FGA's refusal to process insurance claim: appeal dismissed, statutory interest awarded to claimant upholding

Şedinţa publică din data de 29 aprilie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 08.03.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate existenţa unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/16.03.2016 şi să dispună obligarea FGA la soluţionarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispoziţiile legale şi obligarea FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

La data de 07.06.2021 reclamanta A. S.A. a formulat cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat instanţei ca, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, să oblige pârâtul la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat societăţii prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/16.03.2016 constând în principal, penalităţi de întârziere în cuantunul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,1%/zi întârziere conform Ordinului CSA 14/2011- 46320,79 RON, calculate până la data de 6.3.2021 şi în continuare până la data plăţii efective; în subsidiar, a solicitat dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

De asemenea, şi-a menţinut solicitarea de obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 19 raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi toate celelalte didspoziţii legale invocate în acţiune.

2. Hotărârea instanţei de fond în primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 1197 din 27 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de aplicare a amenzii judiciare, formulată de pârât, ca neîntemeiată.

S-au respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei de obiect, inadmisibilităţii şi tardivităţii, invocate de pârât prin întâmpinare.

S-a admis excepţia prematurităţii, invocată din oficiu.

S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor astfel cum a fost modificată, ca prematur formulată.

S-a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, respectiv cu privire la soluţia asupra excepţiei prematurităţii şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluţionarea pe fond a cauzei.

3. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 5468 din 21 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 1197 din 27 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată, a respins excepţia prematurităţii ca nefondată şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, menţinând, în rest, sentinţa atacată.

4. Hotărârea recurată în cauză

Prin sentinţa civilă nr. 6645 din 15 aprilie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte acţiunea privind pe reclamantul A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garatare a Asiguraţilor;

- a obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 17.115 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021

- a respins în rest cererea ca neîntemeiată şi a obligat pârâtul la plata către partea reclamantă a cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 10% din suma acordată cu titlul de despăgubiri potrivit prezentei sentinţe, dar nu mai mult de 300 de RON şi a sumei de 500 RON onorariu avocat, corespunzător pretenţiilor admise.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 664 din 15 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei ca nefondată.

Recurentul-pârât a formulat critici cu privire la incidenţa în cauză a excepţiilor inadmisibilităţii, prescripţiei şi tardivităţii acţiunii.

În ceea ce priveşte fondul, recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 1350 şi următoarele, art. 1531 şi următoarele, precum şi ale art. 2223 din C. civ., ale art. 75, Norma ASF nr. 23/2014, O.U.G. nr. 13/2011, ale art. 4, art. 12, art. 15 şi ale art. 18 din Legea nr. 213/2015, dar şi ale art. 8 şi art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, având în vedere faptul că FGA nu este un asigurător şi nu preia ope legis obligaţiile vreunui asigurător în faliment, ci are ca scop protejarea creditorului de asigurare, ca unic creditor de asigurare care deţine mai multe creanţe de asigurare, de consecinţele insolvenţei unui asigurător, a faptului că este obligat să se comporte ca un profesionist în ceea ce priveşte utilizarea resurselor financiare din care este constituit şi a faptului că legiuitorul l-a obligat să analizeze şi să instrumenteze dosarele de daună, ceea ce a dispus şi instanţa de fond şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurentul-pârât a apreciat că a procedat în baza legii la analizarea şi intrumentarea dosarului de daună, conform obligaţiei dispusă în dosarul nr. x/2018, în baza unei atente analize prin aplicarea legii, astfel că, a solicitat admiterea prezentului recurs astfel cum a fost formulat.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe cu privire la aspectele criticate prin cererea de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reţine că, deşi a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a formulat nicio critică care să se subsumeze cazului de casare indicat, ci doar argumente care se circumscriu prevederilor pct. 8 al aceluiaşi articol, respectiv cazului de casare care sancţionează greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, criticile urmând a fi analizate din această perspectivă.

Totodată, deşi recurentul-pârât a reiterat excepţiile invocate în faţa instanţei de fond în primul ciclu procesual, Înalta Curte constată că prin decizia de casare pronunţată în dosar în primul ciclu procesual s-a reţinut că statuările primei instanţe asupra excepţiilor inadmisibilităţii şi tardivităţii se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel că aceste critici nu mai pot fi analizate în raport de caracterul obligatoriu al dezlegărilor date prin decizia definitivă pronunţată în primul ciclu procesual.

Criticile recurentului-pârât, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate, soluţia instanţei de fond fiind pronunţată cu corecta aplicare şi interpretare a prevederilor legale incidente în cauză.

Astfel, în ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de plată a dobânzii legale, întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 13/2011, se reţine că potrivit art. 1 alin. (3) din actul normativ menţionat:

"(3)Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare (...)"

Conform art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011:

"(2)Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale. (...)"

(3)În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%. (...)"

În cauză, dobânda legală penalizatoare a fost solicitată de intimata-reclamantă cu titlul de reparare a prejudiciului pentru lipsa de folosinţă a sumei solicitate prin cererea de plată, care în mod nelegal a fost apreciată ca fiind nedatorată de pârâtul FGA.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată că această solicitare a reclamantei, de plată a dobânzii legale, este întemeiată, în condiţiile în care, astfel cum s-a reţinut în cauză, cererea de plată a despăgubirilor a fost în mod nelegal respinsă prin Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018.

Aşadar, iniţial pârâtul FGA a soluţionat cererea de plată, însă a apreciat că aceasta este nefondată, actul administrativ emis în acest sens fiind anulat definitiv de instanţă prin sentinţa civilă nr. 4902/27.11.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin respingerea recursului în dosar nr. x/2018, prin care pârâtul a fost obligat la soluţionarea în fond a cererii de plată.

În urma analizei în fond a cererii de plată, pârâtul FGA a constatat că aceasta este fondată, achitând la data de 29 octombrie 2021 despăgubiri în cuantum de 17.115 RON, respectiv doar despăgubirea cerută de reclamantă, fără penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată.

Prin plata efectuată, astfel cum corect a observat şi instanţa de fond, pârâtul a recunoscut faptul că datora reclamantei suma achitată ca urmare a soluţionării în fond a cererii de plată, soluţionare ce ar fi trebuit însă să se producă cel mai târziu la data de 03 mai 2018, când pârâtul a respins nelegal cererea prin Decizia nr. 14452/03.05.2018 (actul fiind anulat definitiv în dosarul nr. x/2018).

În aceste condiţii, instanţa de recurs constată că se face dovada existenţei unui act administrativ nelegal, anulat definitiv de o instanţă de judecată, care a fost de natură a produce reclamantei un prejudiciu constând în lipsa de folosinţă a sumei de 17.115 RON, recunoscută de FGA ca fiind datorată şi care ar fi trebuit încuviinţată aşadar la plată încă de la data emiterii Deciziei nr. 1452/03.05.2018, când a fost soluţionată iniţial cererea în despăgubiri.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 1 din O.G. nr. 13/2011, în mod corect a admis instanţa de fond cererea reclamantei de plată a dobânzii legale, care va fi achitată de pârâtul FGA începând cu data de 03 mai 2018, respectiv data soluţionării cererii de plată printr-un act anulat definitiv de instanţe, dobânda legală urmând a fi calculată asupra sumei recunoscute de pârâtul FGA ca fiind datorată.

În ceea ce priveşte momentul până la care pârâtul datorează dobânda legală, acesta este reprezentat de data plăţii despăgubirilor către reclamată - 29 octombrie 2021 - numai până la acest moment reclamata fiind îndreptăţită să pretindă existenţa prejudiciului constând în beneficiul nerealizat.

Nu în ultimul rând, referitor la aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, Înalta Curte reţine că, potrivit acestor dispoziţii:

"(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale. (…) (3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%".

Aşadar, art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 se referă în mod expres la raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, astfel cum sunt acestea reglementate la art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.

De asemenea, relevante sunt şi dispoziţiile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 potrivit cărora:

"Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare".

Din interpretarea acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că, în mod corect a reţinut prima instanţă că dobânda cuvenită A. prezintă natura juridică a celei penalizatoare, precum şi faptul că raportul juridic litigios nu decurge din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, ci priveşte activitatea Fondului de Garantare a Asiguraţilor ce vizează creanţele de asigurări potrivit Legii nr. 213/2015.

În acest context, având în vedere că acordarea sumei de 17.115 RON cu titlul de creanţă de asigurări intră în competenţa acordată recurentului-pârât prin Legea nr. 213/2015 de repartizare a sumelor din Fondul de Garantare a Asiguraţilor către creditorii de asigurări, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că despăgubirea ce se cuvine părţii reclamante va fi la nivelul dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 17.115 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03 mai 2018 până la data de 29 octombrie 2021.

Prin urmare, aspectele invocate de recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, nefiind incident niciunul dintre motivele de casare invocate de către acesta, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 664 din 15 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Totodată, în privinţa cererii intimatei-reclamante A. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, aceasta urmează a fi respinsă, faţă de neîndeplinirea condiţiei impuse de dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., mai precis nedepunerea, până la data închiderii dezbaterilor, a dovezii existenţei şi întinderii unor astfel de cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 664 din 15 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea intimatei- reclamante A. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.