Nullity of appeal for failure to formulate specific grounds of illegality under Article 488 Code of Civil Procedure
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed by the defendant national anti-discrimination council, thereby leaving in force the first-instance judgment that annulled the council's decision imposing a 5,000 RON administrative fine for discrimination. The dispute concerned a challenge by a claimant against the council's disciplinary sanction, which the Court of Appeals had previously upheld by annulling the council's decision. The decisive legal basis for the final outcome was the procedural nullity of the appeal under Articles 488 and 489(2) of the Code of Civil Procedure, as the appellant failed to formulate valid grounds for cassation and did not address the specific legal arguments of the lower court, violating the mandatory requirement for substantive motivation in an extraordinary appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ; Nullity of appeal for failure to formulate specific grounds of illegality under Article 488 Code of Civil Procedure: Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de 28.07.2020, sub nr. x/2020 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., A solicitat să se costate nulitatea Hotărârii nr. 336/08.04.2020 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea discriminării în dosarul nr. x/2019 şi exonerarea de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 5.000 RON. În subsidiar înlocuirea sancţiunii contravenţionale cu avertisment sau reducerea sancţiunii contravenţionale proporţional cu gradul de pericol social, în principal la minimul acesteia de 1.000 RON.
2. Sentinţa instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 309 din 28 februarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B. şi a dispus anularea Hotărârii nr. 336/08.04.2020, emisă de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
3. Recursul exercitat în cauză şi apărările formulate de intimaţii pârâţi
Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
4. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii prezentei căi de atac invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Înalta Curte arată că recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului.
În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Simpla nemulţumire a părţilor cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.
Prin motivele de recurs dezvoltate de recurent nu se critică niciun argument astfel cum a fost reţinut de către prima instanţă cu privire la aspectele care au condus în mod concret la respingerea ca neîntemeiată a acţiunii, astfel că lipseşte dezvoltarea în mod real în conţinutul căii de atac exercitate a unor motive de casare/nelegalitate, cu consecinţa nemotivării recursului, ceea ce atrage nulitatea sa.
Obligaţia de motivare presupune indicarea, în concret, a normei de drept material aplicabile în speţă şi a modului în care aceasta a fost încălcată sau greşit aplicată la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, or, aşa cum s-a arătat mai sus, recurentul nu a indicat niciun element de natură a contura incidenţa vreunui motiv de casare.
Astfel, recurentul-reclamant reiterează în calea extraordinară de atac situaţia de fapt, reia în cea mai mare acţiunea formulată la fond şi face referire la o serie de decizii din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc sentinţa atacată şi să se raporteze la considerentele acesteia.
Pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs, ceea ce, în speţă, nu se poate reţine.
Recurentul- pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a adus critici punctuale, prin care să demonstreze în mod concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de lege şi prin raportare la prevederile legale reţinute de instanţă în motivarea soluţiei.
Faţă de toate acestea, Înalta Curte arată că reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinţei, dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de pârâta Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 309 din 28 februarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 1 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.