Extraordinary appeal in nullity: material error versus legal error on appellate decision declaring appeal null

Şedinţa publică din data de 29 aprilie 2025

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată, la data de 11.03.2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea Deciziei de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar prin verificarea situaţiei fiscale personale nr. 98/2017, înregistrată sub nr. A VEF 3973/17.08.2017, anularea Raportului de verificare a situaţiei fiscale personale nr. 96/14.07.2017, înregistrat sub nr. x VEF 3972/17.08.2017, şi anularea Deciziei nr. 14/28.01.2020 privind soluţionarea contestaţiei.

Prin sentinţa nr. 227 din 9 februarie 2023, Curtea a admis cererea de majorare a onorariului de expert cu suma de 6.000 RON şi a pus în sarcina reclamantului obligaţia de plată a diferenţei de onorariu în cuantum de 6.000 RON către expert.

A admis în parte acţiunea reclamantului şi a anulat în parte Raportul de inspecţie fiscală nr. x/14.07.2017 (nr. 3972/17.08.2017), Decizia de impunere nr. x/17.08.2017 şi Decizia nr. 14/28.01.2020 de soluţionare a contestaţiei pentru obligaţiile principale şi accesorii aferente anului 2011 în integralitate şi în parte pentru obligaţiile principale şi accesorii aferente anului 2013.

A menţinut Raportul de inspecţie fiscală nr. x/14.07.2017 (nr. 3972/17.08.2017), Decizia de impunere nr. x/17.08.2017 şi Decizia nr. 14/28.01.2020 de soluţionare a contestaţiei pentru suma de 683.328 RON impozit pe venit suplimentar aferent anului 2013, suma de 223.380 RON dobânzi aferente impozitului pe venit suplimentar aferent anului 2013 şi suma de 134.615 RON penalităţi aferente impozitului pe venit suplimentar în anul 2013.

A respins, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată, şi a reţinut că sentinţa este executori cu privire la plata diferenţei de onorariu de expert, potrivit art. 339 alin. (2) C. proc. civ.

2. Hotărârea supusă contestaţiei în anulare

Prin decizia nr. 1614 din data de 21 martie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 227 din 9 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

A constatat nulitatea recursului formulat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva aceleiaşi sentinţe.

3. Contestaţia în anulare

Împotriva deciziei nr. 1614 din data de 21 martie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, s-a arătat că instanţa supremă a respins recursul formulat de ANAF, reţinând în mod eronat că cererea de recurs nu se circumscrie motivelor de nelegalitate prevăzute de lege. Această concluzie a fost fundamentată pe ideea că simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului. Totodată, instanţa a apreciat în mod greşit că recursul nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) lit. d) din acelaşi act normativ.

Contestatoarea arată că, în cuprinsul cererii de recurs, au fost expuse atât critici de ordin juridic, cât şi elemente de fapt, menite să evidenţieze nelegalitatea hotărârii instanţei de fond. Astfel, se susţine că nu se poate reţine că motivele invocate nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de lege, întrucât acestea sunt formulate în mod concret şi permit instanţei de control judiciar să analizeze legalitatea hotărârii atacate. Se invocă, în acest sens, prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora sancţiunea nulităţii cererii de recurs intervine doar în ipoteza în care motivele invocate nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare reglementate de art. 488.

În continuarea argumentaţiei, se subliniază că, din conţinutul motivelor de recurs, rezultă fără echivoc că acestea vizează aplicarea greşită a normelor de drept material, ceea ce atrage incidenţa art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Prin urmare, se apreciază că decizia instanţei supreme, prin care s-a constatat nulitatea recursului, este rezultatul unei erori materiale, întrucât ignoră conţinutul efectiv al cererii de recurs şi încadrarea juridică a criticilor formulate.

Astfel, se arată că nu poate fi reţinută ideea că motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488, întrucât, chiar dacă textul art. 488 pct. 8 nu impune indicarea expresă şi exhaustivă a normelor legale încălcate, din lectura cererii de recurs rezultă fără echivoc care sunt dispoziţiile normative pe care instanţa de fond le-a ignorat sau le-a aplicat greşit în soluţionarea cauzei.

În susţinerea acestei poziţii, se invocă prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora sancţiunea nulităţii cererii de recurs intervine doar în ipoteza în care motivele invocate nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488. Or, în speţă, motivele de recurs se subsumează în mod evident dispoziţiilor art. 488 pct. 8, întrucât se invocă în mod concret încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Mai mult, prin cererea de recurs au fost furnizate instanţei de control judiciar suficiente elemente privind dispoziţiile legale incidente, astfel încât aceasta să poată analiza legalitatea hotărârii atacate. În aceste condiţii, nu se poate pune problema aplicării sancţiunii nulităţii pentru nemotivare, întrucât instanţa de recurs nu se află în imposibilitatea de a verifica legalitatea hotărârii instanţei de fond. Aşadar, cererea de recurs este motivată în mod corespunzător, iar motivele invocate se încadrează în prevederile legale incidente, ceea ce exclude aplicarea sancţiunii nulităţii.

Pe cale de consecinţă, se solicită admiterea contestaţiei în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., anularea deciziei civile nr. 1614/2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rejudecarea recursului formulat împotriva sentinţei civile nr. 227/09.02.2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2020, admiterea recursului şi casarea hotărârii instanţei de fond, cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul A. a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, în principal, ca inadmisibilă faţă de faptul că ANAF nu a invocat veritabile erori materiale, conform celor prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Referitor la inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, astfel cum a fost invocată de intimat în cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că singura condiţie de admisibilitate ce se impune a fi îndeplinită în cadrul contestaţiei în anulare speciale prevăzute de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. este aceea ca hotărârea atacată să fie pronunţată de instanţa de recurs, condiţie îndeplinită în prezenta cauză.

Examinând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, Înalta Curte o va respinge pentru considerentele în continuare arătate.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale.

Conform art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., invocat drept temei al contestaţiei în anulare:

"Art. 503 alin. (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

(…) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;(…)".

Înalta Curte reţine că, pentru a fi incident acest caz de contestaţie în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestaţia să fie pronunţată în soluţionarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existenţa unor erori materiale, săvârşite de instanţa de control judiciar, care au influenţat soluţia astfel pronunţată. În definirea cazului de contestaţie în anulare privitor la existenţa unor erori materiale, textul de lege are în vedere greşelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunţate şi pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

În speţă, se observă că instanţa de recurs a constatat nul recursul declarat de ANAF împotriva hotărârii instanţei de fond, reţinând că recurenta s-a limitat la a relua situaţia de fapt, la a prezenta argumentele invocate şi la judecata pe fond şi la a combate probatoriul administrat, fără a se referi, în niciun fel, la considerentele reţinute de prima instanţă şi fără a-şi circumstanţia criticile de nelegalitate, în sensul de a preciza de ce sentinţa ce face obiectul prezentului recurs ar fi nelegală sau de a evidenţia modalitatea în care instanţa de fond ar fi aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei.

Contestaţia în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenţionat ca, pe calea contestaţiei în anulare, să deschidă părţilor posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate ale hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în cauză nu se invocă de către contestatoare o greşeală materială a instanţei de recurs, cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei. Motivele prezentate în contestaţia în anulare se referă la însăşi legalitatea deciziei atacate, contestatoarea formulând critici asupra modului în care instanţa de recurs a înţeles să aplice dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Contestatoarea solicită, practic, a se da o altă interpretare dispoziţiilor legale, invocând, astfel, aplicarea greşită a acestora, şi nu o "eroare materială", astfel cum este reglementată această noţiune de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Prin promovarea contestaţiei în anulare, titularul căii de atac urmăreşte să obţină rejudecarea cauzei pentru motive de pretinsă nelegalitate a deciziei atacate, demers inadmisibil în raport de condiţiile de exercitare ale contestaţiei în anulare, pe calea acestei căi de retractare neputând fi înlăturate presupuse greşeli de judecată şi nici cenzurat modul în care instanţa de recurs a răspuns motivelor de casare invocate de partea recurentă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare declarată de contestatoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva deciziei nr. 1614 din 21 martie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.