Disciplinary complaint classification upheld; appeal rejected as unfounded with state-paid counsel fee.

Şedinţa publică din data de 27 martie 2024

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub dosar nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Inspecţia Judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii, formulând plângere împotriva rezoluţiei nr. C22-251, respectiv rezoluţiei nr. 109 din 20.01.2022.

Prin cerere adiţională, reclamantul A. a solicitat şi acordarea unor daune materiale de 150 RON cheltuieli judiciare, 6800 RON sumă poprită, 300 RON taxă judiicară de timbru, precum şi daune morale de 2.500 euro.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 661 din 21 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâta Inspecţia Judiciară.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii şi a respins în consecinţă cererea de chemare în judecată formulată de partea reclamantă în contradictoriu cu pârâtul menţionat.

A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.

Cheltuielile procesuale avansate de către stat cu titlu de ajutor public judiciar rămân în sarcina acestuia, potrivit art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esenţă - că instanţa de fond a aplicat în mod greşit prevederile art. 99 lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Prin sentinţa atacată, prima instanţă şi-a argumentat soluţia prin faptul că este necesar ca magistratul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie, pentru ca dispoziţiile art. 99 lit. t) şi art. 991, ambele din Legea nr. 303/2004, să fie aplicabile.

Prima instanţă în mod greşit a considerat faptul că rezoluţiile Inspecţiei Judiciare sunt legale şi temeinice. Nu s-a analizat de către intimată niciuna dintre criticile reclamantului cu privire la activitatea magistraţilor din cadrul dosarului de urmărire penală nr. 486/P/2020 şi dosarului nr. x/2021, respectiv faptul că organul de urmărire penală şi judecătorul de cameră preliminară nu au analizat elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu prin prisma încălcării de către funcţionarii B., la care reclamantul a înregistrat contractul de împrumut bancar din anul 2006, a prevederilor O.U.G. nr. 50/2010; organul de urmărire penală şi-a însuşit datele comunicate de banca-împrumutătoare, dar a omis să constate faptul că împrumutul a fost achitat de către reclamant, iar banca a depus alte grafice de rambursare, prin care a crescut în mod artificial suma cu titlu de împrumut; organul de urmărire penală nu a omis să observe faptul că banca a redeschis contul de pensii al reclamantului, fără acordul său, deşi acesta a fost închis de către acesta; organul de urmărire penală a omis să analizeze actele depuse de reclamant, rezumându-se la a analiza doar documentele depuse de bancă.

Recurentul-reclamant a mai susţinut că judecătorul de cameră preliminară şi-a însuşit concluziile organului de urmărire penală, neexistând o adevărată motivare a încheierii prin care s-a respins plângerea acestuia întemeiată pe art. 340 C. proc. pen.

A considerat că magistraţii au pronunţat soluţiile menţionate cu rea-credinţă, în favoarea B., nesocotind în mod intenţionat prevederile O.U.G. nr. 50/2010. Intimata avea competenţa de a analiza incidenţa dispoziţiile art. 991 din Legea nr. 303/2004 şi de a se pronunţa cu privire la acest aspect.

În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Cu privire la solicitarea de repunere în termenul de redactare a motivelor de casare, recurentul a arătat că solicitarea de acordare a asistenţei juridice gratuite în vederea formulării recursului a fost admisă la data de 19.09.2023, iar delegaţia domnului avocat C. a fost eliberată la data de 29.09.2023, moment în funcţie de care termenul de 15 zile pentru motivarea recursului a fost respectat.

4. Apărările intimatului

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu preliminar, instanţa va admite cererea de repunere în termenul de motivare a recursului, întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 186 din C. proc. civ., având în vedere că delegaţia domnului avocat C. a fost eliberată la data de 29.09.2023, urmare a admiterii solicitării recurentului de acordare a asistenţei juridice gratuite în vederea exercitării căii de atac, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 06.10.2023, cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea rezoluţia nr. 21-4220 emisă la 17.01.2022 de către pârâta Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori şi rezoluţia inspectorului-şef din 18.02.2022 emisă în lucrarea nr. C22-251.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată, reţinând că actele contestate sunt rezultatul unui raţionament argumentativ, conţinând motive de fapt şi de drept detaliate în concret de către emitentul actelor.

Înalta Curte constată că recurentul este nemulţumit de neîmpărtăşirea punctului său de vedere, de către Inspecţia Judiciară, în privinţa întrunirii elementelor constitutive ale faptelor de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce îi priveşte pe magistraţii care au făcut obiectul verificărilor ca urmare a sesizării acestuia.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar constată că în mod corect inspectorul de caz, în soluţionarea sesizării, a efectuat verificări în raport de susţinerile petentului din perspectiva prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 forma în vigoare la data emiterii actului.

Potrivit art. 99 din Legea nr. 303/2004 constituie abateri disciplinare:

lit. t) "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni";

Totodată, la art. 991alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege sunt definite noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă.

"(1) Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Pentru a se constata exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, recurentul a solicitat inspectorului judiciar să infirme actele procesuale emise de procuror în cursul urmării penale în dosarul penal nr. x/2020 şi încheierea nr. 105/21.04.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Judecătoria Bălceşti, prin care a fost repinsă plângerea pe care petentul a formulat-o împotriva soluţiilor date de procurori în dosarul penal nr. x/2020

Înalta Curte reţine că nu există o obligaţie în sarcina inspectorului judiciar de a efectua un control amănunţit asupra modului în care s-a desfăşurat procedura cercetărilor penale, respectiv asupra măsurilor dispuse de procurorul cercetat în cadrul dosarului penal nr. x/2020

Inspecţia judiciară nu are atribuţii de control judiciar asupra legalităţii măsurilor dispuse în sensul de a efectua verificări cu privire la temeinicia şi legalitatea activităţii judiciare şi de efectua analiza asupra modalităţii în care a fost aplicat dreptul procesual penal sau dreptul substanţial în cadrul desfăşurării activităţii concrete de urmărire penală.

În acest context, pentru a se dispune anularea unui act litigios, este necesară identificarea unei încălcări a normelor legale care să fie aptă de a conduce la aplicarea sancţiunii nulităţii or, în cazul de faţă, nu se identifică o astfel de încălcare de către emitentul rezoluţiei de clasare contestate care a efectuat verificările necesare, cu respectarea cadrului legal şi a atribuţiilor ce îi revin, tocmai pentru a nu exista o imixtiune în activitatea procurorului care a efectuat actele de cercetare penală.

Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 20 şi următoarele din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul Inspectorului-şef al Inspecţiei judiciare nr. 136/11.12.2018, din care rezultă că nu există reglementată legal obligaţia inspectorului judiciar de a solicita anumite probe şi de a le da o anumită conotaţie, iar interpretarea gramaticală a textului conduce la concluzia că este vorba despre o activitate de apreciere care nu impune un anumit rezultat.

Astfel, nu se poate impune inspectorului judiciar să desfăşoare o anumită activitate sau să i se impună efectuarea unei anumite activităţi relativ la cercetările de inspecţie sau să urmeze o anumită modalitate de efectuare a cercetării activităţii procurorului vizat.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, inspectorul judiciar a analizat materialul documentar disponibil, raportându-se la conţinutul petiţiei formulate de petentul - reclamant, înscrisurile ataşate acesteia, precum şi verificarea directă efectuată de inspectorul judiciar asupra datelor, informaţiilor şi documentelor identificate în legătură cu dosarul penal relevant, rezoluţia de clasare atacată conţinând, după o prezentare a premiselor activităţii desfăşurate de Inspecţia Judiciară, prezentarea situaţiei de fapt, precum şi argumentarea soluţiei administrative, inclusiv raportat la dispoziţiile legale relevante.

În concluzie, contrar celor învederate de către recurentul-reclamant, instanţa de control judiciar apreciază că nu există niciun motiv de nulitate a rezoluţiei de clasare şi nicio încălcare a normelor legale de către emitenţii actelor contestate, activitatea de cercetare fiind circumscrisă limitelor de competenţă conferite de Legea nr. 317/2004 şi de Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

Se va stabilit onorariu definitiv pentru avocatul desemnat din oficiu în sumă de 1020 RON, care rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de repunere în termenul de motivare a recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 661 din 21 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Stabileşte onorariu definitiv pentru avocatul desemnat din oficiu în sumă de 1020 RON, care rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.