Tax authority’s appeal fails; bankrupt company’s judicial deposit ordered returned.

Şedinţa publică din data de 29 aprilie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, la data de 17.10.2024, petenta A., lichidator judiciar al debitoarei S.C. B. S.R.L. (în faliment), a solicitat restituirea cauţiunii consemnată prin recipisa nr. x/28.02.2012, în dosarul nr. x/2013, aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, ce are ca obiect cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x/7.12.2012.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 317/F-COM din 12 decembrie 2024, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, excepţia autorităţii de lucru judecat.

A admis cererea şi a dispus restituirea, către petentă, a cauţiunii în sumă de 38.642 RON, consemnată în dosarul nr. x/2013 prin Recipisa de consemnare nr. x emisă la 28 februarie 2013 de C.- Câmpulung.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 317/F-COM din 12 decembrie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploiesti - Administratia Judeteană a Finantelor Publice Argeş.

Critica principală formulată în recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind invocată aplicarea greşită a normelor de drept material. În esenţă, recurenta susţine că instanţa de fond a interpretat eronat regimul juridic al cauţiunii, ignorând scopul acesteia şi efectele juridice produse în contextul procesual anterior. Cauţiunea a fost consemnată în dosarul nr. x/2013 ca o condiţie obligatorie pentru soluţionarea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/07.12.2012, emisă de organul fiscal. Această cerere a fost admisă prin sentinţa nr. 79/F-CONT, rămasă definitivă prin Decizia nr. 714/13.02.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Recurenta arată că, ulterior, reclamanta a renunţat la judecarea cererii de suspendare, iar cererea de anulare a Deciziei nr. 36/07.02.2013 a fost respinsă ca nefondată, iar cea privind anularea deciziei de impunere a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât nu fusese finalizată etapa administrativă a contestaţiei. În acest context, se susţine că instanţa de fond nu a avut temei legal pentru a dispune restituirea cauţiunii.

În argumentaţia sa, recurenta susţine că depunerea cauţiunii de către debitorul fiscal reprezintă o garanţie în favoarea instituţiei fiscale, având ca scop protejarea intereselor bugetului general consolidat al statului în ipoteza în care instanţa de judecată ar respinge contestaţia formulată împotriva deciziilor de impunere. În această situaţie, creditorul fiscal ar fi îndreptăţit să solicite şi să obţină despăgubiri pentru prejudiciile suferite ca urmare a neexecutării actului administrativ fiscal, prejudicii care decurg din întârzierea în încasarea creanţelor fiscale, ce trebuie realizată cu celeritate potrivit principiilor fiscalităţii.

Recurenta mai arată că, indiferent de materia în care se regăseşte, cauţiunea are o dublă funcţie juridică: pe de o parte, constituie o garanţie reală pentru acoperirea eventualelor daune provocate creditorilor prin măsurile dispuse de instanţă, iar pe de altă parte, are un caracter punitiv, întrucât sancţionează conduita abuzivă şi neserioasă a debitorului care formulează cereri nefondate sau lipsite de temei. În acest sens, se invocă faptul că imposibilitatea punerii în executare a unui act administrativ fiscal, ca urmare a suspendării acestuia prin intermediul cauţiunii, a generat un prejudiciu direct bugetului de stat, afectând eficienţa colectării creanţelor fiscale.

Prin urmare, recurenta solicită instanţei de control judiciar să constate că restituirea cauţiunii nu este justificată în raport cu scopul acesteia şi cu efectele juridice produse în cauză, fiind necesară menţinerea acesteia ca garanţie în vederea eventualei dezdăunări a creditorului fiscal, în conformitate cu dispoziţiile legale incidente şi cu jurisprudenţa relevantă în materie fiscală şi contencios administrativ.

4. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente.

Temeiul juridic al cererii intimatei-reclamante l-a constituit art. 7231 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia "Cauţiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluţionat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauţiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea părţii adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate".

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că pentru formularea cererii de restituire a cauţiunii trebuie îndeplinite în prealabil două condiţii imperative: hotărârea de fond să fie irevocabilă şi, în al doilea rând, partea interesată, respectiv creditorul, să nu fi formulat cerere pentru plata de despăgubiri din suma achitată cu titlu de cauţiune.

Cauţiunea a fost instituită ca o condiţie a suspendării executării actului administrativ fiscal, pentru acoperirea eventualelor daune suferite prin efectul suspendării acestuia, iar, pe de altă parte, prin acest mecanism, s-a urmărit să se prevină şi să se limiteze eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către părţi.

În cazul actelor administrativ fiscale cauţiunea se plăteşte în vederea soluţionării cererii de suspendare, având în vedere caracterul executoriu, din oficiu, al actului administrativ.

Înalta Curte constată că instanţa de fond, cu ocazia soluţionării cererii de restituire, a verificat îndeplinirea condiţiilor reglementate de art. 7231 alin. (3) C. proc. civ. pentru restituirea cauţiunii, reţinând în mod corect că nu sunt dovezi la dosar şi nici menţiuni în sistemul informatic ECRIS că Decizia nr. 2150/20.06.2023 privind soluţionarea contestaţiei a fost contestată, iar în cauză nu s-a făcut dovada că asupra cauţiunii s-a formulat de către partea interesată cerere pentru plata unor despăgubiri, în termenul legal de 30 de zile.

Împrejurarea că recurenta invocă debite neexecutate pe care intimata le are la bugetul de stat, nu are relevanţă raportat la dispoziţiile art. 7231 C. proc. civ., în condiţiile în care cauţiunea nu reprezintă o garanţie instituită pe numele creditoarei - recurente, în general, cu privire la orice obligaţii fiscale ale petentei, ci doar cu privire la prejudiciul suferit urmare a măsurii dispuse de către instanţă.

Constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploiesti - Administratia Judeteană a Finantelor Publice Argeş împotriva sentinţei nr. 317/F-COM din 12 decembrie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 aprilie 2025.