Conflict of interest in local council vote on pasture leases upheld; appeals dismissed

Şedinţa publică din data de 9 mai 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 15.11.2023, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Raportului de Evaluare nr. x/20.10.2023 întocmit în lucrarea nr. 56200/S/II/09.11.2021, solicitând admiterea contestaţiei, anularea raportului de evaluare nr. x/20.10.2023 întocmit în lucrarea nr. 56200/S/II/09.11.2021, de pârâta ANI.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 802 din 15 mai 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX -a de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, ca neîntemeiate.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 802 din 15 mai 2024, a declarat recurs principal reclamantul A. şi recurs incident pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

1.3.1. Recursul principal

În cadrul recursului întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul a solicitat admiterea căii de atac, casarea, în totalitate, a hotărârii instanţei de fond şi, rejudecând, să fie admisă cererea de chemare în judecată, urmând a se anula Raportul de evaluare nr. x/20.10.2023 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca nelegal şi nefondat.

În esenţă, în motivare, a arătat că instanţa de fond nu s-a raportat la tot probatoriul administrat în cauză şi nici la toate apărările formulate de reclamant şi la înscrisurile depuse de acesta în combaterea raportului de evaluare.

Astfel, atât Agenţia Naţională de Integritate, prin raportul de evaluare, cât si instanţa de fond, prin sentinţa atacată, nu au făcut o evaluare corectă, obiectivă a elementelor de conflict de interese, astfel cum este reglementat de lege.

Un prim aspect pe care instanţa de fond nu l-a analizat şi nu l-a avut în vedere la analiza situaţiei prevăzute de art. 76 prin raportare la art. 79 din Legea 161/2003 este acela că, toate contractele de închiriere au fost încheiate în procedura de licitaţie publică.

Contestatorul nu a făcut parte din comisia de evaluare a ofertelor în vederea atribuirii contractelor si nici nu a semnat din partea Primăriei Comunei Cocora aceste contracte. Astfel, nu se poate reţine încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese deoarece persoana evaluată nu a emis niciun act administrativ, nu a încheiat nici un act juridic, nu a emis vreo dispoziţie, în exercitarea funcţiei care să fi putut produce un folos material pentru vreun membru de familie. În conformitate cu prevederile art. 228 din Codul Administrativ, alesul local este în conflict de interese în situaţia în care trebuie să emită un act administrativ sau să participe la emiterea ori adoptarea unui act administrativ sau să încheie ori să participe la încheierea unui act juridic şi are un interes personal de natură patrimonială.

Astfel participarea persoanei evaluate la adoptarea Hotărârii Consiliului Local al comunei Cocora nr. 2/21.01.2021 privind iniţierea procedurii de închiriere a pajiştilor aflate în proprietatea privată a comunei Cocora, jud. Ialomiţa, nu putea produce nici un folos material în sensul art. 228 Cod administrativ pentru soţia sau fratele petentului, deoarece, aşa cum rezultă din documentul încriminat, prin această hotărâre s-a aprobat iniţierea procedurii de închiriere prin licitaţie publică a pajiştilor aflate în proprietatea privată a comunei, nefiind atribuite direct vreunui membru de familie.

Faptul că, ulterior acestei hotărâri, pajiştea aflată în proprietatea privată a comunei a fost scoasă la licitaţie, la licitaţie participând si soţia si fratele petentului nu reprezintă în nici un caz dovada că, contestatorul a anticipat si a urmărit să obţină un folos patrimonial, contractele de închiriere fiind încheiate in urma unei licitaţii publice si nefiind atribuite direct către soţia sau fratele petentului.

În speţă, hotărârea Consiliului Local Cocora nu este un act administrativ emis în interesul patrimonial al unor membri de familie, ci a fost emisă în baza supremaţiei interesului public, respectiv al cetăţenilor comunei Cocora, în urma acestei hotărâri, toţi crescătorii de animale din comună au beneficiat de încheierea unor contracte de închiriere pentru folosirea izlazului comunal.

In doctrina juridica în materie ca şi în jurisprudenţă se evidenţiază în mod clar ideea că, un conflict de interese implică un conflict între datoria faţă de public interesele personale ale unui funcţionar public, în care funcţionarul public are interese, în calitate de persoană privată, interese care ar putea influenţa în mod necorespunzător îndeplinirea obligaţiilor şi responsabilităţilor oficiale. În această calitate, împreună cu ceilalţi membri, ia decizii păgubitoare pentru instituţie, unitate etc. şi aducătoare de beneficii pentru acesta, pentru soţ, o rudă ori un afin etc. Ori hotărârea luată a fost în beneficul întregii comunităţi a crescătorilor de animale din comuna Cocora.

Obiectul juridic special al conflictului de interese îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu, activitate care nu se poate realiza în condiţiile îndeplinirii unor acte cu încălcarea principiilor imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice.

Altfel spus, interesul public lezat prin săvârşirea faptei este reprezentat de interesul general al societăţii ca persoanele care deţin funcţii publice să ia, în îndeplinirea atribuţiilor lor de serviciu, decizii imparţiale şi legitime. Aşadar, îndeplinirea de către persoana care deţine o funcţie publică a atribuţiilor sale fără obiectivitate şi fără respectarea principiilor imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi a supremaţiei interesului public are ca efect direct prejudicierea interesului public, afectând încrederea cetăţenilor în instituţiile statului, fără a fi necesară specificarea în textul incriminator că fapta constituie infracţiune numai dacă interesele publice au fost lezate.

Obiectul juridic secundar este reprezentat de relaţiile sociale privind protejarea mediului concurenţial, a calităţii serviciilor, prevenirea conflictelor de interese, garantarea independenţei şi imparţialităţii prestatorilor de servicii.

Subiectul pasiv principal al infracţiunii de conflict de interese este statul, ca titular al valorilor sociale ocrotite, reprezentat de instituţia publică, autoritatea publică sau o altă persoană juridică de interes public.

Conflictul de interese are şi un subiect pasiv secundar, reprezentat de persoana juridică sau persoana fizică care avea vocaţia să obţină folosul patrimonial obţinut în mod ilegal de funcţionarul public, membrii familiei sale ori alte persoane prevăzute de lege.

Pe de altă parte, instanţa nu a analizat un alt aspect, învederat de recurentul-reclamant, faptul că toţi consilierii locali care au votat hotărârea, în frunte cu primarul, aveau un membru sau mai mulţi membri de familie crescători de animale, si care au încheiat contracte de închiriere. Trebuie avut în vedere faptul că în speţă este vorba de o comună, unde majoritatea locuitorilor se ocupă cu agricultura si creşterea animalelor, aceasta fiind principala sursă de trai si de venit, fiind o hotărâre luată în interesul legitim public, urmare a sesizării mai multor cetăţeni ai comunei.

Daca s-ar fi abţinut toţi consilierii locali, nu ar fi fost niciodată posibilă adoptarea acesteia neputând fi încheiate contractele de închiriere de pajişti pentru creşterea animalelor. Astfel, reclamantul nu a semnat nici contractul de închiriere între comuna Cocora si soţia sau fratele său, dar nici nu a făcut parte din comisia de evaluare a ofertelor în vederea atribuirii contractului.

Faptul că, terenul a fost scos la licitaţie publică, fiind închiriat în această modalitate, nefiind atribuit direct membrilor de familie ai recurentului, nu poate constitui o dovada că reclamantul a prevăzut sau a anticipat să obţină un interes patrimonial.

Pe e alta parte, instanţa nu a analizat faptul că, aceiaşi autoritate, în cazuri similare, faţă de alţi consilieri locali si faţă de viceprimar, cu referire la aceiaşi hotărâre, au constatat că nu sunt identificate elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al conflictelor de interese, ceea ce demonstrează dubla măsura aplicată de intimata pârâta în situaţii similare, pentru persoane diferite.

Pentru considerentele expuse, motivate în fapt şi în drept, a solicitat admiterea recursului şi anularea raportului de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate, ca nelegal şi nefondat.

1.3.2. Recursul incident

În cadrul recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Agenţia Naţională de Integritate a invocat încălcarea normelor de drept material de prima instanţă care a respins excepţia inadmisibilităţii, înlăturând astfel apărările expuse de autoritate.

În motivare, a arătat că prin respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii de anulare şi a punctului 3 din Raportul de evaluare din perspectiva indiciilor constatate privind săvârşirea unei infracţiuni de către instanţa de contencios administrativ aceasta şi-a depăşit competenţele.

Punctul 3 al Raportului de evaluare reprezintă un act de sesizare a organelor de cercetare penală, în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existenţa elementelor constitutive unor infracţiuni şi nu reprezintă un act administrativ pentru a putea face obiectul controlului instanţei de contencios administrativ.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Cu alte cuvinte, punctul 3 al Raportului de evaluare prin care s-a dispus sesizarea organului de cercetare penală competent NU este un act administrativ, care să producă efecte prin el însuşi, condiţie impusă de dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ci un act de sesizare în înţelesul dat de dispoziţiile art. 288 şi art. 290 C. proc. pen.

Prin simpla sesizare a organului de cercetare penală în vederea efectuării cercetărilor conform dispoziţiilor C. proc. pen., nu se naşte un raport juridic de drept administrativ, ceea ce înseamnă că această situaţie e diferită de cea care, prin raportul de evaluare, Agenţia Naţională de Integritate constată existenţa unui conflict de interese administrativ, caz în care fapta săvârşită constituie abatere disciplinară, iar consecinţa este aplicarea unei sancţiuni administrative de către organele disciplinare.

Din această perspectivă, sentinţa recurată este nelegală, punctul 3 al Raportului de evaluare fiind o simplă sesizare a Parchetului cu privire la existenţa unor indicii privind săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 301 C. pen.

În concluzie, pentru motivele arătate, a solicitat admiterea recursului formulat, casarea în parte a sentinţei civile nr. 802/15.05.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, iar în rejudecare, admiterea excepţia inadmisibilităţii acţiunii în ceea ce priveşte punctul 3 al Raportului de evaluare nr. x/20.10.2023.

În drept, a invocat Constituţia României, Legea nr. 176/2010, Legea nr. 161/2003, Legea nr. 554/2004, C. proc. civ.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în ceea ce priveşte respingerea acţiunii reclamantului, fiind constatată legalitatea raportului autorităţii prin ca s-a stabilit existenţa conflictului de interese.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor expuse în cuprinsul întâmpinării de la dosar, Înalta Curte constată că recursul principal declarat de reclamantul A. şi recursul incident declarat de Agenţia Naţională de Integritate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere de anulare a raportului de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate nr. x, întocmit în lucrarea nr. 56200/S/II/09.11.2021, prin care s-a constatat că dl. A. a încălcat dispoziţiile legale care reglementează conflictul de interese.

Prima instanţă, învestită cu judecata acţiunii, a apreciat că aceasta este neîntemeiată, reţinând în motivare că nu este relevantă analiza din perspectiva producerii efective a unui folos material pentru reclamant, pârâta constatând în mod legal şi temeinic săvârşirea de către reclamant a faptelor prevăzute de art. 228 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi alin. (3) din Codul administrativ coroborate cu art. 70 din Legea nr. 161/2003.

În raport de soluţia primei instanţe de judecată, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au formulat recurs principal reclamantul A., invocând nelegalitatea hotărârii de la fondul cauzei din perspectiva interpretării şi aplicării greşite a normelor de drept material de la art. 70 din Legea nr. 161/2003 şi de la art. 228 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi alin. (3) din Codul administrativ, dar şi recurs incident pârâta, invocând greşita soluţionare a excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii introductive din perspectiva contestaţiei îndreptate împotriva punctului 3 al raportului emis de Agenţia Naţională de Integritate.

Înalta Curte, pornind la analiza recursului principal, constată că nu sunt fondate criticile recurentului-reclamant privind greşita reţinere a conflictului de interese şi care pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru considerentele pe care le va dezvolta în cele ce urmează.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevede:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.", iar potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curtea reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Sentinţa primei instanţe a validat raportul de evaluare întocmit de către intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate pentru persoana verificată, recurentul-reclamant A., confirmând că acesta a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, prin faptul că, în exercitarea funcţiei publice de consilier local a participat (conform procesului-verbal de şedinţă aferent) la deliberarea şi adoptarea HCL nr. 2/21.01.2021 privind iniţierea procedurii de închiriere a pajiştilor aflate în proprietatea privată a comunei Cocora, Judeţul Ialomiţa, prin care s-a aprobat iniţierea procedurii de închiriere a pajiştilor aflate în proprietatea privată a comunei Cocora, judeţul Ialomiţa, pentru anul 2021, respectiv s-a aprobat referatul de oportunitate privind închirierea pajiştilor aflate în proprietatea privată a comunei Cocora, judeţul Ialomiţa, regulamentul privind regimul închirierii, caietul de sarcini al închirierii şi modelul de contract de închiriere.

În ceea ce priveşte conflictul de interese reţinut în privinţa recurentului-reclamant, acesta a susţinut că nu erau îndeplinite premisele încălcării prevederilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu art. 228 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Codul administrativ, soluţia primei instanţe fiind, în opinia sa, greşită sub acest aspect.

Potrivit prevederilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, "Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative."

Art. 228 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ prevede:

Regimul general aplicabil conflictului de interese pentru aleşii locali

(1) Alesul local aflat în conflict de interese în condiţiile prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, are obligaţia să se abţină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru:

a) soţ, soţie sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv;(...)

(2) În exercitarea funcţiei, consilierul local sau consilierul judeţean aflat în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) are obligaţia să anunţe la începutul şedinţei consiliului local, respectiv a consiliului judeţean interesul personal pe care îl are la adoptarea hotărârii respective, anunţ care se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al şedinţei.

(3) Ulterior anunţării interesului personal, consilierul local sau judeţean nu mai este luat în calcul pentru cvorumul necesar adoptării hotărârii consiliului cu privire la care acesta şi-a anunţat interesul şi nu are drept de vot la adoptarea acestei hotărâri.

(4) Actele administrative emise ori adoptate sau actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută în condiţiile Legii nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

(5) Fapta aleşilor locali de a încălca prevederile alin. (1) şi legislaţia în materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni.

În cauză, analizând ansamblul probator, prin raportare la normele de drept anterior citate, Înalta Curte reţine că un fapt necontestat la momentul intervenirii conflictului de interese, este acela că recurentul-reclamant a exercitat funcţia publică de consilier local, care a participat la şedinţa Consiliului Local al Comunei Unirea de adoptare a Hotărârii nr. 2/21.01.2021 pentru iniţierea procedurii de închiriere a pajiştilor aflate în proprietatea privată a comunei Cocora, Judeţul Ialomiţa, ulterior acestui moment soţia şi respectiv fratele reclamantului au încheind Contractul de închiriere nr. x/29.03.2021, atribuit prin încredinţare directă pe bază de cerere şi adeverinţă eliberată de medicul veterinar, în funcţie de numărul de animale deţinute, având ca obiect închirierea de pajişti aflate în domeniul privat al comunei Cocora, în suprafaţă de 0,3360 ha, respectiv 1,3440 ha, cu preţul de 67,5 RON/ha/an, şi respectiv Contractul de închiriere nr. x/29.03.2021 atribuit prin încredinţare directă pe bază de cerere şi adeverinţă eliberată de medicul veterinar, în funcţie de numărul de animale deţinute având ca obiect închirierea de pajişti aflate în domeniul privat a comunei Cocora, în suprafaţă de 0,3760 ha, respectiv 0,4305 ha, cu preţul de 67,5 RON/ha/an.

De altfel, Înalta Curte reţine că situaţia factuală descrisă în cuprinsul raportului de evaluare nr. x/20.10.2023 şi reţinută de prima instanţă nu a fost contestată în cauză, chestiunea în discuţie fiind cea a calificării juridice a faptelor îndeplinite de recurentul-reclamant în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei publice deţinute în cadrul Consiliului Local al Comunei Cocora în raport de încredinţarea prin atribuire directă în folosul soţiei şi fratelui acestuia a unor contracte de închiriere a unor pajişti aflate în proprietatea privată a Comunei Cocora, acesta contestând că a urmărit un folos material pentru sine prin participarea la adoptarea hotărârii de consiliu local.

În deplin acord cu judecătorul fondului, fără a fi reluate dispoziţiile legale cuprinse în art. 228 din Codul Administrativ, Înalta Curte reţine că, în conduita recurentului-reclamant se relevă, în raport de maniera în care acesta şi-a îndeplinit atribuţiile conferite de funcţia publică deţinută în cadrul Consiliului Local Cocora, prin exercitarea dreptului de vot în şedinţa de la data de 21.01.2021, ocazie cu care trebuia să se abţină, existenţa unui interes patrimonial pe care acesta l-a urmărit pentru sine, ceea ce a determinat conflictul de interese corect identificat prin raportul de evaluare contestat.

Nu sunt relevante împrejurările invocate de reclamant în sensul că acesta nu a obţinut un folos material efectiv pentru sine deoarece contractul închiriere a fost încheiat cu soţia şi fratele acestuia deoarece pentru fapta ce constituie abatere disciplinată, de la art. 228 Cod Administrativ, este suficient ca reclamantul să fi participat la adoptarea hotărârii consiliului local, încălcând astfel obligaţia de a se abţine de la aceasta, în condiţiile în care această hotărâre i-ar fi putut aduce un folos material.

În mod corect a reţinut judecătorul fondului că obţinerea unui folos patrimonial pentru sine reprezintă o condiţie prevăzută de lege doar pentru constatarea săvârşirii infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 301 alin. (1) C. pen., nefiind însă obligatorie pentru constatarea săvârşirii faptei ce reprezintă abatere disciplinară conform art. 228 alin. (1) şi alin. (5) din Codul administrativ anterior citat.

În acelaşi timp, nu prezintă relevanţă pentru soluţionarea cauzei susţinerile recurentului - reclamant în sensul că în situaţia s-ar fi abţinut toţi consilierii locali, nu ar fi fost niciodată posibilă adoptarea hotărârii de iniţiere a închirierii pajiştilor pentru creşterea animalelor sau că prin participarea la luarea acestei hotărâri a urmărit realizarea interesului public. În exercitarea funcţiei de ales local, acesta avea îndatorirea de a se abţine în orice fel de la luarea unor hotărâri care i-ar fi putut produce, chiar şi în mod indirect, un folos patrimonial(cum este cazul în speţă).

Ca urmare, pentru a se atinge scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea normei care instituie conflictul de interese, recurentul-reclamant avea obligaţia să se abţină de la de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, tocmai pentru a preveni situarea sa într-o poziţie care ar conduce la încălcarea principiilor instituite de legiuitor, respectiv imparţialitatea şi obiectivitatea în exercitarea atribuţiilor.

Deopotrivă, raţiunea instituirii conflictului de interese este aceea de a înlătura orice suspiciune, orice dubiu rezonabil cu privire la modalitatea de aducere la îndeplinire a atribuţiilor şi a competenţelor de către persoanele care exercită funcţii/demnităţi publice.

Mai mult decât atât, aşa cum prevede textul de lege, în mod particular, reclamantul avea obligaţia, iar nu facultatea, să se abţină de la îndeplinirea atribuţiilor şi să anunţe la începutul şedinţei consiliului local, interesul personal pe care îl are la adoptarea hotărârii respective, anunţ care se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al şedinţei, după cum prevăd disp. art. 70 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, o conduită contrară fiind, de altfel, sancţionată de legiuitor prin atragerea după caz, a răspunderii disciplinare, administrative, civile sau penale, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol.

În fine, concluzionând, Înalta Curte constată că apărările în sensul că reclamantul nu a obţinut efectiv un folos material sunt nefondate, acesta, încălcând dispoziţiile legale imperative prevăzute de art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu art. 228 Cod Administrativ, aşa cum a reţinut autoritatea de integritate dar şi prima instanţă.

Prin urmare, în cadrul controlului judiciar efectuat în calea de atac, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a normelor de drept material, soluţia dată fiind legală şi temeinică, impunându-se a fi menţinută astfel cum a fost pronunţată.

În continuare, pornind la analiza şi a recursului incident, formulat în cauză de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, Înalta Curte reţine caracterul nefondat şi al acestuia.

Astfel, Înalta Curte urmează a valida raţionamentul primei instanţe care a soluţionat excepţia de inadmisibilitate a acţiunii cu referire la pct. 3 din Raportul de evaluare, în sensul respingerii acesteia.

În cadrul controlului judiciar se va reţine că art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 prevede "Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.", fiind astfel consfinţit dreptul de contestaţie cu privire la raportul de evaluare, în integralitatea sa.

Aşadar, maniera de divizare propusă de autoritate, în sensul că anumite dispoziţii din raport se pot contesta în contencios administrativ şi altele nu pot fi deduse controlului judiciar în faţa instanţei de contencios administrativ, nu poate fi acceptată de Înalta Curte deoarece reprezintă o adăugare la lege din partea pârâtei. Acolo unde legea nu prevede, nu se pot crea pe cale artificială, norme legale, iar în acest caz, legea conferă posibilitatea atacării în tot a raportului de evaluare, fără distincţie în funcţie de măsurile din cuprinsul acestuia.

Mai mult, art. 22 din Legea nr. 176/2010 prevede că raportul se comunică organelor de urmărire penală şi celor disciplinare, eventuale măsuri în materie penală vor fi luate, nu în temeiul raportului, ci ca urmare a efectuării verificărilor specifice organelor de cercetare penală. Aceeaşi este situaţia şi în cazul organelor însărcinate cu luarea măsurilor disciplinare, eventuale măsuri împotriva persoanei menţionate în raport se vor putea lua doar după definitivarea raportului, prin neatacare sau, ulterior, după soluţionarea contestaţiei cu care a fost învestită instanţa de contencios administrativ.

Totodată, teza de interpretare propusă de pârâtă este contrazisă şi de faptul că, raportul de evaluare prin care s-a constatat existenţa conflictului de interese în ceea ce-l priveşte pe recurentul - reclamant, deşi a fost menţinut de prima instanţă, şi ulterior în cadrul controlului judiciar, nu a reprezentat un element definitoriu pentru condamnarea penală a recurentului - reclamant pentru săvârşirea infracţiunii de la art. 301 C. pen., cauza penală nr. 2347/P/2023 fiind clasată, întrucât există o cauză de nepedepsire.

În aceste condiţii, nu se poate reţine motivarea pârâtei care a scindat conţinutul raportului, susţinând că punctul 3 reprezintă un act de sesizare al instanţei penale, care nu poate fi supus controlului instanţei de contencios administrativ, şi care a invocat excepţia de inadmisibilitate a acţiunii pe acest considerent.

În concluzie, sentinţa primei instanţe, prin care s-a respins excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâta Agenţia Naţională de Integritate este legală şi temeinică, sens în care Înalta Curte va respinge recursul incident prin care se tinde la modificarea hotărârii de la fondul cauzei cu privire la soluţia dată excepţiei.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge cererea de recurs principal şi incident, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurentul-reclamant A. şi recursul incident declarat de recurenta - pârâtă Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 802 din 15 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.