Suspension of consumer protection order: validity of distinct motivation for complementary measures and imminent harm in banking credit contracts

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Reclamanta, A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a învestit Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal cu o cerere având ca obiect suspendarea executării ordinului Preşedintelui ANPC nr. 469/9.06.2023 până la soluţionarea în mod definitiv a acţiunii în anularea aceluiaşi ordin.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1308 din 5 septembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor

A suspendat executarea Ordinului Preşedintelui ANPC nr. 469/9.06.2023 până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

A obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor la cheltuieli de judecată către reclamantă în sumă de 10.020 RON, din care 20 RON reprezintă taxă judiciară de timbru şi 10.000 RON reprezintă onorariu redus de avocat.

Recursurile exercitate în cauză

Recurenţii-pârâţi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului - B. au declarat recurs împotriva sentinţei nr. 1308 din 5 septembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare formulate de intimata-reclamantă A. S.A şi menţinerea producerii efectelor O.P.A.N.P.C nr. 469/09.06.2023.

Recurenţii-pârâţi consideră că instanţa de judecată oferă argumente contradictorii în motivarea sentinţei recurate, dând dovadă de lipsă de imparţialitate, poziţionându-se în mod neechivoc de partea intimatei-reclamante prin afirmaţii neargumentate.

Cu privire la condiţia cazului bine justificat, consideră recurenţii că este îndeplinită această condiţie. Precizează că motivarea Ordinului nr. 469/2023 a fost una destul de amplă şi explicită, având în vedere faptul că la baza emiterii acestuia a stat procesul-verbal de constatare a contravenţiei, dar şi a întinderii măsurii dispuse.

În opinia recurenţilor, nu se justifică motivarea instanţei de fond care a reţinut că nu a fost indicat temeiul legal al actului administrativ atacat, respectiv a măsurilor dispuse, întrucât încă din preambului acestuia se face referire la: " Hotărârea de Guvern nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare; art. 6 alin. (1) lit. b), art. 12, art. 13 alin. (1) lit. a), art. 131, art. 15 alin. (1) lit. b) şi al art. 17 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare; Procesul-verbal de constatare a contravenţiei Seria A.N.RC nr. 935460 din data de 23.05.2023 încheiat împotriva A. S.A., Adresa nr. x/31.05.2023."

De asemenea, cu privire la motivarea instanţei de judecată faţă de condiţia pagubei iminente, menţionează recurenţii că în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, intimata-reclamantă trebuia să facă dovada îndeplinirii cumulative a două condiţii, respectiv cazul bine justificat si paguba iminentă.

Totodată, susţin recurenţii că pentru a fi admisă o astfel de cerere cele două condiţii impuse de dispoziţiile legale menţionate trebuie întrunite cumulativ, aspect nedemonstrat de către intimata-reclamantă până în acest moment.

În concluzie, criteriile prezentate de către intimata-reclamantă şi reţinute de către instanţa de fond nu corespund definiţiei noţiunii de pagubă iminentă.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă A. S.A. a invocat excepţia nulităţii recursurilor pentru nemotivare, solicitând, în principal, anularea recursurilor ca nemotivate, în subsidiar, respingerea ca nefondate.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.

Condiţiile enunţate de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 trebuie îndeplinite în mod cumulativ.

Cu privire la motivarea primei instanţe faţă de condiţia cazului bine justificat, instanţa de recurs reţine următoarele.

Referitor la menţiunile recurenţilor "cu privire la neclaritatea măsurilor dispuse prin actul administrativ", "lipsa legăturii argumentelor cu motivarea sentinţei primei instanţe", instanţa de recurs constată că recurenţii, fără a observa întocmai cele reţinute în considerentele hotărârii primei instanţe şi fără a aduce contraargumente punctuale în legătură cu acestea, afirmă că, în mod "eronat", s-ar fi reţinut "neclaritatea măsurilor dispuse prin actul administrativ".

În acest context, în mod greşit, prin recursurile formulate se consideră că de vreme ce ANPC (prin Preşedintele ANPC) are competenţa de a emite Ordine, ar fi acoperite astfel exigenţele de legalitate ce ţin de motivarea măsurii dispuse prin Ordin. Însă, motivarea reprezintă raţiunea pentru care s-a ajuns la emiterea Ordinului, iar nu invers.

Recurenţii-pârâţi au invocat pretinse "argumente contradictorii în motivarea sentinţei" fără însă a identifica, în concret, în ce constă respectiva "contradicţie", trimiţând, de altfel şi la unele considerente care nu se regăsesc întocmai în sentinţa recurată.

După cum rezultă din observarea considerentelor hotărârii primei instanţe, în speţă, aceasta a făcut o analiză proprie a argumentelor invocate de intimata-reclamantă în cererea de suspendare cu care a fost învestită, indicând, în mod expres prevederile în privinţa cărora subzistă aparenţa că ar fi fost încălcate, precum: art. 12 alin. (2) din Legea nr. 363/2007, art. 38 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 50/2010, art. 19 alin. (1) din Regulamentul nr. 17/2012 al BNR.

Prin urmare, susţinerile recurenţilor prin care pretind că nu s-ar fi indicat "textele legale aferente", nu pot fi reţinute şi nici nu denotă vreo "contradicţie" în motivare. Instanţa de recurs observă că nici în faza primei instanţe şi nici în recurs recurenţii nu au formulat apărări/motive circumstanţiate prin raportare la aspectele punctuale supuse analizei instanţei în legătură cu "cazul bine justificat", rezumându-se, în mare parte, la a relua menţiunile din Ordin şi la a formula nemulţumiri generice cu privire la soluţia primei instanţe (ipoteză care nu se înscrie într-un motiv de nelegalitate).

Referitor la menţiunile recurenţilor privind "condiţia de fond, respectiv motivarea actului administrativ", după cum a statuat şi prima instanţă, fiind vorba de două acte diferite (proces-verbal şi Ordin), "motivarea unei sancţiuni contravenţionale principale nu acoperă lipsa motivării în privinţa sancţiunilor complementare sau a altor măsuri dispuse prin act administrativ distinct".

Susţinerile recurenţilor prin care se pretinde îndeplinită condiţia motivării actului administrativ cu trimitere la propunerile şi reţinerile din procesul-verbal nu au niciun suport legal.

Exigenţa motivării distincte a Ordinului (şi astfel a măsurii dispuse) este o condiţie impusă expres de legislaţia specifică în materie, respectiv art. 12 alin. (2) din Legea nr. 363/2007 ("ordinul sau decizia emise potrivit alin. (1) se motivează"), dar reprezintă şi o cerinţă generală de legalitate a actului.

În privinţa conţinutului motivării se impun a fi observate şi prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 363/2007, şi anume, motivarea luării măsurilor şi din perspectiva necesităţii acesteia cu observarea tuturor intereselor implicate.

În cauza de faţă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în cuprinsul Ordinului nu se regăseşte o motivare proprie a emitentului actului în legătură cu necesitatea luării măsurii în vederea limitării sau încetării efectelor pretinsei practici comerciale incorecte, proporţionalitatea, modul de configurare şi întindere a măsurii luate în contextul verificării doar a situaţiei unor contracte şi nici o motivare în drept din perspectiva dispoziţiilor legale concrete avute în vedere de emitentul Ordinului la configurarea măsurii în sensul pretins la art. 1 din Ordin.

Contrar susţinerilor din cererile de recurs, simpla menţionare în preambulul Ordinului contestat a prevederilor actului de organizare şi funcţionare a ANPC (H.G. nr. 700/2012), precum şi a unor articole din Legea nr. 363/2007 (respectiv, prevederile deja reţinute în procesul-verbal pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale cu amenda şi prevederile art. 12, art. 13 alin. (1) lit. a), art. 13 din Legea nr. 363/2007), nu satisface exigenţele de motivare menţionate.

Cu privire la motivarea primei instanţe faţă de condiţia pagubei iminente, în speţă, recurenţii afirmă că nu ar fi îndeplinită condiţia "pagubei iminente" şi enunţă o serie de elemente generale referitoare la această condiţie, fără însă a se raporta la statuările efective ale primei instanţe.

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că, în ipoteza nexecutării obligaţiilor stabilite în ordin, apare ca fiind real riscul la care se expune banca de a fi sancţionată în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 363/2007 cu amendă de la 50 000 la 100 000 RON sau de a se dispune suspendarea activităţii sale în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (5) din Legea nr. 363/2007.

De asemenea, instanţa de fond, a avut în vedere şi consecinţele produse de operarea modificărilor stabilite prin ordinul contestat, nu numai asupra activităţii proprii, ci şi asupra clienţilor actuali. Astfel, concomitent cu aducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite, corect s-a reţinut că intimata-reclamantă are obligaţia de a respecta în continuare regulile de creditare stabilite prin Normele adoptate de Banca Naţională a României care impun limite în privinţa gradului de îndatorare, al perioadei de creditare, constituirea de provizioane etc.

Or, realizarea modificărilor contractelor existente (dacă s-ar executa măsurile dispuse prin ordin) sunt susceptibile de a produce consecinţe importante atât în privinţa activităţii băncii (din perspectiva sancţiunilor BNR), cât şi asupra clienţilor care se pot regăsi în situaţia de a depăşi gradul de îndatorare permis.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului - B. împotriva sentinţei nr. 1308 din 5 septembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 11 aprilie 2024.