Securitate collaborator declaration denied; council’s appeal for collaborator status affirmed as unfounded

Şedinţa publică din data de 9 mai 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 24.07.2023, sub numărul de dosar x/2023, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se constate existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2139 din 21 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii a declarat recurs solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată.

În esenţă, în motivare, s-a arătat că hotărârea primei instanţe a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 a arătat că intimatul-pârât nu a tăgăduit nici raporturile cu Securitatea şi nici furnizarea per se de informatii către Securitate; intimatul -pârât nu a contestat conţinutul propriu - zis al notelor informative atribuite şi nici existenţa şi paternitatea Angajamentului olograf semnat cu numele real datat 24.12.1984; persoanele denunţate de către intimatul-pârât sunt identificate în notele informative furnizate fostei Securităti; urmare denunţurilor intimatului-pârât, asupra persoanelor denunţate au fost luate măsuri specifice de către fosta Securitate, îngrădindu-se astfel cel puţin dreptul la viaţă privată al respectivelor persoane.

Notele informative olografe furnizate de către intimat nu vizau strict activităţi din cadrul CAP-ului, scolii sau magazinului sătesc, în realitate acestea denunţau atitudini privind starea de spirit a populaţiei la nivel rural, lipsurile alimentare, raţionalizarea produselor (care reprezenta urmarea directă a politicii alimentare a regimului comunist), ori participarea cadrelor didactice la munci agricole (participare care era impusă de conducerea centralizată de partid şi de stat).

A arătat că prin nota informativă olografă înregistrată la 29.05.1986 (dosar nr. x, f. x), intimatul-pârât face referire expresă în denunţul său la conducerea statului.

Este suficientă condiţia vizării încălcării, iar nu dovedirea încălcării propriu-zise a drepturilor respective, în speţă nu se poate face aplicarea principiilor intenţiei directe (calificate prin scop) deoarece legea accesului la propriul dosar şi deconspirarea fostei securităţi pune accent strict pe devoalarea profilului moral al denunţătorului, iar nu pe atragerea vreunei forme de răspundere.

Contrar celor retinute de prima instantă în sentinţa recurată, conţinutul delaţiunilor intimatului către Securitate reprezintă atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Raţiunea principală a legii este aceea de a permite aflarea adevărului cu privire, printre altele, la persoanele care au făcut posibile, prin colaborarea lor nesilită, controlul total asupra populaţiei României, inocularea terorii şi a sentimentului omniprezenţei organelor de represiunea în viaţa publică şi privată a cetăţenilor, în vederea perpetuării sistemului totalitar comunist.

În acest context, urmează a fi avut în vedere ceea ce autorităţile regimului comunist au ca fiind activităţi şi/sau atitudini potrivnice regimului, întrucât aprecierea proprie în societatea românească era cea care declanşa luarea de măsuri împotriva persoanelor vizate de delaţiuni, aceste autorităţi fiind cele care defineau în mod absolut discreţionar atât ceea ce era permis, cât şi ceea ce era interzis în societatea românească, fapt caracteristic de altfel tuturor regimurilor totalitare.

Este de notorietate faptul că o serie de comentarii legate de colectivizare erau interzise de regimul comunist.

A mai susţinut faptul că orice comentariu privind revolta muncitorească de la Braşov din noiembrie 1987 reprezenta o atitudine potrivnică regimului.

Pentru o evaluare corectă a semnificaţiei şi importanţei notelor informative ale intimatul-pârât, a mai precizat că, în perioada 1964-1989, modul de lucru al Securităţii în relaţie cu populaţia civilă s-a concentrat pe supraveghere şi pe controlul extins, inclusiv prin lărgirea reţelei informative spre deosebire de metodele violent represive, care au caracterizat primele două decenii ale regimului comunist (1945-1964). Împiedicarea exprimării libere a opiniilor critice şi prevenirea oricăror acţiuni de protest la adresa conducerii politice a tării a constituit principala sarcină a organelor de Securitate în perioada 1964-1989, iar îndeplinirea ei a impus adaptarea instrumentelor şi a metodelor de lucru. În consecinţă, una dintre cele mai importante "linii de muncă", obligatorie la toate nivelurile ierarhice şi în toate departamentele Securităţii, indiferent de profilul principal, a fost supravegherea stării de spirit a populaţiei.

Supravegherea "stării de spirit a populaţiei" presupunea monitorizarea constantă a opiniilor, preocupărilor şi intenţiilor exprimate de cetăţeni, cunoaşterea în detaliu a vieţii lor publice şi private. Orice amănunt referitor la viaţa personală sau socială a persoanelor putea deschide o pistă de cercetat, de exploatat. Această supraveghere extinsă se realiza pe două căi principale: folosirea reţelei de informatori a Securităţii, prezentă în toate mediile profesionale, fără excepţie, şi utilizarea tehnicii operative, aceasta din urmă intrând în categoria "mijloacelor complexe" de urmărire, motiv pentru care era utilizată doar în anumite circumstanţe speciale.

În aceste condiţii, orice notă informativă referitoare la starea de spirit a cetăţenilor (înţelegându-se aici orice nemulţumire privind viaţa de zi cu zi) era exploatată operativ şi mai ales era semnalată superiorilor ierarhici, care dispuneau deschiderea unor dosare individuale de urmărire, individuale sau de grup.

Sub aspectul condiţiilor pentru circumscrierea în sfera noţiunii de colaborator al Securităţii, comentariile negative privind politica de stat a partidului comunist, comparaţiile dintre condiţiile de trai din străinătate şi cele din România comunistă, precum si nemulţumirile privind nivelul de trai au constituit pentru organele de Securitate, întotdeauna, motive de deschidere a unor dosare de urmărire informativă.

Faţă de conţinutul notelor informative, a susţinut că Securitatea monitoriza cu atenţie orice comentariu negativ la adresa regimului comunist, cunoscut fiind faptul că acesta urmărea promovarea ideii că statul comunist era forma superioară de organizare politică şi socială, în care toate persoanele aveau un nivel de viată ridicat, iar meritul pentru această stare de fapt se datora în exclusivitate partidului.

Niciunul dintre înscrisurile aflate la dosar nu demonstrează existenţa unor presiuni exercitate asupra intimatului pentru furnizarea notelor informative citate în cuprinsul acţiunii reclamantului.

Prin urmare, nesocotind interesele celor denunţaţi, pârâtul a vizat îngrădirea drepturilor privind viaţa privată, atât timp cât a acceptat că persoanele denunţate puteau să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţurilor sale.

În speţă, îngrădirea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane potrivnice regimului comunist erau aduse la cunoştinţa fostei Securităţi, indiferent dacă pârâtul a avut per ansamblu o atitudine mai mult sau mai puţin cooperantă, precum şi indiferent dacă ofiţerii de legătură din cadrul acesteia foloseau sau nu respectivele informaţii şi indiferent de efectele concrete ale acestor informaţii asupra celor denunţaţi.

Beneficiarii verificării acestor persoane nu sunt doar victimele regimului comunist, ci toti cetăţenii care au dreptul de a fi informaţi cu privire la statura morală a persoanelor prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008. De aceea, relevantă este activitatea concretă desfăşurată de persoana verificată în relaţia cu Securitatea, iar nu activitatea desfăşurată de ofiţerii de Securitate, ulterior primirii informaţiilor de la persoana verificată.

În concluzie, este suficientă condiţia vizării încălcării, iar nu dovedirea încălcării propriu-zise a drepturilor respective, deoarece legea accesului la propriul dosar şi deconspirarea fostei securităţi pune accent strict pe devoalarea profilului moral al denunţătorului, iar nu pe repararea prejudiciilor suferite de victimele denunţurilor.

Pentru argumentele expuse, a solicitat admiterea recursului.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât A., deşi a primit copie a motivelor de recurs, nu a depus întâmpinare prin care să formuleze apărări în cauză.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat să se constate că pârâtul A. a fost colaborator al fostei Securităţi în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii cu motivarea că, din niciun mijloc de probă, nu rezultă că în speţă sunt întrunite, în sarcina pârâtului, condiţiile cumulative pentru a se reţine calitatea sa de colaborator al fostei Securităţi, întrucât notele nu conţin informaţii care să fie considerate denunţarea unor activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care să fie de natură a viza îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea primei instanţe a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.", iar art. 483 C. proc. civ. prevede că "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Înalta Curte reţine că noţiunea de "colaborator al Securităţii" este definită în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 ca fiind "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".

Potrivit acestor dispoziţii, prima condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securităţii este aceea ca persoana să fi furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii; a doua condiţie vizează calitatea informaţiei furnizate, în sensul denunţării de activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; a treia condiţie se referă la efectele furnizării informaţiilor, în sensul că acestea au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Astfel, nu orice informaţie sau declaraţie se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din actul normativ menţionat.

În fundamentarea cererii recurentului-reclamant au fost prezentate: angajamentul persoanei în privinţa căreia se solicită constatarea calităţii de colaborator, note informative, note de analiză şi rapoarte rezultate dintr-o anumită interacţiune cu organele Securităţii.

Prima instanţă, alături şi de instanţa de control judiciar, verificând conţinutul concret al acestor înscrisuri, apreciază că acestea nu sunt suficiente pentru a dovedi îndeplinirea primei condiţii.

Astfel, notele informative nu trebuie să fie, în percepţia autorului lor sau a celui care a contribuit la întocmirea lor, simple acte de informare, "neutre", intenţia legiuitorului fiind aceea de a se constata că furnizarea acestor informaţii s-a realizat cu scop incriminator al celor în privinţa cărora au fost furnizate, de denunţare a persoanei care se împotrivea sau acţiona împotriva regimului comunist. În aceste condiţii, autorul notelor informative sau cel care a contribuit la întocmirea lor era pe deplin conştient de acţiunile sale şi urmărea producerea unor consecinţe concrete împotriva persoanei cu privire la care a furnizat informaţiile.

Verificând conţinutul notelor, Înalta Curte constată că niciuna dintre informaţiile comunicate prin notele informative nu vizează activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, ci doar se evidenţiază realităţi ale respectivelor vremuri: faptul că nu se plăteau pensiile la timp, că membrii cooperatori muncesc din greu şi nu sunt mulţumiţi, faptul că pământul rămâne nelucrat deoarece toţi au plecat la oraş pentru o viaţă mai bună, conducerea locală nu ştie să organizeze munca, faptul că la munca câmpului erau chemate şi cadrele didactice, nemulţumirile celor care nu erau calificaţi ca profesori fiind preferaţi tineri în locul celor cu experienţă precum şi faptul că C.A.P. nu mai acorda pensie deoarece nu achitase contribuţia la Oficiul de pensie.

De asemenea, Înalta Curte constată că dispoziţiile legii sunt de natură imperativă şi neechivoce, legiuitorul făcând vorbire despre activităţi şi atitudini potrivnice regimului comunist, concluzie ce nu poate fi reţinută cu privire la niciuna dintre notele informative în discuţie, astfel că în mod corect prima instanţă a apreciat că în cauză nu este îndeplinită prima condiţie prevăzută de lege pentru a se demonstra calitatea de colaborator al Securităţii pentru intimatul - pârât. Altfel spus, deşi este îndeplinită condiţia furnizării de informaţii, totuşi nu rezultă a fi îndeplinită şi condiţia următoare privind calitatea informaţiei furnizate, în sensul denunţării de activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

În ceea ce priveşte cea de-a dous condiţie prevăzută de textul de lege, anume îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, Înalta Curte reţine că aceasta se impune a fi analizată în strânsă legătură cu caracterul informaţiilor furnizate. Or, cum în cauză informaţiile furnizate nu au vizat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, o eventuală îngrădire a drepturilor şi libertăţilor nu prezintă relevanţă, în contextul în care această îngrădire trebuie cu necesitate să fie consecinţa denunţării unor activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, ceea ce în speţă recurentul-reclamant nu a reuşit să demonstreze.

Aşa fiind, raportat la situaţia de fapt stabilită de prima instanţă, rezultă că activitatea intimatului-pârât nu poate fi încadrată ca fiind aceea de colaborator al Securităţii, în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât îi lipsesc elemente esenţiale, respectiv ca informaţiile furnizate să fi vizat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Prin urmare, aspectele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare/nelegalitate a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 2139 din 21 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.