State assets authority compelled to publish monthly compensation lists despite claiming lack of ownership over managed assets

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 5.07.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi Preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, solicitând obligarea acestora la întocmirea şi afişarea listelor lunare cu bunuri, servicii şi participaţii deţinute la societăţile comerciale ale statului ce pot fi acordate în compensarea imobilelor preluate abuziv, precum şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2062 din 16 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti:

- a respins, ca nefiind necesară soluţionării cauzei, cererea reclamantului de suplimentare a probei cu înscrisuri.

- a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi Preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului.

- a obligat pârâţii la întocmirea şi afişarea la loc vizibil a tabelului care să cuprindă bunurile disponibile şi/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare, conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

- a respins cererea, în rest, ca neîntemeiată.

- a obligat pârâţii să plătească reclamantului suma de 30 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată - taxă judiciară de timbru.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă, netemeinică şi nelegală faţă de AAAS.

Totodată, în temeiul art. 484 alin. (2) din C. proc. civ., a solicitat suspendarea executării sentinţei civile nr. 2062/16.11.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, până la soluţionarea recursului. În susţinerea cererii, recurenta invocă caracterul nelegal şi imposibilitatea obiectivă de executare a obligaţiei stabilite prin hotărârea recurată, respectiv întocmirea şi afişarea unui tabel cu bunurile disponibile şi/sau serviciile care pot fi acordate în compensare, conform art. I alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

AAAS arată că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, ale Legii nr. 165/2013, ale O.U.G. nr. 23/2004 şi ale Legii nr. 15/1990, nu are atribuţii legale care să permită executarea obligaţiei impuse de instanţa de fond. În concret, instituţia nu deţine bunuri mobile, imobile, acţiuni sau servicii care să poată fi acordate în compensare, iar atribuţiile sale se limitează la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare a despăgubirilor, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001, decizie ce se comunică Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 165/2013.

Recurenta subliniază că, potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2004, AAAS este o instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Guvernului şi în coordonarea Ministerului Economiei, având ca atribuţii, conform art. 5 din acelaşi act normativ, administrarea şi valorificarea participaţiilor statului la societăţile comerciale, fără a avea calitatea de proprietar asupra bunurilor din patrimoniul acestora. În acest sens, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 prevede că bunurile din patrimoniul societăţilor comerciale aparţin acestora, iar litigiile referitoare la aceste bunuri privesc exclusiv titularii dreptului de proprietate.

În ceea ce priveşte motivele de recurs, recurenta susţine că hotărârea recurată este nelegală, întrucât încalcă prevederile O.U.G. nr. 23/2004, ale Legii nr. 10/2001, ale Legii nr. 165/2013, ale Legii nr. 15/1990 şi ale H.G. nr. 89/2014. AAAS argumentează că instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile legale incidente, stabilind o obligaţie care excede competenţei legale a instituţiei, în condiţiile în care aceasta nu are atribuţii de acordare efectivă a măsurilor compensatorii, ci doar de emitere a deciziei motivate şi de transmitere a acesteia către Comisia Naţională.

Recurenta mai arată că instanţa de fond a ignorat jurisprudenţa relevantă, respectiv Decizia nr. 12/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, care stabileşte că pot fi acordate în compensare şi alte bunuri decât cele menţionate în lista întocmită de entitatea învestită, dacă se face dovada caracterului disponibil al acestora. Or, în cazul AAAS, nu există astfel de bunuri disponibile, iar obligaţia impusă este, prin urmare, imposibil de executat.

În concluzie, recurenta solicită admiterea cererii de suspendare a executării sentinţei recurate, în temeiul art. 484 alin. (2) C. proc. civ., precum şi admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 2062/16.11.2022 şi, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, neîntemeiată şi nelegală faţă de AAAS.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării sentinţei, a solicitat să fie respinsă, ca lipsită de obiect, întrucât nu a pus în executare silită sentinţa recurată şi, în plus, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "Recursul suspendă executarea şi se judecă de urgenţă".

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată prin raportare la motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este nefondat, soluţia primei instanţe fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 10/2001, precum şi în conformitate cu jurisprudenţa relevantă, inclusiv Decizia nr. 12/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, instanţa de fond a motivat în mod complet şi riguros soluţia pronunţată, analizând poziţia procesuală a părţilor, cadrul legal aplicabil şi probele administrate.

Susţinerea recurentei potrivit căreia obligaţia de întocmire şi afişare a tabelului cu bunuri disponibile şi/sau servicii este imposibil de executat, întrucât AAAS nu deţine astfel de bunuri, nu poate fi primită de Înalta Curte. Instanţa de fond a reţinut în mod corect că dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 impun o obligaţie de rezultat în sarcina entităţii învestite cu soluţionarea notificării, respectiv aceea de a întocmi şi afişa lunar tabelul prevăzut de lege. Această obligaţie nu este condiţionată de existenţa efectivă a bunurilor în patrimoniul propriu, ci de identificarea şi publicarea bunurilor disponibile în vederea compensării, inclusiv cele aflate în administrare sau în patrimoniul societăţilor comerciale la care statul deţine participaţii.

Refuzul de executare a acestei obligaţii, exprimat prin poziţia procesuală a AAAS, constituie un act administrativ asimilat, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, susceptibil de cenzură pe calea contenciosului administrativ. Instanţa de fond a constatat în mod întemeiat că recurenta nu a făcut dovada imposibilităţii obiective de executare, ci doar a refuzului de a-şi îndeplini obligaţia legală.

Argumentul privind lipsa de competenţă legală a AAAS de a întocmi tabelul prevăzut de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este, de asemenea, nefondat. AAAS este entitatea învestită cu soluţionarea notificării, conform încheierii din 07.02.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2009, iar în această calitate are obligaţia de a respecta dispoziţiile legale în vigoare. Interpretarea coroborată a acestor dispoziţii cu cele din Legea nr. 165/2013 şi H.G. nr. 401/2013 confirmă obligaţia entităţii învestite de a întocmi şi afişa situaţia bunurilor disponibile pentru compensare, chiar dacă acestea nu se află în proprietatea sa, ci în patrimoniul societăţilor comerciale administrate.

Recurenta invocă Decizia nr. 12/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, susţinând că instanţa de fond a ignorat jurisprudenţa relevantă. Această susţinere este eronată. Instanţa de fond a citat şi aplicat în mod expres această decizie, reţinând că pot fi acordate în compensare şi alte bunuri decât cele menţionate în lista întocmită de entitatea învestită, dacă se face dovada caracterului disponibil al acestora. Tocmai în acest sens, instanţa a constatat că refuzul recurentei de a întocmi lista prevăzută de lege împiedică identificarea bunurilor disponibile şi afectează dreptul reclamantului la măsura reparatorie.

Critica privind pretinsa inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată este nefondată. Instanţa de fond a reţinut că cererea este întemeiată pe dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar reclamantul a dovedit calitatea de persoană vătămată într-un drept recunoscut de lege, în sensul art. 2 lit. a) din acelaşi act normativ. Refuzul recurentei de a întocmi şi afişa tabelul prevăzut de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 constituie un refuz nejustificat de efectuare a unei operaţiuni administrative, susceptibil de cenzură în contenciosul administrativ.

Prin urmare, criticile formulate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, iar obligaţia stabilită în sarcina recurentei este justificată şi executabilă.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 2062/16.11.2022, formulată în temeiul art. 484 alin. (2) C. proc. civ., aceasta urmează a fi respinsă ca rămasă fără obiect. La momentul soluţionării recursului, suspendarea executării hotărârii atacate nu mai poate produce efecte juridice autonome, fiind absorbită de soluţia asupra fondului recursului. În consecinţă, nu se mai justifică pronunţarea unei soluţii distincte asupra cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinţei civile nr. 2062 din 16 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea formulată de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului privind suspendarea executării sentinţei recurate, ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 25 aprilie 2024.