Court upholds annulment of CNCD fine for hosting provider over "Roma excluded" ad; liability excluded absent knowledge and user responsibility under e-commerce law.

Şedinţa publică din data de 27 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 martie 2024, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 200/10.05.2023 şi exonerarea de la plata sumei de 5000 RON amendă contravenţională. În subsidiar, a solicitat transformarea amenzii contravenţionale în avertisment, având în vedere gradul de pericol social al faptei săvârşite.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 130/CA/2024 din 19 iunie 2024 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a fost anulată Hotărârea nr. 200/10.05.2023, dată de autoritatea publică pârâtă în dosar nr. x/2022.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 130/CA/2024 din 19 iunie 2024 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul a susţinut că prima instanţa a apreciat în mod greşit că, din perspectiva legislaţiei interne şi comunitare, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa actului de discriminare, în ceea ce priveşte anunţul publicat pe site-ul reclamantei din cuprinsul căruia rezultă că accesul la serviciile respective (închirierea unui apartament cu 2 camere în mun. Reşiţa, jud. Caras Severin) era condiţionat de neapartenenţa la etnia rromă, concretizându-se un tratament de restrictionare/refuz la serviciile oferite/intermediate de către intimata-reclamantă, de ofensare sau lezare a demnităţii prin discriminare sau crearea unei atmosfere ostile, degradante, ofensatoare la adresa persoanelor de etnie rromă.

Dreptul lezat în speţă este dreptul la demnitate, onoare şi prestigiu al persoanei, interdependent "exercitării" în condiţii de egalitate şi nediscriminare, sub pretenţia subiectivă a posedării neştirbite a caracteristicilor autorităţilor morale, în acord cu dispoziţiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000, în lumina art. 16, alin. (1), coroborat cu art. 30 alin. (6) din Constituţie, respectiv art. 14, coroborat cu art. 10 alin. (2) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, cât şi art. 1, raportat la art. 2 şi 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Persoanele aparţinând unei anumite etnii, precum cele aparţinând etniei rrome, au în egală măsură, dreptul la demnitate umană, ori, prin permiterea de către intimata-reclamantă a publicării unui anunţ online nemoderat, intimata-reclamantă participă direct sau indirect, la crearea unei atmosfere ostile, degradante sau ofensatoare la adresa etniei rrome în general.

In opinia sa, instanţa de fond a considerat în mod greşit că nu se poate reţine vinovăţia intimatei-reclamante cu privire la săvârşirea faptei de a permite unui utilizator să publice pe site-ul administrat de intimata-reclamantă a unui anunţ cu caracter discriminator, şi, prin urmare, a constatat lipsa unuia dintre elementele constitutive ale contravenţiei, nemaispecificând în continuare care este acela.

Drept urmare, instanţa de fond a constatat existenţa unei fapte periculoase, constatând totodată caracterul discriminatoriu al anunţului publicitar, dar a anulat sancţiunea aplicată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pe motiv că a fost aplicata altei persoane decât aceea care a săvârşit contravenţia.

În atare condiţii, a arătat recurentul că cel ce a postat anunţul (în opinia instanţei de fond unicul vinovat) nu ar fi putut săvârşi contravenţia în lipsa unei acţiuni directe şi nemijlocite a intimatei-reclamante de a publica anunţul pe site-ul ei. De altfel Consiliul Naţional pentru combaterea Discriminării a reţinut contravenţia ca fiind constituită prin fapta de a publica un anunţ în vederea închirierii unui apartament, care avea în context menţiunea:"Exclus rromi"; şi nu de a concepe un astfel de anunţ, aşa cum a reţinut instanţa de fond.

În speţă, se poate vorbi despre o răspundere derivată dintr-o prezumată culpă in vigilando sau in eligendo. Esenţa răspunderii pentru culpa in vigilando a persoanei juridice consistă în "clauza de garanţie", în sensul de îndatorire a tuturor persoanelor juridice de a garanta terţilor că cei faţă de care persoana juridică poartă responsabilităţi, prin actele şi faptele lor nu le vor cauza prejudicii injuste.

Pe de altă parte, în speţă se poate reţine şi o răspundere directă a actualei reclamante, pentru fapta proprie a deţinătorului/administratorului site-ului on line, în virtutea obligaţiei implicite de a verifica, cenzura anunţurile cu un conţinut discriminatoriu în scopul preîntâmpinării efectelor lezatoare a unor drepturi precum dreptul la demnitate personală în contextul publicităţii serviciilor oferite de anumiţi prestatori găzduiţi pe platforma online deţinută şi administrată de către intimata-reclamantă, necondiţionat de anumite criterii, precum cel de apartenenţă etnică.

Sub acest aspect intimata-reclamantă putea şi trebuia să cenzureze sau să modereze publicarea pe site-ul propriu a unor asemenea anunţuri cu conţinut degradant, umilitor şi ofensator la adresa persoanelor de etnie rromă.

În calitatea sa de deţinător/administrator al platformei online, reclamanta avea obligaţia să verifice conţinutul anunţurilor publicitare ale utilizatorilor cărora le creează asumat, prin punerea la dispoziţie a platformei online, pârghia publicării online a respectivelor anunţuri, astfel încât publicarea acestora să fie aprobată doar în măsura în care corespundeau inclusiv cu normele juridice în materia nediscriminării.

În concret, fapta descrisă generic anterior, faţă de care poartă vină intimata-reclamantă, constă în publicarea în mediul online, pe site-ului www. B., a unui anunţ cu un conţinut prin care se exclude de la început posibilitatea ca membrii etniei nome, să poată solicita în condiţii de egalitate, închirierea apartamentului publicat.

Aşa cum rezultă neechivoc din economia anunţul publicat pe site-ul reclamantei, accesul la serviciile respective era condiţionat de neapartenenţa la etnia nomă, concretizându-se un tratament, distinct de cel de restricţionare/refuz la serviciile oferite/intermediate de către reclamantă, de ofensare sau lezare a demnităţii prin discriminare sau crearea unei atmosfere ostile, degradante, ofensatoare la adresa persoanelor de etnie romă.

Fapta în cauză apreciată a reprezenta discriminare cu caracter contravenţional în lumina art. 15 raportat la art. 2, alin. (1) şi (4) din O.G. nr. 137/2000R, constă în permiterea de către deţinătorul şi administratorul site-ului www.x.ro (site deţinut de A.), publicării necenzurate a unor anunţuri cu caracter discriminatoriu la adresa persoanelor de etnie romă, sub efectul lezării demnităţii sau creării un cadru ostil, degradant, umilitor la adresa persoanelor de etnie nomă, intimata-reclamantă în cauză putea şi trebuia să cenzureze sau să modereze publicarea pe site-ul propriu a unor asemenea anunţuri cu conţinut degradant, umilitor şi ofensator la adresa persoanelor de etnie romă.

In calitatea sa de deţinător/administrator al platformei online, intimata-reclamantă avea obligaţia să verifice conţinutul anunţurilor publicitare ale utilizatorilor cărora le creează asumat, prin punerea la dispoziţie a platformei online, pârghia publicării online a respectivelor anunţuri, astfel încât publicarea acestora să fie aprobată doar în măsura în care corespundeau inclusiv cu normele juridice în materia nediscriminării.

Or, prin decizia de a publica respectivele anunţuri pe site-ul propriu, actuala reclamantă, în calitate de deţinător/administrator al site-ului, şi-a însuşit pe cale implicită sensul defăimător, ofensator şi degradant.

Dispoziţiile art. 3 din O.G. nr. 137/2000 reglementează imperativ:

"Dispoziţiile prezentei ordonanţe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum şi instituţiilor publice cu atribuţii în ceea ce priveşte: c) serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri şi facilităţi; g) alte domenii ale vieţii sociale".

Faptul că reclamanta se supune, în ceea ce priveşte activitatea pe care o derulează, dispoziţiilor Legii privind comerţul electronic nr. 365/2002 nu înseamnă sub nicio formă că este exclusă respectarea dispoziţiilor altor acte normative, precum cele ale O.G. nr. 137/2000.

Dimpotrivă, activitatea pe care o derulează reclamanta, ca de altfel toate activităţile derulate de orice persoană fizică şi juridică în oricare din domeniile vieţii publice şi sociale, presupune respectarea principiului egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării, prin asta însemnând respectarea dispoziţiilor legale care reglementează la nivel de legislaţie internă acest principiu, anume O.G. nr. 137/2000.

Dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea privind comerţul electronic nr. 365/2002 nu sunt aplicabile în raport cu domeniul nediscriminării, acestea nefiind exoneratoare de obligaţia respectării principiului nediscriminării prin cenzurarea anunţurilor care defăimează, respectiv interzic accesul la serviciile oferite de furnizorii de servicii (electronice) pe criterii discriminatorii, precum cel al apartenenţei etnice.

Dispoziţiile legale în cauză nu pot fi defel interpretate în sensul că cenzurarea unor anunţuri de publicitate care au conţinut discriminatoriu (defăimător şi restricţionator la accesul la servicii cu destinaţie publică) ar putea surveni doar dacă caracterul discriminatoriu al acestora ar fi fost constatat printr-o decizie a unei autorităţi publice. De altfel, ar fi şi imposibil din punct de vedere juridic să se materializeze o astfel de aplicare a textului legii, având în vedere că o atare constatare a caracterului discriminatoriu al unui anunţ cu un asemenea conţinut nu s-ar putea produce decât în cazul şi în urma publicării sale pe platforma online în speţă, doar în atare situaţie anunţul fiind producător de efecte juridice defăimătoare şi de natura refuzului accesului la astfel de servicii. Iar constatarea caracterului discriminatoriu al acestui anunţ, ca în cazul oricărui material de acest gen postat şi consumat în mediul online, epuizează instant posibilitatea materială ca acesta să fie propagat post factum (anunţul discriminatoriu constatat în cauză de către CNCD, care, reprezintă o acţiune factuală ilicită individualizată, determinată şi delimitată în timp şi spaţiu, nu mai poate îmbrăca o formă materială ulterioară pentru a circula şi propaga astfel încât să contureze informaţia care face obiectul de reglementare a art. 15, alin. (2) din Legea nr. 365/2002.

Dispoziţiile legale în speţă vizează acele fapte (altele decât cele privind încălcarea principiului nediscriminării) de natura unor informaţii "în uz propagatoare (altele decât anunţurile publicitare, comentariile online etc. cu un conţinut discriminatoriu, a căror naştere şi consumare se produc într-un mediu singular - acelaşi spaţiu în care au fost publicate, fără să se consume în mod imperativ prin uzitarea şi propagarea acestora ulterioară în spaţii diferite şi autonome de cel în care au luat naştere, precum se propagă informaţia/ştirea cu privire la un fapt sau subiect, al căror conţinut, prin natura sa (ştirea sau lămurirea unui subiect, având la bază izvoare, surse etc), pentru a fi perceput ca nelegal de către terţi trebuie să fi fost analizat şi constatat nelegal a priori.

În fine, în măsura în care s-ar reţine, ab absurdum, că şi astfel de materiale publicate online pe astfel de site-uri (precum anunţurile publicitare, comentariile online etc) s-ar încadra la categoria informaţiilor regăsite în textul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, atunci capătă administrare în cauză principiul lex specialia generalibus derogant, urmând să se aplice în cauză dispoziţiile speciale ale O.G. nr. 137/2000, care au un caracter special în raport cu cele ale Legii nr. 365/2002 în ceea ce priveşte analiza materialele publicate online de genul anunţurilor, corelativ obligaţiei tuturor persoanelor fizice şi juridice de respectare a principiului nediscriminării.

O interpretare precum cea sugerată de către reclamantă, dincolo de lipsa vădită de coerenţă şi substanţă logico-juridică, s-ar plasa în deplină contradicţie cu jurisprudenţa instanţelor naţionale şi a CEDO care au statuat, potrivit dreptului european şi comunitar (obligatoriu pentru România, cu caracter superior faţă de legislaţia naţională), răspunderea juridică a deţinătorilor şi administratorilor unor astfel de site-uri pentru articolele şi comentariile postate online (fără să fie nevoie de o constatare a priori a nelegalităţii acestor materiale).

Reclamanta deţine obligaţia controlului a priori atât în privinţa avizării publicării oricărui anunţ de publicitate provenit de la utilizatorii cărora le creează sub asumare proprie posibilitatea tehnică de publicare, prin punerea la dispoziţie a platformei online deţinute/administrate, întru prevenirea atingerii drepturilor şi libertăţilor persoanelor.

Prin acţiunea reclamantei constând în permiterea publicării unor anunţuri discriminatorii, reclamanta participă personal, direct sau indirect, la săvârşirea faptei de discriminare, concretizându-se un tratament de creare a unei atmosfere ostile, degradante şi umilitoare la adresa etniei rome.

Din această perspectivă, faţă de actuala reclamantă a fost angajată răspunderea juridică de tip contravenţional pentru fapta sa activă proprie constând în publicarea pe site-ul propriu a unor anunţuri cu caracter discriminatoriu, necenzurate sau moderate astfel încât să preîntâmpine lezarea drepturilor unor categorii de persoane.

Aşadar, prin acţiunea intimatei-reclamante constând în permiterea publicării unor anunţuri online nemoderate, reclamanta participă personal, la crearea unei atmosfere ostile, degradante sau ofensatoare la adresa etniei rrome în general.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea cererii de recurs ca netimbrată. Totodată, a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare întrucât motivele nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

În esenţă, a susţinut că în speţă nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii contravenţionale.

Astfel, în opinia sa, fapta nu îndeplineşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 10 lit. c) sau ale celei prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, iar CNCD nu a făcut proba intenţiei intimatei în lezarea demnităţii sau în crearea unei atmosfere ostile.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 27 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din data de 27 martie 2025, Înalta Curte, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului pentru netimbrare, a constatat că recurentul-pârât a depus la dosarul cauzei dovada de achitare a taxei judiciare de timbru, motiv pentru care a respins excepţia invocată sub acest aspect.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Hotărârea nr. 200/10.05.2023, dată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în dosarul nr. x/2022, s-a reţinut că reclamanta A. S.R.L. a permis, în calitatea de deţinător şi administrator al site-ului www.x.ro, publicarea necenzurată la data de 09.07.2022 a unui anunţ publicitar privind închirierea unui spaţiu cu destinaţia de locuinţă, cu caracter discriminatoriu la adresa persoanelor de etnie romă, sub aspectul restricţionării/refuzului accesului acestora la serviciile oferite de către utilizatorii site-ului în cauză. În concret, se arată că fapta constă în publicarea în mediul on-line, pe site-ul www.x.ro, a unui anunţ cu următorul conţinut:

"Închiriez apartament renovat, V. Domanului, renovat şi mobilat. Exclus romi. Se cer două garanţii. Tel. 07XX XXX XXX".

CNCD a hotărât că fapta întruneşte elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) şi (4), art. 10 li. c) şi f) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. De asemenea, a hotărât sancţionarea reclamantei A. S.R.L. cu amendă contravenţională în cuantum de 5000 RON, potrivit art. 2 alin. (11) şi art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 .

În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 200/10.05.2023 şi exonerarea de la plata sumei de 5000 RON constând în amendă contravenţională. În subsidiar, a solicitat transformarea amenzii contravenţionale în avertisment, având în vedere gradul de pericol social al faptei săvârşite.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă şi a fost anulată hotărârea CNCD, pârâtul formulând recurs.

2. Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă, având în vedere că argumentele de ordin critic formulate de recurentul-pârât privesc greşita interpretare şi aplicare a legii, în opinia sa, prima instanţă apreciind în mod greşit că, din perspectiva legislaţiei interne şi comunitare, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa actului de discriminare, încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3. Analiza motivului de nelegalitate invocat de recurentul-pârât

Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident în cauză.

Motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Prin memoriul de recurs se susţin, în esenţă, următoarele: prima instanţă a apreciat în mod greşit că, din perspectiva legislaţiei interne şi comunitare, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa actului de discriminare; dreptul lezat în speţă este dreptul la demnitate, onoare şi prestigiu al persoanei, interdependent "exercitării" în condiţii de egalitate şi nediscriminare, sub pretenţia subiectivă a posedării neştirbite a caracteristicilor autorităţilor morale, în acord cu dispoziţiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000, în lumina art. 16, alin. (1), coroborat cu art. 30, alin. (6) din Constituţie, respectiv art. 14, coroborat cu art. 10 alin. (2) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, cât şi art. 1, raportat la art. 2 şi 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; în calitatea sa de deţinător/administrator al platformei online, intimata-reclamantă avea obligaţia să verifice conţinutul anunţurilor publicitare ale utilizatorilor cărora le creează asumat, prin punerea la dispoziţie a platformei online, pârghia publicării online a respectivelor anunţuri, astfel încât publicarea acestora să fie aprobată doar în măsura în care corespundeau inclusiv cu normele juridice în materia nediscriminării.

Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Potrivit dispoziţiilor din O.G. nr. 137/2000, reţinute ca temei juridic în Hotărârea CNCD contestată:

Art. 2: "(1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. (…)

(4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale."

Art. 10: "Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenenţei acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză prin: (…) c) refuzul de a vinde sau de a închiria un teren sau imobil cu destinaţie de locuinţă; (…) f) refuzul accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de magazine, hoteluri, restaurante, baruri, discoteci sau de orice alţi prestatori de servicii, indiferent dacă sunt în proprietate privată ori publică; (…)"

Art. 15: "Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia."

Din interpretarea dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, rezultă că, pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind discriminatorie, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă (existenţa unor persoane sau situaţii aflate în poziţii comparabile); existenţa unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000; tratamentul diferenţiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate şi necesare.

Aşadar, prima condiţie este aceea a existenţei a unui tratament diferenţiat, adică persoane aflate în situaţii comparabile să fie tratate în mod diferit. Totodată, tratamentul diferenţiat trebuie să aibă la bază existenţa unui criteriu de discriminare şi să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege.

De asemenea, răspunderea contravenţională este atrasă şi de efectele pe care le generează orice comportament activ ori pasiv care favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi.

Se mai reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, "Legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului (…)."

Din analiza acestor prevederi legale rezultă că una dintre condiţiile pentru ca o faptă să fie considerată contravenţie este ca aceasta să fi fost săvârşită cu vinovăţie.

În lumina acestor considerente, Înalta Curte reţine că fapta care se impută în concret reclamantei, aşa cum a fost reţinută în Hotărârea CNCD contestată, constă în faptul că aceasta a permis unui utilizator să publice pe site-ul administrat de aceasta un anunţ discriminatoriu:

"Închiriez apartament renovat, V. Domanului, renovat şi mobilat. Exclus rromi."

Din contractul încheiat între reclamantă, în calitate de administrator al site-ului, şi utilizatori, din termenii şi condiţiile de utilizare a site-ului www.x.ro, reies următoarele:

- utilizatorii sunt responsabili de propriile acţiuni precum şi de consecinţele pe care acestea le pot avea, în urma publicării materialelor pe care le încarcă şi pe care le pune la dispoziţie în mod public pe contul propriu de pe site;

- utilizatorii au obligaţia să nu publice materiale defăimătoare faţă de un alt utilizator, persoană fizică sau juridică, şi să nu publice anunţuri cu conţinut ilegal;

- B. nu are obligaţia de a controla informaţiile oferite de către utilizatori şi disponibile pe site. Singurul răspunzător pentru forma, conţinutul sau exactitatea materialului furnizat este utilizatorul;

- întreaga răspundere civilă şi penală pentru informaţiile publicate şi/sau transmise în internet de către utilizator, precum şi pentru consecinţele care pot apărea în urma acestor activităţi, revine în exclusivitate utilizatorului.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că, potrivit termenilor şi condiţiilor de utilizare a site-ului în discuţie, responsabilitatea pentru conţinutul anunţului postat aparţine utilizatorului, iar nu administratorului site-ului, astfel că sunt nefondate susţinerile recurentului-pârât cu privire la obligaţia reclamantei de verificare a conţinutului anunţurilor publicitare ale utilizatorilor, astfel încât publicarea acestora să fie aprobată doar în măsura în care corespundeau inclusiv cu normele juridice în materia nediscriminării.

Cu privire la posibilitatea de reţinere în vreun fel şi a vinei administratorului site-ului, Înalta Curte reţine că în faţa CNCD, reclamanta a arătat că îşi desfăşoară activitatea de găzduire şi stocare a informaţiei reglementată de art. 14 din Legea nr. 365/2002, cu modificările ulterioare.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 365/2002:

"(1) Dacă un serviciu al societăţii informaţionale constă în stocarea informaţiei furnizate de un destinatar al serviciului respectiv, furnizorul acelui serviciu nu răspunde pentru informaţia stocată la cererea unui destinatar, dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiţii:

a) furnizorul de servicii nu are cunoştinţă despre faptul că activitatea sau informaţia stocată este nelegală şi, în ceea ce priveşte acţiunile în daune, nu are cunoştinţă despre fapte sau circumstanţe din care să rezulte că activitatea sau informaţia în cauză ar putea vătăma drepturile unui terţ;

b) având cunoştinţă despre faptul că activitatea sau informaţia respectivă este nelegală ori despre fapte sau circumstanţe din care să rezulte că activitatea ori informaţia în cauză ar putea vătăma drepturile unui terţ, furnizorul de servicii acţionează rapid în vederea eliminării sau a blocării accesului la aceasta.

Prin raportare la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut judecătorul fondului incidenţa situaţiei prevăzută de art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 365/2002, din care rezultă că furnizorul serviciului de stocare a informaţiei (reclamanta) nu răspunde pentru informaţia stocată la cererea utilizatorului, având în vedere că din actele dosarului nu reiese în niciun fel că reclamanta (furnizorul de servicii de stocare a informaţiei) a avut cunoştinţă de anunţul utilizatorului prin care excludea romii de la oferta de închiriere a apartamentului.

Din termenii şi condiţiile de utilizare a site-ului rezultă că reclamanta obliga utilizatorii mai întâi să se înregistreze pe site şi apoi să poată distribui informaţia.

Prin urmare, informaţia nu putea fi postată pe site de persoane neînregistrate, aceasta reprezentând o garanţie că persoanele respective sunt identificabile şi îşi asumă condiţiile impuse de administratorul site-ului cu privire la postarea anunţurilor, inclusiv obligaţiile de a nu publica materiale defăimătoare faţă de un alt utilizator şi de a nu publica anunţuri cu conţinut ilegal, respectiv responsabilitatea în caz de încălcare a acestor obligaţii.

De asemenea, reclamanta mai utiliza în activitatea de moderare o listă cu termeni şi expresii cu caracter jignitor ori dicriminatoriu în baza căreia este blocat automat încă de la postare anunţul care conţine astfel de termeni sau expresii. Din lista de la dosarul de fond rezultă că după postarea anunţului din speţă, reclamanta a completat cu formularea "exclus rromi", unde cuvântul rromi apare cu dublu "r".

În aceste condiţii, în mod corect a reţinut instanţa de fond şi faptul că există pe site opţiunea de notificare a moderatorului pentru orice informaţie care pare suspectă, ilegală şi defăimătoare, în urma notificării reclamanta putând verifica afirmaţiile şi hotărî dacă trebuie îndepărtate, astfel cum este prevăzut în termenii şi condiţiile de utilizare a site-ului.

În aceste condiţii, nu poate fi contrazisă concluzia judecătorului fondului în sensul că, pe de o parte, utilizatorii înregistraţi pe site-ul administrat de reclamantă îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul informaţiilor postate, iar pe de altă parte, reclamanta a implementat anumite instrumente care să garanteze că nu se folosesc pe site informaţii defăimătoare, ilegale.

În concluzie, nu se poate reţine existenţa vinovăţiei reclamantei cu privire la săvârşirea faptei de a permite unui utilizator să publice pe site-ul administrat de aceasta anunţul discriminatoriu în discuţie. Or, lipsind unul dintre elementele constitutive ale contravenţiei, se reţine că în mod greşit s-a reţinut, prin Hotărârea nr. 200/10.05.2023, în sarcina reclamantei, săvârşirea faptei de discriminare potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) şi (4), art. 10 lit. c) şi f) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, pentru care s-a aplicat amenda contravenţională de 5000 RON, conform art. 2 alin. (11) şi art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă şi va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L..

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei nr. 130/CA/2024 din 19 iunie 2024 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.