Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 639/2005 AI generated

Admissibility of objection to execution for removing a sentence aggravation under the exhaustive grounds of Art. 461 Code of Criminal Procedure

Case Number Decizia nr. 639/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) dismissed the prisoner's appeal as unfounded, thereby upholding the lower courts' rejection of his objection to enforcement and confirming the definitive nature of the prior criminal sentences. The dispute concerned a procedural challenge under the Romanian Code of Criminal Procedure where the prisoner attempted to use an "objection to enforcement" (contestația la executare) to have a 3-year aggravation of his sentence removed. The court held that this procedural mechanism is restricted to specific, exhaustive grounds such as executing non-final judgments, identity errors, or statutory causes for the extinction or reduction of punishment, none of which applied to the prisoner's request to annul a specific sentencing element; the court further emphasized that such an attempt would improperly undermine the res judicata of a final judgment. Citing Articles 461 and 192 of the Code of Criminal Procedure, the final order mandated that the recursor pay 800,000 lei in judicial costs to the state, with 200,000 lei covering the advance for the officially appointed defense counsel.

Legislator headnote

AI generated

art. 461 C. pen, art. 461 C. proc. pen, art. 192 C. proc. pen; Admissibility of objection to execution for removing a sentence aggravation under the exhaustive grounds of Art. 461 Code of Criminal Procedure: Într-adevăr, instanțele au apreciat corect că acest motiv nu poate constitui temei al unei contestații la executare, dispozițiile art. 461 C. proc. pen., nepermițând acest lucru.

Keywords

AI generated
procedural objections execution of sentences aggravation of punishment code of criminal procedure advance on court costs grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 461 C. pen
241/2001, pronunțată de același tribunal, reținând că motivul invocat de petiționar nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 461 C. pen.
art. 461 C. proc. pen
Într-adevăr, instanțele au apreciat corect că acest motiv nu poate constitui temei al unei contestații la executare, dispozițiile art. 461 C. proc. pen., nepermițând acest lucru.
art. 192 C. proc. pen
Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.;
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința nr. 472 din 6 aprilie 2004, a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul F.M.A., cu privire la sentința penală nr. 241/2001, pronunțată de același tribunal, reținând că motivul invocat de petiționar nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 461 C. pen.

Apelul declarat de condamnat a fost respins de Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 351 din 14 mai 2004.

A reținut instanța de apel că, potrivit art. 461 C. proc. pen., contestația contra executării unei hotărâri penale poate fi formulată în cazurile enumerate expres și limitativ de textul de lege și anume: în cazul punerii în executare a unei hotărâri care nu era definitivă, când executarea se îndreaptă împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare sau când se invocă orice cauză de stingere ori micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Față de motivul invocat de condamnat, acela de înlăturare a sporului de pedeapsă de 3 ani închisoare, a apreciat instanța de apel că hotărârea atacată este corectă, în cauză nefiind incident nici unul din motivele, prevăzute de art. 461 C. pen.

Declarând recurs, condamnatul a solicitat casarea hotărârilor pronunțate și înlăturarea sporului de pedeapsă de 3 ani închisoare.

Recursul este nefondat.

Într-adevăr, instanțele au apreciat corect că acest motiv nu poate constitui temei al unei contestații la executare, dispozițiile art. 461 C. proc. pen., nepermițând acest lucru.

Mai mult, prin solicitarea înlăturării unui spor de pedeapsă într-un cadru procesual care exclude această posibilitate, se tinde la sfărâmarea puterii de lucru judecat a unei hotărâri penale definitive, ceea ce, din nou, este inadmisibil.

În consecință, recursul condamnatului va fi respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul F.M.A., împotriva deciziei penale nr. 351 din 14 mai 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2005.