Appeal declared null for lack of legal motivation in administrative action compelling retrocession commission to process pending real estate claims

Şedinţa publică din data de 27 martie 2024

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022 (prin declinare de la Tribunalul Constanţa - Sentinţa civilă nr. 921/10.06.2022), reclamantul Oraşul Techirghiol prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, obligarea acesteia să răspundă la Notificarea nr. x/22.12.2020, cu revenire prin Notificarea nr. x/25.01.2022.

Prin cerere de completare a acţiunii introductive de instanţă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să soluţioneze cererile de retrocedare nr. x/04.02.2003, nr. y/14.09.2004, nr. 1281/2003, respectiv nr. 362/14.09.2004 privind imobilelor situate în oraş Techirghiol, str. x (fostă nr. 19), respectiv în oraş Techirghiol, str. x V. Climescu, nr. 2, jud. Constanţa.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 23/CA din 9 februarie 2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, în ceea ce priveşte cererile de retrocedare formulate de A. înregistrate sub nr. x/14.09.2004 şi nr. y/04.02.2003.

A respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, în ceea ce priveşte cererile de retrocedare formulate de A. înregistrate sub nr. x/14.09.2004 şi nr. y/04.02.2003, ca rămasă fără obiect.

A admis în parte cererea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamantul Oraşul Techirghiol prin Primar în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi a obligat pârâta să soluţioneze cererile de retrocedare formulate de A. înregistrate sub nr. x/14.09.2004 şi nr. y/04.02.2003.

A admis cererea de intervenţie în interesul alăturat reclamantului formulat de intervenientul B..

A obligat reclamanta la plata către intervenientul B. a sumei de 1190 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, pentru motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a expus datele pe care le-a considerat relevante din următoarele înscrisuri: Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/02.06.1924, adresa nr. x/25.08.1997, adresa nr. x/30.03.1998, adresa nr. x/03.08.2012 şi adresa nr. x/20.02.2017 eliberate de Primăria Oraşului Techirghiol, Decizia nr. 47/23.03.1993 privind trecerea în proprietate a terenurilor aferente unor locuinţe către proprietarii acestora, Ordinul nr. 94 emis de Prefectul judeţului Constanţa, Certificatului de moştenitor nr. x/31.03.2008, Situaţia juridică a imobilelor - oraş Techirghiol, înregistrate în cadastru din anii 1932-1938, emisă de Primăria Techirghiol, Titlului de proprietate nr. x/05.06.1974, Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară topografică privind imobilul situat în oraşul Techirghiol, str. x (fost nr. 19), judeţul Constanţa, întocmit de S.C. C. S.R.L. şi adresa nr. x/08.06.2023 emisă de Primăria Oraşului Techirghiol.

Raportându-se la actele menţionate anterior, recurenta-pârâtă a susţinut că există neconcordanţe între suprafeţele de teren care figurează în actele de proprietate ale solicitantei şi suprafeţele de teren care reies din adresele primăriei sau din raportul de expertiză ca fiind atribuite spre folosinţă sau în proprietate unor persoane fizice.

A învederat că diferenţa dintre suprafaţa de teren care figurează în actele de proprietate şi cea identificată de către dl expert în raportul de expertiză anterior menţionat, respectiv diferenţa de teren de 143 mp este prea mare, o expertiză neputând să acopere mai mult de 10% peste suprafaţa iniţială, iar, de regulă, măsurătorile realizate în prezent cu aparatura tehnică indică o suprafaţă de teren mai mică decât suprafaţa de teren măsurată la momentul preluării abuzive sau decât suprafaţa de teren care figurează în actele de proprietate vechi.

Pentru fundamentarea unei decizii corecte şi legale este necesar ca la întocmirea unui raport de expertiză în specialităţile topografie şi cadastru să se atingă următoarele obiective:

a) identificarea vechiului amplasament al terenului solicitat, realizată prin suprapunere de planuri. În Planul de situaţie întocmit este necesar să fie identificată cu certitudine suprafaţa de teren de 2.121 mp, delimitată prin puncte de contur de restul proprietăţilor care nu au aparţinut Comunităţii, iar simpla menţiune a faptului că suprafaţa de teren de 32 mp sau suprafaţa de teren de 111 mp nu ar fi aparţinut solicitantei nu este suficientă, întrucât este necesar a se identifica unde se află aceste suprafeţe de teren, fiind necesar a fi deduse din suprafaţa de teren totală de 2.121 mp/2.264 mp.

b) identificarea terenului ocupat de construcţia veche, existentă la momentul preluării abuzive. Construcţiile vechi trebuie identificate prin indicarea suprafeţei construite, la momentul preluării abuzive de către statul român. Având în vedere şi alte speţe similare, Comisia specială de retrocedare, în virtutea prevederilor O.U.G. nr. 83/1999, republicată, va putea propune acordarea de măsuri compensatorii pentru corpul A ocupat de dl B., întrucât imobilul menţionat anterior a fost înstrăinat legal de către statul român după data de 22 decembrie 1989 şi va putea respinge cererea de retrocedare în ceea ce priveşte corpul B, locuinţă în suprafaţă construită de 33,84 m.p. şi teren aferent în suprafaţă de 100 m.p., întrucât acestea au fost înstrăinate de către statul român, anterior datei de 22 decembrie 1989, potrivit Titlului de proprietate nr. x/05.06.1974.

c) identificarea terenului ocupat de construcţia nouă, edificată ulterior momentului preluării abuzive şi a terenului necesar bunei utilizări a acesteia, dacă este cazul. Potrivit prevederilor art. 2 pct. a) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, prevalează restituirea în natură, reprezentând primul principiu care stă la baza acordării măsurilor prevăzute de legea menţionată anterior.

Potrivit prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, prevederile art. 1 alin. (4) -(7) şi (11), art. 2, art. 3 alin. (5), (8) şi (9), art. 4 alin. (2) - (5) si art. 5-11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, se aplică în mod corespunzător.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care terenul este ocupat parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcţii noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora şi pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. In cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii uşoare sau demontabile.

d) identificarea terenului afectat unor amenajări de utilitate publică, dacă este cazul;

e) identificarea terenului liber, în măsura în care există;

f) legenda, ori de câte ori se impune realizarea unei schiţe.

Faţă de cele expuse anterior, recurenta-pârâtă a apreciat că sentinţa civilă nr. 23/09.02.2023, în prezent, nu poate fi pusă în executare, întrucât sunt necesare informaţii şi înscrisuri suplimentare în vederea fundamentării unei/unor decizii, în acest caz.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii introductive ca neîntemeiată.

În subsidiar, în cazul în care recursul va fi respins, a solicitat acordarea unui termen de executare mai mare, acesta fiind necesar pentru obţinerea înscrisurilor suplimentare de la instituţiile publice competente.

4. Apărările intimaţilor

Intimatul-reclamant Oraşul Techirghiol a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi a solicitat instanţei să constate nul recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare.

A depus întâmpinare şi intimatul-intervenient B., prin care a invocat excepţia nulităţii recursul, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinările depuse de intimaţii Oraşul Techirghiol şi B..

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Dispoziţiile art. 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs". De asemenea, conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).", iar alin. (2) al aceluiaşi text prevede că "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol.

Aşadar, recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de prevederile art. 488 din C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ. atrage, conform art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, sancţiunea nulităţii recursului.

În concret, condiţia legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a dezvoltării motivelor, implică determinarea greşelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt şi în drept şi arătarea probelor pe care se bazează.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege şi să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului şi nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

În plus, este de observat că în actuala reglementare recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită exclusiv cu analiza conformităţii hotărârii recurate cu normele legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere de legiuitor şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

În speţă, Curtea de apel a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la soluţionarea cererilor, reţinând incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, H.G. nr. 1164/2002 şi Legii nr. 165/2013, precum şi faptul că un interval de timp de 20 de ani de la formularea cererilor de retrocedare nu răspunde imperativului soluţionării cererilor într-un termen rezonabil, afectând dreptul unităţii administrativ-teritoriale de a clarifica regimul juridic al imobilelor aflate în administrare, în vederea realizării unei bune administrări.

Recurenta-pârâtă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fără însă a preciza normele de drept material pe care instanţa de fond le-ar fi aplicat sau interpretat greşit.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut, în contextul analizării înscrisurilor pe care le are la dispoziţie în scopul soluţionării cererilor de retrocedare formulate de A. şi înregistrate sub nr. x/14.09.2004 şi nr. y/04.02.2003, că informaţiile deţinute la acest moment nu sunt suficiente pentru a emite o decizie temeinică. Nu a expus motivele pentru care în 20 ani de la formularea cererilor de retrocedare nu au fost obţinute informaţiile necesare soluţionării cererilor şi nici motivele pentru care consideră că soluţia pronunţată de judecătorul fondului este nelegală.

Acesta în contextul în care instanţa nu a fost învestită cu dezlegarea unei acţiuni în anularea unor decizii de soluţionare a cererilor de retrocedare, ci cu o acţiune vizând exclusiv obligarea pârâtei la soluţionarea cererilor respective.

În atare situaţie, analizând cererea de recurs în raport cu soluţia pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă nu a formulat critici care să demonstreze motivul pentru care consideră că prima instanţă a aplicat în mod greşit normele de drept material incidente, aspect care echivalează cu nemotivarea criticii de nelegalitate formulate, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând indicarea în concret a greşelilor anume imputate instanţei de fond şi încadrarea lor în motivul de casare invocat, astfel cum este reglementat în art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În prezenta cauză, recurenta-pârâtă s-a limitat la a expune situţia de fapt ce rezultă din înscrisurile de la dosar şi să precizeze că, dată fiind necesitatea obţinerii unor informaţii suplimentare, sentinţa recurată nu poate fi pusă în executare, în pofida scurgerii unei perioade extrem de lungi de la formularea cererilor de retrocedare.

Aşa cum s-a arătat şi în precedent, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă prin sentinţa de fond atacată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe critici de nelegalitate circumscrise motivelor expres şi limitativ prevăzute de lege, ţinând cont că recursul este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, respectiv conformitatea acesteia cu regulile de drept aplicabile, părţile având deja la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.

Prin urmare, reţinând caracterul nemotivat al cererii de recurs formulate cu privire la sentinţa de fond, având în vedere că recurenta-pârâtă nu a invocat veritabile critici de nelegalitate care să poată face posibilă o încadrare a acestora în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv nulitatea căii de atac promovate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) şi art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi, pe cale de consecinţă, va constata nul recursul declarat în cauza de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinţei civile nr. 23/CA din 9 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.