Work authorization permits for foreign nationals denied due to prior sanction; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 27 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2024, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Arad, formulând contestaţie împotriva refuzului pârâtului I.G.I. - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Arad nr. x din data de 12.04.2024 privind eliberarea avizului de angajare solicitat pentru cetăţenii străini B., C. şi D., solicitând să se dispună anularea actului emis de către pârât şi obligarea acestuia la emiterea unui nou act privind soluţionarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetăţenii străini.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 758 din 29 octombrie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Arad.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 758 din 29 octombrie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul prezentării situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a susţinut că prima instanţa în mod eronat a respins contestaţia, neţinând cont de apărările pe care societatea le-a adus în faţa primei instanţe şi de încercarea de a pune în legalitate cetăţeanul străin prin obţinerea pentru acesta a avizului de angajare în muncă. Reclamanta a depus online pe site-ul pârâtului cerere de acordare a avizelor de angajare în muncă împreună cu toate documentele necesare la data de 29.12.2023, respectiv 23.02.2024, pentru obţinerea avizelor de angajare pentru în funcţia de curier având COD COR 962101.

În aceste condiţii, a solicitat a se constata că pentru cele două contravenţii reţinute în sarcina societăţii, a fost sancţionată la data de 11.04.2024 (sancţiune cu amenda de 20.000 RON care a fost achitată în termen de 15 zile la cuantum redus de 10.000 RON), deci după ce a depus cererea de emitere a avizului de angajare la data de 27.12.2023. Totodată, să se constate că străinul avea drept de şedere valabil la data la care pârâtul susţine că se afla în şedere ilegală şi, de asemenea, că societatea a depus cererea înăuntrul celor 90 zile prevăzute de lege (la data de 28.11.2023), având în vedere faptul că atât Curtea de Apel Timişoara cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs au statuat faptul că este considerată data depunerii actelor la parat - data încărcării acestora pe portal. Nu poate fi reţinută culpa societăţii sau a străinului faptul că pârâtul soluţionează cererile după 3 luni de la depunerea lor. În aces caz programarea pentru soluţionarea cererii fost la data de 16.03.2024, iar nu 11.04.2024, când s-a primit sancţiunea.

Legat de acest aspect al inexistentei unei sancţiuni ca şi condiţie impusă imperativ de dispoziţiile art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 pentru obţinerea de către societatea angajatoare a avizului de angajare în muncă a străinului, a apreciat că prima instanţă a interpretat în mod eronat aceste dispoziţiile legale.

Enunţând dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014, recurenta a susţinut că, deşi a depus la dosarul primei instanţe un înscris din care reiese că pârâtul a făcut şi în acest caz un abuz prin faptul că, deşi trebuia să soluţioneze cererea la data de 11.04.2024 conform programării stabilite de autoritate însăşi şi comunicată societăţii, cu toate acestea nu soluţionează cererea la data stabilită, aplică sancţiunea societăţii la data de 11.04.2024 şi apoi imediat a doua zi respinge cererea societăţii pe motiv că este încălcată prevederea de la art. 4 alin. (2) lit. d). din O.G. nr. 25/2014, respectiv că societatea a fost sancţionată.

Aceeaşi situaţie este întâlnită şi în dosarul x/2024 în care societatea a contestat un refuz emis în data de 11.04.2024 pe motiv că societatea a fost sancţionată în ultimele 6 luni anterior soluţionării cererii. Din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014 reiese destul de clar şi fără echivoc faptul că pentru o soluţionare favorabilă, este necesar ca societatea să nu fi fost sancţionată în ultimele şase luni anterioare soluţionării cererii.

Or, în cazul său, cererea a fost soluţionată în data de 11.04.2024, sancţiunea a fost aplicată tot în data de 11.04.2024, exact în aceeaşi zi cu respingerea cererii. Însă legea prevede expres la art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014 condiţia ca sancţiunea să nu fi existat anterior soluţionării cererii, deci să nu fi existat anterior datei de 11.04.2024, ceea ce nici nu s-a întâmplat, deoarece societatea a fost sancţionată exact în aceeaşi zi cu respingerea, nu în ultimele şase luni anterior datei de 11.04.2024, societatea nefiind sancţionată nici la data de 10.04.2024, nici la data de 09.04.2024 sau în oricare altă zi din cele 6 luni anterioare datei de 11.04.2024. Deci pentru situaţii identice, pârâtul aplică în mod greşit legea, iar prima instanţă consideră că autoritatea a acţionat în mod corect în ambele situaţii, şi în acest dosar x/2024 şi în dosarul x/2024 (a cărui hotărâre pronunţată de prima instanţă o depune în probaţiune), de unde nu se poate concluziona decât faptul că prima instanţa a pronunţat hotărârea cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, este bine cunoscută această practică la nivelul unor formaţiuni teritoriale ale pârâtului care tergiversează nejustificat şi intenţionat soluţionarea dosarelor administrative sau invocă motive netemeinice de respingere a dosarelor, săvârşind abuz de putere, punând cetăţenii străini în situaţia de a ajunge în ilegalitate, în loc să vină în ajutorul lor prin asigurarea respectării şi protejării drepturilor străinilor.

Cetăţeanul străin intrat legal pe teritoriul României nu poate fi culpabil de acţiunile ilicite pe care le săvârşesc angajatorii care profită de faptul că aceşti cetăţeni nu cunosc legea. Aceşti cetăţeni au calitatea de victime ale faptelor ilicite şi este excesiv să li se respingă dreptul de a munci pentru fapta altuia, ba chiar mai mult să li se impună formalismul excesiv de a părăsi teritoriul României şi de a se întoarce atunci când se va obţine avizul de muncă.

Din culpa conjugată a fostului angajator şi a autorităţilor, cetăţeanul străin nu a reuşit să îşi prelungească dreptul de şedere. Acesta a luat legătura cu societatea A. S.R.L., în vederea oferirii unei şanse privind angajarea sa în muncă. Societatea a depus documentele necesare în vederea obţinerii iniţial a avizului de angajare în muncă, urmând ca abia apoi acesta să-şi depună documentele pentru obţinerea permisului de şedere, deoarece conform dispoziţiilor legale în vigoare care reglementează regimul străinilor în România, nu se poate obţine permis de şedere fără obţinerea în prealabil a avizului de angajare în muncă de către societatea angajatoare şi încheierea contractului individual de muncă în mod legal de către cetăţeanul străin cu societatea angajatoare, pentru a putea face străinul dovada că are venituri pentru a se întreţine pe teritoriul României.

Luând în calcul acest aspect, recurenta a considerat că formaţiunea teritorială care a refuzat emiterea avizului de angajare nu a procedat la o reală verificare a situaţiei cetăţeanului străin şi a luat decizia nerespectând principiul proporţionalităţii referitor la soluţionarea cererilor pentru eliberarea avizului de angajare/detaşare se realizează cu luarea în considerare a circumstanţelor specifice fiecărui caz în parte, prevăzut de art. 9 din O.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi de art. 28 alin. (2)2 din O.G. nr. 25/2014, şi a principiul adaptabilităţii, prevăzut de art. 13 din Codul administrativ conform căruia "autorităţile şi instituţiile administraţiei publice au obligaţia de a satisface nevoile societăţii", prin aceea că prin emiterea deciziei de neacordare a avizului de munci a lezat nevoia cetăţeanului străin de a munci, pe de-o parte, şi nevoia îndeobşte cunoscută de personal a pieţei economice şi de muncă române.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie Serviciul pentru Imigrări Arad, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

În esenţă, a arătat că, urmare a verificărilor specifice efectuate, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. d), cu modificările şi completările ulterioare, întrucât reclamanta a fost sancţionată la data de 11.04.2024, conform prevederilor art. 36 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, cu amendă contravenţională în valoare de 20.000 RON.

În opinia sa, pretenţiile că din culpa conjugată cei doi străini nu şi-au putut prelungi dreptul de şedere nu pot fi primite.

Astfel că se poate observa data la care a fost obţinut avizul de către angajator şi data la care au pătruns străinii pe teritoriul României, precum şi că între timp pentru cei doi străini au fost depuse solicitări pentru obţinerea avizului de angajare de către societate. Recurenta face o mare confuzie, angajatorul nerespectând prevederile legale, singura apărare fiind că nu este adevărat ceea ce se constată.

În concluzie, raportat la situaţia străinului, care se afla în şedere ilegală şi la faptul că societatea a fost sancţionată cu aproximativ o săptămână în urmă, în mod legal angajatorului nu i se putea emite avizul de angajare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 27 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin adresa nr. x din data de 12.04.2024 emisă de Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Arad, s-a comunicat societăţii A. S.R.L. refuzul eliberării avizului de angajare pentru aceşti cetăţeni străini, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014, întrucât angajatorul a fost sancţionat contravenţional la data de 11.04.2024 conform prevederilor art. 36 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, cu amendă în cuantum de 20.000 RON.

În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.R.L. a formulat contestaţie împotriva refuzului Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Arad nr. x din data de 12.04.2024 privind eliberarea avizului de angajare solicitat pentru cetăţenii străini B., C. şi D., solicitând anularea acestui act şi obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Arad să emită un nou act privind soluţionarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamanta formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

Motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că, prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a invocat greşita interpretare şi aplicare a legii, susţinând, în esenţă, următoarele aspecte: cererea sa a fost soluţionată în data de 11.04.2024, sancţiunea a fost aplicată tot în data de 11.04.2024, exact în aceeaşi zi cu respingerea cererii, în condiţiile în care legea prevede expres la art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014 condiţia ca sancţiunea să nu fi existat anterior soluţionării cererii, deci să nu fi existat anterior datei de 11.04.2024, ceea ce nici nu s-a întâmplat, deoarece societatea a fost sancţionată exact în aceeaşi zi cu respingerea, nu în ultimele şase luni anterior datei de 11.04.2024, societatea nefiind sancţionată nici la data de 10.04.2024, nici la data de 09.04.2024 sau în oricare altă zi din cele 6 luni anterioare datei de 11.04.2024; din culpa conjugată a fostului angajator şi a autorităţilor, cetăţeanul străin nu a reuşit să îşi prelungească dreptul de şedere; formaţiunea teritorială care a refuzat emiterea avizului de angajare nu a procedat la o reală verificare a situaţiei cetăţeanului străin şi a luat decizia nerespectând principiul proporţionalităţii, prevăzut de art. 9 din O.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi de art. 28 alin. (2)2 din O.G. nr. 25/2014, şi principiul adaptabilităţii, prevăzut de art. 13 din Codul administrativ; pentru situaţii identice, pârâtul aplică în mod diferit legea; Înalta Curte urmând să analizeze aceste susţineri în mod unitar şi să le răspundă pin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Se reţine că potrivit art. 17 alin. (4) din O.G. nr. 25/2014:, Noul aviz de angajare se eliberează unui alt angajator cu îndeplinirea condiţiilor generale prevăzute la art. 4 şi, după caz, cu îndeplinirea condiţiilor speciale prevăzute la art. 7 sau 9."

Art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 prevede că: "Avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condiţiile generale prevăzute la alin. (2) şi condiţiile speciale prevăzute de prezenta ordonanţă în funcţie de tipul de lucrător."

Conform art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014: "Condiţiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele: d) angajatorul nu a fost sancţionat potrivit art. 36 alin. (1) din prezenta ordonanţă, art. 260 alin. (1) lit. e) sau e1 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, în ultimele 6 luni anterioare soluţionării cererii."

Potrivit art. 36 din acelaşi act normativ:, (1) Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează: a) primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin fără aviz de angajare sau de detaşare, cu sau fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, cu amendă de la 10.000 RON la 20.000 RON, pentru fiecare persoană identificată;(…)"

Dispoziţiile art. 28 alin. (3) din O.G. nr. 25/2014 prevăd că: "Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă, precum şi epuizarea contingentului anual pe tipuri de lucrători nou-admişi pe piaţa forţei de muncă constituie motive de refuz de eliberare a avizului de angajare/detaşare".

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că avizul de angajare poate fi acordat doar dacă angajatorul nu a fost sancţionat contravenţional potrivit art. 36 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 în ultimele 6 luni anterioare soluţionării cererii.

Se constată că, din actele dosarului, rezultă că cererea de acordare a avizului de angajare a fost soluţionată la data de 12.04.2024, iar la data de 11.04.2024, respectiv anterior datei de soluţionare a cererii, societatea a fost sancţionată contravenţional conform prevederilor art. 36 alin. (1) din O.G. nr. 25/26.08.2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, întrucât s-a constatat că a primit la muncă, fără aviz de angajare, 2 străini aflaţi pe teritoriul României, aspecte necontestate de reclamantă.

Prin urmare, în raport de această situaţie, în mod corect a reţinut autoritatea emitentă că, urmare a aplicării acestei sancţiuni, la data soluţionării cererii, reclamanta nu a mai îndeplinit condiţia generală de acordare a avizului de angajare prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că este nefondată susţinerea recurentei-reclamantei conform căreia verificarea acestei condiţii negative ar trebui să se raporteze la data formulării cererii de acordare a avizului, din moment ce textul legal prevede în mod expres că este necesar ca angajatorul să nu fi fost sancţionat contravenţional în ultimele 6 luni anterioare soluţionării cererii, aspect apreciat ca atare şi de prima instanţă.

În concluzie, se reţine neîndeplinirea condiţiei generale stipulate de art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014, astfel că, în mod legal, instituţia pârâtă a respins cererea reclamantei de emitere a avizului de angajare pentru cetăţeanul străin, raportat la dispoziţiile art. 28 alin. (3) din O.G. nr. 25/2014 enunţat anterior

În ceea ce priveşte invocarea de către recurenta-reclamantă a nerespectării principiul proporţionalităţii şi a principiului adaptabilităţii, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (2)2 din O.G. nr. 25/2014 "soluţionarea cererilor pentru eliberarea avizului de angajare/detaşare se realizează cu luarea în considerare a circumstanţelor specifice fiecărui caz în parte, respectând principiul proporţionalităţii", obligaţie stabilită şi de art. 9 din O.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, iar conform art. 13 din acest din urmă act normativ "autorităţile şi instituţiile administraţiei publice au obligaţia de a satisface nevoile societăţii".

Faţă de argumentele anterior expuse, Înalta Curte reţine că aceste principii nu pot fi invocate pentru a justifica neîndeplinirea unei cerinţe de legalitate la data soluţionării cererii de emitere a avizului de angajare, neputându-se susţine în mod valid că cererea formulată de recurentă nu a fost analizată în raport de situaţia specifică a cazului în discuţie, astfel că această susţinere este lipsită de suport legal.

În ceea ce priveşte decizia de practică judiciară depusă la dosar de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reţine că în dreptul românesc jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, iar soluţiile pronunţate de instanţe sunt rezultatul aplicării şi interpretării dispoziţiilor legale incidente circumstanţelor factuale din fiecare cauză, în raport de situaţia specifică din fiecare dosar.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, criticile formulate de recurenta-reclamantă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 758 din 29 octombrie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.