Admissibility of administrative challenge to internal acts of sports federations

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 16.11.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Federaţia Română de Tenis, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea Hotărârii Adunării Generale Ordinare a FRT din data de 26.07.2021, emisă de FRT ca urmare a deciziei luate prin votul unor structuri sportive, persoane juridice de drept public, în cadrul aşa denumitei Adunări Generale a FRT din data de 26.07.2021, alcătuită în temeiul Art. 21 din O.G. nr. 26/2000 dar prin convocarea în fals a unor persoane juridice aşa numite membri asociaţi ai FRT.

- anularea Convocatorului Adunării Generale Ordinare a FRT din data de 26.07.2021, emis de FRT prin Decizie a Comitetului Director in şedinţa din 07.06.2021.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 2 martie 2022, instanţa a constatat că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza.

Prin sentinţa nr. 59/2022 din 16 martie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia:

- a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta Federaţia Romană de Tenis prin întâmpinare;

- a respins, ca inadmisibilă, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Federaţia Română de Tenis;

- a obligat reclamanta A. să plătească pârâtei Federaţia Romană de Tenis suma de 10.000 RON, cu titlu cheltuieli de judecată parţiale, reprezentând onorariu avocat.

3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din 2.03.2022 şi a sentinţei de fond, reclamanta A. a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

În privinţa încheierii, recurenta susţine că instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, întrucât a omis să soluţioneze excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâta Federaţia Română de Tenis sub denumirea de excepţie a inadmisibilităţii, deşi recurenta a precizat expres că această excepţie trebuie recalificată conform art. 95 C. proc. civ. Instanţa a statuat că este competentă să soluţioneze cauza în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004, dar ulterior, prin sentinţă, a reţinut că pârâta nu este o autoritate publică şi că actele emise nu sunt acte administrative, ceea ce reprezintă o contradicţie flagrantă între cele două hotărâri. Această inconsecvenţă atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., întrucât instanţa nu a motivat în mod coerent statuările sale şi nu a analizat excepţia de necompetenţă materială, deşi recurenta a indicat temeiul legal şi a solicitat trimiterea cauzei la instanţa competentă, respectiv Tribunalul Bucureşti.

În privinţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta invocă încălcarea autorităţii de lucru judecat, arătând că instanţa a ignorat jurisprudenţa definitivă a Curţii de Apel Braşov şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au statuat în mod constant că federaţiile sportive naţionale constituite în temeiul art. 35-37 din Legea nr. 69/2000 sunt autorităţi publice centrale asimilate în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004, iar hotărârile Adunării Generale prin care se modifică actele constitutive reprezintă acte administrative. Recurenta a invocat decizii definitive relevante, precum Decizia ÎCCJ nr. 6214/2019, Decizia ÎCCJ nr. 1934/2017, Decizia ÎCCJ nr. 3642/2018, precum şi hotărâri ale Curţii de Apel Timişoara şi Tribunalului Bucureşti, care au stabilit cu autoritate de lucru judecat aceste aspecte. Ignorarea acestor hotărâri definitive de către instanţa de fond echivalează cu o încălcare gravă a principiului autorităţii de lucru judecat, ceea ce impune casarea hotărârii.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanţa a aplicat greşit normele de drept material, ignorând natura juridică a Federaţiei Române de Tenis ca autoritate publică centrală asimilată, precum şi caracterul administrativ al Hotărârii Adunării Generale Ordinare din 26 iulie 2021 şi al convocatorului aferent. Recurenta a demonstrat, prin acte şi jurisprudenţă, că FRT este o structură sportivă de interes naţional, declarată de utilitate publică, care funcţionează în regim de putere publică, beneficiază de fonduri publice nerambursabile, administrează proprietăţi publice ale statului şi emite acte juridice care dau naştere, modifică sau sting raporturi juridice. Instanţa a ignorat toate aceste dovezi şi a motivat superficial admiterea excepţiei inadmisibilităţii, fără a analiza în mod real natura juridică a actelor atacate şi fără a se pronunţa asupra argumentelor recurentei. Mai mult, instanţa a invocat motive străine de natura cauzei, precum obiectivele generale ale structurilor sportive, fără a analiza efectiv obiectul cererii, respectiv anularea unei hotărâri prin care au fost modificate actele constitutive ale FRT şi au fost afiliate sute de entităţi fără consimţământul acestora.

Recurenta a arătat că hotărârea atacată vizează aprobarea bilanţurilor contabile, modificarea actului constitutiv şi a statutului FRT, atribuirea de competenţe reprezentantului legal, toate aceste decizii fiind luate în regim de putere publică, cu participarea şi votul structurilor publice subordonate Guvernului României. Prin urmare, actul atacat îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi calificat drept act administrativ. Instanţa a omis să analizeze aceste aspecte esenţiale şi nu a motivat respingerea susţinerilor recurentei, ceea ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, casarea încheierii din 2 martie 2022 şi a sentinţei civile nr. 59 din 16 martie 2022, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Alba Iulia, în vederea soluţionării excepţiei de necompetenţă materială şi a cererii principale, cu respectarea dispoziţiilor legale incidente şi a jurisprudenţei relevante.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Federaţia Română de Tenis a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând motivele de recurs formulate de recurenta A. împotriva încheierii din 02.03.2022 şi a sentinţei civile nr. 59/2022 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, se constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce urmează:

- Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. - pretinsa omisiune de soluţionare a excepţiei de necompetenţă materială şi contradicţia între încheiere şi sentinţă

Recurenta susţine că instanţa de fond ar fi omis să soluţioneze excepţia de necompetenţă materială, invocată sub forma excepţiei inadmisibilităţii, şi că ar exista o contradicţie între încheierea prin care s-a reţinut competenţa instanţei şi sentinţa prin care s-a admis excepţia inadmisibilităţii.

Această critică este nefondată. Din analiza încheierii din 02.03.2022 rezultă că instanţa a pus în discuţie competenţa de soluţionare a cauzei, în temeiul art. 131 C. proc. civ. raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004, şi a statuat expres că este competentă general, material şi teritorial. Ulterior, în cadrul sentinţei, instanţa nu a retractat această statuare, ci a analizat natura juridică a actelor atacate şi, constatând că acestea nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Prin urmare, nu există o contradicţie între cele două hotărâri, ci o succesiune logică: competenţa instanţei de contencios administrativ este condiţionată de existenţa unui act administrativ, iar în lipsa acestuia, acţiunea este inadmisibilă. Instanţa nu a fost chemată să soluţioneze o excepţie de necompetenţă materială în sensul art. 95 C. proc. civ., ci o excepţie de inadmisibilitate, distinctă ca natură juridică. Recalificarea propusă de recurenta nu este obligatorie pentru instanţă, iar aceasta a motivat în mod suficient şi coerent statuările sale.

- Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. - pretinsa încălcare a autorităţii de lucru judecat

Recurenta invocă jurisprudenţa anterioară a instanţelor naţionale, susţinând că aceasta ar fi fost ignorată de instanţa de fond, cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat.

Această critică este, de asemenea, nefondată. Autoritatea de lucru judecat presupune identitate de părţi, obiect şi cauză, conform art. 430 şi 431 C. proc. civ.. Or, hotărârile invocate de recurenta nu privesc identic aceleaşi acte juridice contestate în prezenta cauză, ci alte hotărâri ale altor federaţii sau acte emise în alte contexte. Mai mult, instanţa de fond a analizat expres jurisprudenţa invocată şi a reţinut că respectivele hotărâri nu sunt relevante pentru calificarea actelor atacate în prezenta cauză, întrucât acestea nu au fost emise în regim de putere publică şi nu vizează executarea în concret a legii.

Prin urmare, nu se poate reţine o încălcare a autorităţii de lucru judecat, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru incidenţa acestui principiu.

- Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - pretinsa aplicare greşită a normelor de drept material

Recurenta susţine că instanţa ar fi aplicat greşit dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, calificând în mod eronat actele atacate ca fiind acte de drept privat.

Această susţinere nu poate fi primită. Instanţa de fond a realizat o analiză detaliată a naturii juridice a Hotărârii Adunării Generale Ordinare din 26.07.2021 şi a convocatorului aferent, reţinând că acestea nu au fost emise în regim de putere publică, nu organizează executarea legii şi nu dau naştere, modifică sau sting raporturi juridice în sensul contenciosului administrativ. Actele contestate vizează aspecte interne ale unei structuri asociative de drept privat, precum aprobarea bilanţurilor, modificarea statutului şi afilierea unor membri, toate realizate în temeiul statutului şi al O.G. nr. 26/2000.

Calificarea Federaţiei Române de Tenis ca structură de drept privat, chiar dacă de utilitate publică, este în concordanţă cu dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 69/2000 şi cu jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (v. Decizia nr. 4285/2009, Decizia nr. 2811/2015, Decizia nr. 1251/2017), care a statuat că actele interne ale federaţiilor sportive nu sunt acte administrative.

Instanţa de fond nu a ignorat dovezile recurentei, ci le-a analizat şi a concluzionat în mod legal că acestea nu sunt apte să califice actele contestate drept acte administrative. În mod corect, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii, fără a intra în cercetarea fondului, conform art. 248 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, se impune respingerea recursului ca nefondat, întrucât criticile formulate nu sunt apte să conducă la casarea încheierii din 02.03.2022 şi a sentinţei civile nr. 59/2022. Instanţa de fond a respectat dispoziţiile legale incidente, a motivat în mod coerent şi complet soluţia pronunţată, iar calificarea juridică a actelor contestate este conformă cu reglementările în vigoare şi cu jurisprudenţa relevantă.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

Văzând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă Federaţia Română de Tenis şi soluţia dată recursului, în baza dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea în discuţie şi va obliga recurenta-reclamantă A. la plata către această intimată a sumei de 11.843,59 RON reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 2 martie 2022 şi împotriva sentinţei nr. 59/2022 din 16 martie 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată de 11.843,59 RON către intimata-pârâtă.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 25 aprilie 2024.