Judicial Inspection's closure of judge-misconduct complaint upheld on final appeal.

Şedinţa publică din data de 17 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 13.09.2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei inspectorului şef nr. C21-1384 din 02.09.2021 şi împotriva rezoluţiei de clasare 2252 din 21.07.2021, solicitând instanţei admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi să trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 8118 din 29 aprilie 2023, a respins contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri pronunţate de instanţa de fond a promovat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate, şi, în rejudecare admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de fond a aplicat greşit legea, motivând în esenţă că nu sunt date în speţa de faţă elementele constitutive ale abaterilor disciplinare reclamate, respectiv prev. art. 99 lit. c), i), ş), t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004, sediul legal al materiei abaterilor disciplinare săvârşite de magistraţi la data respectivă (18.05.2021), înlăturând apărarea acestuia în ceea ce priveşte abaterea disciplinară privind nerespectarea deciziilor pronunţate de Î.C.C.J. în soluţionarea recursurilor în interesul legii.

A mai susţinut recurentul că indiferent de invocarea sau nu de către părţile litigante a excepţiei necompetenţei funcţionale/materiale a instanţei de apel preşedintele completului trebuia din oficiu subsecvent cunoaşterii acelui R.I.L. să invoce, să admită şi să-şi decline competenţa în favoarea secţiei I a Tribunalului Suceava fie în timpul procedurii prealabile a regularizării apelului, fie cel mai târziu la primul termen de judecată din apel.

În opinia recurentului-reclamant, aspectele precitate îmbracă elementele constitutive ale abaterii disciplinare, constând în atitudini nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de avocaţi şi justiţiabili în dezacord profund cu inspectorul judiciar instrumentator al cercetării prealabile şi în acord cu înregistrarea audio a şedinţei de judecată aşa cum au fost reţinute în extras în pagina 3/10 a rezoluţiei inspectorului judiciar instrumentator.

Arată că ultimele paragrafe rezultă fără putinţă de tăgadă pentru un observator neutru obiectiv şi imparţial că în timpul dezbaterilor judiciare modalitatea de adresare şi tonalitatea folosită de magistratul judecător a cărui sancţionare o solicită nu au fost civilizate şi în concordanţă cu prevederile legale astfel că există indicii temeinice cu privire la încălcarea atribuţiilor profesionale sub aspectul abaterii disciplinare prevede art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepţie, admiterea excepţiei nulităţii recursului şi, in consecinţă constatarea nulităţii acestuia, în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Pe fondul cauzei a susţinut că în analiza sa, instanţa de fond a reţinut că puterea discreţionară a autorităţii publice Inspecţia Judiciară este recunoscută de legiuitor prin posibilitatea reglementată de art. 45 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi aceasta nu trebuie confundată cu excesul de putere care reprezintă exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Or, în speţă, marja de apreciere a acesteia a fost respectată, rezoluţiile nefiind emise cu exces de putere întrucât verificările efectuate trebuiau să respecte principiile independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 17 aprilie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul de judecată de astăzi, instanţa a respins excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare cu motivarea că criticile de nelegalitate invocate în recurs se subscriu cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat prin cererea de recurs.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Prima instanţă în opinia Înaltei Curţi a interpretat şi aplicat corect normele de drept material incidente, în raport de obiectul cauzei, neexistând aspecte de nelegalitate de natură a determina casarea cu trimitere sau respectiv rejudecarea în sensul admiterii acţiunii.

Astfel fiind, criticile recurentului, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizează pretinsa reţinere greşită a normelor speciale, respectiv a Legii nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii şi a Legii nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, sub imperiul cărora s-a declanşat procedura de contestare a actelor intimatei.

Această ipoteză este exclusă având în vedere considerentele sentinţei civile recurate precum şi natura actelor administrative, în speţă, rezoluţia de clasare nr. 2252 din data de 21 iulie 2021 emisă în lucrarea nr. 21-2228 a Direcţiei de inspecţie pentru judecători, menţinută prin rezoluţia inspectorului - şef nr. C21-1384 din data de 02 septembrie 2021 emisă ca urmare a soluţionării plângerii.

Este locul aici a aminti faptul că instanţa fondului a arătat că, deşi în cuprinsul rezoluţiei nr. 2252/21.07.2021, inspectorul judiciar a încadrat în drept aspectele reclamate, apreciind că examinarea acestora se impune a făcută prin prisma prevederilor art. 99 lit. c), ş) şi t) din Legea nr. 303/2004, a procedat şi la examinarea susţinerilor referitoare la omisiunea magistratului de a se abţine de la soluţionarea cauzei, chiar dacă, în mod formal, nu le-a încadrat în drept, motiv pentru care, în cele ce urmează, instanţa s-a pronunţat şi cu privire la abaterea de la art. 99 lit.) i din Legea nr. 303/2004 (nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa).

Astfel, este de necontestat că, prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare la data de 09.06.2021, reclamantul A. a solicitat efectuarea de verificări cu privire la conduita manifestată de domnul judecător B., cu ocazia soluţionării apelului în dosarul nr. x/2020, susţinând că aceasta întruneşte elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), lit. c), lit. j), lit. ş) teza a II-a şi lit. t) rap. la art. 991 din legea nr. 303/2004.

Practic elementele de fapt semnalate au vizat următoarele aspecte:

- a folosit o manieră de exprimare nepotrivită:

"Domnule avocat dacă doriţi să îmi luaţi locul şi să conduceţi dumneavoastră şedinţa."; "Lăsaţi-l pe domnul judecător că el şi-a făcut treaba, aşa cum şi noi ne facem treaba. Dacă aveţi ceva cu persoanele, chemaţi-i pe ei, ei trebuie să se apere.";

- a întrerupt concluziile pe fondul apelului;

- nu a respectat secretul deliberării;

- nu a respectat Decizia R.I.L. nr. 17/17.09.2018.

Prin rezoluţia nr. 2252/21.07.2021 s-a dispus clasarea sesizării formulate, inspectorul judiciar reţinând, în esenţă, că aspectele sesizate se încadrează în prevederile art. 99 lit. c), ş) şi t) din Lege nr. 303/2004., însă nu sunt confirmate de probele administrate. Concret, s-a reţinut că modul de desfăşurare al şedinţei a fost unul normal, că o examinare pe cale administrativă a aplicării în cauză a Deciziei R.I.L. nr. 17/2018, nu este permisă de lege, fiind rezultatul deliberării completului asupra respectivelor chestiuni, cu atât mai mult cu cât procesul nu este finalizat printr-o hotărâre definitivă, că nu există indicii referitoare la lipsa de imparţialitate, reclamantul având posibilitatea să formuleze o cerere de recuzare sau de strămutare.

În plângerea formulată împotriva acestei rezoluţii, au fost reiterate aspectele sesizate iniţial, aceasta fiind respinsă de către inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, prin rezoluţia din data de 02.09.2021.

Împotriva celor două rezoluţii, reclamantul a promovat prezenta acţiune.

Prin cererea de recurs, recurentul critică hotărârea atacată din perspectiva respingerii acţiunii, solicitând admiterea recursului şi, rejudecând, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, întrucât soluţia de clasare soluţia administrativă de clasare a sesizării este nelegală şi temeinică şi că toate criticile formulate de reclamant sunt fondate.

Potrivit art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu".

Săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, presupune ca judecătorul să uzeze de libertatea sa fundamentală la exprimare într-o modalitate care încalcă în mod grav şi nejustificat obligaţia sa de rezervă.

Potrivit art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, constituie abatere disciplinară încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii.

Legea sancţionează orice faptă, acţiune sau inacţiune, prin care judecătorii şi procurorii desfăşoară activităţi sau exercită funcţii anume prevăzute de lege ca fiind incompatibile cu calitatea de magistrat.

Pentru a fi reţinută existenţa unei fapte cu caracter disciplinar este necesar ca aceasta să fie constatată dincolo de orice îndoială şi să rezulte cu certitudine din probele administrate în cauză, situaţie ce nu se regăseşte în cauza de faţă .

Astfel, nu poate reţine că domnul judecător B. nu a respectat obligaţia stabilită în sarcina sa de prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. întrucât din materialul probator al cauzei nu rezultă să existe o relaţie de prietenie între cei doi magistraţi, faptul că aceştia sunt concitadini sau cele afirmate de judecătorul vizat de sesizare în timpul şedinţei de judecată neprobând această împrejurare.

De altfel, este de menţionat că recurentul -reclamant, în cazul în care avea îndoieli cu privire la imparţialitatea magistratului, avea posibilitatea să formuleze o cerere de recuzare sau de strămutare, sunt lipsite de fundament legal, având in vedere prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut incidente dispoziţiile art. 97 din Legea nr. 303/2004 şi a verificat în concret legalitatea rezoluţiilor de clasare în raport de elementele constitutive ale abaterii disciplinare reclamate respectiv abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 respectiv existenţa unei motivări vădit contrară raţionamentului juridic de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat.

Faţă de limitele trasate de art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 a rezultat că verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural. Modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecăţii excede competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă, în raport de criticile concrete aduse de petent, care vizează aprecierea probelor şi identificarea textelor de lege aplicabile, în mod corect a reţinut Inspecţia Judiciară relativ la calitatea hotărârii reclamate de petent că nu poate atrage consecinţe disciplinare, pentru judecător.

Aşadar, o examinare pe cale administrativă a pretinselor nereguli, referitoare la aprecierile făcute de magistrat cu privire la aplicarea în cauză a Decizie R.I.L. nr. 17/2018, nu este permisă de lege, fiind rezultatul deliberării completului asupra respectivelor chestiuni, cu atât mai mult cu cât procesul nu este finalizat printr-o hotărâre definitivă.

Mai mult decât atât, este de menţionat că dispoziţiile luate de un judecător în exercitarea competenţei sale de a conduce desfăşurarea procesului, cum ar fi admiterea sau respingerea unor probe, soluţionarea unor excepţii procesuale, vizând aplicarea anumitor instituţii juridice, se încadrează în activitatea jurisdicţională, iar analiza unei sesizări disciplinare se face strict prin raportare la dispoziţiile art. 99 şi art. 991 din Legea nr. 303/2004 rep., sediul legal al materiei abaterilor disciplinare săvârşite de magistraţi.

Într-adevăr, judecătorii nu beneficiază de o imunitate absolută pentru actele adoptate în exercitarea funcţiilor judiciare ale acestora, iar regimul răspunderii personale a judecătorilor trebuie să fie conceput astfel încât să asigure justiţiabililor protecţia jurisdicţională efectivă, respectiv să cuprindă garanţii care să permită înlăturarea, în percepţia justiţiabililor, a oricărei îndoieli legitime referitoare la impenetrabilitatea judecătorilor în privinţa unor elemente exterioare, ce ar fi de natură să aducă atingere încrederii pe care justiţia trebuie să o inspire justiţiabililor într-o societate democratică şi într-un stat de drept.

Obligaţia judecătorului de a respecta normele de drept material sau procedural nu poate fi pusă în discuţie, deoarece principiul independenţei judecătorului, consacrat la art. 124 alin. (3) din Constituţie, care presupune excluderea oricăror influenţe exercitate asupra acestuia cu privire la atribuţia sa esenţială de a judeca litigiile cu care este învestit, este corelat chiar în conţinutul normei constituţionale cu obligaţia judecătorului de a se supune legii. În aceste condiţii, independenţa judecătorului nu poate fi privită ca un privilegiu care să-i permită nesocotirea responsabilităţilor specifice funcţiei, limitele independenţei sale fiind raportate la cerinţa imperioasă privind respectarea legii.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului conform cărora instanţa de fond ar fi făcut o greşită aplicare a prevederilor legale speciale în materie, având a analiza în speţă întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare indicate la lit. s), în mod temeinic instanţa de fond a constatat că reclamantul nu a făcut dovezi în acest sens, criticile invocate prin sesizare şi preluate în contestaţie vizând în concret operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt, interpretare a normelor juridice şi apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activităţii de judecată şi care se subsumează tocmai raţionamentului logico-juridic a magistratului.

Stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice şi esenţiale ale activităţii de judecată, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac legale.

În aceste condiţii, se poate observa că în cauză nu s-a invocat de către apelant excepţia necompetenţei, acesta precizând chiar că nu înţelege să ridice excepţia menţionată, precum şi faptul că, în cauză, concluzia la care a ajuns magistratul e rezultatul activităţii de judecată, al deliberării, reţine că marja de apreciere a Inspecţiei Judiciare a fost respectată, rezoluţia de clasare nefiind emisă cu exces de putere, întrucât verificările efectuate trebuie să respecte principiile independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii, astfel cum prevede art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

În fine, in mod corect instanţa fondului a punctat că constatarea împrejurării că judecata în dosarul nr. x/2020 se află în etapa procesuală a recursului, urmând ca aspectele referitoare la competenţă să fie tranşate de instanţa de control judiciar, nu reprezintă elementul esenţial pe baza căruia a inspectorul judiciar a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii judiciare, menţiunea având doar rolul de a particulariza circumstanţele de fapt al speţei.

Relativ la abaterea disciplinară de la lit. t) a art. 99, Curtea reţine că, potrivit textului menţionat "Constituie abateri disciplinare:(…) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. (…)

Norma de drept prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 sancţionează ca abatere disciplinară, prin raportare la art. 991 alin. (1) din lege, exercitarea funcţiei cu rea-credinţă, adică încălcarea de către judecător cu ştiinţă a normelor de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

Recurentul- reclamant nu a indicat care elementele de fapt prezentate în cuprinsul sesizării sau al acţiunii urmăreşte să fie examinate prin prisma prevederilor art. 99 lit.) t din Legea nr. 303/2004, însă din referirile acestuia ar rezulta faptul că judecătorul a întrerupt concluziile pe fondul apelului şi nu a respectat secretul deliberării.

C. proc. civ. nu conţine vreo prevedere expresă care să interzică judecătorului să întrerupă concluziile puse de parte cu ocazia dezbaterilor asupra fondului, situaţie în care nu se poate reţine că magistratul a încălcat vreo normă de procedură. În ceea ce priveşte, nerespectarea secretului deliberării judecătorul a exprimat, de fapt, public aspecte care ţin de etapa procesuală a deliberării.

În concluzie, Înalta Curte constată că exprimarea folosită de magistratul vizat de sesizare nu poate avea semnificaţia încălcării secretului deliberării întrucât nu vizează aspecte care au avut loc în etapa deliberării, fiind anterioare acestui moment.

În cauză, Înalta Curte nu va reţine susţinerile recurentului din recurs deoarece verificarea săvârşirii abaterii disciplinare reclamate nu poate fi efectuată de intimată decât cu respectarea dispoziţiilor art. 97 alin. (1) şi (2) din legea nr. 303/2004, dispoziţii care sunt incidente în cauză.

Faţă de cele mai sus, Înalta Curte, în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 811 din 29 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 17 aprilie 2024.