Revision petition for conflicting res judicata held time-barred and rejected
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected the petition for revision as time-barred, leaving the challenged appellate decision in force. The dispute concerned a civil proceeding within administrative jurisdiction where the petitioner sought to revise a final judgment on the grounds that it violated the res judicata authority of another conflicting final judgment from the same court level. The decisive legal basis was Article 511(1)(8) of the Code of Civil Procedure, which imposes a strict one-month deadline for filing such revisions, calculated from the date the last conflicting judgment became final; because the petition was filed two months after this deadline expired without any valid excuse under Article 186, the court applied the sanction of forfeiture (decadere) pursuant to Article 185(1).
Legislator headnote
AI generatedart. 512 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, Art. 509 pct. 8 C. proc. civ, art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 185 alin. (1) C. proc. civ; Revision petition for conflicting res judicata held time-barred and rejected: The dispute concerned a civil proceeding within administrative jurisdiction where the petitioner sought to revise a final judgment on the grounds that it violated the res judicata authority of another conflicting final judgment from the same court level. The decisive legal basis was Article 511(1)(8) of the Code of Civil Procedure, which imposes a strict one-month deadline for filing such revisions, calculated from the date the last conflicting judgment became final; because the petition was filed two months after this deadline expired without any valid excuse under Article 186, the court applied the sanction of forfeiture (decadere) pursuant to Article 185(1).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for rejecting the petition for revision as time-barred.
Full text
Şedinţa publică din data de 6 mai 2025
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub numărul x/2025, revizuentul A. a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 383 din 12 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2024, susţinând că aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 389 din 17 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2024. Totodată, în baza art. 512 C. proc. civ., revizuentul a solicitat şi suspendarea executării hotărârii ce se solicitată a fi revizuită.
Revizuentul şi-a întemeiat cererea de revizuire pe prevederile art. 509 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.
1.2. Prin sentinţa civilă nr. 48 din data de 10 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Constanţa, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
2. Hotărârea ce face obiectul cererii de revizuire
Prin sentinţa civilă nr. 389 din 17 decembrie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte contestaţia promovată de contestatorul B. în contradictoriu cu intimatul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Constanţa.
A anulat Decizia de returnare nr. 578288/DM/SIJCT/AO din data de 21.11.2024 emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Constanţa.
De asemenea, a respins ca lipsită de interes cererea de suspendare a actului administrativ.
3. Apărările intimatului faţă de cererea de revizuire
Prin întâmpinarea depusă în faţa Curţii de Apel Constanţa, intimatul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Serviciul pentru Imigrări Constanţa a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca tardiv formulată, iar în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată.
4. Alte aspecte procesuale
Prin încheierea din 6 mai 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea formulată de revizuentul A. privind suspendarea executării sentinţei civile nr. 383 din 12 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire
Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii, invocată prin întâmpinarea formulată în cauză de intimatul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Serviciul pentru Imigrări Constanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată, pentru considerentele ce urmează.
Cererea de revizuire este o cale de atac de retractare, reglementată de dispoziţiile art. 509-513 C. proc. civ., care poate fi exercitată în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de art. 509-511 C. proc. civ.
Art. 509 pct. 8 C. proc. civ. prevede că "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: […] 8. există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Potrivit dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri."
În raport de conţinutul normei de drept citate, pe deplin justificată prin prisma principiului sigranţei raporturilor juridice, legat de interesul general al asigurării stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, Înalta Curte constată că există un singur termen atât pentru introducerea revizuirii cât şi pentru motivarea acesteia, respectiv o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În speţă, în situaţia hotărârii a cărei revizuire se solicită, anume sentinţa civilă nr. 389 din 17 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, termenul în care se poate solicita revizuirea, sub sancţiunea decăderii prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., începe să curgă de la data pronunţării acesteia, respectiv 17 decembrie 2024, dată la care această hotărâre a dobândit caracter definitiv, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., termenul de o lună, care a început să curgă de la data de 17 decembrie 2024, s-a împlinit pe data de 17 ianuarie 2025.
Având în vedere că revizuentul a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 383 din 12 decembrie 2024 la data de 20 februarie 2025 (potrivit datei emailului - dosarul curţii de apel), Înalta Curte constată că cererea este introdusă cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Prin urmare, se constată astfel că revizuentul nu a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege, ceea ce atrage sancţiunea decăderii prevăzute de art. 185 alin. (1) C. proc. civ.
6. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în revizuire
Pentru considerentele expuse, cum în cauză nu s-a făcut dovada existenţei vreuneia dintre situaţiile prevăzute de art. 186 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 513 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire dedusă judecăţii, ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei civile nr. 383 din 12 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2024, ca tardiv formulată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul urmând a se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 mai 2025.