Death of claimant extinguishes procedural capacity of use, rendering urgent medication relief moot
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice rejected the appeals filed by the defendant public institutions, leaving in force the lower court’s preliminary ruling that ordered the state entities to provide the claimant with specific medication at 100% compensation. The dispute concerned a presidential order application (ordonanță președințială) seeking urgent judicial intervention to ensure the provision of a specific drug without personal contribution, pending the final resolution of the main litigation. Although the lower court had granted the urgent relief, the Supreme Court resolved the appeal by ruling from its own motion that the case was moot and the appeals inadmissible because the claimant had deceased prior to the appellate decision, thereby losing procedural capacity of use (*capacitate procesuală de folosință*). The decisive legal basis was Article 56 of the Civil Procedure Code and Article 7 of Decree No. 31/1954, which establish that the death of a party extinguishes their capacity to be a party in civil proceedings, rendering procedural acts performed by a deceased individual absolutely null and incapable of sustaining a valid appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 997 din C. proc. civ, art. 56 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 alin. (2) C. proc. civ, art. 56 alin. (1) din C. proc. civ, art. 56 din C. proc. civ; Death of claimant extinguishes procedural capacity of use, rendering urgent medication relief moot: The dispute concerned a presidential order application (ordonanță președințială) seeking urgent judicial intervention to ensure the provision of a specific drug without personal contribution, pending the final resolution of the main litigation. Although the lower court had granted the urgent relief, the Supreme Court resolved the appeal by ruling from its own motion that the case was moot and the appeals inadmissible because the claimant had deceased prior to the appellate decision, thereby losing procedural capacity of use (*capacitate procesuală de folosință*). The decisive legal basis was Article 56 of the Civil Procedure Code and Article 7 of Decree No. 31/1954, which establish that the death of a party extinguishes their capacity to be a party in civil proceedings, rendering procedural acts performed by a deceased individual absolutely null and incapable of sustaining a valid appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for the court to raise the exception of lack of procedural capacity ex officio.
Procedural basis for dismissing the appeal.
Substantive procedural ground justifying the dismissal due to the absolute nullity of acts performed by a party without legal capacity.
Substantive provision defining the lack of procedural capacity of use that renders the party's actions null.
Full text
Şedinţa publică din data de 29 aprilie 2025
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti-sectia a IX-a în data de 22.01.2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâţii să asigure reclamantului, pe bază de prescripţie medicală, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen, în regim de compensare 100 % (fără contribuţie personală), medicamentul ENFORTUMAB VEDOTIN (denumire comercială PADCEV) pe bază de prescripţie medicală, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024 al acestei instanţe.
2. Sentinţa instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 276 din data de 21 februarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România, ca neîntemeiate.
Totodată, a respins excepţiile inadmisibilităţii ordonanţei preşedinţiale, ca neîntemeiate.
A admis cererea de ordonanţă preşedinţială şi a obligat pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale să-i asigure reclamantului, pe bază de prescripţie medicală, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen, în regim de compensare 100 % (fără contribuţie personală), medicamentul ENFORTUMAB VEDOTIN (denumire comercială PADCEV) pe bază de prescripţie medicală, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024 al acestei instanţe.
3. Recursurile exercitate în cauză
Împotriva sentinţei de fond menţionate la pct. 2 au exercitat recursuri pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi Ministerul Sănătăţii, toţi recurenţii criticând-o pentru nelegalitate conform argumentelor expuse pe larg în cererile de recurs formulate şi solicitând admiterea căilor de atac astfel cum au fost promovate, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa respingerii cererii de ordonanţă preşedinţială ca neîntemeiată.
4. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând, cu prioritate, în condiţiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatului-reclamant A., invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată şi o va admite, pentru motivele expuse în continuare.
Conform art. 997 din C. proc. civ.:
"(1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt."
Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura dispusă pe calea ordonanţei preşedinţiale este caracterizată de urgenţă şi are un caracter provizoriu, fiind limitată sub aspect temporal, în sensul că poate fi dispusă numai până la data soluţionării definitive a dosarului ce vizează fondul cauzei.
În speţă, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul A. vizează obligarea pârâţilor Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, să asigure reclamantului, pe bază de prescripţie medicală, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen, în regim de compensare 100 % (fără contribuţie personală), medicamentul ENFORTUMAB VEDOTIN (denumire comercială PADCEV) pe bază de prescripţie medicală, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024 al acestei instanţe.
Excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este o excepţie de fond (vizează încălcarea unei condiţii de exerciţiu a acţiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) şi peremptorie (admiterea sa are ca efect împiedicarea soluţionării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, în tot cursul procesului.
Din prevederile art. 56 alin. (3) C. proc. civ. rezultă că lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată atât în primă instanţă, cât şi direct în apel, ca motiv de apel sau ca excepţie procesuală, iar în recurs, în condiţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., "instanţa poate să invoce lipsa capacităţii procesuale de folosinţă din oficiu, oricând, pe cale de excepţie procesuală, în etapa judecăţii în primă instanţă, sau ca motiv de ordine publică, în etapa judecăţii în căile de atac."
De asemenea, conform art. 56 alin. (1) din C. proc. civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile, iar potrivit dispoziţiilor cuprinse la alin. (3) al aceluiaşi text de lege, lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţă fiind lovite de nulitate absolută.
Aşa cum reiese din înscrisurile aflate la dosar, intimatul-reclamant A. a decedat la data de 19 martie 2024, act deces 1151/2024, Bucureşti, iar obiectul cererii de de ordonanţă preşedinţială era strâns legat de persoana reclamantului, întrucât viza asigurarea medicaţiei pentru tratarea bolii de care suferea acesta.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, capacitatea de folosinţă a persoanei fizice începe de la naştere şi încetează la moartea acesteia, iar potrivit art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, capacitatea de folosinţă este capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii. Totodată, pentru a fi parte în proces este necesar, potrivit art. 56 din C. proc. civ., ca titlularul acţiunii să aibă folosinţa drepturilor civile, deci să aibă capacitate de folosinţă.
În consecinţă, având în vedere că la momentul pronunţării instanţei de recurs, titularul cererii de ordonanţă preşedinţială nu avea capacitate procesuală de folosinţă, Înalta Curte urmează să respingă recursurile declarate împotriva sentinţei primei instanţe, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) şi art. 56 din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge recursurile formulate de pârâţii Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, toate împotriva sentinţei civile nr. 276 din data de 21 februarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 276 din 21 februarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind formulate în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosinţă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 29 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.