Compulsory enforcement of administrative-act obligation: Scope of government decree fulfilling judicial mandate for partial share sale

Şedinţa publică din data de 8 mai 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10.06.2022, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Primul Ministru al României s-a formulat cerere de executare silită în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004, solicitând instanţei de executare:

(1) să se constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie în termen de cel mult 30 de zile, Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015;

(2) să se aplice Primului Ministru al Guvernului României, în calitate de conducător al executivului, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019;

(3) să se fixeze cuantumul penalităţilor în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, ce vor fi calculate de la expirarea termenului de 30 zile, care i-au fost acordate prin titlul executoriu reprezentat Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2137 din 23 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sau respins, ca neîntemeiate, excepţia inadmisibilităţii, excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei de obiect şi excepţia lipsei de interes.

Totodată, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Primul Ministru al României, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2137 din 23 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

A considerat că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât în mod greşit a considerat că intimatul şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin titlu executoriu.

De asemenea, instanţa a aplicat greşit normele de drept material, respectiv a stabilit eronat ce obligaţii avea debitorul potrivit titlului executoriu referitor la cota procentuală din capitalul social ce trebuia vândută salariaţilor, la termenele de început şi de finalizare a vânzării, la procedurile şi condiţiile care trebuiau să fie deja adoptate la data pretinsei executări a obligaţiei.

În esenţă, a arătat că nu trebuia ca puterea executivă să stabilească cota din capitalul social al S.N.P. B. S.A. care se înstrăinează către salariaţii B. şi momentele la care urmează să se efectueze vânzarea, aşa cum dispune teza ultimă a art. 9 al Anexei 1 a O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, după cum a procedat Guvernul în H.G. nr. 746/2022 şi aşa cum a apreciat instanţa de executare în sentinţa recurată.

În primul rând, nu este de competenţa executivului să modifice prin hotărâri de guvern acte normative cu putere de lege (O.U.G./O.G.). În acest mod s-ar încălca principiul rangului actelor normative, reglementat de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În al doilea rând, în Decizia nr. 2370/08.05.2019, Î.C.C.J. a negat categoric Guvernului, cu autoritate de lucru judecat, pretenţia acestuia că poate decide când şi în ce măsură se va efectua vânzarea pachetului de acţiuni.

Aşadar, Guvernului îi era interzis prin titlul executoriu atât să modifice cota de capital social care se vinde salariaţilor B., stabilită prin lege, cât şi să stabilească momentele când se va realiza vânzarea.

În condiţiile în care titlul executoriu nu a prevăzut în mod expres un termen special de executare şi, totodată, a negat dreptul Executivului de a stabili când se va vinde pachetul de acţiuni, Guvernul era obligat ca în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să demareze procedura de vânzare a pachetului de acţiuni către salariaţii B..

A precizat că H.G. nr. 746/2022 nu valorează executare. Astfel, dacă debitorul Guvern trebuia să stabilească momentele la care se va efectua vânzarea, prin H.G. în discuţie debitorul a stabilit doar momentul când vânzarea acţiunilor se va finaliza, respectiv 31.12.2023, iar în ceea ce priveşte momentul când va începe vânzarea acţiunilor către salariaţii B., acesta nu este stabilit. Or), titlul executoriu ar fi trebuit executat de bunăvoie de Guvern în termen 30 de zile de la pronunţarea acestuia, respectiv până la data de 08.06.2019, iar luna februarie 2023 prevăzută ca moment când ministrul energiei va aproba procedurile, termenele şi condiţiile de vânzare, se situează mult nu doar după data când hotărârea judecătorească ar fi trebuit să fie executată, dar şi după momentul în care ar interveni prescripţia dreptului de a cere executarea silită a Deciziei nr. 2370/08.05.2019 în situaţia respingerii acestei acţiuni.

În opinia recurentei-reclamante, nu se poate reţine teza intimaţilor potrivit căreia H.G. nr. 746/2022 ar pune în executare dispoziţiile Deciziei nr. 2370/8.05.2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dacă Ministrul Energiei va stabili, în viitor, procedurile, termenele şi condiţiile în care se va realiza vânzarea pachetului de acţiuni, rezultă că nici măcar termenul în care se va finaliza vânzarea, singurul stabilit prin H.G. nr. 746/2022, nu va fi respectat, de vreme ce ministrul este autorizat să stabilească şi termenele.

Pe de altă parte, nici din punct de vedere strict formal H.G. nr. 746/2022 nu valorează executarea obligaţiei. Procentul de 8% indică în realitate cota pe care salariaţii au dreptul să o achiziţioneze plătind pentru acţiuni preţul menţionat de acest articol, respectiv "acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare".

Sintagma de "până la limita a 8%" nu indică faptul că salariaţii ar putea achiziţiona un procent între 0% şi 8%, căci aceasta ar însemna însăşi negarea ideii de drept care este recunoscut prin acest articol salariaţilor, ci procentul pe care pot să-l achiziţioneze la acel preţ astfel individualizat, respectiv acelaşi preţ "la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare" aşa cum a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia civilă nr. 2370/08.05.2019.

În mod evident ultima teză a textului "Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului" nu poate avea decât semnificaţia faptului că Guvernul poate stabili prin hotărâre vânzarea către salariaţi a unei cote mai mari de 8%, dar salariaţii au dreptul ca pentru cota de până la 8% să plătească preţul "la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare" (în timp ce pentru cota ce ar depăşi 8% ar putea fi stabilit un preţ superior).

Interpretarea pe care Guvernul încearcă să o impună prin adoptarea H.G. nr. 746/2022, potrivit căreia acesta ar putea să stabilească o cota mai mică decât 8% ce ar putea fi achiziţionată de salariaţi, contravine atât titlului executoriu, cât şi articolului 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, deoarece aceasta ar însemna să i se acorde debitorului unei obligaţii o putere discreţionară de a stabili limitele/măsura dreptului echivalentă cu negarea însuşi a dreptului recunoscut, situaţie de neconceput într-un stat de drept.

Ca urmare, potrivit legii, procentul de 8% din capitalul social care se vindea salariaţilor aparţinea societăţii B. S.A. şi era stabilit la data privatizării societăţii. În schimb, procentul din capitalul social stabilit prin H.G. nr. 746/2022, diminuat la doar 1%, aparţine societăţii B. S.A. şi se referă la momentul vânzării acţiunilor către

Procedurile şi condiţiile în care se va realiza vânzarea acţiunilor către salariaţi nu au fost adoptate până la judecarea cererii de executare silită, iar în ce priveşte termenele privind vânzarea şi cota de capital care se înstrăinează către salariaţi îi fusese interzis Guvernului prin titlul executoriu să le stabilească.

Având în vedere şi recunoaşterea Guvernului că respectivul act administrativ normativ nu valorează plata obligaţiei stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu, prezumţia de legalitate a H.G. nu mai acţionează şi instanţa de executare era obligată să constate că nu existau procedurile şi condiţiile vânzării, să constate că debitorul Guvern nu a executat obligaţia stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu, să admită cererea de executare silită şi să ia măsurile de constrângere prevăzute de lege (penalitate şi amendă) în scopul determinării pârâţilor la executarea în natură a obligaţiei.

A mai susţinut că stabilirea cotei procentuale a pachetului de acţiuni care se înstrăinează salariaţilor B. şi a momentelor la care se va realiza vânzarea nu sunt obligaţii, ci drepturi pe care Guvernul şi le-a dat singur, cu încălcarea Constituţiei, atunci când a adoptat O.G. nr. 55/2003 şi a stabilit că Guvernul, ca organ al administraţiei, va modifică sau completă printr-o H.G. un act normativ de rang superior, cu putere de lege.

Pe de altă parte, atunci când instanţa de executare analizează dacă debitorul a executat obligaţia stabilită într-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, are în vedere obligaţia stabilită prin titlul executoriu, iar nu legea în temeiul căreia a fost pronunţată hotărârea judecătorească. Astfel, hotărârea judecătorească definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, se execută că atare, ad literam, chiar dacă, eventual, ea încalcă legea incidenţa în temeiul căreia a fost pronunţată.

În speţă, nu interesează ce prevede O.U.G. nr. 49/1997, modificată prin O.G. nr. 55/2003, ci prevederile Deciziei Î.C.C.J. nr. 2370/08.05.2019, definitivă, care interzice Guvernului atât să modifice cota procentuală a pachetului de acţiuni, stabilită în lege, care se înstrăinează salariaţilor B., cât şi să stabilească momentele la care se va realiza vânzarea.

În final, a invocat dispoziţiile Deciziei nr. 2/16.01.2023, pronunţate de Î.C.C.J. în dosarul nr. x/2022 - Completul pentru dezlegarea nor chestiuni de drept, prin care a statuat că:

"Prevederile art. 24 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretate în sensul că procedura de fixare a sumei definitive datorate creditorului cu titlu de penalităţi se aplică inclusiv în situaţia în care, prin titlul executoriu, instanţa de judecată a stabilit penalităţi aplicabile părţii obligate, pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004."

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Guvernul României şi Prim Ministrul României au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În prealabil, Înalta Curte constată că, deşi reclamanta a încadrat recursul în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., criticile expuse se subsumează doar cazului de casare prevăzut de pct. 8 din acest text de lege, nefiind expuse motive referitoare la încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, ci a susţinut că, instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 întrucât în mod greşit a considerat că intimatul Guvernul României şi-a îndeplinit obligaţia stabilită prin titlul executoriu (decizia ÎCCJ-SCAF nr. 2370/2019), prin adoptarea H.G. nr. 746/2022. Aşadar, problema de drept dedusă judecăţii în calea de atac este aceea a verificării corectei aplicări de către prima instanţă a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, în raport de obligaţia instituită prin titlul executoriu, motivele de recurs fiind încadrabile în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă deţine o hotărâre judecătorească în care s-a făcut aplicarea art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, respectiv decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, prin care pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.

Potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997:

"Acţiunile societăţii comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va ţine evidenţa acţiunilor şi acţionarilor în Registrul acţionarilor, deschis şi operat conform prevederilor legale în vigoare. B. - S.A. Bucureşti au dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8 % din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."

Debitorul Guvernul României a adoptat H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-a stabilit o cotă procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, precum şi faptul că vânzarea acţiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie, în termen de cel mult 30 de zile, Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, precum şi constrângerea pârâţilor la executarea acestei decizii, prin stabilirea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, aplicată conducătorului Guvernului României şi plata penalităţilor de 1000 de RON/zi de întârziere, în condiţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, reţinând că obligaţia a fost executată în timpul procesului şi nu se mai justifică aplicarea mijloacelor de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, a constatat că în sarcina pârâţilor nu se poate reţine o culpă determinantă în întârzierea executării obligaţiei, condiţie prevăzută în mod expres de dispoziţiile art. 24 alin. (4) din aceeaşi lege, întrucât, deşi modificările legislative ale Legii nr. 173/2020 au intervenit după pronunţarea Deciziei nr. 2370/2019 în dosarul nr. x/2015, ele produc efecte şi în situaţiile pendinte, împiedicând autoritatea publică pârâtă să emită un act administrativ prin care să demareze procedurile de vânzare a acţiunilor B. S.A..

În recurs, reclamanta a contestat concluzia instanţei de fond, susţinând că, prin emiterea H.G. nr. 746/2022, Guvernul României nu a îndeplinit obligaţia stabilită prin decizia ÎCCJ-SCAF nr. 2370/2019.

În continuare, procedând la examinarea criticilor invocate de recurenta-reclamantă, din analiza dispozitivului Deciziei nr. 2370/2019, în raport de prevederile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, Înalta Curte reţine că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească, pe de-o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi, iar, pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor. Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acţiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023, iar cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi este de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, dispoziţii care corespund obligaţiilor stabilite prin hotărârea judecătorească.

În sprijinul afirmaţiei neexecutării titlului executoriu, recurenta-reclamantă a mai susţinut că H.G. nr. 746/2022 stabileşte că va fi vândută o cotă de 1%, iar nu de 8% din acţiunile B., astfel cum s-a dispus prin titlul executoriu şi că nu detaliază în întregime modalitatea de punere în executare a obligaţiei, care este delegată altei autorităţi publice (Ministerul Energiei).

Având în vedere că, prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, iar prin H.G. nr. 746/2022 s-a aprobat vânzarea unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de B. S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâtul debitor a respectat obligaţiile stabilite prin titlul executoriu.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, prin decizia care reprezintă titlu executoriu nu s-a stabilit că hotărârea de guvern trebuie să dispună vânzarea de acţiuni într-un procent fix de 8% din capitalul social ci, în acord cu art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, procentul de acţiuni urma a fi stabilit prin hotărârea de guvern până la limita de 8%. Acest text de lege recunoaşte autorităţii publice dreptul de a stabili cota procentuală din capitalul social, în raport de care se pot vinde acţiunile, până la limita de 8%, iar această marjă de apreciere a fost reţinută şi în dispozitivul titlului executoriu, fiind exercitată prin adoptarea H.G. nr. 746/2022.

Totodată, H.G. nr. 746/2022 prevede şi termenul limită până la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către salariaţii B. - 31 decembrie 2023.

Cum prin H.G. nr. 746/2022 Guvernul României a stabilit atât cota procentuală în care se vor vinde acţiunile, cât şi termenul până la care acestea se vor vinde, obligaţia prevăzută de titlul executoriu a fost îndeplinită, iar împrejurarea că hotărârea de guvern nu cuprinde totalitatea procedurilor ce ar trebui urmate în vederea vânzării efective ori data la care va începe procedura de vânzare nu poate fi interpretată ca o neexecutare a hotărârii judecătoreşti. Câtă vreme titlul executoriu şi dispoziţiile art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 nu impun obligaţia reglementării, prin hotărârea de guvern, a întregii proceduri de vânzare a acţiunilor şi nu impun ca procedura să se desfăşoare nemijlocit de către Guvernul României, pârâtul a avut posibilitatea de a aproba prin hotărâre de guvern cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi termenul până la care se va face vânzarea, urmând ca restul procedurilor să fie stabilite ulterior, în speţă prin ordin de ministru (emis de Ministerul Energiei).

Din cuprinsul dispozitivului titlului executoriu rezultă cu claritate că obligaţia stabilită în sarcina Guvernului României este aceea a vânzării de acţiuni aparţinând B. S.A., iar nu B. S.A., această din urmă societate fiind supusă procedurii de privatizare. Acţiunile aflându-se în prezent în patrimoniul B. S.A., este firească menţiunea că vânzarea se va face din acţiunile ce fac parte din capitalul social al acestei societăţi la data vânzării.

Înalta Curte nu poate reţine nici critica referitoare la pretinsa "recunoaştere" a intimatului-pârât Guvernul României în sensul că respectivul act administrativ nu valorează plata obligaţiei stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu, câtă vreme recurenta-reclamantă nu a demonstrat existenţa acestei recunoaşteri, iar o astfel de poziţie procesuală nu rezultă din actele procesuale ale cauzei.

Cât priveşte invocarea de către recurenta-reclamantă a Deciziei nr. 2/16.01.2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa de recurs constată că prin această decizie interpretativă s-a tranşat o chestiune de drept care nu prezintă relevanţă în speţă, fiind străină de problema litigioasă. Mai exact, decizia amintită a statuat cu privire la interpretarea prevederilor art. 24 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura de executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de o instanţă de contencios administrativ este aplicabilă inclusiv în situaţia în care obligaţia stabilită prin respectiva hotărâre este aceea de adoptare a unui act administrativ unilateral cu caracter individual, or în speţa de faţă nu s-a invocat un astfel de fine de neprimire în apărările intimaţilor-pârâţi, instanţa de fond nefiind învestită cu tranşarea unei astfel de probleme şi, pe cale de consecinţă, sentinţa recurată nu cuprinde considerente vizând aspectele dezlegate prin decizia interpretativă.

Înalta Curte mai reţine că răspunderea reglementată prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 funcţionează ca un mijloc de constrângere la executare. Prin reglementare, caracter şi scop, aplicarea acestui text de lege presupune, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmăreşte obligarea la executarea titlului executoriu şi sancţionarea conducătorului autorităţii publice.

Or, în cauza de faţă, la momentul soluţionării cererii de către prima instanţă, nu se justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere, având în vedere adoptarea H.G. nr. 746/2022, astfel că în mod corect prima instanţă a reţinut că cererea este neîntemeiată, întrucât obligaţia stabilită prin titlul executoriu a fost îndeplinită.

Concluzionând, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, criticile invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2137 din 23 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.