Diplomat's evaluation annulled and 2017 re-evaluation ordered as ministry appeal rejected.

Şedinţa publică din data de 9 mai 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 la 16 ianuarie 2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând:

- anularea adresei nr. H 5 - 1567 datată 3 septembrie 2018 prin care s-a soluţionat contestaţia formulată de reclamant împotriva Fişei de evaluare profesională aferentă perioadei 1 iunie 2017 - 31 decembrie 2017, întocmită de către Directorul Direcţiei America Latină şi Caraibe din cadrul Ministerului Afacerilor Externe;

- obligarea pârâtului la refacerea procedurii de evaluare a performanţelor profesionale individuale pentru întregul an 2017, cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1083 din 29 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE - DIRECŢIA GENERALĂ AFACERI GLOBALE.

A fost anulată Adresa nr. x/03.09.2018 de soluţionare a contestaţiei împotriva Fişei de evaluare profesională şi Fişa de evaluare profesională aferentă perioadei 01.06.2017-31.12.2017.

A fost obligat pârâtul să refacă procedura de evaluare a performanţelor profesionale ale reclamatului pentru întregul an 2017.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamatului cheltuieli de judecată în cuantum de 18.565 RON reprezentând onorariu avocat.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1083 din 29 iunie 2023, a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a căii de atac, casare a hotărârii primei instanţe, iar pe fondul cauzei, să se dispună respingerea acţiunii introductive.

În esenţă, în motivare, a arătat că judecătorul fondului a pronunţat hotărârea pe baza unor motive contradictorii când a reţinut că nu exista bază legală pentru evaluarea performanţelor profesionale ale reclamantului dar, cu toate acestea, a obligat pârâtul la refacerea evaluării profesionale acestuia pentru anul 2017.

Prin faptul că prima instanţă a dispus efectuarea unei operaţiuni administrative (refacerea procedurii de evaluare), era obligată să indice autorităţii pârâte, şi reclamantului deopotrivă, care va fi reglementarea ce se va utiliza pentru parcurgerea operaţiunii în deplină legalitate.

Or, pentru evaluarea performanţelor profesionale ale reclamantului pentru întregul an 2017, argumentaţia oferită de judecătorul fondului este contradictorie iar hotărârea este imposibil de executat.

De asemenea, prima instanţă remarcă inexistenţa bazei legale pentru evaluarea profesională a reclamantului anterior datei de 17 ianuarie 2019.

Hotărârea de fond poate fi apreciată că nu cuprinde motive contradictorii numai dacă instanţa de control judiciar va estima că evaluarea profesională a reclamantului, aferentă activităţii depuse în anul 2017, va putea fi evaluată în anul 2024 potrivit criteriilor de evaluare ce au fost edictate la data de 17 ianuarie 2019, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2019, care constituie reglementarea primară în materia evaluării performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici.

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă şi inteligibilă, să nu se rezume la o însuşire de fapte şi argumente, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi şi să conducă în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

Refacerea procedurii de evaluare trebuie să fie întreprinsă pe baza unei reglementări indicate de instanţă, astfel încât să nu fie susceptibilă de a fi ulterior criticată pentru motive ce nu pot fi atribuite unei culpe a autorităţii pârâte.

Or, hotărârea atacată este contradictorie şi, deci, echivocă în considerentele sale, din moment ce nu trasează în mod lămuritor care este cadrul legal ce trebuie respectat pentru aducerea la îndeplinire a dispozitivului acesteia.

A susţinut că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a hotărârii de fond, cu indicarea temeiului legal ce va servi evaluării profesionale a reclamantului şi cu observarea faptului că, pentru argumentaţia expusă de judecătorul fondului, respectiv pentru lipsa bazei legale primare pentru evaluarea reclamantului, nu se poate aprecia că există o culpă procesuală a MAE în iniţierea procesului şi nici nu se justifică obligarea pârâtului de a plăti cheltuieli de judecată deoarece nu a căzut în pretenţii.

Neîndeplinirea obligaţiei legiuitorului primar de înlocuire în cadrul normativ, specific evaluării profesionale a funcţionarilor publici, a acelor dispoziţii declarate ca fiind neconstituţionale de către Curtea Constituţională a României, nu este o împrejurare ce poate fi imputată acestuia.

Hotărârea a fost dată şi cu încălcarea normelor de drept material.

În susţinerea acestui motiv de casare a arătat că este lipsit de logică juridică raţionamentul primei instanţe care, până la proba contrarie, a reţinut că un act administrativ respectă legea în baza căruia a fost emis dar că, în aplicarea sa, autoritatea publică pârâtă a încălcat legea.

Ordinul viza, bineînţeles, evaluarea activităţii întregului personal al MAE care beneficia de un contract de muncă, în această categorie aflându-se şi reclamantul.

A precizat că normele de drept administrativ constrâng conduita autorităţii publice în sensul că întreaga activitate a acesteia este prescrisă de lege (lato sensu) şi că nu există nicio acţiune pozitivă a autorităţii care să nu îşi găsească fundamentarea într-o normă legală sau infra-legală.

Soluţia nelegală a instanţei de fond îşi are originea în ce au constat în parcurgerea efectivă a procedurii de evaluare profesională confuzia operată de judecător între obiectul acţiunii, care nu poartă asupra verificării legalităţii Regulamentului aprobat prin Ordinul MAE nr. 891/2018, şi efectele executării acestuia, de către reclamant, acesta asumându-şi caracterul obligatoriu al Regulamentului, în ceea ce-l priveşte, dar respingând calificativul primit.

Autoritatea publică era chemată să respecte dispoziţiile Ordinului nr. 891/2018 şi, în condiţiile în care s-a statuat că acest act administrativ nu a fost emis cu înfrângerea sau neobservarea cadrului juridic superior, nici aplicarea sa nu putea să conducă la o altă concluzie decât aceea că actul este incident şi în ceea ce priveşte evaluarea profesională a titularilor unui contract individual de muncă, indiferent de faptul că, în deciziile Curţii Constituţionale, membrii corpului diplomatic şi consular al României sunt consideraţi drept funcţionari publici cu statut special.

În nicio parte a deciziilor Curţii Constituţionale nu se arată, expressis verbis, că diplomaţii nu trebuie să încheie contracte de muncă cu subscrisul minister angajator sau că evaluarea profesională a acestora trebuie să fie derogatorie de la dispoziţiile legislaţiei muncii.

Dimpotrivă, statutul special al membrilor Corpului diplomatic şi consular al României poate fi remarcat prin faptul că nu i se aplică nicio prevedere din cele ce formează Statutul funcţionarilor publici, inclusiv cele ce privesc evaluarea profesională a funcţionarilor publici, menţionate la art. 485 şi următoarele din Codul administrativ.

Efectele actului administrativ sunt legale, în mod necesar, dacă MAE a urmat dispoziţiile sale întocmai, iar aceste prevederi au fost apreciate drept legale de către instanţă. Judecătorul fondului nu a admis o excepţie de nelegalitate a Ordinului nr. 891/29.05.2018, deşi putea să o facă pe cale incidentală, prin invocarea din oficiu a excepţiei şi prin punerea acesteia în discuţia părţilor chiar şi când acestea nu înţelegeau sa o invoce.

Dacă, în privinţa evaluării profesionale a reclamantului, efectele aplicării Ordinului nr. 891/29.05.2018 au fost considerate nelegale de către judecătorul fondului, deoarece ordinul era considerat inaplicabil în speţă, această împrejurare nu putea să conducă decât la concluzia că actul administrativ atacat, urmărit fidel de către autoritatea pârâtă în aplicarea efectelor sale, a fost emis cu neobservarea cadrului normativ superior şi, în consecinţă, ar fi trebui apreciat ca nelegal, ceea ce nu s-a întâmplat.

Judecătorul fondului a soluţionat pricina pe baza unor motive contradictorii, ce îşi neagă reciproc validitatea logică, fapt ce poate fi asimilat unei motivări nerezonabile şi inapte să susţină silogismul judiciar în structura sa argumentativă.

Hotărârea de fond a fost pronunţată cu reţinerea în mod greşit a incidenţei, în cauza dedusă judecăţii, a prevederilor Legii nr. 188/1999, ca drept comun în materia procedurii de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici.

Legea nr. 188/1999 nu a fost aplicabilă membrilor Corpului diplomatic şi consular al României decât în lipsa unei norme de reglementare specifice în propriul statut (Legea nr. 269/2003) sau, în subsidiar, în legislaţia muncii (Codul muncii).

La data soluţionării pe fond a cauzei şi când a dispus refacerea procedurii de evaluare, aparent, pe baza Legii nr. 188/1999, prima instanţă a încălcat flagrant dispoziţiile în vigoare ale art. 382 lit. i) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ unde se arată clar faptul că prevederile Titlului II al Părţii ia VI-a a Codului Administrativ, respectiv cel care normează Statutul funcţionarilor publici numiţi într-o funcţie publică şi care derulează raporturi de serviciu cu instituţia angajatoare, nu se aplică în cazul "membrilor Corpului diplomatic şi consular al României şi personalului contractual încadrat pe funcţii specifice ministerului cu atribuţii în domeniul afacerilor externe".

Prima instanţă a aplicat o lege străină de materia aflată în dezbatere şi, în consecinţă, a elaborat un raţionament juridic greşit care a condus la admiterea acţiunii.

Atunci când anulează fişele de evaluare ale reclamantului şi adresa de soluţionare a contestaţiei, în mod fals prima instanţă consideră că se află în prezenţa unei lacune legislative (imposibilitatea utilizării normelor corespunzătoare din H.G. nr. 611/2008, precum şi cele ale Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 891/2018) şi se raportează la genul proxim de reglementare în baza unei echităţi ce nu îşi găseşte locul în dezlegarea speţei.

În temeiul art. 5 alin. (2) C. proc. civ. a arătat că delimitarea între interpretarea legii, pe de o parte, si completarea lacunelor legislative, pe de altă parte, rezidă în faptul că interpretarea se plasează în cadrul aprecierii sensului pe care îl are litera legii, în timp ce dincolo de limitele interpretării se pune problema revelării si completării lacunelor.

Dacă, în urma verificării dispoziţiilor legale, judecătorul ajunge la concluzia că este vorba despre un caz de abţinere conştientă de la reglementare din partea legiuitorului, nu se poate spune că există o lacună legislativă. În acest caz, judecătorul fondului nu avea voie să soluţioneze cazul aplicând metoda analogiei normelor sau folosind propriile sale opinii juridice. Într-o asemenea situaţie, judecătorul ar trece în locul legiuitorului, contracarând o decizie conştientă a acestuia. Soluţia nu putea fi, într-un astfel de caz, decât respingerea acţiunii, fapt ce nu a avut loc şi care a generat prezenta cale de atac.

Întrucât judecătorul fondului nu a înaintat în dezbatere celelalte argumente ale reclamantului referitoare la justificarea acordării calificativului, nici instanţei de control judiciar nu îi revine obligaţia de a verifica mai mult decât nelegalitatea hotărârii atacate, prin prisma celor reţinute de judecătorul fondului şi care au făcut obiectul criticilor din recurs.

Pentru toate aceste argumente, a solicitat admiterea recursului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente speţei.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamantul A. cu verificarea legalităţii adresei nr. x/03.09.2018 de soluţionare a contestaţiei împotriva Fişei de evaluare profesională aferentă perioadei 01.06.2017-31.12.2017 emisă de Ministerul Afacerilor Externe.

Apreciind caracterul întemeiat al pretenţiilor deduse judecăţii, prima instanţă a procedat la admiterea cererii de chemare în judecată, a anulat actul contestat şi a obligat pârâtul la refacerea procedurii de evaluare a performanţelor profesionale ale reclamatului pentru întregul an 2017.

Împotriva acestei soluţii, a formulat cerere de recurs reclamantul, susţinând că hotărârea primei instanţe conţine motive contradictorii şi a fost emisă cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii materiale în cauză.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevede:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; ...8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.", iar potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curtea reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat.

În literatura de specialitate s-a precizat că, deşi la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare, şi anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În ceea ce priveşte existenţa unor motive contradictorii, Înalta Curte reţine că pentru a se putea casa o hotărâre din această perspectivă ar trebui să existe contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa sau să existe contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este întemeiată.

Înalta Curte reţine că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care implică, în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, soluţia din dispozitiv se află în concordanţă cu raţionamentul juridic cuprins în considerentele hotărârii, care este unul coerent, structurat logico - juridic, în sensul că succesiunea argumentelor relevate converg către ideea admiterii cererii de chemare în judecată.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată.

Prin urmare, criticile privind existenţa în considerentele hotărârii a unor motive contradictorii va fi înlăturată.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Pornind la analiza punctuală a criticilor din recurs, Înalta Curte reţine că alegaţia recurentului referitoare la confuzia operată de judecătorul de la fond cu referire la obiectul acţiunii, care nu poartă asupra verificării legalităţii Regulamentului aprobat prin Ordinul MAE nr. 891/2018 ci asupra efectelor executării acestuia, nu se confirmă deoarece, în mod legal şi temeinic a reţinut prima instanţă că s-au tranşat anumite aspecte ale judecăţii de o manieră incidentală, fiind stabilit că raporturile care leagă părţile litigante sunt raporturi de serviciu şi nu raporturi de muncă, reclamantul fiind funcţionar public şi fiindu-i aplicabile, în perioada care interesează cauza, dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, care au un caracter special în raport cu legislaţia muncii.

Aşadar, dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

În aceste condiţii, la acest moment procesual nu mai poate fi repus în discuţie faptul că reclamantul ocupă o funcţie publică, dezlegările date de instanţa de control judiciar prin decizia civilă nr. 3737/26.10.2020 se impun, fără posibilitatea de a mai fi contrazise, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul (res iudicata pro veritate habetur).

În raport de criticile conform cărora reclamantul putea a fi evaluat din punct de vedere profesional în temeiul Regulamentului aprobat prin Ordinul MAE nr. 891/2018, Înalta Curte reţine că relevanţă în cauză prezintă considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 818/2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 311 din 10 aprilie 2018, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, care dispunea că: "metodologia de evaluare a performantelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, după consultarea organizaţiilor sindicale ale funcţionarilor publici, reprezentative la nivel naţional".

Curtea Constituţională a reţinut că evaluarea activităţii şi a conduitei unui funcţionar public ţine de statutul acestuia şi, prin urmare, trebuie reglementată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, prin lege organică. Instanţa de contencios constituţional a reţinut că prevederile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 transmit executivului competenţa de a reglementa în domenii ce ţin de statutul funcţionarului public, respectiv metodologia de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici, iar delegarea atribuţiei de a stabili aceste norme către Guvern, prin emiterea unor acte administrative cu caracter normativ, de rang infralegal, nu respectă exigenţele principiului constituţional al securităţii juridice, în componenta sa referitoare la calitatea legii.

Totodată, evaluarea profesională a reclamantului în temeiul Regulamentului aprobat prin Ordinul MAE nr. 891/2018 încalcă cele statuate de Curtea Constituţională prin decizia nr. 637/2015, conform cărora "Metodologia privind evaluarea poliţistului se stabileşte prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.", astfel:

"33. În aceste condiţii, Curtea constată că dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, prin trimiterea la acte administrative, cu forţă juridică inferioară legii, care să reglementeze, în absenţa unor norme cu forţa juridică a legii organice, evaluarea activităţii şi conduitei poliţistului, încalcă prevederile cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie.

34. În continuare, Curtea precizează că o dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile şi accesibile a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul. De asemenea, norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi. Or, în cazul de faţă, apare cu evidenţă că legea relativizează în mod nepermis reglementarea domeniului evaluării poliţistului, lăsând la latitudinea ministrului de resort stabilirea unor elemente esenţiale ale raportului de serviciu al poliţistului şi, implicit, ale statutului acestuia.

35. În lumina considerentelor expuse mai sus, Curtea constată că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat (prin delegarea unei atribuţii ce aparţine în exclusivitate legiuitorului, către un membru al Guvernului), precum şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la previzibilitatea şi accesibilitatea legii, întrucât personalul vizat, care se poate raporta, în aceste condiţii, doar la prevederile lacunare ale legii, nu este în măsură să îşi adapteze conduita în mod corespunzător şi nici să aibă reprezentarea precisă a derulării procedurii de evaluare.".

În concluzie, evaluarea profesională a reclamantului, realizată în temeiul Regulamentului anterior amintit, s-a efectuat cu nerespectarea dispoziţiilor legale astfel că nu putea fi menţinută în cadrul controlului efectuat de instanţa de judecată.

În continuare, referitor la invocarea din oficiu a excepţiei de nelegalitate a Ordinului MAE nr. 891/2018, aşa cum a fost solicitată de recurent, aceasta nu se impunea şi nu se impune în cauză câtă vreme problema de drept care a fost dezbătută a fost chiar cea a incidenţei sau nu în cauză a respectivului ordin. Astfel, fiind tranşată calitatea de funcţionar public a reclamantului A. care era diplomat - ministru plenipotenţiar, rezultă că acestuia i se aplica în mod evident Legea nr. 188/1999 privind Statul funcţionarului public. Cu toate acestea, în mod corect a reţinut prima instanţă că nu exista, la nivelul anului 2018, o bază legală pentru realizarea evaluării profesionale a funcţionarului public aferentă anului 2017, întrucât norma de trimitere care permisese adoptarea metodologiei de evaluare a performantelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici prin H.G. nr. 611/2008 fusese deja declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 818/2017.

În aceste condiţii, dată fiind succesiunea în timp a normelor legale precum şi declararea ca fiind neconstituţionale a prevederilor art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, fişa de evaluare a funcţionarului public întocmită în temeiul Regulamentului aprobat prin Ordinul MAE nr. 891/2018, care era aplicabil personalului contractual, este nelegală, acest act nefiind incident a reglementa raportul de serviciu al reclamantului, astfel că se impunea anularea acesteia, şi, în temeiul art. 18 din Legea 554/2004, dată fiind puterea instanţei de contencios ce exercită jurisdicţie deplină, se impunea obligarea pârâtului la realizarea unei noi evaluări profesionale a domnului A..

Totodată, se impune a preciza că prima instanţă, contrar celor susţinute de recurentul - pârât, a identificat temeiul legal care trebuia să stea la baza evaluării profesionale a reclamantului, faptul că norma de drept incidentă a fost declarată neconstituţională, nu poate fi apreciată ca o cauză exoneratoare de vină pentru pârât, care neaplicând norma legală incidentă speţei, a apelat la un artificiu şi a efectuat procedura de evaluare profesională a funcţionarului public în temeiul unui ordin care era incident personalului contractual al instituţiei.

Referitor la criticile din recurs ce vizează obligarea Ministerului Afacerilor Externe, în mod greşit, la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că partea procesuală care pierde procesul, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., este obligată la plata cheltuielilor de judecată. Or, verificând, actele şi lucrările dosarului, faţă de admiterea cererii de chemare în judecată, Ministerul Afacerilor Externe a fost partea care a căzut în pretenţii astfel că este justificată obligarea acesteia la plata cheltuielilor efectuate de reclamant pentru anularea actului administrativ nelegal emis de pârât. În consecinţă, prima instanţă, care a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, a acţionat cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.

În concluzie, Înalta Curte reţine că niciuna dintre criticile dezvoltate de către pârât nu este aptă a conduce la reformarea sentinţei de la fondul cauzei, aceasta fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a legii.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 1083 din 29 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.