Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1964/2025 AI generated

Judicial Inspection closure of complaint for lack of concrete indicators versus obligation to process substantive disciplinary allegations

Case Number Decizia nr. 1964/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Judicial Inspection and upheld the lower court’s order obliging the authority to substantively process a citizen's complaint, while separately dismissing the complainant's counter-claim for moral damages as inadmissible. The dispute concerned the legality of the Judicial Inspection’s decision to close a written report alleging disciplinary offenses by judges at a specific court, with the Inspection arguing the complaint lacked concrete indicators of the factual situation, while the complainant contended the report detailed specific procedural violations such as illegal summons, delayed rulings, and unauthorized handling of urgent requests. The court determined that the complaint contained sufficient concrete indicators referencing specific acts and dates that fell within the scope of disciplinary offenses under Article 271 of Law No. 303/2022, thereby violating the requirement for substantiated processing under Article 45 of Law No. 305/2022 and Article 6 of the Inspection Regulations; the claim for damages was rejected because it constituted a new claim raised for the first time in the appellate phase and lacked a clear legal basis or identified liable party.

Legislator headnote

AI generated

art. 45 alin. (2) din Legea nr. 305/2022, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 266 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Judicial Inspection closure of complaint for lack of concrete indicators versus obligation to process substantive disciplinary allegations: Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată: (1) Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori. (2) În cazul în care sesizarea nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situaţia de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează şi se comunică răspuns în acest sens. Se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege".

Keywords

AI generated
judicial inspection procedural violations disciplinary law summons procedural delays law of obligations

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 3 aprilie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.12.2023, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei, Inspecţia Judiciară, să soluţioneze sesizarea din 15.11.2023 şi Notificarea din data de 27.11.2023.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 803 din 15 mai 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.

A obligat pârâta să soluţioneze sesizarea formulată de reclamant în data de 15.11.2023.

3. Recursul exercitat în cauză

Recurenta-pârâtă Inspecţia Judiciară a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 803 din 15 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

În opinia recurentei-pârâte Inspecţia Judiciară, sentinţa civilă nr. 803/15.05.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, fiind incident astfel motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Arată recurenta-pârâtă că la data de 15.11.2023, a fost înregistrată la Inspecţia Judiciară, sub nr. x/15.11.2023, sesizarea formulată de reclamantul A., prin care acesta a semnalat săvârşirea mai multor abateri disciplinare de către unii magistraţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată: (1) Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori. (2) În cazul în care sesizarea nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situaţia de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează şi se comunică răspuns în acest sens. Se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege".

Precizează recurenta-pârâtă că în acest sens sunt şi prevederile art. 6 alin. (5) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Hotărârea nr. 164/16.11.2023 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care statuează în mod expres în sensul că "Sesizarea care nu este semnată olograf sau electronic, nu are ataşată dovada calităţii de reprezentant, nu conţine datele de identificare ale autorului sesizării sau indicii concrete cu privire la situaţia de fapt care a determinat-o, (...) se clasează, prin rezoluţie, de inspectorul - şef sau, după caz, de inspectorul căruia i-a fost repartizată lucrarea, comunicându-se răspuns în acest sens".

Pornind de la aceste prevederi legale şi regulamentare, în mod legal inspectorul - şef al Inspecţiei Judiciare a dispus clasarea sesizării, constatând în urma analizării conţinutului său faptul că aceasta nu conţine indicii concrete cu privire la situaţia de fapt care a determinat-o, răspunsul fiindu-i comunicat intimatului - reclamant la data de 22.11.2023, sub nr. P23-5097.

Faţă de cele arătate, rezultă cu evidenţă faptul că, deşi intimatul - reclamant a invocat atât refuzul nejustificat al Inspecţiei Judiciare de soluţionare a sesizării sale din data de 15.11.2023, cât şi nesoluţionarea în termenul legal a acestei sesizări, în realitate, această sesizare a fost soluţionată în mod legal şi regulamentar, însă în dezacord cu aşteptările sale, intimatul - reclamant fiind informat asupra posibilităţii formulării unei noi sesizări, cu respectarea condiţiilor legale.

În aceste condiţii, apreciază recurenta-pârâtă că în mod nelegal, cu încălcarea flagrantă a prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prima instanţă a reţinut că sesizarea formulată de reclamant la data de 15.11.2023 conţine toate indiciile necesare cu privire la situaţia de fapt care a determinat-o, iar Inspecţia Judiciară ar putea efectua verificări prealabile pentru a stabili dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, cu respectarea limitelor prevăzute de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

La data de 15.11.2023, a fost înregistrată la Inspecţia Judiciară, sub nr. x/15.11.2023, sesizarea formulată de reclamantul A., prin care acesta a semnalat săvârşirea mai multor abateri disciplinare de către anumiţi judecători din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Având în vedere dispoziţiile art. 45 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi prevederile art. 6 alin. (5) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Hotărârea nr. 164/16.11.2023 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, inspectorul - şef al Inspecţiei Judiciare a dispus clasarea sesizării, constatând în urma analizării conţinutului său faptul că aceasta nu conţine indicii concrete cu privire la situaţia de fapt care a determinat-o, răspunsul fiindu-i comunicat intimatului-reclamant la data de 22.11.2023, sub nr. P23-5097.

La data de 29.11.2023, a fost înregistrată la Inspecţia Judiciară, sub nr. x/29.11.2023, notificarea transmisă prin poştă la data de 27.11.2023 de către intimatul-reclamant A. prin care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de soluţia de clasare. Acesta a susţinut că explicaţiile sale concrete nu au fost luate în considerare.

Prin răspunsul din P23-5336/11.12.2023, Inspecţia Judiciară a indicat că, potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, intimatul-reclamant are la dispoziţie remediul procedural de a formula o nouă sesizare, respectând condiţiile legale şi regulamentare, detaliate în nota ataşată răspunsului din 22.11.2023.

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că răspunsurile formulate de recurenta-pârâtă reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a sesizării formulate de intimatul-reclamant prin raportare la prevederile art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi prevederile art. 6 alin. (5) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Hotărârea nr. 164/16.11.2023 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, sesizarea formulată de intimatul-reclamant conţine indicii concrete cu privire la situaţia de fapt care a determinat-o.

Înalta Curte constată din lectura sesizării formulate că intimatul-reclamant este nemulţumit de modalitatea de instrumentare a dosarului nr. x/2023, în care are calitate de reclamant.

În acest sens se invocă faptul că măsurile dispuse de judecătorii desemnaţi în cauză intră în conţinutul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 alin. (1) lit. d), e), g) şi s) din Legea nr. 303/2022 şi anume: modalitatea nelegală de citare pentru termenul din data de 23.03.2023; soluţia de respingere a cererii de reexaminare formulate împotriva încheierii prin care s-a anulat cererea de chemare în judecată; soluţionarea cu întârziere a contestaţiei în anulare formulate împotriva soluţiei de respingere a cererii de reexaminare anulare cerere; faptul că deşi contestaţia în anulare a fost admisă, cererea de urgentare acordare termen în cauză a rămas fără răspuns; nelegalitatea răspunsurilor formulate de Biroul de Informaţii si Relaţii Publice din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la datele de 03.11.2023 şi 14.11.2023.

Rezultă aşadar că instanţa de fond în mod corect a admis acţiunea formulată de reclamantul A. şi a dispus obligarea pârâtei să soluţioneze sesizarea formulată în data de 15.11.2023, întrucât acesta a furnizat suficiente elemente de fapt, a indicat în concret în ce a constat activitatea necorespunzătoare a magistraţilor judecători menţionaţi, ceea ce permite Inspecţiei Judiciare efectuarea de verificări prealabile pentru a stabili dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, cu respectarea limitelor prevăzute de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

În ceea ce priveşte cererea de plată a daunelor morale formulată de intimatul-reclamant A., instanţa o va respinge ca inadmisibilă, constatând în primul rând că nu se identifică temeiul juridic al formulării acesteia, nici în contradictoriu cu cine a fost formulată. În ipoteza formulării unei cereri în acordarea daunelor morale în contradictoriu cu recurenta-pârâtă, caracterul inadmisibil al acesteia rezidă din faptul că reprezintă o cerere nouă, formulată direct în calea de atac, ce nu poate fi iterată de o asemenea manieră în această etapă procesuală.

În al doilea rând, în ipoteza în care cererea vizează respingerea de către instanţa de control judiciar a cererii de preschimbare a termenului de judecată, se constată că nu se identifică un drept recunoscut de lege intimatului în temeiul căruia o astfel de soluţie să conducă, prin ea însăşi, la naşterea unei obligaţii de despăgubire. Mai apoi, intimatul nu identifică persoana/persoanele în contradictoriu cu care formulează cererea în despăgubiri, pentru a se putea proceda la soluţionare, toate aceste aspecte conducând, la rândul lor la inadmisibilitatea cererii.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Inspecţia Judiciară împotriva sentinţei civile nr. 803 din 15 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de plată a daunelor morale formulată în recurs de intimatul-reclamant A..

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Inspecţia Judiciară împotriva sentinţei civile nr. 803 din 15 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 3 aprilie 2025.