Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1768/2025 AI generated

Vetting of public officials under O.U.G. 24/2008: whether domestic administrative complaints against economic policies constitute hostile activities to the communist regime for purposes of establishing Securitate collaborator status

Case Number Decizia nr. 1768/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the National Council for the Study of the Securist Archives (CNSAS), upholding the lower court's judgment that rejected the action to establish the defendant's status as a Securitate collaborator, and ordered CNSAS to pay RON 3,500 in litigation costs. The dispute centered on whether the defendant, a local council member subject to mandatory vetting under Ordinance No. 24/2008, met the statutory definition of a collaborator by furnishing an handwritten informational note in 1988 containing criticisms of supply shortages, export policies, and currency speculation by a military comrade. The Court held that the information did not constitute activities hostile to the totalitarian communist regime nor did it target the infringement of fundamental human rights, as the complaints were administrative in nature and did not expose the subject to specific repression or privacy violations, thereby failing to satisfy the cumulative conditions of Article 2(b) of Ordinance No. 24/2008.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, art. 486 C. proc. civ, art. 453 C. proc. civ; Vetting of public officials under O.U.G. 24/2008: whether domestic administrative complaints against economic policies constitute hostile activities to the communist regime for purposes of establishing Securitate collaborator status: The dispute centered on whether the defendant, a local council member subject to mandatory vetting under Ordinance No. 24/2008, met the statutory definition of a collaborator by furnishing an handwritten informational note in 1988 containing criticisms of supply shortages, export policies, and currency speculation by a military comrade. The Court held that the information did not constitute activities hostile to the totalitarian communist regime nor did it target the infringement of fundamental human rights, as the complaints were administrative in nature and did not expose the subject to specific repression or privacy violations, thereby failing to satisfy the cumulative conditions of Article 2(b) of Ordinance No. 24/2008.

Keywords

AI generated
Securitate collaborator status administrative status of officials human rights violations right to privacy economic rights domestic policy

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
641 din 11 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008
g) coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, ce stabilesc obligaţia Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) de a verifica din oficiu persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnităţile sau funcţiile prevăzute la art.
art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008
Nota informativă menţionată mai sus, contrar celor reţinute în sentinţa recurată, în opinia sa, face pe deplin dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008
Beneficiarii verificării acestor persoane nu sunt doar victimele regimului comunist, ci toţi cetăţenii care au dreptul de a fi informaţi cu privire la statura morală a persoanelor prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 453 C. proc. civ
Provision cited in the dispositive to order the losing party to pay litigation costs.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Procedural rule cited in the dispositive to support the ruling on the appeal.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

Legal basis for the dismissal of the administrative appeal in the dispositive.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive to support the ruling on the appeal.

art. 453 C. proc. civ.

Provision cited in the dispositive to order the losing party to pay litigation costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 27 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 12 aprilie 2022, sub număr de dosar x/2022, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se constate existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 641 din 11 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 641 din 11 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul a susţinut că verificarea dlui A. a fost declanşată în baza art. 3 lit. g), coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii, aprobată cu modificările şi completările ulterioare, ce stabilesc obligaţia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) de a verifica din oficiu, sub aspectul constatării calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnităţile sau funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b) - h1) din acelaşi act normativ.

Aşa cum rezultă şi din cuprinsul Notei de Constatare nr. x/21.09.2021, pârâtul a fost recrutat de Securitate pentru observarea stării de spirit din rândul militarilor în termen, a discuţiilor legate de părăsirea fără aprobare a unităţii militare U.M. 02132 Mangalia, discuţii şi comentarii negative la adresa politicii partidului şi statului şi apartenenţa unor soldaţi la alte culte şi secte.

A mai arătat că, în perioada colaborării cu fosta Securitate (1988-1989), fiind titular al dosarului nr. x - cotă C.N.S.A.S, pârâtul a semnat olograf Angajamentul olograf datat 26.04.1988 şi a preluat numele conspirativ "B.".

Astfel cum a susţinut în acţiunea introductivă, pe parcursul colaborării cu Securitatea, pârâtul a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist ce au vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice) şi a dreptului la libera exprimare (art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul International privind Drepturile Civile şi Politice), precum comentarii negative privind nivelul de trai.

În probaţiunea acţiunii la fondul cauzei, a stat Notă informativă, olografă, nr. D064/62/7 din 12.08.1988, semnată cu numele conspirativ "B.".

Nota informativă menţionată mai sus, contrar celor reţinute în sentinţa recurată, în opinia sa, face pe deplin dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Aşadar, în opinia sa, prima instanţă a pronunţat o sentinţă cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în combaterea motivării instanţei de fond, conform căreia furnizarea unor informaţii de acea natură nu se referă la activităţi îndreptate împotriva regimului comunist, înţelegând să învedereze următoarele:

Analizând nota informativă olografă reiese că persoana denunţată comenta negativ mai des în privinţa felului aprovizionării şi desfacerii pe piaţă, a politicii tării privind exportul, goana după valută, după cum acesta afirmă.

Or, în mod evident, modul defectuos în care funcţiona aprovizionarea şi desfacerea pe piaţă, la nivel naţional a produselor, precum şi politica privind exporturile şi circulaţia valutară, toate acestea reprezentau apanajul politicii centralizate a regimului comunist, iar nu simple nemulţumiri administrative la nivel de unitate, astfel cum a reţinut prima instanţă prin sentinţa recurată, făcând astfel o greşită interpretare şi aplicare a normelor de drept material.

Contrar celor reţinute în hotărâre, nu prezintă relevanţă din perspectiva condiţiilor legale impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare: perspectiva din care Securitate analiza atitudinea potrivnică regimului comunist şi, cu atât mai puţin dacă denunţul a cuprins sau nu informaţii importante pentru Securitate; notorietatea informaţiilor furnizate de către intimatul-pârât Securităţii (în speţă comparaţiile privind nivelul de trai); gradul de informare a Securităţii, utilitatea sau nu, la un moment dat pentru Securitate, a informaţiilor furnizate de către intimatul-pârât; modalitatea în care, în concret, urmare informaţiilor furnizate de către intimat, Securitatea încălca drepturi şi libertăţi ale persoanei denunţate.

Astfel, toate aspectele menţionate mai sus, cuprinse în motivarea instanţei de fond, excedează sfera de reglementare a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Mai mult, recurentul a arătat că dacă s-ar aplica raţionamentul conţinut de Sentinţa atacată, ar însemna că niciun denunţ cu privire la existenţa unor atitudini potrivnice regimului nu ar fi putut să ducă la vreo consecinţă neplăcută faţă de persoanele denunţate, câtă vreme Securitate nu le considera atitudini potrivnice.

Pe de altă parte, chiar prima instanţă reţine faptul că asupra persoanei denunţate au existat repercusiuni concrete din partea Securităţii urmare a informaţiilor furnizate olograf de către pârât, precum şi faptul că nu s-a dovedit că nota informativă a pârâtului a produs prin ea însăşi consecinţe negative asupra persoanei indicată în nota informativă.

Or, în mod evident, denunţul a produs urmări concrete din partea Securităţii, mai exact atenţionarea persoanei denunţate, atenţionarea maistrului militar.

Aşa cum a învederat şi în primă instanţă, comparaţiile dintre condiţiile de trai din străinătate şi cele din România comunistă, precum şi nemulţumirile privind nivelul de trai au constituit pentru organele de Securitate, întotdeauna, motive de deschiderea a unor dosare de urmărire informativă.

Contrar celor reţinute prin sentinţa recurată, nu se poate susţine că furnizarea unor informaţii de asemenea natură nu a fost făcută conştient, având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări.

Atât timp cât pârâtul nu a luat în calcul şi ipoteza în care Securitatea nu ar fi cunoscut situaţiile denunţate, rezultă că acesta nu a menajat interesele persoanelor denunţate, nu a avut o atitudine precaută şi nici de protejare a celor denunţaţi.

Prin urmare, nesocotind interesele celor denunţaţi, pârâtul a vizat îngrădirea drepturilor privind viaţa privată, atât timp cât a acceptat că persoanele denunţate puteau să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţurilor sale.

Altfel spus, prin furnizarea acestor informaţii, pârâtul a conştientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delaţiunile sale se pot lua măsuri de urmărire şi verificare (încălcarea dreptului la viaţă privată) şi, prin urmare, a vizat această consecinţă.

Recurentul a susţinut că este îndeplinită şi a doua condiţie, care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - şi nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - în sensul că intimatul ar fi trebuit să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiilor furnizate. Este exclus ca pârâtul să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informaţii, asupra persoanelor la care se referea în denunţurile sale urma, de obicei, să se desfăşoare o acţiune de investigare din partea Securităţii, ori o înăsprire a formelor de supraveghere, dacă persoanele în cauză erau deja urmărite. Aceste investigaţii suplimentare presupuneau cel puţin încălcarea dreptului la viaţă privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea şi obţinerea de noi informaţii despre cei urmăriţi, fără acordul lor.

Intimatul ar fi trebuit să aibă o atitudine prudentă şi să ia în calcul şi ipoteza în care Securitatea nu cunoştea atitudinile/opiniile persoanei denunţate. Atât timp cât nu a procedat în această manieră, intimatul a dovedit că nu este interesat de posibilele efecte negative ale informaţiilor sale şi, prin urmare, a vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată al celor denunţaţi.

Conştientizând că există riscul ca informaţia pe care o furnizase să ducă cel puţin la verificări şi investigaţii efectuate de Securitate asupra celor denunţaţi şi, astfel, la încălcarea dreptului acestora la viaţă privată.

În speţă, îngrădirea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane potrivnice regimului comunist erau aduse la cunoştinţa fostei Securităţi, indiferent dacă pârâtul a avut per ansamblu o atitudine mai mult sau mai puţin cooperantă, precum şi indiferent dacă ofiţerii de legătură din cadrul acesteia foloseau sau nu respectivele informaţii şi indiferent de efectele concrete ale acestor informaţii asupra celor denunţaţi.

În concluzie, în opinia sa, este suficientă condiţia vizării încălcării, iar nu dovedirea încălcării propriu-zise a drepturilor respective, deoarece legea accesului la propriul dosar şi deconspirarea fostei securităţi pune accent strict pe devoalarea profilului moral al denunţătorului, iar nu pe repararea prejudiciilor suferite de victimele denunţurilor. Altfel spus, prevederile referitoare strict la deconspirarea Securităţii au ca finalitate exclusivă conturarea atitudinii şi moralităţii persoanelor verificate de CNSAS, iar nu repararea prejudiciului suferit de cei care au căzut victime ale denunţurilor formulate de cei verificaţi.

Beneficiarii verificării acestor persoane nu sunt doar victimele regimului comunist, ci toţi cetăţenii care au dreptul de a fi informaţi cu privire la statura morală a persoanelor prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008. De aceea, relevantă este activitatea concretă desfăşurată de persoana verificată în relaţia cu Securitatea, iar nu activitatea desfăşurată de ofiţerii de Securitate, ulterior primirii informaţiilor de la persoana verificată. Modul în care ofiţerii de Securitate înţelegeau să reacţioneze ulterior momentului în care primeau scăpa controlului denunţătorului. Prin urmare, consecinţa finală a denunţului - lezarea dreptului celui denunţat - reprezenta un element independent de voinţa denunţătorului, întrucât depindea de voinţa şi interesele reprezentanţilor autorităţilor represive comuniste.

Pentru aceste argumente, recurentul a apreciat că este verificată calitatea de colaborator al Securităţii pentru persoanele care au furnizat informaţii, având repercusiuni împotriva celui denunţat. De asemenea, niciunul dintre înscrisurile aflate la dosar nu demonstrează existenţa unor presiuni exercitate pentru furnizarea notei informative citate în cuprinsul acţiunii sale.

În plus, art. 2 lit. b) teza a doua din O.U.G. nr. 24/2008 reglementează o situaţie de excepţie, si sunt, în consecinţă, dispoziţii de strictă interpretare şi aplicare. Pentru a nu i se reţine calitatea de colaborator al Securităţii unei persoane care a furnizat informaţii în sensul primei teze a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, ar trebui să fie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ: informaţiile să fie "cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare" şi să fie date "în timpul anchetei şi procesului, indiferent dacă sunt date în stare de libertate, de reţinere sau de arest; ancheta sau procesul să fi fost motivate politic (aşa cum rezultă din sintagma folosită de legiuitor:

"pentru motive politice"); informaţiile să nu se îndepărteze de motivul anchetei, ci să fie informaţii "privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată".

În speţă, nu este îndeplinită niciuna dintre condiţiile cumulative prevăzute de situaţia de exonerare mai sus amintită. Informaţiile nu au fost date într-o anchetă şi se referă la cu totul alte persoane decât pârâtul. De asemenea, informaţiile sunt date pe baza unui angajament de colaborare, în virtutea unei relaţii conspirate cu Securitate si sub acoperirea unui nume conspirativ, situaţie care exclude o anchetă/eventuale presiuni.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

În esenţă, intimatul a susţinut că în cauză nu este făcută dovada îndeplinirii condiţiilor pentru a se reţine în privinţa intimatului-pârât calitatea de colaborator al securităţii în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, condiţiile privind conţinutul informaţiei furnizate şi efectele furnizării informaţiilor fiind analizate în mod corect de către instanţa de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 27 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

A. a avut calitatea de consilier local în cadrul Consiliului local al Sectorului 3 Bucureşti, astfel că verificarea acestuia sub aspectul constatării calităţii de colaborator al Securităţii a fost declanşată în baza art. 3 lit. g) coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, ce stabilesc obligaţia Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) de a verifica din oficiu persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnităţile sau funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b) - h1) din O.U.G. nr. 24/2008.

A. este titularul dosarului nr. x, iar, potrivit susţinerilor Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, acesta a fost recrutat de Securitate pentru observarea stării de spirit din rândul militarilor în termen, a discuţiilor legate de părăsirea fără aprobare a unităţii militare U.M. 02132 Mangalia, discuţii şi comentarii negative la adresa politicii partidului şi statului şi apartenenţa unor soldaţi la alte culte şi secte.

A. a redactat şi semnat olograf Angajamentul la data de 26 aprilie 1988, împrejurare care nu a fost contestată de către pârât, iar numele conspirativ atribuit a fost "B.".

În acest context factual, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere, prin care a solicitat să se constate calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A., pe baza Notei informative olografe nr. D064/62/7 din 12 august 1986, coroborată cu Nota întocmită de ofiţerul de Securitate, apreciind ca fiind îndeplinite condiţiile cerute de lege în sensul că pârâtul a furnizat informaţii prin care a denunţat activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

Astfel, motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Instanţa de control judiciar constată că, prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant a invocat greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, susţinând, în esenţă, următoarele aspecte: Nota informativă, olografă, nr. D064/62/7 din 12.08.1988, semnată cu numele conspirativ "B.", contrar celor reţinute în sentinţa recurată, face pe deplin dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008; nu prezintă relevanţă din perspectiva condiţiilor legale impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare: perspectiva din care Securitatea analiza atitudinea potrivnică regimului comunist şi, cu atât mai puţin dacă denunţul a cuprins sau nu informaţii importante pentru Securitate; notorietatea informaţiilor furnizate de către intimatul-pârât Securităţii (în speţă comparaţiile privind nivelul de trai); gradul de informare a Securităţii, utilitatea sau nu, la un moment dat pentru Securitate, a informaţiilor furnizate de către intimatul-pârât; modalitatea în care, în concret, urmare a informaţiilor furnizate de către intimat, Securitatea încălca drepturi şi libertăţi ale persoanei denunţate; nesocotind interesele celor denunţaţi, pârâtul vizând îngrădirea drepturilor privind viaţa privată, atât timp cât a acceptat că persoanele denunţate puteau să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţurilor sale; este îndeplinită şi a doua condiţie, care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - şi nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - în sensul că intimatul ar fi trebuit să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiilor furnizate; în speţă, nu este îndeplinită niciuna dintre condiţiile cumulative prevăzute de situaţia de exonerare mai sus amintită. Informaţiile nu au fost date într-o anchetă şi se referă la cu totul alte persoane decât pârâtul. De asemenea, informaţiile sunt date pe baza unui angajament de colaborare, în virtutea unei relaţii conspirate cu Securitate si sub acoperirea unui nume conspirativ, situaţie care exclude o anchetă/eventuale presiuni.

Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Instanţa de control judiciar reţine că O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

Cu alte cuvinte, prin O.U.G. nr. 24/2008 legiuitorul a urmărit deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în fiecare caz în parte, în acelaşi sens pronunţându-se şi Curtea Constituţională a României prin decizia nr. 530/2009.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit la art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 noţiunea de "colaborator al Securităţii" ca fiind "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care au fost îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Din definiţia dată de legiuitor termenului de "colaborator al Securităţii", rezultă şi condiţiile legale obligatorii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru a atrage această calitate, respectiv că persoana trebuia să fi furnizat informaţii într-una dintre formele arătate în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 lit. b), prin informaţiile respective să fie denunţate activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să conducă la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În prezenta cauză, Înalta Curte reţine că în mod corect a constatat judecătorul fondului că, prin acţiunea introductivă, reclamantul a solicitat constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în persoana pârâtului, prevalându-se exclusiv de Nota informativă olografă nr. D064/62/7 din 12 august 1986, coroborată de acesta cu nota întocmită de ofiţerul de Securitate în cuprinsul aceluiaşi document, apreciind că îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se trage concluzia că pârâtul a fost colaborator al Securităţii.

Astfel, în cuprinsul acestei note informative, scrise şi semnate de pârât cu numele conspirativ B. (împrejurare necontestată de aceasta), au fost consemnate următoarele:

"Sursa informează că îşi desfăşoară activitatea la depozitele de armament şi muniţie ale unităţii în cadrul unei revizii, participând la întreţinerea şi aşezarea lăzilor. Printre participanţi se află şi mil. I NT de la DNA care este o fire vorbăreaţă, dorind tot timpul să iasă în evidenţă şi să arate că are ceva de spus. Este de remarcat faptul că nu are reţineri faţă de cei prezenţi abordând discuţii care nu-şi au locul şi faţă de militarii în termen. Dovedeşte nemulţumire, înjură şi comentează negativ mai des felul aprovizionării şi desfacerii pe piaţă, a politicii noastre privind exportul, goana după valută, după cum afirmă etc.

De faţă la astfel de discuţii se aflau sold. B., sold. B., sold. F., mr. A., Mm IS., Mm III." (dosar nr. x 297, f. xv).

Pe baza acestor informaţii furnizate de pârât, ofiţerul de legătură din cadrul fostei Securităţi a dispus, în nota ofiţerului, următoarele:

"Notă confirmă informaţia de primă sesizare furnizată de C. referitoare la D. E.

Măsuri: Propun informarea SCP şi conducerea UM şi atenţionarea maistrului militar privind atitudinea sa de nemulţumire, cu comentarii negative făcute în public, în faţa militarilor în termen, fapt necorespunzător din partea unui cadru militar.

Sarcini: să se informeze în continuare despre:

- militari în termen cu intenţii de părăsire a unităţii fără aprobare de la superior, cu sau fără armament;

- rude şi relaţii cu cetăţenii străini;

- deficienţe pe linie de pază şi aprovizionare."

În aceste condiţii, se constată că informaţiile oferite în nota respectivă au caracter general, nefăcându-se vorbire despre informaţii care să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, de natură a viza îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Nemulţumirea mil. E. nu se referea la deciziile luate de regimul comunist, ci era legată de nemulţumiri administrative la nivel de unitate.

Această concluzie rezultă şi din nota ofiţerului de legătură, care propune ca măsură "atenţionarea maistrului militar privind atitudinea sa de nemulţumire, cu comentarii negative făcute în public, în faţa militarilor în termen, fapt necorespunzător din partea unui cadru militar", comentariul negativ denunţat nefiind analizat din perspectiva unei atitudini potrivnice regimului comunist, ci a comportamentului apreciat ca fiind corespunzător al unui cadru militar.

Şi în ceea ce priveşte îndeplinirea celei de-a doua condiţii prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, instanţa de control judiciar constată că furnizarea acestor informaţii printr-o notă informativă către organele de securitate nu a expus persoana în cauză unor consecinţe negative, vizând îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Prin furnizarea acestor informaţii, persoana la care s-a referit nu a fost expusă unor posibile sancţiuni din partea reprezentanţilor regimului comunist sau cel puţin unor noi investigaţii întreprinse de Securitate, care presupuneau imixtiuni în viaţa personală a persoanelor urmărite, astfel că nu pot fi primite alegaţiile recurentului în sensul că pârâtul a constientizat că asupra persoanei la care s-a referit în delaţiunea sa se pot lua măsuri de urmărire şi verificare şi, prin urmare a vizat această consecinţă.

Aşa fiind, din actele dosarului rezultă că unicul înscris depus de reclamant la dosar nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză, neputându-se concluziona, dincolo de orice dubiu, că pârâtul a fost colaborator al securităţii aşa cum susţine autoritatea reclamantă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., care prevede că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte urmează să oblige recurentul-reclamat, care a formulat critici în recurs privind modul de soluţionare a fondului litigiului de către prima instanţă, ceea ce a necesitat din partea intimatului avansarea unor cheltuieli pentru asistenţă juridică calificată, la plata sumei de 3500 RON către intimatul-pârât, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dovezilor aflate la dosar.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 453 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat şi va obliga recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii la plata către intimatul-pârât A. a sumei de 3500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei nr. 641 din 11 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 3500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.