Deficiency of judicial reasoning as grounds for annulment of administrative ruling on energy sector guarantee

Şedinţa publică din data de 30 aprilie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 28 iulie 2023, reclamanta Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi Electrocentrale Bucureşti S.A. a solicitat anularea Deciziei nr. 189/27.06.2023 emisă de pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (A.N.R.E.), obligarea sa la emiterea unei noi decizii, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 747 din data de 24 aprilie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi Electrocentrale Bucureşti S.A., ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile menţionate anterior, a declarat recurs reclamanta Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate şi rejudecarea litigiului în fond, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive şi a anulării Deciziei nr. 189 din data de 27 iunie 2023 emise de ANRE, precum şi a obligării pârâtei ANRE la emiterea unei noi decizii, cu respectarea legislaţiei în vigoare. Totodată, a solicitat obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că prima instanţă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.), întrucât hotărârea primei instanţe nu cuprinde niciun fel de motivare, fiind astfel încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. a căror nerespectare este sancţionată cu nulitatea. În concret, instanţa de fond a apreciat ca argumentele reclamantei sunt nefondate, reţinând că decizia " indică datele părţilor implicate" fără a arăta care sunt acelea pe care le consideră ca fiind precizate, "arată în preambul motivele care au dus la necesitatea emiterii sale" fără a indica care sunt acele motive pe care le consideră suficiente şi concludente pentru emiterea deciziei contestate şi "vine în aplicarea Deciziei ÎCCJ-SCAF nr. 1054/27.02.2023 care stabilieşte cadrul în care putea acţiona reclamanta fără noi audieri sau consultări" deşi acest lucru nu este precizat nicăieri în cuprinsul acelei hotărâri, respectiv faptul că ANRE ar putea emite vreo decizie cu încălcarea procedurii prevăzută de Ordinul nr. 128/2020 pentru aprobarea Procedurii privind soluţionarea neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor în sectorul energiei-art. 14-18 din Procedură. Or, lipsa oricărei dezlegări cu privire la condiţiile pe care Decizia ANRE trebuia să le îndeplinească, respectiv a acelora care au format convingerea instanţei şi a celor pentru care s-au înlăturat argumentele părţilor, duce la anularea hotărârii recurate în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. coroborate cu art. 175 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, în ipoteza în care instanţa de recurs ar aprecia că în speţă sunt îndeplinite condiţiile criticate prin acţiunea introductivă, ar însemna să analizeze pentru prima dată în cadrul recursului aspectele referitoare la îndeplinirea acestora, privând astfel părţile de un grad de jurisdicţie.

Totodată, prin modul în care a procedat, prima instanţa a încălcat principii fundamentale care guvernează procesul civil, respectiv principiul contradictorialităţii, principiul dreptului la apărare şi principiul dreptului la un proces echitabil, hotărârea fiind lovită de nulitate conform art. 176 C. proc. civ., fiind vorba despre o nulitate necondiţionată.

În al doilea rând, prima instanţă nu a analizat complet motivele invocate în susţinerea contestaţiei. Reclamanta a invocat motive de nelegalitate identificate cu privire la actul administrativ emis în scopul demonstrării nelegalităţii şi nulităţii acestuia, aspecte pe care instanţa trebuia să le analizeze din perspectiva aparenţei de nelegalitate şi nulitate a actului administrativ. Însă instanţa nu le-a analizat în niciun fel, reţinând, pe de o parte, pur şi simplu că "criticile de nelegalitate sunt nefondate", iar pe de altă parte, că "criticile extrinseci nu au fundament".

Singura analiză efectuată de prima instanţă s-a rezumat la citarea a trei paragrafe din Decizia ÎCG -SCAF nr. 1054/27.02.2023 însuşindu-şi astfel punctul de vedere al altei instanţei, deşi aceasta nu a fost contestat în cadrul prezentului dosar.

Prin modalitatea în care prima instanţă a înţeles să soluţioneze cauza, aceasta a încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil garantat de art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO, instanţa refuzând să motiveze soluţionarea cererii de anulare, contrar prevederilor art. 5 C. proc. civ.

Printr-un alt rând de critici, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii (motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În concret, prima instanţă nu a motivat care sunt argumentele pentru care a considerat că motivele invocate în susţinerea cererii de anulare a Deciziei contestate nu ar produce îndoială asupra legalităţii actului şi de ce a înlăturat acele susţineri.

Instanţa s-a rezumat la a reţine în considerentele hotărârii: "în sinteză, opinia instanţei este că puterea lucrului judecat al Deciziei ÎCCJ-SCAF nr. 1054/27.02.2023 permitea pârâtei să efectueze acest calcul al garanţiei; nu este contestata formula de calcul; se prezintă critici extrinseci evident nefondate, iar cele intrinseci sunt critici economice ce intră în tangenţă cu un contract de escrow separat, ce nu are relevanţă în calculul efectiv al garanţiei, aşa cum a solicitat Înalta Curte."

În opinia recurentei-reclamante, instanţa trebuia să analizeze criticile formulate, să verifice îndeplinirea acestor condiţii de legalitate şi temeinicie şi să prezinte motivarea în fapt şi în drept şi cu privire la acestea.

În ceea ce priveşte contrarietatea argumentelor reţinute de instanţă, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa a reţinut că "Nu s-a probat o legătură directă de cauzalitate negativă asupra contului de escrow prin acest calcul al garanţiei impus de Înalta Curte, iar dacă s-ar fi probat nu este un element care să afecteze legalitatea deciziei, pentru că reclamanta invocă aspecte de ordin economic." Două paragrafe mai jos, instanţa a reţinut faptul că "Motivele intrinseci nu dovedesc o nelegalitate propriu-zisă a deciziei atacate, dar pot fi indicii că această garanţie, în cuantumul stabilit conform formulei, este considerată de reclamantă ca o împovărare neprevăzută în relaţie cu alte obligaţii financiare (aferente unui contract separat de escrow)".

Anterior, instanţa a precizat că "nu se probează nici apariţia unor clauze abuzive în acest contract, prin executarea unei decizii judiciare definitive" deşi în continuare instanţa a reţinut că "Acest motiv de anulare ar afirma că Decizia înaltei Curţi este element creator de clauză abuzivă".

Varianta formulată şi dispusă de ANRE prin decizia contestată este de natură să creeze o pagubă însemnată în ceea ce priveşte CMTEB.

Raportat la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, paguba constă în plata sumei de bani conform actului administrativ, astfel încât orice fel de executare a acestuia ar aduce cu sine şi iminenţa producerii unei pagube, prin încălcarea unor dispoziţii legale.

Aşadar, prin constituirea acestei garanţii, în forma aprobată prin decizia atacată, CMTEB ar suferi un prejudiciu material important (77.348.773 RON), ceea ce s-ar concretiza în perturbarea serviciului public asigurat de companie - furnizarea agentului termic pentru locuitorii Municipiului Bucureşti.

Cu toate că, în reglementarea oficială - Ordinul ANRE nr. 122/2013, autoritatea a lăsat părţilor contractante posibilitatea de negociere, în Decizia contestată ANRE a impus prevederi favorabile vânzătorului ELCEN în defavoarea cumpărătorului CMTEB. Altfel spus, prin aplicarea deciziei contestate, este evident că se creează pentru un producător de energie termică avantaje comerciale neconcurenţiale pe seama unui serviciu de utilitate publică şi se creează o discriminare faţă de ceilalţi producători de energie termică în cogenerare, licenţiaţi ANRE, cu care reclamanta are deja contracte încheiate şi în care clauza contractuală în discuţie a fost negociată şi eliminată. De altfel, nemulţumită de soluţia propusă de ANRE, ELCEN a reiniţiat Procedura de soluţionare a neînţelegerilor, procedură finalizată prin emiterea unei decizii rectificate printr-o altă decizie, prin care autoritatea obligă CMTEB la constituirea unei garanţii în acelaşi cuantum, aceste decizii fiind atacate în cadrul dosarelor x/2023 şi y/2023 aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Faţă de argumentele prezentate, solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinţei civile 747/24.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2023 şi casarea hotărârii recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii în anulare astfel cum a fost formulată.

4. Apărările formulate în cauză

Atât intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, cât şi intimata-pârâtă Electrocentrale Bucureşti S.A. au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., apreciind că hotărârea primei instanţe nu cuprinde niciun fel de motivare cu privire la aspecte esenţiale invocate de aceasta în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Instanţa de recurs apreciază că motivul invocat se circumscrie, în realitate, dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, urmând a fi analizate din această perspectivă.

Înalta Curte apreciază a fi fondate criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă, referitoare la nemotivare, prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că:

"(1) Hotărârea va cuprinde: … b)…motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor."

Această dispoziţie are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligaţie în sarcina instanţelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând şi întărind acest caracter imperativ, precum şi sancţiunea nulităţii, legiuitorul a înţeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătoreşti, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi anume:

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanţa motivării hotărârii judecătoreşti a fost subliniată şi în jurisprudenţa europeană, fiind considerată un aspect al garanţiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunţată în cauza Albina c. România, s-a reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

34. Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)."

Aceste considerente au fost reluate şi în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reaminteşte în primul rând principiile stabilite prin jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte participarea efectivă a părţilor la procedură şi obligaţia instanţelor de a "audia" argumentele acestora şi de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 şi 32, 28 aprilie 2005 şi Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

În raport de pretenţiile expuse prin cererea de chemare în judecată de reclamantă, precum şi de argumentarea lor în fapt şi în drept, Înalta Curte constată că, deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu dovedesc o examinare efectivă a argumentelor şi a motivelor expuse de reclamantă, nefiind întrunite cerinţele asigurării unui proces echitabil.

În susţinerea cererii de anulare, reclamanta a susţinut, în esenţă, că decizia ANRE nr. 189/2023 nu cuprinde elemente obligatorii prevăzute de lege, respectiv calitatea şi datele de identificare ale părţilor şi argumentele pentru care ANRE a apreciat că se impune raportarea garanţiei la contravaloarea cantităţii medii lunare de energie termică stabilită pe baza cantităţilor lunare de energie termică estimate contractate prin Anexa nr. 6 din Contractul de vânzare-cumpărare, nu este însoţită de un referat de aprobare, fiind lipsit de relevanţă faptul că în preambulul acesteia sunt inserate normele legale aplicabile activităţii ANRE.

A mai arătat recurenta-reclamantă că decizia a fost emisă fără analiza circumstaţelor factuale şi fără audierea părţilor implicate, cu încălcarea disp. art. 18 alin. (1) din Procedura privind soluţionarea neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor în sector energiei aprobate prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 128/2020, fără fundament legal şi cu ignorarea totală a situaţiei economice în care se afla reclamanta şi a principiilor elementare de funcţionare ale ANRE, utilizând criterii de stabilire a garanţiei nereale, ce au condus la o împovărare nejustificată şi contrară realităţii companiei. Astfel, în opinia reclamantei modalitatea de stabilire şi determinare a garanţiei este contrară prevederilor legale şi încalcă o serie de principii fundamentele care guvernează contractele încheiate de CMTEB cu ceilalţi furnizori.

A invocat şi încălcarea art. 1 alin 1 şi 3 din O.U.G. nr. 115/2001 pentru asigurarea fondurilor necesare în vederea producerii energiei termice în sistem centralizat, având în vedere că decizia contestată stabileşte valoarea unei garanţii la încheierea contractului cu ELCEN pentru energia termică furnizată întregii populaţii a Municipiului Bucureşti, având repercusiuni importante asupra celorlalţi furnizori care vor beneficia de cote mai mici din contractul de cont escrow şi un impact direct atât asupra capacităţii CMTEB şi a autorităţii publice locale de gestionare eficientă a serviciului public, cât şi asupra consumatorilor finali. Analiza efectuată de ANRE este superficială şi contrară realităţilor, raportându-se la o altă perioadă de timp, respectiv anul 2020, iar părţilor nu le-au fost solicitate documente şi informaţii actualizate.

Reclamanta a arătat că suma de 77.348.773,5 RON reprezintă pretenţiile cuprinse în actul adiţional nr. x la Contractul nr. x/2019 şi nicidecum suma pretinsă ca garanţie la încheierea contractului. Recurenta-reclamantă a criticat modalitatea în care ANRE a stabilit nivelul garanţiei şi în care permite şi modificarea acesteia, apreciind că astfel protejează interesul privat al ELCEN şi al celorlalţi producători de energie electrică în cogenerare, iar nu interesul public general. În opinia sa, constituirea unei garanţii într-un cuantum variabil nu este justificată, iar decizia cuprinde clauze abuzive şi nelegale faţă de CMTEB, pe care nu le poate refuza sau negocia.

Considerentele primei instanţe asupra fondului cauzei se rezumă la expunerea elementelor pe care trebuie să le cuprindă o hotărârea judecătorească conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., a principalelor motive de nelegalitate aduse deciziei atacate şi a contextului factual generat de pronunţarea Deciziei nr. 1054 din data de 27 februarie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în urma căreia a fost emisă Decizia nr. 189/2023 a ANRE, fără însă a răspunde tuturor aspectelor invocate de către recurenta-reclamantă, prin acţiunea introductivă. În esenţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

- criticile extrinseci invocate de către reclamantă nu au fundament, întrucât decizia indică datele părţilor implicate, prezintă obligaţia impusă prin Decizia ÎCCJ-SCAF nr. 1054/27.02.2023, arată în preambul şi în considerente motivele care au condus la necesitatea emiterii sale;

- decizia atacată vine in aplicarea Deciziei ÎCCJ-SCAF nr. 1054/27.02.2023 care obliga stabilirea în concret a valorii garanţiei ce va fi constituită la încheierea contractului şi care impunea cadrul în care putea acţiona reclamanta fără noi audieri sau consultări;

- criticile intrinseci referitoare la încălcarea art. 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 115/2001 sunt de asemenea nefondate, nefiind dovedită o legătură directă de cauzalitate negativă asupra contului de escrow prin acest calcul al garanţiei, impus de Înalta Curte, iar dacă s-ar fi probat, nu este un element care să afecteze legalitatea deciziei, pentru că reclamanta invocă aspecte de ordin economic;

- nu s-a făcut dovada unor clauze abuzive în acest contract, prin executarea unei decizii judiciare definitive;

- motivele intrinseci nu dovedesc o nelegalitate propriu-zisă a deciziei atacate, dar pot fi indicii că această garanţie, în cuantumul stabilit conform formulei, este considerată de reclamantă ca o împovărare neprevăzută în relaţie cu alte obligaţii financiare (aferente unui contract separat de escrow).

În raport de aceste considerente, prima instanţă a concluzionat că puterea lucrului judecat al Deciziei ÎCCJ- SCAF nr. 1054/27.02.2023 permitea pârâtei să efectueze acest calcul al garanţiei; că, în cauză, nu este contestată formula de calcul şi că au fost prezentate critici extrinseci evident nefondate, iar cele intrinseci reprezintă în realitate critici economice ce intră în tangenţă cu un contract de escrow separat, ce nu are relevanţă în calculul efectiv al garanţiei, astfel că, în speţă, nu se conturează o nelegalitate procedurală sau substanţială a actului atacat.

Înalta Curte constată că deşi curtea de apel s-a pronunţat asupra cererii de chemare în judecată, constatând netemeinicia acesteia, totuşi nu a analizat în concret toate aspectele invocate de către reclamantă, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii judecătoreşti.

În concret, instanţa de fond nu a arătat care sunt datele precizate în cuprinsul deciziei cu privire la părţi, care sunt motivele care au dus la necesitatea emiterii sale, care sunt considerentele instanţei supreme care permit o derogare de la Ordinul nr. 128/2020 pentru aprobarea Procedurii privind soluţionarea neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor în sectorul energiei, respectiv de la dispoziţiile art. 14-18 din procedură. De asemenea, nu a analizat criticile de nelegalitate formulate de către reclamantă, ci s-a rezumat la a afirma pe de-o parte, că decizia atacată este legală întrucât vine în aplicarea Deciziei ICCJ - SCAF nr. 1054 din 278 februarie 2023, care obliga stabilirea în concret a valorii garanţiei ce va fi constituită la încheierea contractului şi pe de altă parte, că reclamanta invocă aspecte de ordin economic ce nu prezintă relevanţă în calculul garanţiei. Mai mult decât instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra criticilor reclamantei referitoare la modul de calcul a garanţiei şi la cuantumul acesteia, limitându-şi analiza la simpla afirmaţie că, în speţă, nu este contestată formula de calcul.

În acest context, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a reţinut şi nici nu a înlăturat susţinerile părţilor, nu a analizat în mod efectiv argumente de nelegalitate invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi nu a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, astfel că, hotărârea sa nu creează transparenţa asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul şi graţie căreia să poată fi realizat controlul judiciar. Cu alte cuvinte, considerentele sentinţei de fond nu respectă exigenţele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective şi complete a cauzei şi a argumentelor părţilor, neîntrunind rigorile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pe cale de consecinţă, se impune casarea integrală a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind de prisos a mai fi analizate celelalte motive de recurs invocate. În raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate, chestiunile ce ţin de fondul cauzei urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond, în rejudecare.

Înalta Curte nu se va pronunţa nici asupra cheltuielilor de judecată pretinse în această etapă procesuală, din moment ce soluţia pronunţată implică o trimitere spre rejudecare, ca urmare a casării, problema cheltuielilor de judecată urmând a se lămuri cu ocazia rejudecării, în raport de culpele procesuale ce vor fi stabilite în legătură cu desfăşurarea procesului.

În concluzie, constatându-se incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de declarat de recurenta-reclamantă Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A. împotriva sentinţei civile nr. 747 din data de 24 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecarea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A. împotriva sentinţei civile nr. 747 din data de 24 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.