Criminal prosecution records as public information under petitioning law, not administrative acts subject to administrative litigation

Şedinţa publică din data de 29 aprilie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data 14.11.2023 sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună, în baza art. 8, alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului la emiterea, de urgenţă, a unui răspuns la cererea formulată şi înregistrată cu nr. x/P/2022/18.08.2022.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 556 din data de 02 aprilie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea şi a obligat pârâtul să emită un răspuns la cererea reclamantei înregistrată sub nr. x/18.08.2022 şi să i-l comunice reclamantei.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 556 din data de 02 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul - reclamant invocă, în primul rând, excepţia inadmisibilităţii cererii, în temeiul art. 247 alin. (1) C. proc. civ., argumentând că solicitarea reclamantei nu se circumscrie dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Se susţine că cererea formulată nu vizează un act administrativ sau asimilat, ci reprezintă o solicitare de comunicare a unor informaţii din cadrul unui dosar penal, aflat în faza de urmărire penală. În acest context, se arată că Ministerul Public nu acţionează ca autoritate publică în regim de putere publică, ci ca organ de urmărire penală, iar actele procesual penale nu pot fi calificate drept acte administrative. Prin urmare, cererea reclamantei nu poate fi analizată în cadrul procedurii de contencios administrativ, fiind inadmisibilă.

În al doilea rând, invocă excepţia lipsei de obiect, tot în temeiul art. 247 alin. (1) C. proc. civ., întrucât reclamanta solicită obligarea Parchetului la emiterea unui răspuns la cererea formulată în data de 18.08.2022, înregistrată sub nr. x/2022. Recurentul arată că această cerere a fost deja soluţionată prin ordonanţa de clasare din 05.10.2022, comunicată reclamantei, iar plângerea împotriva acestei soluţii a fost respinsă prin ordonanţa Procurorului General din 28.11.2022, devenind definitivă. Astfel, nu mai există un obiect al cererii, întrucât răspunsul solicitat a fost deja furnizat în cadrul procedurii penale.

În continuare, se susţine că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, precum şi prevederile art. 12 alin. (1) lit. h) şi i) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Recurentul argumentează că solicitarea reclamantei nu poate fi calificată drept petiţie în sensul O.G. nr. 27/2002, întrucât aceasta priveşte aspecte din cadrul unei anchete penale, reglementate exclusiv de C. proc. pen.. În acest sens, se invocă dispoziţiile art. 81 alin. (1) lit. c), d) şi e) C. proc. pen., care reglementează drepturile persoanei vătămate în cadrul procesului penal, precum şi art. 94 C. proc. pen., care stabileşte condiţiile în care avocatul şi părţile pot consulta dosarul penal. Se subliniază că aceste informaţii nu pot fi comunicate decât în conformitate cu regulile procesului penal, iar nu prin procedura administrativă.

De asemenea, se arată că prima instanţă a admis în mod nelegal acţiunea, calificând cererea ca petiţie şi obligând Parchetul la emiterea unui răspuns, deşi solicitarea privea informaţii din cadrul unei anchete penale. Recurentul susţine că această interpretare contravine jurisprudenţei relevante, fiind invocată în acest sens sentinţa nr. 3228 din 11.11.2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, care confirmă aplicabilitatea exclusivă a dispoziţiilor C. proc. pen. în materia comunicării informaţiilor din dosarele penale.

În concluzie, recurentul solicită admiterea recursului, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., casarea în tot a sentinţei civile nr. 556/02.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, admiterea excepţiilor de inadmisibilitate şi de lipsă de obiect, precum şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata - reclamantă A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent şi a apărărilor expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurentul - pârât a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii") şi pct. 8 C. proc. civ..("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material").

În susţinerea acestor motive de recurs, recurentul - pârât a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi a lipsei de obiect a cererii, susţinând că cererea reclamantei înregistrată sub nr. x/2022 din 18.08.2022 nu poate fi catalogată ca petiţie în sensul dispoziţiilor O.G. nr. 27/2002, precum şi faptul că reclamantei i-a fost comunicat răspunsul la această cerere prin soluţia de clasare dată în cauza penală, soluţia de care reclamanta a luat cunoştinţă.

Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentului - pârât.

În cauză sunt incidente prevederile O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor:

art. 1. - (1) Prezenta ordonanţă are ca obiect reglementarea modului de exercitare de către cetăţeni a dreptului de a adresa autorităţilor şi instituţiilor publice petiţii formulate în nume propriu, precum şi modul de soluţionare a acestora.

(2) Dreptul de petiţionare este recunoscut şi organizaţiilor legal constituite, acestea putând formula petiţii în numele colectivelor pe care le reprezintă.

art. 2. - În sensul prezentei ordonanţe, prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poştă electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean sau local, precum şi regiilor autonome, denumite în continuare autorităţi şi instituţii publice.

Având în vedere dispoziţiile anterior citate, Înalta Curte constată că cererea reclamantei înregistrată sub nr. x/2022 din 18.08.2022 reprezintă o petiţie în sensul dispoziţiilor O.G. nr. 27/2002.

Recurentul-pârât avea la dispoziţie un termen de 30 de zile pentru a răspunde reclamantei (art. 8 din O.G. nr. 27/2002).

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri semnifică faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii.

Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond a constatat existenţa în cauză a unui refuz nejustificat de a soluţiona o cerere, definit în art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeaşi lege ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.

Interpretând art. 2 alin. (1) lit. i) în corelaţie cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa, rezultă că pe calea contenciosului administrativ poate fi supus controlului de legalitate refuzul cererilor de emitere a unui act administrativ, de eliberare a unui certificat, adeverinţă sau alt înscris, de efectuare a unei operaţiuni administrative sau de executare a unei obligaţii stabilite printr-un act administrativ favorabil reclamantului. Or, aşa cum a constatat şi instanţa de fond, pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a răspunde petiţiei formulate de reclamantă, în termenul prevăzut de lege.

Contrar celor susţinute în recurs, Înalta Curte constată că pârâtul trebuia să formuleze un răspuns corespunzător, complet şi punctual cu privire la aspectele indicate în cerere, răspuns pe care să îl comunice reclamantei. Este adevărat faptul că O.G. nr. 27/2002 nu prevede obligaţia de a oferi un anumit conţinut dar, acest răspuns trebuie să soluţioneze cererea. Or, în prezentul litigiu, prin comunicarea Ordonanţei nr. 286/P/2022 din 05.10.2022, în realitate nu a fost soluţionată petiţia reclamantei, prin care solicita să i se comunice, în esenţă, dacă a fost deschis un dosar penal în cadrul căruia să se efectueze cercetări privind moartea numitului B..

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. şi ale art. 20 din Legea 554/2004, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei nr. 556 din 2 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.