Linguistic discrimination: exclusivity of Hungarian in public-interest municipal publications and inapplicability of minority language exceptions to public entities

Şedinţa publică din data de 9 mai 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu - Mureş, sub nr. x/2023, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sâncrăieni, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea discriminării şi A., a solicitat anularea Hotărârii nr. 241/25.05.2023.

Prin sentinţa nr. 171 din 5 decembrie 2023, cauza a fost declinată spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, fiind înregistrată sub acelaşi număr de dosar pe rolul acestei din urm instanţe.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1314 din 12 iulie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea privind pe reclamanta UAT Comuna Sâncrăieni, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A., ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1314 din 12 iulie 2024, a declarat recurs reclamanta UAT Comuna Sâncrăieni, întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii de la fond şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată.

În esenţă, în motivare, a arătat că în cauză se relevă lipsa interesului petiţionarului de a formula sesizarea către CNCD, petiţionarul nu poate fi considerat persoană interesată, neavând domiciliul în comuna Sâncrăieni, pe când în publicaţie se regăsesc numai articole care prezintă interes exclusiv pentru locuitorii comunei. Mai mult, lipsa de interes în formularea sesizării a fost invocată de recurentă şi din perspectiva lipsei vătămării pententului A..

Instanţa de fond a reţinut că în domeniul discriminării, sarcina probei este împărţită între petent şi reclamant: petentul are obligaţia de a dovedi existenţa unei fapte, care, aparent, dă naştere unei discriminări, în privinţa acesteia legea instituie, practic, o prezumţie de discriminare, în timp ce persoana reclamată are sarcina de a răsturna aparenţa de discriminare a stării de fapt clamate.

Instanţa de fond, analizând caracterul discriminatoriu al faptei, a dat o aplicare greşită prevederilor art. 195 alin. (1) din Codul administrativ "în raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice locale se foloseşte limba română", reţinând că se desprinde ideea că orice persoană care are cetăţenia română are dreptul de a avea acces la informaţii cu caracter public în limba română, de a fi informat " asupra treburilor publice ".

Potrivit art. 195 alin. (1) din Codul administrativ "în raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice locale se foloseşte limba română", ceea ce impune ca o situaţie premisă existenţa unui raport juridic concret dintre un anume cetăţean şi autoritatea în discuţie. În cauza de faţă, nu rezultă obiectul concret al raportului juridic dintre petentul domiciliat în judeţul Covasna şi Primăria comunei Sâncrăieni şi ca el să fi fost afectat prin conţinutul articolelor din publicaţia locală " B. " destinată în exclusivitate cetăţenilor comunei Sâncrăieni, cu o populaţie de etnie maghiară în procent de 93,72%, articole care nu vizau informaţii de interes public.

Instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 500/2004 nu au aptitudinea de a face inaplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (2) din acelaşi act normativ, întrucât textul care instituie excepţia menţionată nu vizează publicaţiile finanţate din fonduri publice ale unităţilor administrativ teritoriale, adică ale unei persoane juridice de drept public a statului român, ci publicaţiile persoane juridice de drept privat sau ale persoanelor fizice, tocmai ca o expresie a dreptului la identitate consfinţit la nivelul legii fundamentale, respectiv art. 6 alin. (2) din Constituţie.

Contrar celor reţinute de prima instanţă a arătat că o măsură la care se referă paragraful 3 din art. 4 este şi prevederea art. 5 din Legea 500/2004, dat fiind faptul că legea prevede ca "Orice text scris sau vorbit într-o limba străină, indiferent de dimensiuni, având caracter de interes public, trebuie sa fie însotit de traducerea sau de adaptarea în limba română", însă art. 5 printre excepţii conţine şi următoarea: "Publicaţiile redactate integral sau parţial în limbi străine, inclusiv cele ale minorităţilor naţionale" (la lit. c). Or, în mod evident publicaţia în cauză intră în acea categorie deci în cazul ei este valabilă acea excepţie, astfel conform Convenţiei Cadrul editarea ei nu poate fi considerată discriminare. Există deci texte de lege concrete, care stipulează fără echivoc, că cea ce a constatat CNCD (anume că editarea publicaţiei "B." în limba maghiară ar constitui discriminare) este faptic neadevărat.

Din formularea excepţiei de la lit. c). din art. 5 rezultă, că aceasta este valabilă în cazul tuturor publicaţiilor în limbile minorităţilor naţionale, indiferent de cine le editează şi de ce fel de informaţii conţin. Şi unde legea nu face diferenţă, nimeni nu are voie să facă, deci ar fi nelegal a susţine că exceptia nu ar fi aplicabilă în cazurile în care o publicaţie este editată de o autoritate publică.

A susţinut că nu sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru ca fapta reclamată să fie considerată discriminare, iar pentru aceste motive, se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate deoarece a fost emisă cu încălcarea normelor de drept în vigoare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentin ţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente speţei.

Intimatul - Pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a solicitat, la rândul său, respingerea căii de atac promovate de UAT Comuna Sâncrăieni, cu menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta UAT Comuna Sâncrăieni este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, prin demersul judiciar ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta UAT Comuna Sâncrăieni a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 241/25.05.2023 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Legalitatea actului administrativ emis de pârât a fost confirmată de prima instanţă, prin respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Reclamanta UAT Comuna Sâncrăieni a formulat recurs împotriva acestei soluţii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând o greşită aplicare a normelor de drept material de către judecătorul de primă instanţă.

Se impune precizarea că, în condiţiile în care circumstanţele litigiului dedus judecăţii au fost detaliat expuse în cuprinsul hotărârii ce formează obiectul recursului, reluarea acestora în cadrul prezentelor considerente ar avea caracter redundant, astfel că, în temeiul art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza motivele de casare menţionate în contextul factual prezentat în hotărârea atacată.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000:

"(1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. (...)".

De asemenea, se observă că art. 15 din O.G. nr. 137/2000 prevede că:

"Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia".

Pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii pârâtului pentru fapte de discriminare, prima instanţă a efectuat o analiză privind întrunirea elementelor faptei contravenţionale prevăzute de art. 10 lit. h) din O.U.G. nr. 137/2000.

În vederea elaborării raţionamentului juridic, raţionament care va fi validat în cadrul controlului judiciar al recursului, judecătorul fondului, verificând înscrisurile de la dosar, a concluzionat că publicaţia "B." cuprinde informaţii de interes public aşa cum sunt acestea definite la art. 2 din Legea nr. 500/2004, care prevede:

"(…) prin text cu caracter de interes public se înţelege orice text care, în cadrul unor atribuţii de serviciu, este afişat, expus, difuzat sau rostit în locuri publice ori prin mijloace de informare în masă, având ca scop aducerea la cunoştinţa publicului a unei denumiri, a unei informaţii sau a unui mesaj, cu conţinut direct ori indirect publicitar; (…).

În aceste condiţii, referitor la ziarul ce conţine informaţii de interes public, care este editat de către unitatea administrativ-teritorială, cu utilizarea fondurilor publice, nu se poate reţine că petiţionarul(necunoscător de limbă maghiară) nu are interes a adresa sesizare Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării privind săvârşirea unei fapte de discriminare pe criterii lingvistice. Aceasta deoarece publicaţia a fost editată, exclusiv, în limba maghiară, iar nu şi în limba română.

Or, aşa cum prevede art. 13 din Constituţia României limba oficială în România este limba română, iar informaţiile de interes public trebuie să fie aduse la cunoştinţa maselor în limba oficială, iar pentru respectarea drepturilor minorităţilor naţionale, şi în limba acestora.

Prin urmare, fapta UAT Comuna Sâncrăieni de a aduce la cunoştinţa publică a unor informaţii de interes larg doar în limba populaţiei majoritare a comunei dar minoritare din România nu poate fi apreciată ca fiind conformă dispoziţiilor legale în vigoare.

Această linie de raţionament este confirmată şi de dispoziţiile art. 31 din Constituţie care prevede că dreptul la informaţie publică nu poate fi îngrădit, or, în cauza de faţă, prin folosirea limbii maghiare, în mod exclusiv, la editarea publicaţiei ce face obiect al dosarului, a fost îngrădit dreptul la informaţie al petiţionarului.

În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 195 Cod Administrativ, Înalta Curte reţine că, în mod corect a judecătorul fondului a concluzionat că domnul A. a făcut dovada editării şi publicării pe pagina de internet a comunei Sâncrăieni, exclusiv în limba maghiară, a ziarului oficial al unităţii administrativ teritoriale (B.), deşi prevederile legale de la art. 195 Cod Administrativ consfinţesc dreptul său de a avea acces la informaţii cu caracter public în limba română, astfel că se creează aparenţa unei discriminări prin restricţionarea accesului la un text cu caracter de interes public, pe baza unor criterii de limbă sau etnie, a persoanei care a formulat sesizarea.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei potrivit căreia s-ar încadra în situaţia de excepţie de la art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 500/2004, care prevede "Nu fac obiectul prezentei legi: (…) lit. c) publicaţiile redactate integral sau parţial în limbi străine, inclusiv cele ale minorităţilor naţionale;(…).", Înalta Curte o va aprecia ca fiind neîntemeiată în condiţiile în care autoritatea recurentă este o persoană de drept public, finanţată din fonduri publice, iar nu o entitate privată. O asemenea concluzie se impune şi prin raportare la prevederile legale de la art. 154 din Codul administrativ, "Primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor(populaţie majoritară sau minoritară), a prevederilor Constituţiei (…), printre drepturile reglementate la nivel constituţional fiind, aşa cum s-a arătat deja, şi acela de a fi informat "asupra treburilor publice".

În aceste condiţii, în mod corect, a reţinut prima instanţă că petiţionarul a făcut dovada faptei de discriminare de care se face vinovată unitatea administrativ teritorială prin nepublicarea ziarului în limba oficială a statului şi în limba minorităţilor naţionale din comună şi a sancţionat în consecinţă atitudinea instituţiei publice a statului.

Aşadar, într-o asemenea situaţie, cele statuate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în cadrul deciziei a cărei anulare se solicită prin demersul litigios de faţă, referitor la existenţa unei fapte de discriminare săvârşite de recurentă, s-a realizat cu respectarea prevederilor legale incidente materiei supuse verificării.

Pentru argumentaţia anterior expusă, Înalta Curte reţine că nu se identifică motive de reformare a sentinţei civile atacate în prezenta cauză, aceasta fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a legii de către judecătorul fondului.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta U.A.T. Comuna Sâncrăieni, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă U.A.T. Comuna Sâncrăieni împotriva sentinţei civile nr. 1314 din 12 iulie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.