Suspension of BTI reclassification refused: no well-justified case or imminent damage, taxpayer appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 29 aprilie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 27.06.2024, sub nr. x/2024, A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Vamală Română, a formulat cererea de chemare în judecată prin care solicită suspendarea executării Deciziei referitoare la informaţii tarifare obligatorii având număr de referinţă RO BTI 2023/004250-1 ("Decizia ITO") emisă de către Autoritatea Vamală Română şi comunicată Societăţii în data de 24.02.2024, până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2023

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1382 din data de 26 august 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii ca neîntemeiată.

Pe fond, a respins cererea, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1382 din data de 26 august 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX- a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - reclamantă a susţinut că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate ale cererii de suspendare, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente. În privinţa primului criteriu, se arată că Decizia ITO contestată este lipsită de o motivare efectivă, întrucât nu cuprinde o analiză concretă a caracteristicilor produsului "Septilin sirop", ci doar o enumerare succintă a unor norme juridice din Nomenclatura Combinată. Se invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Decizia nr. 3233/2019, potrivit căreia lipsa motivării nu poate fi suplinită prin răspunsul la plângerea prealabilă sau prin întâmpinarea depusă în instanţă. În acest sens, se susţine că actul administrativ contestat nu respectă cerinţele de legalitate prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În continuare, se critică omisiunea instanţei de fond de a analiza prima facie încadrarea tarifară a produsului, ignorând aplicabilitatea poziţiei 2106 din Nomenclatura Combinată, care defineşte "preparate alimentare" şi care, potrivit Regulii generale de interpretare nr. 1 (RGI 1) din Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, trebuie analizată cu prioritate. Se arată că produsul "Septilin sirop" este un supliment alimentar notificat la Ministerul Sănătăţii, cu caracteristici obiective care îl plasează în categoria preparatelor alimentare, indiferent de forma sa lichidă. În acest sens, se invocă dispoziţiile Directivei 2002/46/CE şi ale art. 2 lit. l) din Legea nr. 81/2022, care definesc suplimentele alimentare ca produse alimentare, fără a le asimila băuturilor nealcoolice reglementate la poziţia 2202.

Recurenta mai susţine că instanţa de fond a ignorat jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în special hotărârile pronunţate în cauzele C-410/08 şi C-412/08 ("Swiss Caps"), care impun luarea în considerare a poziţiei 2106 pentru suplimentele alimentare, precum şi hotărârea din cauza C-114/80, invocată chiar de autoritatea emitentă, dar care nu este aplicabilă produsului analizat. Se arată că ignorarea acestor repere jurisprudenţiale constituie o încălcare vădită a principiilor de interpretare a normelor vamale.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, definită de art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, se susţine că instanţa de fond a interpretat în mod restrictiv noţiunea de prejudiciu material viitor şi previzibil, considerând că majorarea TVA nu ar constitui o pagubă întrucât taxa este transferată cumpărătorului. Recurenta arată că diferenţa de TVA impusă prin clasificarea tarifară contestată (de la 9% la 19%) generează o sarcină fiscală suplimentară de 158.295 RON, cu impact direct asupra preţurilor şi vânzărilor, ceea ce conduce la o perturbare gravă a activităţii economice. Se invocă practica Curţii de Apel Craiova (decizia nr. 691/04.10.2005), potrivit căreia suspendarea executării actului administrativ este menită să protejeze persoanele juridice de efectele discreţionare ale autorităţilor publice.

În concluzie, A. S.R.L. solicită casarea sentinţei recurată şi admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei ITO, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă Autoritatea Vamală Română a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate precum şi de dispoziţiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă greşita aplicare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi arată că atât cerinţa cazului bine justificat cât şi cerinţa pagubei iminente sunt întrunite astfel încât să se dispună suspendarea executării Deciziei ITO.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 defineşte cazul bine justificat ca fiind reprezentat de împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Îndoiala serioasă, ca şi argument în baza căruia s-ar putea reţine că legalitatea actului administrativ ar putea fi în aparenţă vădit afectată, trebuie să fie de aşa natură încât să impună, în urma unei analize sumare, ca efectul executoriu ce se fundamentează pe prezumţia de legalitate a actului administrativ să fie suspendat până la soluţionarea în fond a cererii privind anularea respectivului act.

Curtea de Apel a apreciat că împrejurările de fapt şi de drept prezentate de reclamantă nu conduc la concluzia existenţei unor îndoieli serioase de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită în condiţiile în care aspectele de nelegalitate invocate nu rezultă atât de vădit încât să se poată dispună suspendarea fără a fi nevoie de administrarea unor probe specifice cercetării judecătoreşti în fondul raporturilor invocate prin cererea privind anularea aceluiaşi act administrativ.

Contrar celor invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a valorificat exclusiv susţinerile intimatei - pârâte privind încadrarea tarifară ci a reţinut că "argumentele propuse de părţi se află în echilibru".

În limitele permise de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de control judiciar constată că aspectele reţinute de instanţa de fond cu privire la neîndeplinirea cerinţei cazului bine justificat sunt corecte, criticile recurentei fiind nefondate întrucât, în cercetarea celor două cerinţe prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care trebuie îndeplinite cumulativ, nici instanţa de fond şi nici instanţa de recurs nu dezleagă fondul raporturilor deduse judecăţii.

Prin urmare, în mod corect a apreciat instanţa de fond că susţinerile părţilor referitoare la încadrarea tarifară a produsului Septilin nu pot fi supuse analizei prima facie pe calea soluţionării cererii prin care se solicită suspendarea actului, urmând a fi dezlegate pe calea cererii în anularea actului contestat, apreciind că acestea nu ţin de aparenţa nelegalităţii pe fond a actului.

În acest sens a fost reţinut faptul că în dosarul de fond nr. x/2023 a fost admisă cererea de sesizare a CJUE cu privire la pronunţarea unei hotărâri preliminare prin care să clarifice încadrarea tarifară a produsul Septilin sirop.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că nu există indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat. Astfel, la o analiză sumară şi fără a antama fondul cauzei, instanţa de control judiciar constată că Decizia ITO cuprinde atât motivele de fapt, cât şi temeiurile de drept necesare pentru înţelegerea încadrării tarifare.

În ce priveşte cerinţa pagubei iminente, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a apreciat just că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, TVA nefiind suportată din patrimoniul propriu al recurentei -reclamante. Criticile invocate de către recurentă cu privire la scăderea vânzărilor nu sunt de natură să facă dovada producerii unui prejudiciu greu de înlăturat.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1382/2024 din 26 august 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.