Validity of mandatory security clearance requirements for subordinate public officials under national classified information standards versus sector-specific statutory abrogations.

Şedinţa publică din data de 17 aprilie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a la data de 11.05.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, solicitând:

- anularea parţială a Ordinului ANSVSA nr. 109/06.09.2019, în legătură cu Art. I pct. 2 prin care s-a modificat Art. 15 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 49/04.05.2018 pentru aprobarea structurii organizatorice şi a Regulamentului de organizare si funcţionare al direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;

- obligarea pârâtei să abroge prevederile Art. 15 din Anexa nr. 2 la Ordinul ANSVSA nr. 49/04.05.2018 pentru aprobarea structurii organizatorice şi a Regulamentului de organizare si funcţionare al direcţiilor sanitare veterinare si pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin realizarea operaţiunii administrative de abrogare, respectiv prin emiterea unui ordin de abrogare.

La termenul de judecată din data de 25.05.2021, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere, prin care a invocat excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 270/27.10.2020.

2. Sentinţa pronunţată de curtea de apel

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 676 din 5 aprilie 2022, a respins excepţiile de nelegalitate, ca inadmisibile.

A respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe pct. 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei recurate, în principal casare cu trimitere spre rejudecare şi, în subsidiar, casarea cu reţinere şi, în rejudecarea cauzei, admiterea în integralitate a cererii de chemare în judecată formulate, cu ambele capete de cerere.

A criticat sentinţa pronunţată în fond pentru următoarele motive:

În cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea nu cuprinde nici argumentele pe care se întemeiază soluţia de respingere a celui de-al doilea capăt de cerere al acţiunii şi nici argumentele pe care se întemeiază soluţia de respingere a unor importante critici de nelegalitate, invocate distinct pe primul capăt de cerere.

În contextul în care cererile şi susţinerile recurentului nu au primit un răspuns clar şi explicit în sensul celor statuate de CEDO, cererea cu care a investit instanţa a rămas parţial nesoluţionată, impunându-se astfel casarea cu trimitere spre rejudecare.

S-a susţinut incidenţa motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Sentinţa fiind dată cu încălcarea şi/sau aplicarea greşită a art. 13, art. 17, 64 si art. 65 din Legea nr. 24/2010, raportat la prevederile O.G. nr. 42/2004, astfel cum a fost modificata prin Articolul unic din Legea nr. 85/25.04.2019, respectiv cu încălcarea si/sau aplicarea greşită a art. 22 alin. (1) si 2 din Legea nr. 182/2022 şi a art. 86 din H.G. nr. 585/2002.

Aşa cum a arătat la fond, Ordinul nr. 109/2019 a fost emis cu încălcarea art. 13 si art. 17 din Legea nr. 24/2000, întrucât prevederile Art. I pct. 2 din cuprinsul acestuia nesocotesc prevederile actului normativ de nivel superior reprezentat de O.G. nr. 42/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 85/2019.

Mai susţine recurentul-reclamant că, într-o evidentă contradicţie cu modificările aduse O.G. nr. 42/2004, prin Art. I pct. 2 din Ordinul nr. 109/06.09.2019 a fost reglementată în sarcina personalului de conducere al structurilor subordonate ANSVSA, din care şi recurentul face parte, o obligaţie pe care legiuitorul a înţeles în mod explicit să o elimine odată cu adoptarea Legii nr. 85/2019.

La momentul emiterii Ordinului nr. 109/06.09.2019, intimata era obligată să respecte atât consecinţele adoptării Legii nr. 85/2019, respectiv abrogarea Art. 66 alin. (5) si (6) din O.G. nr. 42/2004, cât şi regulile procedurale prevăzute de Legea nr. 24/2000.

În contra celor reţinute de instanţă, este de observat că dispozitiile generale ale Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi ale H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate, nu se referă în mod explicit la domeniul sanitar veterinar, după cum nu se referă în mod explicit la niciun domeniu.

Instanţa a reţinut în mod greşit că, din conţinutul Legii nr. 182/2002, ar rezulta că autoritatea condusă de recurent, respectiv DSVSA Bucuresti, gestionează secrete de stat, de nivel strict secret. În realitate, o astfel de prevedere nu exista nici în cuprinsul Legii nr. 182/2002 si nici într-un alt act normativ. Raportându-se, în general, la sistemul sanitar veterinar, trebuie observat că dispozitiile Legii nr. 182/2002 si H.G. nr. 585/2002 au caracterul unor norme generale ale căror efecte sunt restrânse prin existenţa normelor speciale reprezentate de O.G. nr. 42/2004.

Se mai arată că raportul dintre cele doua categorii de norme trebuie interpretat în favoarea normei speciale reprezentata de O.G. nr. 42/2004. În acest context reaminteşte că potrivit expunerii de motive care a stat la baza adoptării Legii nr. 85/2019, legiuitorul a eliminat obligaţia deţinerii Certificatului ORNISS în sistemul sanitar veterinar, întrucât " din întreaga legislaţie specifică sistemului sanitar veterinar ..] rezultă fără echivoc faptul că personalul sanitar veterinar, inclusiv cel cu funcţii de conducere din sistemul sanitar veterinar, gestionează doar informaţii secrete de serviciu şi nu gestionează informaţii secrete de stat ".

Aşa fiind, necesitatea Certificatului ORNISS nu se poate deduce de plano nici din prevederile Legii nr. 182/2002, nici din cele ale Standardelor de protecţie aprobate prin H.G. nr. 585/2002 si nici măcar din faptul că la nivelul ANSVSA sunt gestionate informaţii clasificate şi funcţionează structuri de securitate cu atribuţii în acest sens.

Stabilirea unei astfel de cerinţe impune o distincţie clară între cele doua tipuri de informaţii clasificate (secrete de stat sau de serviciu), Certificatul fiind necesar doar în cazul gestionării unor secrete de stat şi doar la nivelul structurii care gestionează astfel de informaţii (ceea ce nu este cazul în privinţa structurilor subordonate ANSVSA).

Faptul că în sistemul sanitar veterinar nu sunt gestionate informaţii secrete de stat, ci doar informaţii secrete de serviciu, reprezintă argumentul în baza căruia legiuitorul a abrogat dispozitiile O.G. nr. 42/2004 care reglementau obligaţia deţinerii Certificatului şi a autorizaţiei ORNISS.

În ceea ce priveşte Hotărârea de Guvern secretă nr. S/1055/2018. contrar celor reţinute la fond. aceasta este irelevantă întrucât nu cuprinde informaţii secrete de stat gestionate la nivelul DSVSA Bucuresti, ci doar informaţii gestionate la nivelul ANSVSA, care este o structura cu organizare si conducere proprie, fără legătură cu organizarea si conducerea structurilor subordonate.

În măsura în care nu ar fi omis să analizeze aceasta pretenţie, instanţa ar fi trebuit să observe ca recurentul justifică interesul de a solicita abrogarea art. 15 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 49/2018, chiar dacă actuala formă a acestuia a fost stabilită prin Ordinul nr. 109/2019, iar acest ordin face obiectul separat al primului capăt de cerere. Interesul rezultă din faptul că în ipoteza anulării Ordinului nr. 109/2019, prevederile art. 15 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 49/2018 îşi vor relua aplicabilitatea în forma în care au fost iniţial adoptate, forma care contravine în egală măsură actualei legislaţii de nivel superior reprezentată de O.G. nr. 42/2004.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata a depus întâmpinare, prin care a învederat că abrogarea, prin Legea nr. 85/25.04.2019, a alin. (5) şi (6) ale articolului 66 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, nu schimbă situaţia existentă anterior emiterii Legii nr. 85/25.04.2019, având în vedere că Ordinul nr. 109/06.09.2019 a fost emis ţinând cont de prevederile Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare şi ale H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, cu modificările şi completările ulterioare.

Se mai susţine că, potrivit prevederilor Legii nr. 182/2002, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca organ de specialitate al administraţiei centrale, gestionează documente care conţin informaţii clasificate secrete de stat, nivel strict secret.

În acest context, a fost aprobată Hotărârea Guvernului nr. S/1055/2008 privind Lista cuprinzând categoriile de informaţii secrete de stat, pe niveluri de secretizare, elaborate sau deţinute de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi termenele de menţinere a acestora în niveluri de clasificare, document clasificat secret de stat, nivel secret.

Faţă de acestea, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

6. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi urmează să-l respingă pentru considerentele ce vor succede:

Cu titlu prealabil, având în vedere jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în deplin acord cu orientarea jurisprudenţială stabilită de Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin hotărârile pronunţate în Cauza Oleksandr Volkov contra Ucrainei - 2013, Cauza S Tato Marinho dos B. dos Santos contra Portugaliei - 2016, trebuie precizat faptul că, în cele ce succed, vor fi analizate inclusiv criticile formulate din perspectiva netemeiniciei hotărârii atacate, prin încadrarea lor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., considerându-se că, în realitate, susţinerile respective vizează, mai mult sau mai puţin explicit, aspecte de nelegalitate a hotărârii.

Pentru sistematizarea expunerii, criticile formulate de recurent vor fi examinate grupat, în funcţie de motivul de casare invocat şi în ordinea prevăzută de C. proc. civ.

Înalta Curte consideră necesare a fi reţinute următoarele circumstanţe de fapt şi de drept relevante.

În afara oricărei îndoieli reclamantul A. are calitatea de director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti (DSVSA Bucureşti), fiind numit în funcţia publică de conducere a acestei structuri subordonate Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare si pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), prin Ordinul nr. 753/30.07.2013.

Prin art. I pct. 2 din Ordinul nr. 109/2019 s-a dispus modificarea art. 15 din Anexa nr. 2 a Ordinul nr. 49/04.05.2018, după cum urmează: (1) personalul care deţine temporar sau definitiv, funcţii publice de conducere de director executiv si director executiv adjunct din cadrul DSVSA trebuie să deţină, în exercitarea funcţiei, certificat de securitate, respectiv autorizaţie de acces la informaţii clasificate secrete de stat; (2) pentru ocuparea posturilor aferente funcţiilor publice de conducere prevăzute la alin. (1) este necesară obţinerea de către instituţia publică, în condiţiile legii, a avizului pozitiv privind acordarea certificatului de securitate, respectiv a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate secrete de stat.

În argumentele expuse prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a susţinut nelegalitatea acestei dispoziţii, în condiţiile abrogării la data de 05.05.2019, prin articolul unic din Legea nr. 85/25.04.2019, a prevederilor alin. (5) si (6) ale art. 66 din O.G. nr. 42/2004, conform cărora:

"preşedintele Autorităţii poate solicita, prin ordin, personalului care deţine funcţii publice de conducere din cadrul Autorităţii si al unităţilor din subordinea acesteia, în exercitarea funcţiei si numai în raport de specificul activităţii desfăşurate de aceştia privind gestionarea informaţiilor clasificate conform legislaţiei specifice în vigoare, să deţină certificat de securitate, respectiv autorizaţie de acces la informaţii clasificate" şi "pentru ocuparea posturilor aferente funcţiilor publice de conducere prevăzute la alin. (5) preşedintele Autorităţii dispune, prin ordin, obţinerea de către instituţia publică, în condiţiile legii, a avizului pozitiv privind acordarea certificatului de securitate, respectiv a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate numai in cazurile in care specificul activităţii desfăşurate de aceştia include gestionarea informaţiilor clasificate conform legislaţiei specifice in vizoare".

Demersul judiciar, astfel cum a fost configurat prin elementele cererii de chemare în judecată şi supus judecăţii instanţei de fond, vizează, două planuri. Pe de o parte autoritatea pârâtă nu gestionează informaţii secrete de stat, nivelul strict secret şi, pe de altă parte, obligaţia de obţinere a certificatului de securitate, respectiv a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, revine doar conducătorului structurii de securitate, funcţie pe care nu o deţine.

Din analiza sentinţei recurate reiese că instanţa de fond, a reţinut că, fără a nega faptul că aceste dispoziţii legale cu forţă juridică superioară se aflau în corelaţie şi cu norma a cărui anulare se solicită prin prezenta acţiune, că aceasta din urmă îşi regăseşte fundamentul în alte norme legale aflate încă în vigoare.

Soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată a fost adoptată în mod corect în considerarea faptului că, în baza acestor dispoziţii legale aflate în vigoare, personalul care deţine funcţii publice de conducere din cadrul ANSVSA şi al unităţilor din subordine acesteia (printre care şi reclamantul), necesită acces la informaţii clasificate secrete de stat nivel strict secret, de vreme ce prin H.G. nr. S/1055/2008 s-a aprobat lista cuprinzând informaţii secrete de stat, nivel strict secret, elaborate sau deţinute de ANSVSA, iar conducătorului unei instituţii publice care gestionează asemenea informaţii îi revin, printre altele, obligaţiile prevăzute de H.G. nr. 585/2002 menţionate mai sus şi care presupun deţinerea certificatului ORNISS.

Trecând la analiza criticilor formulate, prin primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că prin cererea de chemare în judecată a formulat 2 capete de cerere, primul capăt vizând anularea Ordinului 109/2019, o anulare parţială în legătură cu articolul 1 punctul 2, iar cel de-al doilea capăt de cerere a vizat obligarea intimatei-pârâte la abrogarea prevederile articolului 15 din Anexa 2 la Ordinul 49/2018. A susţinut că instanţa de fond a analizat primul capăt de cerere, fără sa analizeze argumentele invocate în susţinerea celui de-al doilea capăt de cerere, afirmând că nu există nicio menţiune cu privire la temeinicia sau netemeinicia argumentelor privind al doilea capăt de cerere, motiv pentru care a rămas nesoluţionat.

În ceea ce priveşte primul capăt de cerere, a apreciat că instanţa de fond a analizat doar o parte din argumentele prezentate, iar un atare demers analitic poate fi circumscris cazurilor de casare reglementate prin art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Faţă de aceste argumente, sunt de reţinut următoarele aspecte.

În conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., instanţa are îndatorirea să stabilească faptele deduse judecăţii - desigur în limitele învestirii sale - şi să aplice faptelor astfel stabilite dispoziţiile legale care interesează aspectele litigioase, iar potrivit art. 10 din C. proc. civ. părţile sunt ţinute să îşi probeze pretenţiile şi apărările.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii trebuie să cuprindă obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Incontestabil, motivarea hotărârii judecătoreşti reprezintă un element esenţial al noţiunii de proces echitabil presupuse de dreptul garantat de art. 6 pgf. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale şi se circumscrie obligaţiei instanţei de a examina efectiv mijloacele, argumentele şi elementele de probă ale părţilor, astfel cum rezultă din jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, hotărârea din 28 aprilie 2005 în cauza Albina contra României, cu jurisprudenţa acolo citată). Pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, judecătorul trebuie să explice clar faptele şi chestiunile pe care le-a avut în vedere la pronunţarea hotărârii.

Din perspectiva cerinţelor legale privind elementele obligatorii ale oricărei hotărâri judecătoreşti şi a exigenţelor unui proces echitabil, nu este suficient să se regăsească în cuprinsul hotărârii elemente de fapt şi de drept care pot fi relevante în raport de fondul dreptului dedus judecăţii, ci este necesar ca expunerea acestora, ca argumente ale soluţiei adoptate, să reflecte rezultatul deliberării instanţei asupra tuturor aspectelor deduse judecăţii, ca o garanţie pentru părţi că cererile şi apărările lor au fost analizate în mod efectiv şi, totodată, ca o premisă esenţială a controlului de legalitate a hotărârii efectuat de către instanţa ierarhic superioară.

Înalta Curte reţine că în sentinţa recurată a analizat susţinerile reclamantului şi a stabilit situaţia de fapt pe baza mijloacelor de probă administrate, expunând argumentele pentru care a respins acţiunea, în mod proporţional, prin identificarea şi valorificarea criteriilor relevante rezultate din ansamblul circumstanţelor cauzei.

În acest context, ţinând seama şi de împrejurarea că suntem în prezenţa unui capăt de cerere principal şi unui capăt de cerere accesoriu, chiar în măsura în care considerentele sentinţei recurate nu ar fi fost suficient de clare pentru reclamant, acest neajuns a fost înlăturat prin expunerea amplă şi completă care se regăseşte în considerentele sentinţei recurate.

În contextul analizei argumentelor recurentului-reclamant, astfel cum au fost reiterate din acţiunea dedusă judecăţii, analizând în continuare recursul, din perspectiva criticilor de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se reţine, de asemenea, că argumentarea sentinţei recurate în cauză a fost concepută cu scopul de a se demonstra că susţinerile reclamantului nu pot conduce la desfiinţarea sentinţei contestate şi/sau la trimiterea dosarului spre o nouă judecată, în condiţiile în care s-a dovedit că soluţia de respingere a acţiunii este corectă fiind susţinută de înscrisurile aflate la dosar, răspunzându-se tuturor susţinerilor reclamantului şi arătându-se raţiunea pentru care au fost înlăturate.

De asemenea, Înalta Curte constată că pentru considerentele expuse, în cazul particular dedus judecăţii nu se poate reţine încălcarea normelor evocate, critica având un caracter pur formal.

Astfel, în esenţă, se susţine de către recurent că prevederile Legii nr. 182/2002 şi ale H.G. nr. 585/2002 ar fi inaplicabile sistemului veterinar şi funcţiei deţinute de acesta aceste susţineri nu au suport legal, fiind contrazise tocmai de existenţa H.G. nr. S/1055/2008, aplicabilă tocmai sistemului veterinar.

Or, prin H.G. nr. S/1055/2008 s-a aprobat lista cuprinzând informaţiile secrete de stat, nivel strict secret, elaborate sau deţinute de ANSVSA, iar conducătorului unei instituţii publice care gestionează asemenea informaţii îi revin, printre altele, obligaţiile prevăzute de H.G. nr. 585/2002 menţionate mai sus şi care presupun deţinerea certificatului ORNISS.

Mai mult, potrivit art. 22 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 182/2002,,(1) Autorităţile publice întocmesc liste proprii cuprinzând categoriile informaţii secrete de stat în domeniilor lor de activitate. (2) Listele cuprinzând informaţiile secrete de stat pe niveluri de secretizare, elaborate sau deţinute de instituţiile publice, se aprobă şi se actualizează prin hotărâre a Guvernului,,.

Este evident că în baza acestor dispoziţii legale, lista cuprinzând informaţii secrete de stat, nivel strict secret, elaborate sau deţinute de ANSVSA şi termenele de menţinere a acestora în nivelurile de clasificare, a fost aprobată prin H.G. nr. S/1055/2008.

Totodată, potrivit art. 86 din H.G. nr. 585/2002, (1) Conducătorul unităţii care gestionează informaţii secrete de stat este obligat: a) să asigure organizarea activităţii structurii de securitate, respectiv a funcţionarului de securitate şi compartimentelor speciale pentru gestionarea informaţiilor clasificate, în condiţiile legii.(...) c) să notifice la ORNISS eliberarea certificatului de securitate sau autorizaţiei de acces pentru fiecare angajat care lucrează cu informaţii clasificate, d) să aprobe listele cu personalul verificat şi avizat pentru lucrul cu informaţiile secrete de stat şi evidenţa deţinătorilor de certificate de securitate şi autorizaţii de acces şi să le comunice la ORNISS şi la instituţiile abilitate să coordoneze activitatea şi controlul măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate, potrivit legii; e) să întocmească lista informaţiilor secrete de stat şi a termenelor de menţinere în nivelurile de secretizare şi să o supună aprobării Guvernului, potrivit legii. (...) l) să comunice instituţiilor abilitate, potrivit competenţelor, lista funcţiilor din subordine care necesită acces la informaţii secrete de stat,,.

Dincolo de faptul că nu se evidenţiază vreo normă de drept material care să fi fost încălcată sau aplicată greşit, Curtea constată că, în baza acestor dispoziţii legale aflate în vigoare, personalul care deţine funcţii publice de conducere din cadrul ANSVSA şi al unităţilor din subordine acesteia (printre care şi reclamantul), necesită acces la informaţii clasificate secrete de stat nivel strict secret, de vreme ce prin H.G. nr. S/1055/2008 s-a aprobat lista cuprinzând informaţii secrete de stat, nivel strict secret, elaborate sau deţinute de ANSVSA, iar conducătorului unei instituţii publice care gestionează asemenea informaţii îi revin, printre altele, obligaţiile prevăzute de H.G. nr. 585/2002 menţionate mai sus şi care presupun deţinerea certificatului ORNISS.

Cu privire la susţinerea recurentului potrivit căreia, la data de 05.05.2019, alin. (5) şi (6) ale a art. 6 6 din O.G. nr. 42/2004 au fost abrogate prin Articolul unic din Legea nr. 85/25.04.2019"este de reţinut că abrogarea, prin Legea nr. 85/25.04.2019, a alin. (5) şi (6) ale articolului 66 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, nu schimbă situaţia existentă anterior emiterii Legii nr. 85/25.04.2019.

Ordinul nr. 109/06.09.2019 a fost emis ţinând cont de prevederile Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare şi ale H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit prevederilor Legii nr. 182/2002, ANSVSA, ca organ de specialitate al administraţiei centrale, gestionează documente care conţin informaţii clasificate secrete de stat, nivel strict secret.

În acest context, a fost aprobată Hotărârea Guvernului nr. S/1055/2008 privind Lista cuprinzând categoriile de informaţii secrete de stat, pe niveluri de secretizare, elaborate sau deţinute de ANSVSA şi termenele de menţinere a acestora în niveluri de clasificare, document clasificat secret de stat nivel secret.

Nu în ultimul rând, în vederea eliberării certificatului de securitate/autorizaţiei de acces, conducătorul unităţii care deţine informaţii secrete de stat solicită în scris Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), efectuarea verificărilor de securitate asupra persoanelor care urmează să aibă acces la informaţii secrete de stat.

Ca atare, intimata ANSVSA şi structurile subordonate au obligaţia de a respecta prevederile legale specifice protecţiei informaţiilor clasificate, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte protejarea documentelor care conţin informaţiilor clasificate secrete de stat a căror divulgare poate prejudicia siguranţa naţională şi apărarea ţării.

Cum Legea nr. 182/2002 şi H.G. nr. 585/2002 sunt în vigoare şi instituie în sarcina conducătorului unei instituţii publice care gestionează informaţii secrete de stat obligaţia de a notifica la ORNISS eliberarea certificatului de securitate sau autorizaţiei de acces pentru fiecare angajat care lucrează cu informaţii clasificate şi de a aproba listele cu personalul verificat şi avizat pentru lucrul cu informaţiile secrete de stat, rezultă că abrogarea alin. (5) si (6) ale articolului 66 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 nu schimbă situaţia existentă până la data introducerii acestui text de lege.

Din perspectiva susţinerilor recurentului potrivit cărora 0rdinul nr. 109/06.09.2019 a fost emis cu încălcarea art. 13 şi art. 17 din Legea nr. 24/2000, întrucât prevederile art. I pct. 2 din cuprinsul acestuia nesocotesc prevederile actului normativ de nivel superior reprezentat de O.G. nr. 42/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 85/2019, acestea sunt neîntemeiate, având în vedere că atât la data emiterii ordinului contestat, cât şi în prezent, sunt în vigoare şi produc efecte juridice aşa cum s-a mai menţionat anterior.

Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 676 din 5 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 17 aprilie 2024.