Competition suspension claim inadmissible; substantive annulment action preserves appeal interest, High Court upholds.

Şedinţa publică din data de 27 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 11.09.2024 sub nr. x/2024, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID) şi a solicitat suspendarea executării actelor administrative aferente Concursului de Manager Executiv din 13.03.2024 şi suspendarea executării actelor subsecvente şi a actelor administrative de numire a managerului executiv, până la până la pronunţarea instanţei de fond, suspendarea executării actelor administrative aferente Concursului de Manager Executiv din 01.08.2024 şi suspendarea executării actelor subsecvente şi a actelor administrative de numire a managerului executiv, până la pronunţarea instanţei de fond, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta, având în vedere că nu a fost publicat niciun act administrativ referitor la cele două concursuri, în temeiul art. 13 din Legea 554/2004, a solicitat ca pârâta să comunice împreună cu întâmpinarea, actele atacate împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii respectivelor acte administrative.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1524 din 25 septembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării actelor administrative formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1524 din 25 septembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că, în temeiul art. 13 din Legea 554/2004, a solicitat ca intimata să comunice, împreună cu întâmpinarea, actele atacate împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii respectivelor acte administrative.

În acest sens, instanţa de fond a pronunţat hotărârea fără a stabili situaţia de fapt prin raportare la documentaţia ce a stat la baza emiterii actelor contestate. Nefiind aplicate, în mod efectiv, dispoziţiile imperative ale art. 13 din Legea 554/2004, de către Curtea de Apel Bucureşti, în opinia sa, în mod evident hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, potrivit art. 174 alin. (1), (17)5 alin. (1) şi art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, singurele înscrisuri referitoare la procedurile de concurs contestate au fost publicate pe website-ul intimatei, fără a fi însoţite de actele în temeiul căreia respectivele înscrisuri au fost întocmite. Suplimentar, reclamanta a solicitat intimatei să pună la dispoziţie întreaga documentaţie ce a stat la baza organizării acestor concursuri, fără a primi niciun răspuns (aceste solicitări pot fi regăsite la dosarul cauzei - anexele 4 şi 5 ale cererii introductive).

Referitor la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În opinia sa, în mod greşit, instanţa a considerat că procedura specială de suspendare nu se aplică şi în cazul actelor administrative emise în privinţa organizării celor două concursuri.

Astfel, organizarea acestor concursuri nu este susţinută din punct de vedere legal doar de nişte "operaţiuni de natură administrativă".

În situaţia în care intimatul, într-adevăr, nu a emis acte administrative propriu-zise aferente procedurii de concurs, astfel cum ar fi fost normal, atunci înscrisurile publicate pe website ar fi trebuit să fie calificate ca fiind actele administrative contestate, fiecare dintre acestea având caracterul unui act administrativ cu caracter individual, întrucât fiecare dintre acestea a produs efecte în privinţa reclamantei.

În concret, în lipsa altor înscrisuri emise de către intimată, actele administrative sunt reprezentate de anunţurile celor două concursuri, rezultatele selecţiei dosarelor, rezultatele probelor scrise şi rezultatele finale ale concursurilor în cauză. Indiscutabil, dacă acestea sunt singurele înscrisuri emise de intimată în legătură cu cele două concursuri, atunci acestea ar fi trebuit să fie calificate ca fiind actele administrative contestate.

Prin urmare, a apreciat că soluţia instanţei de fond, de a respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare, întrucât "procedura specială nu se aplică operaţiunilor de natură administrativă, cum ar fi organizarea unui concurs", a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În situaţia în care este admis recursul şi este dispusă casarea hotărârii recurate, în judecarea fondului, a solicitat să se constate că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru admiterea cererii de suspendare, respectiv: depunerea plângerii prealabile (Anexele 7 şi 8 ale cererii introductive); existenţa unui caz bine justificat, conform art. 14 şi art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea 554/2004; necesitatea măsurii suspendării pentru prevenirea producerii unei pagube iminente conform art. 14 şi art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea 554/2004.

Astfel, prima împrejurare pe care recurenta înţelege să a o aducă în discuţie este aceea că era obligatoriu, potrivit art. 6 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 30/2023, ca procedura de recrutare şi comisia de organizare să fie aprobate prin ordin al ministrului MCID. Aceste ordine nu există (nu au fost publicate şi, la solicitarea expresă, nu i-au fost puse la dispoziţie nici până în prezent). Din această împrejurare rezultă, evident, o aparentă nelegalitate ce poate fi acoperită numai prin depunerea ordinelor ministrului MCID referitoare la cele 2 concursuri organizate.

A doua împrejurare priveşte exclusiv Concursul de Manager Executiv din 13.03.2024. Era obligatoriu, în opinia sa, potrivit principiului legalităţii prevăzut de art. 6 din Codul administrativ, ca subiectele să fie întocmite în conformitate cu tematica şi bibliografia publicate în anunţul de concurs. Or, dintre toate cele 10 subiecte, 2 subiecte, totalizând 20 de puncte din maximul de 100, nu au fost incluse în Tematica şi Bibliografia de concurs.

A treia împrejurare - priveşte exclusiv Concursul de Manager Executiv din 13.03.2024.

Intimata a modificat în mod evident, fără justificare, în mod special, condiţiile de eligibilitate ale candidaţilor, în asemenea măsură în care recurenta nici măcar nu a mai putut depune cererea de participare.

Condiţia pagubei iminente este îndeplinită, întrucât prejudiciul material este previzibil, materializat prin pierderea unei şanse certe de a obţine postul de Manager executiv şi, implicit, drepturile salariale aferente acestui post. Condiţia îndeplinirii pagubei iminente îşi găseşte temeiul juridic în art. 1531 alin. (2) C. civ., potrivit căruia "prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei şanse de a obţine un avantaj poate fi reparat proporţional cu probabilitatea obţinerii avantajului".

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 13 februarie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul de judecată din 13.02.2025 s-a amânat cauza la data de 27 martie 2025, în vederea citării recurentei-reclamante cu menţiunea de a face dovada înregistrării pe rolul instanţei de judecată a acţiunii în anulare în termenul maxim de 60 de zile de la data introducerii cererii de suspendare a executării, prevăzut de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere invocarea, din oficiu, a lipsei de interes în susţinerea recursului.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar dovezi privind înregistrarea pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a dosarului nr. x/2024, având ca obiect acţiunea în anulare.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, a solicitat suspendarea executării actelor administrative aferente concursului de manager executiv din 13.03.2024 şi suspendarea executării actelor subsecvente şi a actelor administrative de numire a managerului executiv, până la până la pronunţarea instanţei de fond, suspendarea executării actelor administrative aferente concursului de manager Executiv din 01.08.2024 şi suspendarea executării actelor subsecvente şi a actelor administrative de numire a managerului executiv, până la pronunţarea instanţei de fond, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, reclamanta formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

2. Înalta Curte urmează să respingă excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, având în vedere că pe rolul Curţii de Apel Bucureşti este înregistrat dosarul nr. x/2024, având ca obiect acţiunea în anulare formulată de reclamanta reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, astfel că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care prevăd că "(…) În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anulare a actului în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acţiunii în suspendare şi dacă fondul cererii de suspendare nu a fost soluţionat, instanţa învestită cu cererea de suspendare va constata această împrejurare şi va respinge cererea de suspendare ca lipsită de interes.(…)"

3. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., privind susţinerea că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv cele prevăzute de art. 13 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că nu este incident în cauză.

Nulitatea actelor de procedură este definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă", se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Art. 175 din C. proc. civ. fixează regulile şi condiţiile pe care trebuie să le respecte părţile sau instanţa pentru a fi în măsură să invoce nulitatea unui act de procedură. În centrul acestor condiţii, necesar a fi îndeplinite pentru constatarea nulităţii unui act de procedură, stau: a) producerea unei vătămări; b) posibilitatea înlăturării acesteia numai prin anularea actului.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Prin prisma acestor dispoziţii legale, recurenta a arătat că, în temeiul art. 13 din Legea 554/2004, a solicitat ca intimatul să comunice, împreună cu întâmpinarea, actele atacate împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii respectivelor acte administrative, iar instanţa de fond a pronunţat hotărârea fără a stabili situaţia de fapt prin raportare la documentaţia ce a stat la baza emiterii actelor contestate, nefiind aplicate, în mod efectiv, dispoziţiile imperative ale art. 13 din Legea 554/2004.

Înalta Curte constată că la dosarul de fond se află documentaţia aferentă concursului depusă de pârât, astfel că susţinerile recurentei cu privire la nerespectarea dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004, circumscrise de aceasta motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt lipsite de suport.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută în cauză.

Astfel, motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Instanţa de recurs reţine că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, în sensul că se prezumă că a fost adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004 "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. (...)".

Rezultă că executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Rezultă, aşadar, astfel cum a reţinut instanţa de fond, că procedura specială de suspendare a executării prevăzută de art. 14 - 15 din Legea contenciosului administrativ este rezervată strict efectelor generate de un act administrativ unilateral; per a contrario, procedura specială nu se aplică operaţiunilor de natură administrativă, cum ar fi organizarea unui concurs.

Or, astfel cum a reţinut în mod corect prima instanţă, recurenta-reclamantă nu a identificat un act administrativ unilateral generator de efecte vătămătoare, ci s-a referit doar generic la actele administrative aferente concursurilor, actele subsecvente şi actele de numire, prin memoriul de recurs susţinând că, în lipsa altor înscrisuri emise de către intimat, actele administrative sunt reprezentate de anunţurile celor două concursuri, rezultatele selecţiei dosarelor, rezultatele probelor scrise şi rezultatele finale ale concursurilor în cauză, iar, dacă acestea sunt singurele înscrisuri emise de intimat în legătură cu cele două concursuri, atunci acestea ar fi trebuit să fie calificate ca fiind actele administrative contestate.

Prin acţiune, recurenta-reclamantă a susţinut că un aspect de natură să vicieze procedura concursului este chiar "lipsa actelor administrative" necesare, precum lipsa ordinului de desemnare a comisiilor prevăzut de art. 6 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 30/2022.

În aceste condiţii, în mod corect a constatat prima instanţă că, prin acţiune şi ulterior prin notele scrise depuse la dosar, reclamanta nu se rezumă la a menţiona că nu ar fi avut acces la aceste acte, ci susţine ca argument prin care învesteşte instanţa că procedura concursului este viciată de "lipsa actelor" şi, în acest fel, însăşi cererea de chemare în judecată, prin cauza sa juridică, se plasează în afara ipotezei normative a art. 14 din Legea nr. 554/2004, care se referă strict la situaţii vătămătoare produse de acte administrative.

Referitor la susţinerea privind neîntocmirea subiectelor în conformitate cu tematica şi bibliografia, aspect care ar atrage nelegalitatea concursului, reiterat de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că şi în acest caz recurenta nu menţionează existenţa unui act administrativ unilateral ce ar putea face obiectul unei analize din perspectiva art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

De asemenea, nici susţinerea privind schimbarea nejustificată a condiţiilor de eligibilitate, invocată de recurentă ca împrejurare ce ar atrage nelegalitatea concursului, nu se referă la un act administrativ unilateral vătămător.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că în mod corect a concluzionat judecătorul fondului că în cauză nu este indicat un act administrativ unilateral, astfel că nu este respectată ipoteza normativă ce permite învestirea instanţei în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ, şi, prin urmare, accesul la această procedură judiciară nu este permis, cererea fiind inadmisibilă, calea legală de care poate uza o persoană ce se pretinde vătămată de o procedură administrativă sau de un refuz nejustificat al unei autorităţi publice nefiind cea prevăzută de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1524 din 25 septembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.