Liability of Audiovisual Media for Breach of Objective Information Duty in Controversial Public Interest Topics

Şedinţa publică din data de 9 mai 2025

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 04.12.2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, anularea, în tot, a Deciziei nr. 639, emisă de către reprezentanţii pârâtului la data de 14.11.2023 şi înregistrată sub nr. x din 21.11.2023, prin intermediul căreia s-a dispus aplicarea sancţiunii amenzii în cuantum de 10.000 de RON şi alte măsuri corelative pentru presupusa încălcare a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară emiterii actului administrativ cu caracter individual.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1053 din 12.06.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NATIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs formulată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii şi, în rejudecare, anularea deciziei nr. 639/2023, cu exonerarea reclamantei de plata amenzii în cuantum de 10.000lei.

În esenţă, în motivare, a arătat că prima instanţă a valorificat anumite aspecte care nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor cu referire la dispoziţiile art. 47 alin. (1), art. 30 şi art. 64 din Codul audiovizualului.

Prin aceasta, susţine partea recurentă, a fost lipsită de posibilitatea de a combate argumentat incidenţa în cauză a respectivelor temeiuri de drept.

Aşadar, partea recurentă apreciază că prima instanţă a reţinut alte temeiuri de drept decât cele pentru care aceasta a fost sancţionată cu amenda contravenţională, nefiind puse în discuţia contradictorie a părţilor aceste temeiuri de drept.

A precizat că a fost încălcat art. 22 C. proc. civ.

Relativ la cel de-al doilea motiv de casare invocat în cauză a susţinut că se relevă motivarea instanţei străină de natura pricinii, fiind reţinute temeiuri de drept care nu sunt incidente speţei.

instanţa de fond a preluat în considerentele hotărârii, în sprijinul soluţiei sale, argumente care se referă la nerespectarea unui alt text de lege şi/sau la necesitatea exprimării unui punct de vedere contra, iar nu la temeiul pentru care a fost aplicată sancţiunea contravenţională, respectiv art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului.

Motivarea trebuie să fie completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare şi accesibilă. Motivarea este de esenţa hotărârilor, reprezentând o garanţie pentru părti că cererile lor au fost analizate cu atenţie.

Totodată, a susţinut că în motivarea primei instanţe se relevă respingerea unui capăt de cerere care nu a fost cerut în sensul că reclamanta nu a solicitat înlocuirea amenzii cu somaţie publică de intrare în legalitate.

De asemenea, reclamanta a precizat că prima instanţă nu a motivat respingerea argumentelor invocate prin cererea de modificare a acţiunii introductive.

Deopotrivă, a susţinut reclamanta că instanţa a confundat anumite aspecte esenţiale ale cauzei cu referire la a raţionamentului judecătorului de primă instanţă care gravitează în jurul ideii că nu ar fi fost prezentate (şi) puncte de vedere contrare celor exprimate în emisiune.

În acelaşi timp, recurenta - reclamantă a susţinut că în motivarea prime instanţe există considerente contradictorii care ar fi sprijinit soluţia diametral opusă, de admitere a cererii de chemare în judecată.

Nu în ultimul rând, cu referire la ultimul motiv de casare, a susţinut că a fost aplicată greşit legea materială, respectiv art. 3, art. 6, art. 31, art. 64 din din Legea nr. 504/2002, art. 31 alin. (1), art. 64 alin. (1) lit. a) şi b)(1) din Decizia nr. 220/2011 şi art. 29 şi 30 alin. (3) şi (4) din Constituţia României.

De asemenea, a susţinut că argumentaţia primei instanţe de judecată apare a fi nelegală din perspectiva jursprudenţei CEDO.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea recursului.

3. Apărările formulate

Intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, în motivare, a arătat că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică şi se impune a fi menţinută, aceasta fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a cadrului normativ incident speţei.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport de actele şi lucrările dosarului, de motivele invocate de recurentă şi de apărările formulate, precum şi în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a supus controlului de legalitate Decizia CNA nr. 639 din 14.11.2023, cu solicitarea de înlăturare a sancţiunii contravenţionale în cuantum de 10.000lei, aplicată pentru încălcarea art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului.

Instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu motivarea că sancţionarea reclamantei s-a realizat în mod corect ca urmare a faptului că informaţiile din emisiunea "Ce-i în guşă, şi-n căpusă!" nu au fost prezentate în mod obiectiv şi au fost de natură a favoriza în mod negativ percepţia publicului în legătură cu acţiunea de vaccinare împotriva Covid 19 şi a războiului din Ucraina.

Reclamanta A. S.R.L. a criticat soluţia primei instanţe, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., invocând încălcarea principiului contradictorialităţii, nemotivarea soluţiei primei instanţe şi încălcarea şi aplicarea greşită a legii de judecătorul fondului.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevede:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei;…8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.", iar potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curtea reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Înalta Curte reţine că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este incident atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Motivul de recurs invocat include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

Totodată, se observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează, deopotrivă, nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Criticile recurentei - reclamante circumscrise acestui motiv de casare vizează încălcarea principiului contradictorialităţii, reclamanta susţinând că au fost folosite în motivare temeiuri de drept care nu au fost puse în discuţia părţilor.

Analizând critica, instanţa de control judiciar nu identifică o încălcare de judecătorul fondului a principiului contradictorialităţii, acesta punând în discuţia părţilor toate cererile, excepţiile, aspectele de fapt sau de drept invocate de acestea în cadrul procesului. Astfel, au fost comunicate acţiunea, cererea modificatoare, întâmpinarea şi celelalte înscrisuri existente la dosar între părţile din proces iar acestora le-au fost aduse la cunoştinţă criticile dar şi apărările expuse în cauză în mod reciproc.

În respectarea principiului contradictorialităţii, nu este necesară punerea în discuţie de către instanţă a temeiurilor de drept care vor fi folosite de judecător la argumentaţia pe fondul problemei de drept litigioase, aceasta fiind o chestiune care are legătură cu fundamentul raţionamentului expus în motivarea soluţiei pronunţate, iar nu cu respectarea principiului de drept edictat de art. 14 C. proc. civ.

În concluzie, prima instanţă nu a încălcat dispoziţiile legale care reglementează principiul contradictorialităţii specific procesului civil, motiv pentru care Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat şi se impune a fi respins.

În continuare, pornind la analiza motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul nefondat şi al criticilor subsumate acestuia.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, anume raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În acelaşi sens, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În concret, instanţa de fond a indicat actul litigios şi conţinutul acestuia sub aspectul motivării soluţiei de aplicare a unei sancţiuni contravenţionale reclamantei, context în care a analizat probele administrate în proces, cu referiri punctuale la înscrisurile de la dosar, pentru ca în final să conchidă că soluţia dispusă cu privire la sancţionarea reclamantei este legală, analizând în concret toate motivele invocate în decizia atacată şi în acţiunea introductivă.

În raport de elementele concrete ale cauzei, prima instanţă, a indicat punctual texte de lege în motivare, iar prin argumentaţia oferită de judecătorul fondului s-a făcut trimitere la principii de drept şi norme legale care fundamentează soluţia atacată de recurenta-reclamantă.

Astfel, Înalta Curtea constată existenţa raţionamentului logico-juridic al primei instanţe care a fundamentat soluţia adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de curtea de apel sunt în legătură cu soluţia pronunţată, aşa cum reiese din cele statuate de judecătorul fondului în sensul că sunt neîntemeiate susţinerile reclamantei în sensul că s-ar fi asigurat o informare obiectivă a publicului, context în care ascultătorii puteau să-şi formeze o opinie liberă, bazată pe argumente pro şi contra subiectelor dezbătute. Faptul că despre subiectele analizate s-a mai scris în presă nu justifică nu încălcarea valorilor sociale protejate.

Aşadar, şi în cadrul controlului judiciar, se reţine că din probele administrate, nu se poate trage concluzia că ar exista o neîndeplinire a atribuţiilor prevăzute de lege, în scopul vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale reclamantei.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanţă nu concordă modului în care apreciază recurenta-reclamantă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidenţa motivului de casare/nelegalitate în discuţie.

Instanţa de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt şi de drept invocat de parte, ci să analizeze problema litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial, ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menţionate în cererea părţii în sprijinul aceluiaşi motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a unei părţi nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

În sfârşit, nefondate sunt criticile referitoare la motivarea contradictorie a instanţei de fond deoarece, Înalta Curte, analizând cuprinsul argumetaţiei primei instanţe se constată că acesta este coerentă, pertinentă, logică şi în concordanţă cu soluţia cuprinsă în dispozitiv.

În consecinţă, arătând în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a respectat dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ., expunând silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate şi fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţa de fond, fără a se identifica vreun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat sentinţa în discuţie. De asemenea, Înalta Curte mai constată că motivarea analizată are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele dreptului la un proces echitabil.

Totodată, Înalta Curte subliniază că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 CEDO impune instanţei să examineze cauza sub toate aspectele, însă nu obligă judecătorul să răspundă tuturor argumentelor aduse de părţi, atât timp cât din considerentele hotărârii rezultă cu claritate motivele pentru care anumite cereri au fost apreciate a fi sau nu fondate şi se poate realiza controlul de legalitate de către instanţa de recurs.

De asemenea, în cuprinsul sentinţei de la fond, se regăsesc argumente care conduc la ideea că prima instanţă a avut în vedere cererea modificatoare a acţiunii la emiterea soluţiei pe fond, cerere în care sunt detaliate motive de nelegalitate care sunt amintite şi în acţiune. Or, aşa cum am arătat, motivarea poate presupune şi gruparea criticilor de nelegalitate cu oferirea unui răspuns comun, aspect care nu poate fi considerat o motivarea defectuoasă sau insuficientă care să fundamenteze cazul de casare invocat de recurentă.

Pe cale de consecinţă, critica recurentei - reclamante referitoare la incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în cauză nu este fondată.

Criticând sentinţa de fond şi din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta-reclamantă a precizat că prima instanţă a eludat dispoziţiile art. 30 din Constituţia României, a modificat temeiul de drept al actului atacat şi a reţinut greşit situaţia de fapt.

Procedând la analiza criticii părţii recurente, în raport de cele expuse în paragraful de mai sus, rezultă, cu precădere, faptul că prima instanţă a dat eficientă prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, ale art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) precum şi celor ale art. 66 din Codul Audiovizualului, considerând că informaţiile din emisiunea "Ce-i în guşă, şi-n căpuşă!" nu au fost prezentate în mod obiectiv şi au fost de natură a favoriza în mod negativ percepţia publicului în legătură cu acţiunea de vaccinare împotriva Covid 19 şi cu războiul din Ucraina.

În calitate de instanţă de control judiciar, Înalta Curte reţine că informaţiile prezentate au fost selectate aproape în mod exclusiv din categoria celor care susţineau că vaccinul ar avea efecte adverse grave, iar afirmaţiile privind faptul că războiul din Ucraina ar fi de fapt un simulacru şi o înţelegere ruso-americană, ar fi considerate judecăţi de valoare, care deşi au fost făcute în cadrul unei emisiuni de opinie, ele reprezintă totuşi o încălcare a prevederilor legale anterior menţionate şi a principiilor consacrate de jurisprudenţa CEDO, ca expresie a celor mai înalte idei despre justiţie şi echitate, constând în utilizarea mijloacelor audiovizuale ca instrumente de manipulare cu rea-credinţă a opiniei publice.

Prin urmare, procedând la prezentarea în mod părtinitor a anumitor informaţii, radiodifuzorul se face vinovat de încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2022 care în partea relevantă prevede faptul că toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.

Pe cale de consecinţă, nu se confirmă în cauză susţinerea recurentei în sensul că aceasta a prezentat în mod critic, provocator şi exagerat, anumite informaţii, rezultând din înscrisurile de la dosar că a prezentat într-o manieră nereală informaţii care tindeau a conduce la concluzia că nu există beneficii ale vaccinului împotriva Covid19, ba dimpotrivă, campania de vaccinare ar fi periculoasă pentru populaţie, iar războiul din Ucraina ar fi un război de faţadă în scopul împărţirii lumii între cele două mari puteri, Rusia şi Statele Unite ale Americii.

Înalta Curte, în contextul celor anterior prezentate, achiesează la raţionamentul expus de prima instanţă care a menţinut decizia CNA contestată în cauza de faţă pe considerentul că situaţia facturală nu a fost greşit apreciată de judecătorul fondului iar argumentaţia acestuia expusă în cuprinsul sentinţei civile atacate nu este de natură a încălca dreptul la liberă exprimare al recurentei.

Dimpotrivă, aşa cum în mod amplu a arătat prima instanţă, prin faptul că radiodifuzorul nu a prezentat şi puncte de vedere contrare(care nu se impunea a emana de la cei doi participanţi la emisiune, fiind suficient să se solicite şi opinia cuiva care are o gândire diferită de cea expusă în cadrul emisiunii), a încălcat dreptul constituţional la libera exprimare, care nu are un caracter nelimitat ci este îngrădit de cerinţa respectării drepturilor celorlalţi, precum şi jurisprudenţa CEDO în materie.

Mai mult decât atât, din probele existente la dosar, rezultă că radiodifuzorul, ca urmare a lipsei de intervenţie din partea moderatorului în cadrul emisiunii şi faţă de inexistenţa punctelor de vedere contrarii, a facilitat neîncrederea în vaccin şi a generat o stare de teamă în rândul populaţiei în condiţiile în care scopul reprezentanţilor presei este acela de a furniza informaţii imparţiale prin prezentarea punctelor de vedere pro şi contra cu privire la subiectul supus dezbaterii publice. Drept urmare, persoana care vizualizează o anumită emisiune, având situaţia de ansamblu expusă, poate trage propriile concluzii cu privire la beneficiile sau la ineficienţa campaniei de vaccinare fără a i se prezenta un punct de vedere trunchiat care tinde la inducerea sa în eroare.

Aceeaşi este situaţia şi în cazul discuţiilor despre războiul din Ucraina, informaţiile nu trebuiau prezentate ca nişte judecăţi de valoare ci trebuiau să fie expuse în mod imparţial, pentru a da posibilitatea oricărei persoane care viziona respectiva emisiune să-şi formeze o părere de ansamblu şi să tragă propriile concluzii din materialul informaţional pus la dispoziţie prin mijlocul radiodifuzorului.

Într-o asemenea situaţie, Înalta Curte apreciază că decizia de sancţionare emisă pe numele recurentei - reclamante este legală şi temeinică iar soluţia pronunţată de prima instanţă care a respins acţiunea reclamantei A. S.R.L. este bazată pe o argumentaţie solidă şi se impune a fi menţinută în cadrul demersului procesual de faţă, nefiind identificate motive de reformare a acesteia nici din perspectiva ultimului caz de casare dezvoltat de reclamantă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că soluţia pronunţată de prima instanţă este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente cauzei, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1053 din 12 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.