Aşadar, în mod corect a respins prima instanţă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune deoarece cererea de chemare în judecată a fost depusă de ministerul pârât în ultima zi a termenului de 6 luni care era 22.11.2022.

Mai departe, pornind la analiza criticii ce vizează încălcarea de prima instanţă a art. 11 alin. (5) din H.G. nr. 421/2018, Înalta Curte reţine că acest text de lege, care prevede "Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză va efectua verificări proprii. Autoritatea va putea solicita completarea sau clarificarea raportului de audit.", nu a fost încălcat de prima instanţă.

Dimpotrivă, prima instanţă a reţinut că în virtutea dreptului de instanţei de contencios administrativ de tranşa litigiul în substanţa sa, nu putea să procedeze, prin subrogare în atribuţiile legale al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, la admiterea petitului cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulat de reclamantă, ci doar a obligat autoritatea să analizeze cererea de plată formulată de aceasta din urmă.

În această situaţie, nu se confirmă susţinerea recurentului - pârât în sensul că obligarea autorităţii la analiza cererii de plată pe fond ar fi realizată cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare deoarece, în conformitate cu alin. (6) al art. 11 din H.G. nr. 421/2018 care prevede "Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză are obligaţia să aprobe cererea de plată în cel mult 10 zile de la data la care raportul de audit este complet. În măsura în care concluziile raportului de audit sunt incomplete, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză va solicita completarea acestuia. Solicitantul are dreptul să depună completări în termen de maximum 30 de zile de la data primirii solicitării din partea Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.", avea obligaţia de a oferi un răspuns cererii de plată a reclamantei.

Astfel, alegaţiile recurentului - pârât, care invocă încălcarea normelor de drept material de către prima instanţă, în raport de situaţia factuală expusă în faţa primei instanţe dar şi de conţinutul dispoziţiilor legale ce reglementează în materia dedusă judecăţii, nu sunt de natură a conduce la reformarea sentinţei civile atacate, aceasta fiind, în accepţiunea instanţei de control judiciar, expresia interpretării şi aplicării corecte a legii.

În continuare, pornind la analiza criticilor expuse în cuprinsul recursului incident, Înalta curte reţine că reclamanta a invocat încălcarea aceloraşi dispoziţii legale de la art. 11 din H.G. nr. 421/2018 din perspectiva faptului că prima instanţă a obligat autoritatea la soluţionarea cererii de plată pe fond şi nu a obligat pârâtul la plata sumei solicitate la plată.

Or, aşa cum am arătat în cadrul expunerii de motive asupra recursului principal, care conţine critici similare, judecătorul fondului nu ar fi putut soluţiona petitul cererii de chemare în judecată în sensul obligării la plata sumelor de bani menţionate în cererea de finanţare deoarece excede atribuţiilor conferite de lege instanţei de contencios administrativ care realizează o judecată de plină jurisdicţie.

Prin urmare, instanţa de fond nu s-ar fi putut subroga în dreptul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză pentru a stabili dacă reclamanta este îndreptăţiţă la plata întregii sume din cererea de plată sau nu.

Dimpotrivă, prima instanţă dând eficienţă dispoziţiilor legale care prevăd atribuţiile Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză a apreciat că, în lipsa oricărei analize din partea autorităţii publice cu privire la îndreptăţirea reclamantei la plata sumei litigioase de 14.959.649.60lei, prin prisma documentaţiei aferente cererii de plată formulate la 19.04.2021, instanţa nu se poate pronunţa decât în sensul obligării la soluţionarea respectivei cereri.

Aşadar, prima instanţă a reţinut reclamanta şi-a îndeplinit în mod complet obligaţiile stabilite în sarcina sa, solicitând în termen legal şi în forma solicitată de dispoziţiile H.G. nr. 421/2018 plata ajutorului de stat cuvenit şi stabilit prin Acordul de finanţare nr. x/17.03.2020, iar cererea acesteia se impunea a fi soluţionată de către autoritatea publică, în conformitate cu disp. art. 11 alin. şi 7 din actul normativ amintit.

Prin urmare, prin admiterea în parte a acţiunii, judecătorul fondului a sancţionat pasivitatea recurentului - pârât, care cu eludarea dispoziţiilor legale, nu a furnizat nicio soluţie cererii de plată cu care a fost învestit de reclamanta A. S.R.L..

În ceea ce priveşte motivele de recurs dezvoltate de reclamantă privind cheltuielile de judecată acordate de prima instanţă, în sensul că s-a realizat aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. prin cenzurarea onorariului avocaţial, în raport cu complexitatea şi cu munca efectiv depusă de apărător, Înalta Curte reţine că analiza acestor aspecte ar implica o evaluare a unor aspecte de fapt, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând o chestiune de temeinicie şi nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, astfel că această critică nu se poate circumscrie art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De altfel, în acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 3/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 181 din 5 martie 2020. Această decizie, obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ., a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În atare condiţii, Înalta Curte apreciază că nu se confirmă motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, sentinţa atacată fiind în pronunţată limitele legii, cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, criticile cererea de recurs incident nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul principal şi incident, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurentul - pârât Ministerul Economiei, Antreprenorialului şi Turismului împotriva încheierii din 6 aprilie 2023 şi a sentinţei civile nr. 774 din 8 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi recursul incident declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 774 din 8 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.