Mootness of appeal challenging salary recalculation orders following annulment of underlying audit findings

Şedinţa publică din data de 27 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.09.2021 sub numărul de dosar x/2021, reclamantul Institutul Diplomatic Român (IDR) în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a solicitat:

- anularea Adresei nr. x/15.03.2021, înregistrată la IDR sub nr. x/19.03.2021, având în vedere atât conţinutul documentelor (aspectele de fapt şi de drept reţinute) care au fost trimise ca anexe ale adresei pe care înţelege să o conteste, cât şi măsurile dispuse prin aceasta, respectiv a obligaţiei ca IDR să dispună recalcularea drepturilor salariale şi a sumelor pe care urmează să le recupereze de la salariaţi/foşti salariaţi ca urmare a stabilirii noilor drepturi salariale;

- anularea Adresei nr. x/05.05.2021, înregistrată la IDR sub nr. x/07.05.2021 şi a obligaţiei stabilite în sarcina IDR de a dispune recalcularea drepturilor salariale, precum şi a modalităţii de calcul impusă;

- ca o obligaţie ce rezultă din anularea adreselor menţionate la primele două puncte, solicită să se dispună, în sarcina ministerului, recalcularea drepturilor salariale de care beneficiau angajaţii IDR, prin raportare atât la dispoziţiile Legii 284/2010, cât şi a celor ale Legii 153/2017, cu luarea în considerare a Deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 794/2016 şi nr. 8/2021.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1430 din 21 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost calificată excepţia inadmisibilităţii, ca fiind o apărare de fond şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul Institutul Diplomatic Român în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1430 din 21 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Institutul Diplomatic Român a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de fond a considerat în mod eronat că în speţa dedusă judecăţii sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 din Legea 153/2017.

Astfel, obiectul acţiunii nu se referă la obligaţia de a stabili nivelul de salarizare a personalului cu ocazia implementării Legii 153/2017, ci la obligaţia de a stabili un nou nivel de salarizare dacă, după aplicarea iniţială a legii, ca urmare a unei acţiuni de control, se constată anumite erori de interpretare şi aplicare iniţială a normelor legale.

Prin urmare, în opinia sa, în cazul de faţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 din Legea 153/2017 referitoare la controlul efectuat după implementarea Legii 153/2017.

A arăta recurentul că, din actele depuse la dosar, rezultă cu claritate faptul că IDR implementase, aşa cu prevedea art. 3 din Legea 153/2017, noul nivel de salarizare, dar, ulterior, în anul 2020, Curtea de Conturi, prin Decizia 6/2020, a constatat că există erori şi a dispus corectarea acestora.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 din Legea 153/2017, controlul implementării legii se face prin ministere sau alte autorităţi centrale cu atribuţii în domeniul de control. De altfel, o interpretare contrară ar lăsa lipsită de conţinut posibilitatea de a corecta erorile în implementarea legii, prin lipsa unei finalităţi a obligaţiei de control.

Dispoziţiile art. 21 alin. (4) şi cele ale art. 22 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea 500/2002 nu au legătură cu obiectul cauzei, respectiv cu stabilirea persoanelor care aveau obligaţia de recalculare a salariilor din cadrul IDR.

Din tot materialul probatoriu depus în prezenta cauză precum şi din susţinerile părţilor nu rezultă faptul că au existat credite bugetare care au fost folosite cu alte destinaţii decât cele care au fost aprobate de către ordonatorul principal de credite MAE sau cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare. Mai mult, lună de lună ministerul a aprobat fiecare deschidere de credite pentru plăţile salariale, în sumele solicitate de către IDR.

Ca atare, invocarea de către instanţa de fond, în motivarea soluţiei adoptate, a acestor dispoziţii legale face ca hotărârea atacată să se circumscrie motivelor de recurs statuate de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din decizia nr. 15/28.06.2021 pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii privesc chestiuni de drept care nu se referă la aspectele asupra cărora a învestit instanţa de fond spre a fi soluţionate.

Analogia instanţei de fond, prin trimiterea la interpretarea normele de drept material din considerentele din decizia de recurs în interesul legii antemenţionată şi în consecinţă aplicarea acestora în cazul soluţiei adoptate este eronată.

De asemenea, în opinia sa, Decizia nr. 13/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, folosită de instanţa de fond în motivarea respingerii acţiunii reclamantului, nu are aplicabilitate în speţa. Cu privire la simularea calculului salariilor, înaintată de MAE către IDR, este greşit asimilată de instanţa de fond cu dovada îndeplinirii obligaţiei instituite de art. 4 din Legea 153/2017.

Referitor la afirmaţia din motivarea hotărârii atacate, conform căreia:

"adresele nr. x/15.03.2021 şi nr. y/05.05.2021 nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004, ci corespondenţă purtată între părţi", a apreciat că aceasta se întemeiază pe interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004 deoarece: cele două adrese contestate au caracter individual, unicul lor destinatar fiind IDR; au instituit în sarcina IDR obligaţia de a implementa un nou nivel de salarizare, deoarece o interpretare contrară ar goli de conţinut finalitatea dreptului şi a obligaţiei de a controla entităţile aflate în subordinea ministerului; un control exercitat de o instituţie care are conform legii astfel de atribuţii (în acest caz MAE are prerogativele în ceea ce priveşte Legea 153/2017) niciodată nu se poate finaliza cu recomandări care, în caz de neîndeplinire, rămân fără sancţiuni. O astfel de interpretare ar crea cadrul ca o instituţie să poată face doar ce doreşte ea cu banii de la buget, din moment ce există doar recomandări, de care se poate sau nu să ţină cont.

Legea 78/2018 a fost modificată prin Legea 329/2022, prin acesată modificare arătându-se în mod clar faptul că obligaţia de recalculare se aplică şi situaţiilor similare cu cele ale IDR, deoarece Legea 78/2018 cu modificările ulterioare având incidenţă asupra tuturor sumelor încasate de angajaţii până la controlul efectuat de Curtea de Conturi asupra aplicării Legii 153/2017.

La acest moment, prin Decizia Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2865/2024 pronunţată în dosarul nr. x/2020, a fost anulată măsura dispusă în sarcina IDR prin Decizia Curţii de Conturi nr. 6/2020. Ca atare, nu mai subzistă în sarcina IDR obligaţia de recalculare a drepturilor salariale şi de stabilire a unui nivel de salarizare diferit faţă de cel al MAE.

Cu toate acestea, importanţa acestui litigiu constă în stabilirea corectă a obligaţiilor pe care le are ministerul cu privire la instituţiile subordonate în privinţa aplicării Legii 153/2017, însă cu privire la pct. C din cererea de chemare în judecată nu mai există un interes, deoarece nu mai există în sarcina IDR obligaţia de stabilire a drepturilor salariale la un nivel diferit de cel al salariaţilor MAE angajaţi pe funcţii de execuţie similar.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Externe a formulat întâmpinare, prin care a invocate excepţia lipsei de interes în exercitarea recursului raportat la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2865/2024, pronunţată în dosarul nr. x/2020, prin care s-a dispus:

"Anulează în parte Decizia Curţii de Conturi nr. 6/30.03.2020 şi încheierea nr. 20/28.05.2020, în ceea ce priveşte Punctul II.2 (abaterea nr. 6).", astfel că interesul nu mai este actual.

În opinia sa, Decizia 2865/2024 are înrâurire asupra tuturor capetelor de cerere; adresele în discuţie au fost emise de MAE tot în contextul aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi în sarcina conducerii IDR cu privire la obligaţia de recalculare a drepturilor salariale.

De asemenea, intimatul a invocat şi excepţia lipsei de obiect a cauzei deduse judecăţii, susţinând că odată pronunţată Decizia nr. 2865/2024, a dispărut şi chestiunea litigioasă dedusă judecăţii.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat respingerea excepţiilor şi a apărărilor formulate de intimat.

Cu privire la excepţia lipsei de interes invocată de intimat, a susţinut că, chiar dacă la acest moment, prin Decizia ICCJ nr. 2865/2024 pronunţată în dosarul nr. x/2020, a fost anulată măsura dispusă în sarcina IDR prin Decizia Curţii de Conturi nr. 6/2020 şi ca atare nu mai subzistă în sarcina IDR obligaţia de recalculare a drepturilor salariale şi de stabilire a unui nivel de salarizare diferit faţă de cel al MAE, există o importanţă în soluţionarea acestui litigiu, deoarece: importanţa acestui litigiu constă în stabilirea corectă a obligaţiilor pe care le are ministerul cu privire la instituţiile subordonate în privinţa aplicării Legii 153/2017, deci şi cu privire la IDR; controlul nivelului de salarizare este o obligaţie constantă a ministerului, obligaţie pe care acesta nu a respectat-o din anul 2010 şi până în prezent, aspect care a dus la calculul eronat şi plata discriminatorie a salariaţilor IDR prin raportare la cei angajaţi pe funcţii similare în centrala MAE;

Cu privire la excepţia lipsei de obiect, recurentul a arătat că, având în vedere aspectele prezentate la pct. 1 şi faptul că prezentul recurs nu mai vizează întreaga cerere de chemare în judecată iniţială, în aceasta nemaisolicitându-se calcularea salariilor. Conform Deciziei 6/2020 a Curţii de Conturi, a apreciat că obiectul dosarului există, fiind cel menţionat în cererea de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 27 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând excepţia lipsei de interes a recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestit cu o cerere, prin care reclamantul Institutul Diplomatic Român, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a solicitat:

- anularea Adresei nr. x/15.03.2021, înregistrată la IDR sub nr. x/19.03.2021, având în vedere atât conţinutul documentelor (aspectele de fapt şi de drept reţinute) care au fost trimise ca anexe ale adresei pe care înţelege să o conteste, cât şi măsurile dispuse prin aceasta, respectiv a obligaţiei ca IDR să dispună recalcularea drepturilor salariale şi a sumelor pe care urmează să le recupereze de la salariaţi/foşti salariaţi ca urmare a stabilirii noilor drepturi salariale;

- anularea Adresei nr. x/05.05.2021, înregistrată la IDR sub nr. x/07.05.2021, şi a obligaţiei stabilite în sarcina IDR de a dispune recalcularea drepturilor salariale, precum şi a modalităţii de calcul impusă;

- ca o obligaţie ce rezultă din anularea adreselor menţionate la primele două puncte, solicită să se dispună, în sarcina ministerului, recalcularea drepturilor salariale de care beneficiau angajaţii IDR, prin raportare atât la dispoziţiile Legii 284/2010, cât şi a celor ale Legii 153/2017, cu luarea în considerare a Deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 794/2016 şi nr. 8/2021.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, reclamantul formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În primul rând instanţa de control judiciar constată că excepţia lipsei de interes în promovarea recursului şi excepţia lipsei de obiect invocate de intimatul-pârât prin întâmpinare sunt întemeiate pe acelaşi motiv, respectiv anularea în parte a Deciziei Curţii de Conturi nr. 6/30.03.2020, fiind anulată măsura dispusă în sarcina IDR prin Decizia Curţii de Conturi nr. 6/2020 şi, ca atare, nu mai subzistă în sarcina reclamantului obligaţia de recalculare a drepturilor salariale şi de stabilire a unui nivel de salarizare diferit faţă de cel al MAE.

Or, obiectul recursului este sentinţa recurată, recursul urmăreşte verificarea legalităţii sentinţei recurate, astfel că şi excepţia lipsei de obiect se referă în realitate la lipsa de interes a recursului, analiza urmând a fi efectuată din această perspectivă.

Instanţa de control judiciar reţine că potrivit dispoziţiilor art. 29 din C. proc. civ., "Acţiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei alte situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor în proces."

Având ca reper dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., conform cărora "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes", doctrina a definit interesul de a promova o acţiune ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia, iar acesta trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut şi actual", conform dispoziţiilor art. 33 din acelaşi cod.

Acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Interesul constituie una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii în justiţie, necesară nu numai în momentul declanşării procedurii judiciare, ci pe tot parcursul derulării cauzei, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Folosul practic urmărit de recurent trebuie analizat în raport de obiectul concret al cauzei, respectiv de soluţia atacată de acesta cu recurs.

În lumina acestor considerente, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 6/30.03.2020 a Curţii de Conturi, la punctul 6 al deciziei, s-a reţinut în sarcina reclamantului IDR angajarea, ordonanţarea şi plata de cheltuieli de personal în perioada 2018 - 2019 peste nivelul legal stabilit conform prevederilor Legii 153/2017. Astfel, în urma verificării modului de aplicare a prevederilor Legii 153/2017, C. civ. a constatat că salariile personalului IDR au fost stabilite eronat începând cu data de 01.01.2018.

Prin Decizia nr. 6/30.03.2020, Curtea de Conturi a decis ca, în vederea înlăturării abaterii consemnate la punctul 6, conducerea IDR să dispună măsuri care să conducă la: stabilirea întinderii prejudiciului cauzat bugetului de stat ca urmare a acordării în mod nelegal a unor drepturi salariale salariaţilor IDR; recuperarea acestuia şi virarea la bugetul de stat, conform prevederilor legale.

În acest context, prin adresa nr. x/15.03.2021, ministrul MAE a comunicat directorului general al IDR următoarele:

"După cum este cunoscut, atât prin Raportul de control al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) nr. A3/994/05.10.2018, cât şi prin Decizia Curţii de Conturi nr. 6/30.03.2020, au fost dispuse în sarcina conducerii Institutului Diplomatic Român (IDR) măsuri de intrare în legalitate privind grila de salarizare a personalului IDR, precum şi recuperarea drepturilor salariale stabilite prin interpretarea eronată a dispoziţiilor legale.

Având în vedere că MAE exercită calitatea de ordonator principal de credite pentru IDR, conform celor menţionate în adresa noastră nr. x/17.08.2020, înregistrată la IDR sub nr. x/20.08.2020, echipa desemnată din cadrul direcţiilor de specialitate ale MAE a procedat la verificarea şi recalcularea drepturilor salariale ale personalului IDR, în aplicarea corespunzătoare a prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Alăturat, vă prezentăm documentul privind simularea recalculării drepturilor salariale pentru personalul IDR - perioada 2018 - prezent, sub rezerva că analiza şi calculele efectuate s-au realizat doar în baza documentelor puse la dispoziţie de către reprezentanţii IDR, fără a avea certitudinea că aceste documente/informaţii sunt complete.

Vă rog să dispuneţi stabilirea drepturilor salariale pentru întreg personalul IDR cu respectarea prevederilor legale în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice şi recuperarea sumelor încasate necuvenit de către personalul IDR începând cu data de 01.04.2018 şi până în prezent."

De asemenea, prin adresa nr. x/05.05.2021, ministrul MAE a comunicat directorului general al IDR următoarele:

"Vă scriu în răspuns la adresa dumneavoastră nr. x/16.04.2021, înregistrată la Ministerul Afacerilor Externe cu nr. N2-1/3700/19.04.2021, cu privire la recalcularea drepturilor salariale ale angajaţilor Institutului Diplomatic Român, transmisă spre aprobare.

În urma aspectelor menţionate în cuprinsul acesteia, supunem atenţiei ca la stabilirea salariilor de încadrare ale personalului Institutului Diplomatic Român să se aibă în vedere următoarele:

- rotunjirea drepturilor salariale se face în favoarea salariatului, conform art. 38 alin. (7) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

- trecerea de la o gradaţie la alta corespunzătoare vechimii în muncă se face strict cu aplicarea art. 10 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi corelarea acestuia cu prevederi postate pe site-ul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, clarificări agreate cu reprezentanţii Curţii de Conturi;

- pentru personalul nou-încadrat/numit şi pentru personalul promovat salarizarea se face la nivelul funcţiei similare în plată. În cazul în care nu există funcţie similară în plată, salarizarea se face prin înmulţirea coeficientului prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare, la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă. La acest salariu de bază se aplică procentele aferente sporurilor (spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase şi/sau cifru de stat);

- recomandăm ca stabilirea drepturilor salariale să fie făcută începând cu prima zi a lunii.

Având în vedere cele menţionate mai sus, vă rugăm dispuneţi revizuirea anexei privind stabilirea drepturilor salariale pentru întreg personal IDR cu respectarea prevederilor legale în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Reiterăm cu această ocazie întreg sprijinul Ministerului Afacerilor Externe pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii pe care o conduceţi." .

Prin acţiunea ce formează obiectul prezentului dosar, reclamantul IDR a solicitat anularea adreselor nr. x/15.03.2021 şi nr. y/05.05.2021 emise de ministrul MAE, anularea măsurilor dispuse prin aceste adrese, anularea obligaţiei stabilite în sarcina IDR de a dispune recalcularea drepturilor salariale, precum şi a modalităţii de calcul impuse. De asemenea, prin aceeaşi acţiune, reclamantul IDR a solicitat să se dispună, în sarcina ministerului, recalcularea drepturilor salariale de care beneficiau angajaţii IDR, prin raportare atât la dispoziţiile Legii 284/2010, cât şi la dispoziţiile Legii 153/2017, cu luarea în considerare a Deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 794/2016 şi nr. 8/2021.

Înalta Curte reţine că prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2865/2024, pronunţată în dosarul nr. x/2020, s-a dispus:

"Anulează în parte Decizia Curţii de Conturi nr. 6/30.03.2020 şi încheierea nr. 20/28.05.2020, în ceea ce priveşte Punctul II.2 (abaterea nr. 6)."

În cauză, se constată că adresele a căror anulare s-a solicitat prin prezenta acţiune au fost emise de Ministerul Afacerilor Externe în contextul aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi, prin Decizia nr. 6/30.03.2020, în sarcina conducerii IDR, cu privire la obligaţia de recalculare a drepturilor salariale.

Or, decizia Curţii de Conturi în discuţie a fost anulată, astfel că, în cauză, interesul recurentului-reclamant în promovarea recursului de faţă nu mai este actual.

Înalta Curte constată că susţinerile invocate cu privire la subzistenţa interesului în prezentul recurs au ca temei împrejurări noi, care se raportează la stabilirea corectă a obligaţiilor pe care le are ministerul cu privire la instituţiile subordonate în privinţa aplicării Legii 153/2017. Or, aceste elemente nu formează obiectul cauzei de faţă.

Prin urmare, cum interesul de a acţiona al recurentului nu există, astfel cum impun dispoziţiile art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 32 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod pentru susţinerea căii de atac.

În concluzie, sancţiunea lipsei interesului este în cauza de faţă aceea a respingerii recursului ca lipsit de interes, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile în ceea ce priveşte interesul, astfel cum s-a reţinut anterior.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepţia lipsei de interes în exercitarea recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Externe şi va respinge recursul formulat de reclamant ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în exercitarea recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Externe.

Respinge recursul formulat de reclamantul Institutul Diplomatic Român împotriva sentinţei civile nr. 1430 din 21 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.