Prison transfer refusal justified by systemic overcrowding rather than proximity to domicile

Şedinţa publică din data de 27 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.05.2024, sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), a solicitat anularea Deciziei emise de ANP, ca nelegală şi netemeinică, cu consecinţa admiterii cererii de transfer din Penitenciarul Gherla în Penitenciarul Aiud a reclamantului.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 102 din 5 iulie 2024 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. (în prezent aflat în Penitenciarul Gherla) în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi, în consecinţă, a fost anulată Dispoziţia nr. 14609 din 04.04.2024, emisă de Directorul General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a fost obligată pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor să emită o dispoziţie prin care să aprobe transferul reclamantului A., din Penitenciarul Gherla în Penitenciarul Aiud.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 102 din 5 iulie 2024 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-pârât a susţinut că instanţa a reţinut în mod eronat faptul că se impune admiterea cererii reclamantului, "raportat la motivele invocate în apărare", întrucât gradul de ocupare al Penitenciarului Aiud, unitatea solicitată, era mai mic decât cel al Penitenciarului Gherla, care "nu avea niciun pat liber şi un indice de ocupare de 170,23 mp."

Astfel, din cuprinsul aspectelor reţinute de instanţă la pagina 6, paragrafele 6-10, care fundamentează dispoziţia instanţei de anulare a actului administrativ contestat, rezultă că instanţa a apreciat că în fapt, din documentele depuse în probaţiune, "de la data transferării reclamantului de la Penitenciarul Aiud, la Penitenciarul Gherla, situaţia s-a modificat, în sensul în care în lunile aprilie şi mai, gradul de aglomerare din Penitenciarul Gherla era mai mare decât în Penitenciarul Aiud."

Recurentul a considerat că analiza efectuată de instanţa de judecată este incorectă, întrucât raţionamentul acesteia omite faptul că înscrisurile relevă deopotrivă şi următoarele elemente de natură să îl invalideze.

Cu titlu preliminar, a prezentat situaţia în ceea ce priveşte gradul de supraaglomerare din Penitenciarele Aiud şi Penitenciarul Gherla, la regimul închis, în perioada indicată în sentinţa civilă nr. 102 din data de 05.07.2024, respectiv martie- aprilie 2024.

Potrivit procesului-verbal nr. x din data de 25.03.2024, întocmit cu ocazia întrunirii comisiei de analiză a gradului de ocupare a unităţilor subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la data de 22.03.2024, la regimul închis, Penitenciarul Aiud avea un indice de ocupare de 151,37%, iar Penitenciarul Gherla avea un indice de ocupare de 141,43%. Drept urmare, comisia a constatat că Penitenciarul Aiud şi Penitenciarul Gherla se confruntă cu fenomenul de supraaglomerare, impunându-se ca aceste unităţi să nu mai primească aprobări de transfer pentru executarea pedepsei, până la reducerea gradului de aglomerare, excepţie făcând situaţiile medicale, operative şi garanţiile asumate de statul român. Mai mult, comisia a dispus sesizarea acestor unităţi, în vederea formulării unor propuneri de transfer.

Cu referire la activitatea comisiei sus-menţionate, a cărei activitate a fost ignorată în parte de instanţa de fond, a reiterat elementele invocate şi anterior, pentru a sublinia faptul că activitatea acesteia are rolul de a monitoriza situaţia privind locurile de cazare existente la nivel sistemic pentru repartizarea echilibrată a persoanelor private de libertate între locurile de deţinere. Astfel, la data de 31.03.2024, la regimul închis, gradul mediu de aglomerare pe sistem era de 128,44%, iar la data de 30.06.2024, gradul mediu de aglomerare pe sistem era de 135,32%.

În opinia sa, nu poate fi susţinută concluzia instanţei de fond din moment ce motivele legale pe care sunt întemeiate toate dispoziţiile de netransferare sunt în fapt susţinute de documentaţia care a stat la baza acestor acte.

Instanţa de judecată nu poate invalida concluziile unei comisii constituite la nivel sistemic, de care au ţinut cont toate dispoziţiile de netransferare emise în ceea ce-l priveşte pe reclamant, astfel încât să dispună contrar acestora, în sensul obligării la efectuarea unui transfer sistat potrivit procesului-verbal nr. x din data de 25.03.2024, cu unele excepţii, respectiv situaţiile medicale, operative şi garanţiile asumate de Statul Român.

Astfel, situaţia reclamantului nu reclamă urgenţă, acesta beneficiază de toate drepturile conform regimului de executare, a fost şi este vizitat, păstrează legătura cu mediul de suport, iar, mai mult decât atât, distanţa dintre cele două unităţi penitenciare nu poate motiva imposibilitatea membrilor familiei sale de a-l vizita.

4. Apărările formulate în recurs

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 27 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Dispoziţia nr. 14609/04.04.2024 emisă de emisă de Directorul General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cererea de transfer formulată de A. a fost refuzată, reţinându-se că sunt insuficiente spaţii de deţinere disponibile în Penitenciarul Aiud.

În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), a solicitat anularea Deciziei emise de ANP, ca nelegală şi netemeinică, cu consecinţa admiterii cererii de transfer din Penitenciarul Gherla în Penitenciarul Aiud a reclamantului.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă, pârâtul formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurentul-pârât pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar apreciază că sunt fondate susţinerile recurentului privind greşita interpretare dată de instanţa de fond dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute prin raportare la probele administrate, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, invocate de către reclamant în susţinerea cererii de chemare în judecată:

"(5) Penitenciarul în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate se stabileşte de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. La stabilirea penitenciarului se are în vedere ca acesta să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate, ţinându-se seama şi de regimul de executare, măsurile de siguranţă ce trebuie luate, nevoile de reintegrare socială identificate, sex şi vârstă".

Totodată, dispoziţiile art. 108 din Legea nr. 254/2013 prevăd următoarele:

"1) Comisia prevăzută la art. 32 din Lege face propuneri de transfer Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în următoarele situaţii: a) stabilirea sau schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în situaţia în care acesta nu se încadrează în profilul unităţii; b) depăşirea capacităţii de cazare a penitenciarului; c) înscrierea deţinuţilor la cursuri de formare profesională ori de instruire şcolară; d) folosirea deţinuţilor la muncă, la activităţi de educaţie şi de asistenţă psihologică şi asistenţă socială; e) în cazul deţinuţilor pentru care măsurile de siguranţă, de asigurare a ordinii şi disciplinei la nivelul penitenciarului sunt neîndestulătoare; f) pentru încheierea căsătoriei; g) alte motive temeinic justificate.

(2) Deţinuţii pot formula cereri de transfer în alt penitenciar. În cazul în care cererile de transfer sunt transmise Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, acestea se remit administraţiei penitenciarului, în vederea avizării de către comisia prevăzută de art. 32 din Lege.

(3)Cererilor formulate de alte persoane sau organizaţii nonguvernamentale li se vor da curs doar în măsura în care acestea sunt însuşite de către deţinuţi.

(4) Transferarea deţinuţilor la un alt penitenciar se face conform profilării penitenciarelor, stabilite prin decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor prevăzută la art. 45 alin. (1) din Lege, şi va ţine cont, de regulă, ca penitenciarul să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a acestora.

(5) Dispoziţiile art. 103 se aplică în mod corespunzător".

Din dispoziţiile legale mai sus redate reiese că la stabilirea penitenciarului în care persoana condamnată îţi va executa pedeapsa şi la transfer trebuie avute în vedere mai multe criterii, între care este menţionată ca regulă proximitatea penitenciarului de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate, alături de regimul de executare şi de nevoile de reintegrare socială, sex şi vârstă.

Aceasta reprezintă însă doar o recomandare de executare a pedepsei într-un penitenciar situat cât mai aproape de domiciliu, în scopul asigurării unui mecanism de echilibrare a intereselor individuale şi publice concurente în evaluarea proporţionalităţii măsurii de alocare într-un anume penitenciar.

Instanţa de recurs reţine incidenţa în cauză a Deciziei nr. 3 din 24 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 542 din 16 iunie 2023 s-au reţinut următoarele:

"82. Se constată că în capitolul V al titlului III din Legea nr. 254/2013, ce reglementează drepturile persoanei condamnate, nu este prevăzut un drept al condamnatului de a-şi alege locul unde execută pedeapsa privativă de libertate.

83. De asemenea, nu este reglementat nici dreptul de a executa pedeapsa cât mai aproape de domiciliu, cum nu este prevăzut nici un eventual "drept la transfer" într-un loc de detenţie care este mai apropiat domiciliului decât cel în care este în curs de executare pedeapsa privativă de libertate.

84. Formularea unei cereri de către o persoană condamnată cu privire la orice aspect intervenit pe parcursul executării pedepsei nu determină ipso facto includerea unui astfel de demers în categoria drepturilor persoanelor deţinute. Aceste drepturi sunt expres reglementate de lege, astfel încât nu orice solicitare formulată de un deţinut atrage aplicarea procedurii speciale."

În aceeaşi decizie, s-a reţinut că criteriul apropierii de domiciliu nu are "o valoare absolută", fiind în corelare cu alte aspecte, care ţin de specificul naţional, şi anume: regimul de executare, măsurile de siguranţă ce trebuie luate, dar şi de necesitatea ca administraţia să poată gestiona deplasările/transferările persoanelor condamnate între penitenciare şi să asigure condiţii cât mai bune de cazare acestora.

Raţiunea ce exclude calificarea criteriului de alocare menţionat ca drept al persoanei condamnate se sprijină pe necesitatea de a exista un echilibru la nivelul sistemului penitenciar, apt a fi realizat doar de manieră centralizată, Administraţia Naţională a Penitenciarelor fiind instituţia chemată să coordoneze activitatea de executare a pedepselor la nivelul întregului sistem (par. 87, 88)".

În lumina acestor considerente, Înalta Curte reţine că dispoziţiile cu privire la transferarea/netransferarea reclamatului au fost fundamentate pe motive obiective, având caracter justificat în raport de prevederile legale ce au stat la baza acestora, niciun act normativ în vigoare neinstituind în sarcina instituţiei obligativitatea transferării deţinuţilor în funcţie de solicitările acestora, fiecare situaţie în parte fiind analizată riguros în funcţie de criteriile arătate mai sus cu privire la oportunitatea desfăşurării unor astfel de demersuri.

Formularea unei cereri de transfer în aceste condiţii, nu are ca finalitate obligaţia realizării transferului unul deţinut, întrucât legislaţia amintită conferă directorului general al ANP, în calitate de decident, instrumentele necesare pentru evaluarea situaţiei de ansamblu a condiţiilor de detenţie, supraaglomerare etc. la nivel de sistem, necesare pentru luarea unei decizii fundamentate.

În cauză, se constată că din actele dosarului rezultă că, potrivit Procesului-verbal nr. x/12.02.2024, întocmit cu ocazia întrunirii comisiei de analiză a gradului de ocupare a unităţilor subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la data de 09.02.2024, la regimul închis, Penitenciarul Aiud avea un indice de ocupare de 154,12%, iar Penitenciarul Gherla avea un indice de ocupare de 141,86%.

În concret, cu privire la situaţia reclamantului A., întrucât Penitenciarul Aiud avea capacitatea de cazare depăşită, în temeiul art. 48 alin. (8) din Legea nr. 254/2013 coroborat cu art. 108 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 aprobat prin H.G. nr. 157/2016, administraţia acestei unităţi a solicitat Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor transferarea mai multor persoane private de libertate, printre care şi reclamantul, la alte unităţi penitenciare în vederea executării pedepsei, solicitând sprijin în vederea reducerii gradului de aglomerare la regimul închis.

La analizarea situaţiei s-au avut în vedere prevederile Deciziei directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 360/2020 privind profilarea locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, regimul de executare, sexul, vârsta, situaţia juridică, situaţia privind capacitatea de cazare a unităţilor subordonate şi a efectivelor acestora pe regimuri, precum şi Procesul-verbal nr. x/12.02.2024, întocmit cu ocazia întrunirii comisiei de analiză a gradului de ocupare a unităţilor subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Astfel, în vederea asigurării spaţiului de cazare şi a drepturilor conform regimului de executare, s-a aprobat transferul deţinutului de la Penitenciarul Aiud la Penitenciarul Gherla, în vederea executării pedepsei, conform Dispoziţiei ANP nr. 11521/04.03.2024.

La data de 29.03.2024, în temeiul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, coroborat cu art. 108 alin. (2) din H.G. nr. 157/2016 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013, administraţia Penitenciarului Gherla a înaintat Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor avizul cu privire la solicitarea de transfer a reclamantului la Penitenciarul Aiud în vederea executării pedepsei.

După analizarea situaţiei acestuia, cererea nu a fost aprobată, potrivit Dispoziţiei ANP nr. 14609/04.04.2024 contestată în cauză, întrucât spaţiile de cazare din Penitenciarul Aiud erau insuficiente. Conform situaţiei privind capacitatea de cazare pe regimuri, la data de 22.03.2024, Penitenciarul Aiud avea indicele de ocupare la regim închis de 151,37%.

Referitor la menţinerea legăturii cu mediul de suport, prevăzut de art. 68 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, se reţine că executarea pedepsei într-o anumită unitate penitenciară nu împiedică exercitarea dreptului la vizită.

Mai mult, pentru menţinerea legăturii cu mediul de suport legiuitorul a prevăzut posibilitatea persoanelor private de libertate de a beneficia de dreptul la comunicări online, conform prevederilor actelor normative în vigoare, astfel, categoriile de persoane private de libertate, numărul şi durata comunicărilor online, precum şi modalitatea de acordare a acestora sunt prevăzute de art. 134-136 din H.G. nr. 157/2016 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii 254/2013.

De asemenea, o altă modalitate de a păstra legătura cu mediul de suport o reprezintă dreptul la convorbiri telefonice, reglementat de art. 65 alin. (1) din Legea nr. 254/2013.

Astfel cum susţine pârâtul, din verificările efectuate în aplicaţia informatică B. a reieşit că, pe parcursul executării pedepsei privative de libertate la Penitenciarul Gherla, reclamantul şi-a exercitat dreptul la vizită şi dreptul la convorbiri telefonice, în scopul menţinerii legăturii cu mediul de suport.

În raport de considerentele expuse şi de situaţia concretă a intimatului-reclamant, Înalta Curte constată că reclamantului nu i s-a încălcat niciun drept prevăzut de legislaţia în vigoare, iar actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale antereferite, în baza documentaţiei corespunzătoare, astfel că în cauză că nu se relevă elemente prin prisma cărora să se identifice elemente de nelegalitate a aprecierii organului decident.

În concluzie, se constată că sentinţa recurată este nelegală, fiind dată cu greşita interpretare şi aplicare a legii, ceea ce atrage incidenţa în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sentinţa urmând să fie reformată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului; va admite recursul formulat de pârât, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva sentinţei nr. 102 din 5 iulie 2024 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.