Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2453/2025 AI generated

Validity of security clearance withdrawal and disciplinary sanctions for intelligence officers based on refusal to undergo polygraph testing

Case Number Decizia nr. 2453/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the decision of the Court of Appeal of Brașov which had rejected the plaintiff's administrative challenge, leaving the defendant intelligence agency's disciplinary and administrative measures in force. The dispute involved a military officer seeking the annulment of a one-year delay in promotion, removal from a bureau chief position, transfer to a different garrison with a lower rank, and the refusal to revalidate his security clearance, arguing that these acts were improperly motivated, violated his right to defense, and constituted disproportionate sanctions without valid legal grounds. The court ruled that the first-instance judgment correctly applied the law and was properly motivated, finding that the initial acts complied with the disciplinary and career regulations of the intelligence service, specifically Articles 76 and 78 of Law No. 80/1995, Law No. 182/2002 regarding classified information protection, and internal orders, while dismissing procedural allegations of violation of Article 488 of the Civil Procedure Code concerning defective evidence administration, lack of motivation, and erroneous application of substantive law.

Legislator headnote

AI generated

art. 22 C. proc. civ, art. 315 C. proc. civ, art. 488 pct. 5 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) C. proc. civ, art. 84 din Legea nr. 80/1995, art. 264 C. proc. civ; Validity of security clearance withdrawal and disciplinary sanctions for intelligence officers based on refusal to undergo polygraph testing: The dispute involved a military officer seeking the annulment of a one-year delay in promotion, removal from a bureau chief position, transfer to a different garrison with a lower rank, and the refusal to revalidate his security clearance, arguing that these acts were improperly motivated, violated his right to defense, and constituted disproportionate sanctions without valid legal grounds. The court ruled that the first-instance judgment correctly applied the law and was properly motivated, finding that the initial acts complied with the disciplinary and career regulations of the intelligence service, specifically Articles 76 and 78 of Law No. 80/1995, Law No. 182/2002 regarding classified information protection, and internal orders, while dismissing procedural allegations of violation of Article 488 of the Civil Procedure Code concerning defective evidence administration, lack of motivation, and erroneous application of substantive law.

Keywords

AI generated
security clearance military disciplinary law procedural violations grounds for cassation validity of service Civil Procedure Code

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

Legal basis for the High Court to reject the appeal in administrative litigation proceedings.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule governing the resolution of the appeal by the Court of Cassation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 mai 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii:

1. anularea actului administrativ emis de pârât prin care i s-a aplicat reclamantului sancţiunea disciplinară a "amânării în gradul următor pe timp de un an";

2. anularea Ordinului Directorului S.R.I. prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia de "şef birou";

3. anularea Ordinului Directorului S.R.I. prin care s-a dispus mutarea reclamantului într-o altă garnizoană decât cea de domiciliu şi numirea într-o funcţie inferioară;

4. obligarea pârâtului la repunerea reclamantului în funcţia anterioară, de "şef birou";

5. obligarea pârâtului la plata de daune materiale constând în salariul nerealizat (diferenţa de venituri lunare dintre cele obţinute în funcţia de şef birou şi cele acordate pentru funcţia inferioară, pentru întreaga perioadă de timp cuprinsă între data eliberării din funcţie şi data repunerii efective în funcţia avută anterior;

6. obligarea pârâtului la plata către reclamant a daunelor morale în cuantum de 10.000 Euro/echivalent în RON la cursul B.N.R.

La data de 13.06.2014 reclamantul A. şi-a modificat cererea de chemare în judecată, în sensul reducerii pretenţiilor solicitate prin capătul de cerere nr. x la suma de 1 leu.

La data de 17.09.2014 reclamantul şi-a modificat din nou cererea de chemare în judecată, solicitând:

1. anularea Hotărârii de a nu i se revalida avizul de securitate;

2. anularea Ordinului emis de Directorul pârâtului, prin care a fost trecut în rezervă;

3. obligarea pârâtului la repunerea reclamantului în funcţia de "şef birou" avută anterior;

4. obligarea pârâtului la plata de daune materiale precum şi la plata de daune morale în cuantum de 10.000 de Euro în echivalent în RON la cursul B.N.R.

Pârâtul S.R.I. a formulat cerere de strămutare a dosarului, care a fost admisă prin încheierea nr. 3823/15.10.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecarea cauzei fiind strămutată de la Curtea de Apel Ploieşti la Curtea de Apel Braşov, cu păstrarea actelor îndeplinite.

În consecinţă, prin încheierea din data de 22.10.2014 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, unde a fost înregistrată la data de 18.12.2014.

Prin sentinţa nr. 51/F din 21 mai 2015, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată, precizată şi modificată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii.

Împotriva sentinţei nr. 51/F din 21 mai 2015 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii.

Cererea de recurs a fost admisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare, dosarul fiind înregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe sub nr. x/2014*.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 28 din 10 martie 2023, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea reclamantului A., astfel cum a fost modificată, formulată în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 28 din 10 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., în temeiul motivelor de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii date în al doilea ciclu procesual, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

În esenţă, în motivare, a susţinut că depunerea in integralitate a documentaţiei clasificate nu naste, a priori, atributul de a fi respinsa actiunea ci creează contextul ca reclamantul sa fie informat cu privire la natura acuzaţiei ce i se aduce.

Ulterior, în urma administrării probatoriului se putea demonstra ca situaţia de fapt care constituie abatere disciplinara, din perspectiva paratului, nu comporta o asemenea catalogare, mai precis, se putea demonstra, ca pe fond, acţiunea este neîntemeiată si, implicit, actul administrativ contestat a fost emis cu încălcarea legii.

Prin măsura de ataşare în integralitate a documentaţiei clasificate nu a fost facuta decât sa respecte într-o forma aparenta limitele deciziei de casare, in realitate, dreptul la un proces echitabil al reclamantului a nu a fost respectat. Aceasta opinie trebuie privita si din perspectiva pronuntarii cauzei Corneschi vs Romania.

În mod eronat, instanţa a pornit de la prezumtia absoluta ca ceea ce s-a reţinut prin Raportul nr. x/04.02.2014 al DOSI, sub aspectul motivarii în fapt si în drept, corespunde fara putinta de tagada adevarului. O asemenea reţinere nu este corectă deoarece necesitatea ca un act administrativ sa fie motivat in fapt si in drept, de o forma intriseca, iar nu prin completare cu argumente care provin din surse ce au stat la baza emiterii actului sau, mai grav, prin întâmpinări sau aparari formulate in cadrul unui dosar pendinte.

După declasificarea documentatiei au fost respinse toate probele care erau apte sa răstoarne prezumtia de legalitate a actului administrativ contestat, fiind pronunţată o hotarare nemotivata care nu prezinta o corelare intre probele existente in dosar si acuzaţiile facute de parat, mergandu-se pe ideea ca "tot ceea ce afirma paratul este întemeiat".

A precizat că instanţa de fond i-a permis accesul si studiul acestor înscrisuri clasificate prin intermediul apărătorului ales si, ulterior, s-a declasificat o parte din ele.

A criticat faptul că i s-au respins cererile de probatoriu, nefiidu - i acordată posibilitatea de a cotraargumenta ceea ce rapoartele declasificate afirmau. Rapoartele declasificate nefiind documente administrative in intelesul Legii nr. 554/2004 nu puteau fi contestate prin procedura exceptiei de nelegalitate dar puteau fi combătute sub aspectul valorii probatorii prin alte mijloace de proba.

Astfel, au fost încălcate limitele de casare si au fost nesocotite dispozitiile art. 315 alin. (1) si (3) C. proc. civ. în ceea ce priveşte necesitatea administrării unui probatoriu apt sa conducă la aflarea adevărului in cauza, prin nesocotirea art. 22 C. proc. civ., dar si in ceea ce priveste coroborarea prezumţiilor sesizate de către instanţa de casare cu referire la obligativitatea de a se proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor si al dementelor probatorii ale părţilor.

Nesocotirea prevederilor art. 315 C. proc. civ. este sanctionata prin dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

In plus, o asemenea conduita procesuala a instanţei de fond echivalează cu lipsa de rol activ deoarece nu a administrat si nu a permis recurentului sa administreze probele necesare pentru stabilirea adevărului în cauza si respectarea dreptului la apărare.

Cu referire la cel de-al doilea motiv de casare, a susţinut că sentinţa de la fond este nemotivata sau cuprinde motive contradictorii. Or, potrivit art. 425 alin. (1) C. proc. civ., hotararea instanţei trebuie sa cuprindă, printre altele, motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei si pe care se întemeiază solutia.

Doar legala motivarea a unei hotărâri se circumscrie noţiunii de proces echitabil in conditiile prevazute de art. 6 din Conventia a Drepturilor Omului.

Ceea ce interesează, atunci când se discuta legalitatea emiterii unui act administrativ este temeiul de drept menţionat in acesta si in actele care au stat la baza emiterii lui, caci ceea ce se analizează este legalitatea respectivului act prin raportare la momentul emiterii acestuia si nu prin raportare la momentele ulterioare.

Referitor la cel de-al treilea motiv de casare invocat, a susţinut că actul administrativ individual este o manifestare de voinţa care creează, modifica ori desfiinţează drepturi si obligaţii in beneficiul ori sarcina uneia sau mal multor persoane, adresându-se unui anumit destinatar sau unei pluralităţi de destinatari, determinaţi sau determinabili prin conţinutul actului.

Pe cale de consecinţa, principiul stabilităţii raporturilor juridice, care se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, cat si din preambulul Convenţiei, nu poate implica promovarea unui drept prin intermediul unei neegalităţii; obţinerea sau apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe un act a carul legalitate este îndoielnică.

Ca atare, analizând legalitatea si temeinicia actelor emise se poate observa ca acestea au fost emise de către parat fără respectarea dispoziţiilor legale. Mai mult, marja de apreciere a instituţiei, nu respecta principiul proporţionalităţii si nu a dat eficienta drepturilor si intereselor legitime ale reclamantului ignorând buna administrare a legii, în detrimentul echitaţii, justiţiei si legalităţii, principii ce trebuie sa stea la temelia tuturor raporturilor juridice dintr-un stat de drept.

In speţa de fata, se poate constata ca actele atacate nu îndeplinesc condiţia de legalitate externa a actului administrativ respectiv cerinţa motivării, paratul nu a precizat motivele pentru care se impune dubla sancţionare. Mai mult, nu exista nicio alta justificare, cu excepţia textului preluat din adresa nr. x/27.10.2021 emisa de S.R.I. ceea ce contravine principiului de baza al motivării actului administrativ, tipic sau asimilat.

De asemenea, paratul nu îsi poate insusi ideea ca un asemenea act administrativ poate fi motivat ulterior/nu ar trebui motivat tocmai prin prisma libertatii absolute de care dispune autoritatea.

În conformitate cu Rezolutia Comitetului de Ministri ai Consiliului Europei nr. (77) 31 cu privire la protectia individului in relatia cu actele autoritaţilor administrative, cand actul administrativ este de o asa natura incat afectează în mod negativ, drepturile, libertăţile sau interesele, persoana vizata trebuie fie informata cu privire la motivele care au stat la baza actului. In aceeasi maniera trebuie motivat şi justificat refuzul de a recunoaste un drept ori un interes legitim exhibat de particular.

De asemenea, orice decizie de natura a produce efecte privind drepturile si libertătile fundamentale trebuie motivata nu doar din perspectiva competentei de a emite acel act administrativ, ci si din perspectiva posibilităţii persoanei si a societăţii in ansamblul el de a aprecia asupra legalităţii si temeiniciei măsurii, respectiv asupra respectării graniţelor dintre puterea discreţionară (marja de apreciere) si arbitrariu.

A invocat, în fundamentarea susţinerilor din recurs, jurisprudenţa CJUE în materie precum şi pe cea a instanţelor naţionale prin care s-a retinut ca motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitata la considerente legate de competenta emitentului ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie sa conţină si elementele de fapt care sa permita, pe de o parte, destinatarilor sa cunoasca si sa evalueze temeiurile deciziei, iar pe de alta parte, sa faca posibila exercitarea controlului de legalitate.

În acest sens, nemotivarea deciziei de eliberare din functia publica reprezintă o cauza de nulitate a acesteia, întrucat obligaţia motivarii actului administrativ reprezintă o cerinta de legalitate, acceptata alat pe plan intern, cat si la nivel comunitar, constituind o garanţie împotriva arbitrariului.

A susţinut că actele administrative contestate nu sunt motivate in fapt si drept. În plus, la dosarul cauzei nu exista un act prin care sa i se aplice sanctiunea disciplinara. Simpla comunicare, printr-o adresa emisa de o unitate din SRI a masurilor dispuse, fara ca acestea sa fie însuşite si semnate de cate Directorul SRI, nu echivalează cu un ordin si nu poate înlocui act administrativ.

Adresa nr. x/03.03.2014 prin care i s-a comunicat aplicarea sancţiunii disciplinare nu este indicata motivarea in fapt a acesteia si nici temeiul legal. Trimiterea la pseudo motivul "lipsa de sinceritate a curajului răspunderii pentru faptele comise, superficialitate in îndeplinirea atribuţiilor funcţionale si regulilor privind compartimentarea si conspirativitatea muncii" nu este in măsura sa justifice nemotivarea in fapt sau in drept a actului administrativ emis. In plus, sintagma mai sus este una vaga si mult prea generala.

I s-a încălcat dreptul la apărare pentru că nu i s-au adus la cunoştinţa faptele care i se imputa, că nu i s-au adus la cunoştinţă rezultatele celor 2 testari poligraf pe care le-a trecut cu brio; nu i s-a prezentat nicio proba care sa sutina acuzaţia; nu i s-a oferit posibilitatea de prezenta probe în procedura administrativa pentru a combate acuzaţia; nu s-au aplicat prevederile Legii nr. 80/1995 care stabileau obligativitatea înştiinţării consiliului de onoare si consiliului de judecata, for militar care i-ar fi permis respectarea dreptului la aparare.

Cu privire la eliberarea din functie si punerea la dispozitie trebuie avut în vedere ca procedura administrativa a fost parcursa in mod eronat. Cu privire la mutarea in alta unitate s-au incalcat prevederile art. 84 din Legea nr. 80/1995.

Cu privire la retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasficate a menţionat că, in mod eronat, instanţa de fond a reţinut că aceasta nu ar reprezenta o operaţiune administrativa. Or, trebuie facuta distincţia intre neacordarea autorizaţiei de acces si retragerea acesteia care întotdeauna trebuie sa fie motivata.

Pentru o singura presupusa abatere disciplinara i s-au aplicat mai multe sanctiuni chestiune care contravine oricarei norme de drept aplicabile în materie. Acest aspect se poate verifica inclusiv din maniera in care partea adversa înţelege sa-si formuleze apărările.

In ceea ce priveşte necesitatea motivarii in fapt, ipoteza de lucru este simpla întrucât partea adversa recunoaşte prin apărările invocate ca o asemenea obligativitate nu a fost complinita. Obligatia de a motiva actul nu poate fi complinita printr-o apărare formulata in cuprinsul unei întâmpinări, acele pseudo motive din întâmpinare la care se face referire sunt generale si abstracte. Nu rezultă în ce ar consta categoria riscurilor generate de reclamant la adresa informaţiilor clasificate, gestionate la nivelul instituţiei sau in ce se materializează riscurile si vulnerabilităţii de securitate în activitatea desfăşurată, acestea nefăcând parte din categoria unor situaţii protejate sau reglementate de către dispoziţiile legale aplicabile in materie.

Asadar, motivarea unui act administrativ are doua laturi esenţiale, respectiv indicarea textelor legale apucabile situatiei date, precum si, indicarea împrejurărilor de fapt pe baza cărora s-a reţinut aplicabilitatea acelor texte legale, in contextul in care motivarea constituie o garanţie contra arbitrariului administraţiei publice si numai aceasta face posibila exercitarea efectiva a dreptului la apărare, in acord si cu jurisprudenţa aceleiaşi instanţe supreme.

A mai invocat prevederile art. 264 C. proc. civ., cu menţiunea că interpretarea acestui text de lege trebuie sa se facă prin raportare la existenta sau inexistenta unor alte mijloace de proba care confirma la acest moment respectivele acţiuni sau inactiuni incriminatorii.

A menţionat că nu cunoştea conţinutul datelor si informaţilor amintite de pârât si nici cine este autorul acestora, astfel că nu putea sa i impute ca nu a fost sincer cu ofiţerii care l-au anchetat în timpul interviului de securitate. Pozitia sa fost una clara, insa consemnata in mod eronat in cuprinsul actului, astfel ca nu exista cadrul formal care ar fi impus efectuarea celui de-al doilea test poligraf.

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Serviciul Român de Informaţii a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente speţei.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită de reclamantul A. cu o cerere de anulare a actului administrativ emis Serviciul Român de Informaţii prin care i s-a aplicat reclamantului sancţiunea disciplinară a "amânării în gradul următor pe timp de un an"; anulare a Ordinului Directorului S.R.I. prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia de "şef birou"; anulare a Ordinului Directorului S.R.I. prin care s-a dispus mutarea reclamantului într-o altă garnizoană decât cea de domiciliu şi numit într-o funcţie inferioară; obligare a pârâtului la repunerea reclamantului în funcţia anterioară, de "şef birou"; obligare a pârâtului la plata de daune materiale constând în salariul nerealizat (diferenţa de venituri lunare dintre cele obţinute în funcţia de şef birou şi cele acordate pentru funcţia inferioară…pentru întreaga perioadă de timp cuprinsă între data eliberării din funcţie şi data repunerii efective în funcţia avută anterior; obligare a pârâtului la plata către reclamant a daunelor morale în cuantum de 10.000 Euro/echivalent în RON la cursul B.N.R.

Prima instanţă, învestită cu rejudecarea dosarului după casarea cu trimitere a cauzei(potrivit parcursului procesual descris la punctul 1 al prezentei decizii), a apreciat caracterul neîntemeiat al pretenţiilor deduse judecăţii şi a respins acţiunea, reţinând în motivare că aspectele de nelegalitate expuse de reclamant nu se confirmă.

În temeiul motivelor de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., invocând o defectuoasă apreciere a probelor de prima instanţă, nemotivarea sentinţei de la fondul cauzei precum şi o interpretare şi aplicare greşită a legii de prima instanţă, reclamantul a solicitat casarea sentinţei civile nr. 28/10.03.2023.

Astfel, prin primul motiv de recurs se invocă incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Subsumat acestui caz de casare, recurentul - reclamant a susţinut că s-a realizat o defectuoasă administrare a probatoriului în cauză, care nu a fost aptă să conducă la aflarea adevărului şi să determine instanţa să pronunţe o soluţie în consecinţă.

Înalta Curte constată că în practica judiciară s-au mai conturat şi alte aplicaţii ale motivului de recurs prevăzut în art. 488 pct. 5 C. proc. civ. şi anume: încălcarea dreptului la apărare (ex. instanţa a soluţionat fondul cauzei fără a da cuvântul părţilor şi fără a le da posibilitatea să formuleze şi să administreze probe în dovedirea pretenţiilor); încălcarea principiului disponibilităţii(ex. instanţa a lăsat necercetate criticile ce au făcut obiectul cererii deduse judecăţii şi a îndrumat reclamanţii să urmeze calea unei alte acţiuni, fără să analizeze temeinicia pretenţiilor în cauza dedusă judecăţii, lăsând astfel nesoluţionat fondul pricinii); încălcarea principiului contradictorialităţii (instanţa nu poate pronunţa hotărârea şi să reţină aspecte pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuţia părţilor); încălcarea principiului oralităţii dezbaterilor; etc.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, de fapt, recurentul-reclamant nu formulează critici privitoare la nerespectarea regulilor de procedură sau la încălcarea unor principii de drept, ci critică modul de apreciere al probelor care au determinat respingerea cererii deduse judecăţii, or, acestea nu reprezintă critici de nelegalitate care să fundamenteze motivul de casare invocat ci sunt critici de netemeinicie ce nu pot fi supuse controlului judiciar în cadrul recursului.

Concret, Înalta Curte reţine că este neîntemeiată critica reclamantului în sensul că prima instanţă care a dispus ataşarea la dosarul cauzei a documentaţiei administrative în format clasificat a încălcat dreptul la apărare al acestuia, deoarece, faţă de faptul că reclamantului prin intermediul unui reprezentant legal, care deţinea certificat Orniss, i s-a dat posibilitatea studierii înscrisurilor ataşate cauzei în probaţiune şi formulării apărărilor pertinente în proces nu i-au fost încălcate drepturile procesuale de maniera arătată în recurs.

Mai mult, alegaţiile recurentului sunt combătute chiar de propriile susţineri din recurs, în sensul că a avut acces la documentaţia clasificată prin intermediul apărătorului ales din proces, iar, ulterior, o parte din înscrisurile clasificate au fost declasificate, astfel că a putut să le studieze si să formuleze apărări împotriva acuzaţiilor aduse. Or, aceasta denotă respectarea drepturilor sale procesuale.

Faptul că, din înscrisurile administrate în probatoriu, prima instanţă a statuat că pârâtul este cel care are dreptate, nu echivalează cu împrejurarea că reclamantului nu i s-a acordat posibilitatea de a se apăra sau nu i s-au respectat drepturile procesuale.

În acelaşi timp, Înalta Curte reţine că este neîntemeiată critica reclamantului în sensul că prima instanţă a înlăturat greşit probele propuse de acesta, pe care le aprecia concludente şi pertinente soluţionării cauzei, deoarece conduceau la aflarea adevărului, întrucât, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi de restul probelor administrate în cauză, proba cu martori sau cu suplimentare de interogatoriu, aşa cum au fost acestea solicitate de recurentul - reclamant, nu prezentau relevanţă pentru soluţionarea cauzei.

Concluzionând, Înalta Curte constată că susţinerile relevate de recurentul-reclamant privesc aspecte legate de probatoriul încuviinţat şi administrat de prima instanţă, or, atât timp cât prima instanţă s-a pronunţat asupra tuturor cererilor de probatorii formulate în cauza dedusă judecăţii, nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin următorul motiv de recurs se invocă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. conform cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască argumentele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamant în contextul faptic dat.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că nu poate fi primit raţionamentul recurentului-reclamant în sensul că judecătorul fondului nu şi-a exercitat rolul activ conform dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ. de a stabili adevărul, situaţia de fapt şi de a analiza motivele de nelegalitate dezvoltate în petitul acţiunii, ci a preluat doar apărările SRI.

Instanţa de recurs subliniază că prin prisma motivelor de casare reglementate de legea de procedură nu trebuie confundată ipoteza lipsei motivării hotărârii judecătoreşti, ce poate fi cenzurată de instanţa de control judiciar prin intermediul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu ipoteza în care partea este nemulţumită de raţionamentul logico-juridic expus de instanţă în considerentele hotărârii pronunţate, apreciind că acesta nu corespunde în mod satisfăcător argumentelor prezentate în susţinerea pretenţiilor sau apărărilor sale, respectiv acestea nu au fost reţinute ca întemeiate.

Prin urmare, se poate concluziona că hotărârea instanţei de fond este clară, precisă şi inteligibilă, conţine referiri la probele administrate în cauză şi este în concordanţă cu acestea, răspunde în fapt şi în drept tuturor pretenţiilor şi apărărilor formulate de părţi şi conduce în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs se invocă cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Sub acest aspect, recurentul-reclamant susţine că prima instanţă în mod greşit a reţinut că toate acuzaţiile care i s-au adus de către pârât prin intermediul actelor contestate sunt fundamentate.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă, mai mult, recurentul nici nu identifică în concret textele de lege pe care instanţa le-a interpretat/aplicat greşit ci doar face o teorie elaborată a nemotivării actului administrativ atacat în încercarea de fundamentare a recursului întemeiat pe motivul de casare mai sus amintit.

Astfel, în cadrul recursului, se reţine că prima instanţă în mod corect a analizat înscrisurile trimise de pârât, coroborate cu răspunsurile date la interogatoriu de către reclamant, şi a stabilit că actele administrative contestate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale.

În ceea ce priveşte sancţionarea recurentului cu "amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1 an" de la 28.02.2014, Înalta Curte reţine că recurentul a avut cunoştinţă de elementele, inclusiv cele de natură juridică, care au fundamentat această decizie de sancţionare pentru lipsă de sinceritate, superficialitate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, nerespectarea regulilor privind compartimentarea şi conspirativitatea, aşa cum rezultă şi din documentele interne ce au caracter clasificat.

În conformitate cu dispoziţiile Regulamentului militar şi a ordinului intern şi în baza aprobării Directorului Serviciului Român de Informaţii, a fost constituită o comisie de soluţionare a contestaţiilor, care a analizat toate aspectele care au condus la decizia de sancţionare a acestuia şi a reţinut că cercetarea faptelor s-a făcut cu respectarea prevederilor legale şi regulamentare, sancţiunea disciplinară fiind aplicată după ce s-a stabilit vinovăţia celui în cauză, iar încadrarea acesteia s-a realizat ţinându-se seama de cauzele şi condiţiile în care s-au comis abaterile, de urmăririle acestora, de gradul de vinovăţie, de comportarea anterioară, precum şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea disciplinară a cadrelor militare respective.

Astfel, instanta de fond a reţinut în mod corect că prin actul sancţionator au fost expuse pe larg motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii Ordinului sus menţionat, care a avut la bază atât dispoziţiile legale în materie, cât mai ales Normele interne ale SRI referitoare la modul de stabilire şi de sancţionare a abaterilor disciplinare săvârşite de cadrele militare din cadrul acestui serviciu.

Prin urmare, critica din recurs privind nemotivarea actelor a căror anulare o solicită este nefondată.

În continuare, eliberarea din funcţia de şef birou a recurentului s-a realizat în conformitate cu decizia conducerii SRI, cu respectarea prevederilor art. 76 şi 78 din Legea nr. 80/1995 şi ale ordinelor interne în materie, inclusiv ale art. 39 alin. (3) lit. c) din O.D.S.R.I. nr. S/1357/2011 pentru aprobarea Ghidului Carierei în SRI, întrucât în activitatea ofiţerului s-au constatat o serie de deficienţe, care s-au repercutat asupra activităţii structurii din care făcea parte, iar decizia schimbării funcţiei cadrului militar, ca act managerial, nu îmbracă forma unei sancţiuni aplicate acestuia.

Înalta Curte reţine că în conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 numirea/mutarea cadrelor militare în funcţii se face "la nevoile serviciului" nu "la nevoile cadrului militar" sau după cum îşi doreşte acesta într-un moment sau altul al carierei sale, întrucât disciplina şi ierarhia militară sunt stabilite în scopul unic al realizării obiectivelor specifice ale instituţiei.

Mai mult, afirmaţiile recurentului - reclamant nu sunt susţinute de probe şi reprezintă doar opinii ale acestuia, fără corespondent în realitate, multe dintre aceste afirmaţii fiind contradictorii, aşa cum am arătat şi la analiza motivului de casare anterior.

Decizia şi motivarea acesteia au fost comunicate recurentului, fiindu-i adus la cunoştinţă că măsura a fost luată de o comisie de verificare specială, constituită în baza aprobării Directorului Serviciului Român de Informaţii, care a evidenţiat necesitatea adoptării unor măsuri manageriale pentru a conduce la eficientizarea îndeplinirii sarcinilor de securitate naţională.

Totodată, procedura de punere la dispoziţie în vederea numirii într-o altă funcţie, s-a realizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 şi reglementările interne, astfel că i s-a adus la cunoştinţă recurentului faptul că urma să fie numit pe o funcţie de execuţie într-o unitate neoperativă a Serviciului Român de Informaţii, în privinţa căreia acesta a avut posibilitatea de a exercita drept de opţiune.

În baza Raportului nr. x din 28.02.2014, a fost emis Ordinul Directorului Serviciului Român de Informaţii nr. DP 060 din 07.03.2014, prin care recurentul, aflat la dispoziţia unităţii, a fost mutat la Oficiul pentru Supravegherea Secretelor de Stat, dar aceasta nu a reprezentat, contrar alegaţiilor recurentului, aplicarea unei noi sancţiuni ci a reprezentat un act managerial, de bună administrare a activităţii instituţiei.

Aşadar, mutarea recurentului la o altă unitate, în condiţiile anterior arătate, s-a realizat cu respectarea legii.

Nu în ultimul rând, verificările de securitate întreprinse cu privire la recurent, aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, au evidenţiat elemente de natură a genera premise de risc pentru protecţia informaţiilor clasificate, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi ale Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002.

Pentru clarificarea şi completarea datelor care au relevat indicii potrivit cărora petentul a vehiculat în medii externe instituţiei, fără respectarea principiului "necesităţii de a cunoaşte", date şi informaţii privind activităţi specifice operative derulate la nivelul instituţiei pârâte a fost realizat interviul de securitate, conform prevederilor H.G. nr. 585/2002.

Cu această ocazie, s-au identificat elemente contradictorii faţă de situaţia reală, iar ofiţerul a fost programat la testarea cu aparatul poligraf, însă a refuzat realizarea testului, context în care nu s-a aprobat revalidarea avizului privind accesul recurentului la informaţii clasificate naţionale, situaţie care a determinat trecerea acestuia în rezervă din oficiu.

Această procedură, se reţine de prima instanţă, raţionament validat şi în recurs, s-a realizat cu respectarea art. 43 alin. (1) lit. b), art. 85 alin. (1) lit. m) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.

Din înscrisurile existente la dosar, rezultă că recurentul a realizat o serie de acţiuni pe cont propriu, fără a ţine seama de ordinele şefilor ierarhici, ceea ce contravine regulamentelor în vigoare în acest domeniu de activitate. Or, prin valorificarea nelegală şi nefondată a unor informaţii de către recurent au fost create riscuri de securitate din punct de vedere al compatibilităţii accesului la informaţii clasificate, astfel că toate măsurile dispuse împotriva acestuia s-au realizat cu respectarea legii.

În concluzie, Înalta Curte reţine că niciuna dintre criticile dezvoltate de către reclamant nu este aptă a conduce la reformarea sentinţei de la fondul cauzei, aceasta fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a legii.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinţei nr. 28/2023 din 10 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.