Long-term residence permit refusal based on national security and public order threats

Şedinţa publică din data de 9 mai 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 14.02.2024 sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI - DIRECŢIA MIGRAŢIE, anularea respingerii cererii de acordare a dreptului de şedere pe termen lung în România, dispusă prin adresa nr. x comunicată la data de 15.01.2024 şi obligarea pârâtului la aprobarea termenului de şedere pe termen lung în România.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1552 din 1 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei.

Totodată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI - DIRECŢIA MIGRAŢIE.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei anterior nominalizate a declarat recurs reclamantul A., care a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea acesteia şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În esenţă, în motivare, recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material deoarece instanta de fond a nesocotit faptul ca, soluţia pronunţata si analizarea documentelor secrete depuse la Compartimentul de Informatii Clasificate al instantei, trebuia să se raporteze la art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională in mod concret.

Judecătorul fondului a retinut doar faptul ca exista o "suspiciune rezonabila" cum ca faptele recurentului-reclamant s-ar încadra in activităţi contrare securităţii naţionale, acte si fapte care constituie/care ar constitui ameninţări la adresa acesteia, conform art. 3 lit. f) si l) din Legea nr. 51/1991 insa nu menţionează concret in nicio forma care ar fi acele acţiuni pentru care considera ca ar fi un pericol pentru ordinea si siguranţa naţională.

Instanţa de fond nu a apreciat in mod temeinic si legal faptele ce i se imputa si care in mod sigur nu se pot încadra in activităţile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 51/1991, deoarece, dacă asemenea fapte s-ar fi confirmat, statul român ar fi procedat la înlăturarea sa de pe teritoriul României şi nu i s-ar fi prelungit permisului de şedere temporara.

Instanţa de fond a analizat înscrisurile secrete pe care se bazează soluţionarea cauzei, doar prin prisma interpretării subiective, in acest mod nesocotind raportarea concreta a eventualelor fapte la prevederile legale de la art. 3 din Legea nr. 51/1991, fiind inadmisibil ca o instanţa sa pronunţe o hotărâre in baza unor suspiciuni.

Prin eliberarea permisului de şedere temporara cu valabilitate pana la 25.03.2626, autoritatea parata a recunoscut că recurentul-reclamant îndeplineşte in continuare condiţiile cu privire la intrarea in Romania, prevăzute de art. 6 alin (1) lit. f) din lege.

Pentru toate aceste motive, a solicitat casarea sentintei atacate deoarece este netemeinica si nelegala.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în recurs, intimatul Inspectoratul General pentru Imigrări a solicitat respingerea căii de atac exercitate de recurent ca nefondată şi menţinerea sentinţei primei instanţe, drept temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de control judiciar asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, subsumate cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, în raport de considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Controlul judiciar declanşat de recurentul A., în temeiul prevederilor art. 74 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, are ca obiect verificarea legalităţii adresei nr. x prin care intimatul Inspectoratul General pentru Imigrări a respins cererea sa de acordare a dreptului de şedere pe termen lung în Romania, întrucât a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 71 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ.

Prima instanţă a reţinut legalitatea refuzului autorităţii intimate de aprobare a cererii recurentului, deoarece, în raport de informaţiile comunicate cu adresa depusă la Compartimentul de Documente Clasificate al instanţei, înscrisuri cu caracter "strict secret", rezultă că reclamantul nu îndeplineşte condiţia de a nu prezenta pericol pentru securitatea naţională. Aceste informaţii cu caracter secret, în raport de care a fost soluţionată cererea de acordare a dreptului de şedere pe termen lung în România, sunt suficiente, în opinia instanţei, pentru a justifica o soluţie de respingere a cererii, acţiunile cu care reclamantul este cunoscut justificând pe deplin soluţia pronunţată în dosarul său administrativ cu atât mai mult cu cât în baza dispoziţiilor Ordonanţa de Urgenţă nr. 194/2002 are o vocaţie, iar nu un drept la obţinerea respectivului drept de şedere. De asemenea, instanţa de fond a menţionat faptul că nu prezintă importanţă analizarea îndeplinirii de către recurent a condiţiei impuse de prevederile art. 71 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, în contextul în care s-a constatat deja neîndeplinirea celeilalte condiţii prevăzute la lit. f) a aceluiaşi articol, iar condiţiile analizate sunt cumulative.

Soluţia primei instanţe este împărtăşită de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 în care se precizează faptul că o condiţie pentru acordarea dreptului de şedere pe termen lung în România este aceea ca persoana în cauză să nu prezinte pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională.

În urma analizării înscrisurilor administrate în cauză, Înalta Curte apreciază că datele şi informaţiile cuprinse în documentele clasificate, nivel de secretizare "strict secret", ce au fost depuse spre studiu la Compartimentul Informaţii Clasificate al instanţei, fac pe deplin dovada faptului că există indicii în sensul că recurentul prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională şi că activităţile desfăşurate de acesta cad sub incidenţa dispoziţiilor art. 3 lit. f) teza finală din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României.

În atare situaţie, este lipsită de relevanţă juridică din perspectiva subiectului analizat intenţia recurentului de a beneficia de drept de şedere pe termen lung în Romania pentru a derula activităţi economice şi de faptul că acesta avea un permis de şedere temporar a cărui valabilitate expira în anul 2026, aşa cum se susţine în memoriul de recurs.

Decizia de refuz al acordării dreptului de şedere pe termen lung se ia ţinând cont de circumstanţele specifice ale fiecărui caz în parte, după cum prevăd dispoziţiile art. 74 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 iar obţinerea dreptului de şedere pe termen lung este condiţionată de îndeplinirea unor cerinţe mult mai stricte decât cele cerute pentru obţinerea dreptului de şedere temporară. Astfel, faptul că cetăţeanul străin este beneficiarul unui drept de şedere temporară este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru obţinerea dreptului de şedere pe termen lung(acesta fiind un statut foarte apropiat de cel al cetăţeanului român).

În altă ordine de idei, respectarea cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 71 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002 exonerează solicitantul de probarea îndeplinirii condiţiilor nominalizate în alin. (1) lit. a) şi b) din acelaşi articol. Însă, trebuie avut în vedere faptul că articolul aflat în discuţie impune obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor menţionate în cuprinsul acestuia. Or, în speţa de faţă, după cum s-a precizat anterior, nu este respectată cerinţa de la art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002.

În atare situaţie, după cum în mod corect a raţionat prima instanţă, nu mai prezintă importanţă dacă recurentul a avut o conduită ireproşabilă, are copii minori şi o familie întemeiată pe teritoriul statului român şi că desfăşoară activităţi de business pentru a putea beneficia de acordarea dreptului de şedere pe termen lung în Romania.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1552 din 1 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.