Discretionary reduction of financial supervisory fine for delayed disclosure of litigation: proportionality and statutory minimum threshold

Şedinţa publică din data de 26 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Reclamantul, dl. A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.), a solicitat Curţii de Apel Bucureşti:

1. În principal anularea Deciziilor nr. 169/17.02.2022 şi nr. 466/14.04.2022 emise de către Autoritatea de Supraveghere Financiară şi anularea tuturor măsurilor dispuse în temeiul acesteia, respectiv cea a sancţionării subsemnatului, A., cu amendă în cuantum de 23900 RON, precum şi cea a publicării Deciziei pe site-ul ASF-ului şi a Bursei de Valori Bucureşti, cu consecinţa exonerării de la plata amenzii.

2. În subsidiar, anularea în parte a Deciziilor atacate în sensul înlocuirii măsurii amenzii în cuantum de 23.900 RON cu măsura prevăzută de art. 147 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2017 sau diminuarea cuantumului amenzii de la 23.900 RON la minimul special prevăzut de dispoziţiile art. 154 alin. (3) lit. b) (ii), respectiv la suma de 3000 RON.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1937/2022 din 27 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

A anulat în parte deciziile nr. 169/17.02.2022 şi nr. 466/14.04.2022 şi a diminuat amenda de la 23.900 RON la 3000 RON.

A menţinut în rest actele atacate.

A respins în rest acţiunea ca nefondată.

A admis în parte cererea privind cheltuielile de judecată.

A obligat pârâta către reclamant la cheltuieli de judecată în sumă de 2050 RON reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei nr. 1799 din 29 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs principal pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară şi recurs incident reclamantul B..

Recurenta pârâtă şi-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii introductive formulată de reclamant.

Apreciază pârâta că reindividualizarea sancţiunii în modalitatea în care a procedat prima instanţă contravine atât caracterului disuasiv al amenzii raportat la circumstanţele săvârşirii contravenţiei, cât şi principiului proporţionalităţii sancţiunii, judecătorul fondului aplicând greşit normele de drept material prevăzute de art. 151 din Legea nr. 24/2017, respectiv ale Regulamentului (UE) 596/2014, aspect ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de normele art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia contestată (nr. 169/2022), s-a reţinut în sarcina intimatului-reclamant săvârşirea faptei contravenţionale prevăzută de art. 154 alin. (3) lit. b) pct. ii) din Legea nr. 24/2017, sancţionată cu amendă de la 3.000 Iei până la 4.500.000 RON, pentru încălcări ale prevederilor art. 16 şi 17 din Regulamentul (UE) nr. x, intimatului-reclamant fiindu-i aplicată sancţiunea amenzii în cuantum de 23.900 RON.

În cazul intimatului-reclamant, sancţiunea aplicată a fost calculată potrivit Procedurii de sistem privind stabilirea şi aplicarea sancţiunilor sau a măsurilor administrative pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară are competenţa să le dispună, fiind detaliată în matricea de calcul a amenzii aplicate, inclusă în Nota de aprobare privind sancţionarea dlui. A. - Preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii C. S.A. BUCUREŞTI, document ce a fost depusă la dosarul cauzei.

Matricea de calcul a amenzii aplicate la care face referire instanţa de fond reprezintă o metodologie internă concretizată în Procedura de sistem privind stabilirea şi aplicarea sancţiunilor sau a măsurilor administrative pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară are competenţa să le dispună. Astfel, în vederea asigurării unei abordări unitare la nivelul autorităţii, respectiv, în scopul stabilirii unor sancţiuni/măsuri efective, proporţionale şi cu efect disuasiv, individualizarea sancţiunilor se realizează prin analiza circumstanţelor săvârşirii faptelor (reale) pentru stabilirea tipului de sancţiune şi/sau a nivelului de bază al cuantumului amenzii, iar prin analiza circumstanţelor personale ale contravenientului, nivelul de bază poate fi diminuat sau majorat în funcţie de aspectele atenuante sau agravante identificate şi aplicabile flecarei situaţii.

În ceea ce-1 priveşte pe intimatul-reclamant, nivelul de bază al sancţiunii efectiv aplicate s-a determinat prin luarea în calcul a circumstanţelor săvârşirii faptelor, a modului şi mijloacelor de săvârşire acesteia, "a scopului urmărit şi a urmării produse, precum şi a altor aspecte relevante - prevăzute de legislaţia sectorială, în speţă, criteriile enunţate la art. 151 alin. (1) din Legea nr. 24/2017."

În aceste condiţii, judecătorul fondului nu a arătat suficientă aplecare cu privire la circumstanţele cauzei şi a omis analiza detaliată a aspectelor în baza cărora A.S.F. a dispus sancţiunea amenzii în cuantumul de 23.900 RON, ce-i incumbă intimatului-reclamant.

Faptul că intimatul-reclamant a înţeles, în cele din urmă, să se conformeze obligaţiei legale, întârziind executarea cu bună-ştiinţă a acesteia, astfel cum susţine instanţa de fond, nu este de natură să înlăture răspunderea contravenţională şi nici de natură să justifice reindividualizarea cuantumului spre minimul prevăzut de lege, în condiţiile în care circumstanţele agravante reţinute prevalează, ca număr circumstanţelor atenuante.

Dată fiind această împrejurare, rezultă, în mod neechivoc, faptul că sancţiunea amenzii stabilită la nivelul minim prevăzut de lege nu şi-a atins, la acel moment, scopul preventiv şi disuasiv, iar intimatul nu a înţeles să se conformeze de bunăvoie obligaţiilor ce îi incumbă, înţelegând să persevereze în încălcarea legii.

In aceeaşi ordine de idei, judecătorul fondului a omis cu desăvârşire dispoziţiile regulamentului european privind abuzul de piaţă, cu precădere considerentele din preambul, precum şi dispoziţiile art. 30 ce reglementează sancţiunile şi măsurile administrative adecvate ce se impun a fi luate de autorităţile competente.

Or, în condiţiile în care normele Regulamentului (UE) 596/2014* prevăd că autorităţile de control ar trebui să fie învestite cu suficiente mijloace pentru a acţiona si ar trebui să fie în măsură să se bazeze pe sisteme de sancţiuni severe si disuasive împotriva oricăror comportamente ilegale, considerăm ca valoarea sancţiunii efectiv aplicate de recurentă (23,900 Iei) răspunde exigentelor si finalităţii instituite de legiuitorul european corelat cu prevederile Legii nr. 24/2017, respectiv normele Regulamentului A.S.F. nr. 5/2018, raportat, totodată, la circumstanţele reale şi personale ale contravenientului.

Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară. A.S.F. este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale.

Prin diminuarea neîntemeiată a cuantumului amenzii şi, implicit, prin aplicarea greşită a normelor evocate în ceea ce precede, instanţa de fond a omis faptul că regimul sancţionator contravenţional aplicabil domeniilor reglementate, respectiv supravegheate, comportă anumite trăsături specifice, cum ar fi, spre exemplu, amenzile prevăzute în cuantumuri foarte ridicate, aplicabilitatea limitată a dreptului comun în materie contravenţională, precum şi o individualizare a sancţiunii distinctă de cea a altor contravenţii.

In acest context, la nivel european, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că rigoarea sancţiunilor trebuie să fie adecvată gravităţii încălcărilor pe care le reprimă, mai ales prin asigurarea unui efect realmente disuasiv, respectându-se în acelaşi timp principiul general al proporţionalităţii (Hotărârea din 19 octombrie 2016, C-501/14, pct. 40'°).

Amenda contravenţională în cuantum de 23.900 RON dispusă de A.S.F. pare să-şi fi atins realmente scopul preventiv şi, deopotrivă, descurajator, fiind resimţită de intimat, întrucât 1-a determinat să-şi adapteze conduita conform normelor legale incidente.

Astfel, din informaţiile vizualizate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti apare publicat, în data de 3.02.2022, un nou raport curent al societăţii C. S.A. Bucureşti, semnat de intimat, prin care publicul este informat asupra soluţiei pronunţate de instanţa de judecată în dosarul nr. x/2021, iar în data de 19.07.2022 apare publicat raportul curent din care rezultă că, societatea emitentă are calitatea de parte în 49 de dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată.

In acest context, al analizei modului în care s-a realizat individualizarea sancţiunii de către A.S.F., apreciem că sancţiunea amenzii aplicate intimatului nu necesită o diminuare.

Al doilea aspect pe care înţelegem să-1 supunem atenţiei instanţei de control judiciar şi care se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la dezlegarea instanţei de fond cu privire la excepţia inadmisibilităţii contestării Deciziei A.S.F. nr. 466/2022 privind respingerea plângerii prealabile formulate de domnul A. împotriva Deciziei A.S.F. nr. 169/17.02.2022.

Obiectul acţiunii în anulare îl poate reprezenta doar actul administrativ emis de autoritate care produce efecte faţă de intimat, şi anume, Decizia de sancţionare nr. 169/17.02.2022. Mai mult de atât, însăşi judecătorul fondului admite că Decizia nr. 466/2022 nu produce efecte juridice distincte, dar, cu toate acestea, apreciază că simpla manifestare de voinţă materializată într-un înscris poate fi suficientă pentru calificarea acestuia drept act administrativ.

Raţionamentul instanţei este în mod vădit eronat, de vreme ce în doctrină şi la nivel jurisprudenţial s-a arătat just că "nu orice manifestare de voinţă este un act juridic administrativ, simpla exprimare a unei opinii din partea unei instituţii publice nefiind un act administrativ".

Concluzionând, arată recurentul că se impune delimitarea actului administrativ propriu-zis, care este susceptibil de a da naştere, modifica sau stinge raporturi juridice, de simplele adrese sau acte prin care se soluţionează o solicitare ori se emit precizări care sunt menite să exprime o lămurire, să expună o poziţie sau un punct de vedere al autorităţii emitente sau autorităţii ierarhic superioare, după caz. Prin urmare, apreciem că se impunea admiterea excepţiei inadmisibilităţii invocate de recurentă cu privire la anularea Deciziei nr. 466/2022.

Recurentul reclamant şi-a întemeiat recursul incident pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, cu consecinţa anulării în întregime a deciziei atacate.

Din analizarea conţinutului Deciziei nr. 169/17.02.2022 rezultă că nu au fost menţionate obiecţiunile transmise şi pe cale de consecinţă nici nu au fost înlăturate în mod motivat, prin publicarea pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti a deciziei astfel emise creându-se aparenţa publică că fapta imputată a fost complet nejustificată în fapt si în drept, arată recurentul.

Obiecţiunile formulate aveau aptitudinea, nu numai de a demonstra nelegalitatca sancţionării, dar si apthudinea ca investitorii să cunoască că societatea nu a încălcat, cu bună-ştiinţă dreptul la informare.

Decizia A.S.F. nu conţine niciun element din care să rezulte modul în care A.S.F. a stabilit sancţiunea aplicată recurentului.

Menţionarea obiecţiunilor în cuprinsul Deciziei de sancţionare este obligatorie, întrucât acestea reprezintă un element în raport de care se face individualizarea sancţiunii aplicate.

Apreciază recurentul că acesta este un element esenţial al respectării dreptului la apărare, componentă a dreptului la un proces echitabil, drept recunoscut de către art. 6 Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 155 alin. (3), în decizia de sancţionare trebuie să fie menţionate elementele care pot fi avute în vedere la individualizarea sancţiunii.

Or, deşi, instanţa de fond, a apreciat că Decizia de sancţionare trebuie să cuprindă aceste elemente, aceasta, în mod neîntemeiat, apreciază că aceste elemente sunt menţionate în cuprinsul Deciziei şi că lipsa unei rubrici distincte în decizia nr. 169/17.02.2022 cu privire la elementele prevăzute de art. 151 din Legea nr. 24/2017 nu a adus o vătămare drepturilor reclamantului.

Este de observant că, deşi legiuitorul a instituit obligaţia A.S.F. de a publica inclusiv căile de atac împotriva deciziilor de sancţionare, astfel cum reiese de pe site-ul operatorului de piaţă, Bursa de Valori Bucureşti, A.S.F. transmite către acesta doar informarea privind sancţionarea, nefăcând aplicarea dispoziţiilor art. 150 alin. (3) din Legea nr. 24/2017.

In acest sens, astfel cum rezultă din extrasele obţinute de pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, deşi, A.S.F. a cunoscut anterior lunii iunie 2022 (n.n. în data de 20.06.2022 a formulat întâmpinarea în dosarul nr. x/2022) faptul că recurentul a atacat în justiţie Decizia nr. 169/17.02.2022 şi nr. 466/14.04.2022 nu a informat investitorii cu privire la acest aspect.

De asemenea, nu a publicat o informare nici după ce instanţa de fond a pronunţat Hotărârea nr. 1937/2022 prin care a admis în parte acţiunea recurentului, a anulat în parte deciziile contestate şi a diminuat amenda de la 23.900 RON la 3000 RON.

Reiese astfel că, A.S.F. nu îşi îndeplineşte obligaţiile legale, nu oferă o informare completă şi clară a investitorilor, aceştia având convingerea că Deciziile emise de către A.S.F. sunt temeinice si legale.

Din Decizia nr. 169 reiese că societatea nu a colaborat cu A.S.F., în cuprinsul deciziei fiind menţionat că A.S.F. prin adresa nr. x/08.11.2021 a atenţionat societatea cu privire la necesitatea respectării obligaţiei de informare, fără a se preciza punctul de vedere al Societăţii, punct de vedere exprimat prin adresa nr. x/10.11.2021. Astfel, s-a lăsat a se înţelege că Societatea a ignorat adresa A.S.F., nu a oferit un răspuns şi că nu a cooperat astfel cu A.S.F.

In aceste condiţii, apreciem că în mod nelegal, instanţa a apreciat că A.S.F. a respectat dispoziţiile legale anterior referite atunci când a emis Decizia nr. 169/17.02.2022.

Prin acţiunea formulată, arată recurentul că a invocat inexistenţa faptei contravenţionale menţionate în Decizie întrucât informaţiile privind litigiile care au făcut, ori fac obiectul dosarelor nr. x/2019, y/2019, z/2021, w/2020, t/2021 nu pot fi încadrate în categoria informaţiilor privilegiate.

Potrivit Deciziei nr. 466/14.04.2022, Decizia de sancţionare nr. 169/2022 a fost adoptată în temeiul art. 234 alin. (1) lil. 1) din Regulamentul ASF nr. 5/2018, act administrativ normativ emis în aplicarea MAR şi care impune ca un emitent să facă publice anumite categorii de informaţii, printre care şi toate litigiile în care este implicat.

Prevederile art. 17 alin. (1) din MAR (act normativ de directă aplicabilitate) şi nici alt text legal din legislaţia Uniunii Europene nu impun notificarea litigiilor în care este implicat un emitent.

De altfel, însăşi intimata, în cadrul Deciziei nr. 466/2022, recunoaşte că nu toate litigiile în care este implicat un emitent este necesar a fi raportate şi că emitentul deţine prerogativa evaluării "informaţiilor privind litigiile în care este implicată societatea, care se referă direct la aceasta şi care, dacă ar fi tăcute publice, ar putea influenţa semnificativ preţul acţiunilor emise de societate".

În prezenta cauză, pârâta ASF nu a identificat modalitatea în care litigiile care s-au aflat la baza emiterii deciziei de sancţionare ar fi putut influenţa semnificativ preţul instrumentelor financiare emise de C..

Informaţiile privind litigiile care au făcut, ori fac obiectul dosarelor nr. x/2019, y/2019, z/2021, w/2020, t/2021 nu au avut un impact semnificativ asupra preţului acţiunilor C. (simbol SCDM).

Pentru ca o imformaţie să fie considerată ca fiind o informaţie privilegiată este necesar să fie îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile prevăzute la art. 7 alin. (1) din Regulamentul MAR. În măsura în care nu este îndeplinită unul dintre aceste criterii, informaţia nu este privilegiată şi nu există obligaţia prevăzută la art. 234 din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018.

Chiar dispoziţiile art. 234 din Regulamentul ASF nr. 5/2018 prevăd în mod clar că, din categoria informaţiilor privilegiate fac parte cele enumerate în cuprinsul aceluiaşi articol, atâta timp cât sunt respectate prevederile art. 7 din Regulamentul (UE) nr. 596/2004.

Asta înseamnă că, informaţiile enumerate în cadrul art. 234 din Regulamentul ASF nr. 5/2018 nu fac parte ab initio din categoria informaţiilor privilegiate, emitentul având obligaţia întocmirii şi publicării Raportului prezentat în Anexa nr. 12 a Regulamentului 5/2018, ci, pentru a fi considerate ca fiind informaţii privilegiate este necesar să se verifice îndeplinirea celor 4 condiţii prevăzute în cadrul art. 7 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 234 lit. I) din Regulamentul ASF nr. 5/2018, text legal ce utilizează pluralul formei nearticulate a substantivului "litigiu", nu se poate desprinde concluzia că ar trebui realizate notificări în mod obligatoriu pentru toate procesele în care un acţionar atacă o Hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor.

Aşa cum am arătat mai sus, textul art. 234 lit. 1) din Regulamentul nr. 5/2018 nu vizează raportarea tuturor litigiilor, ci doar a acelora care sunt " cu caracter precis, care nu au fost făcute publice, care se referă în mod direct sau indirect la unul sau mai mut fi emitenţi sau la unul sau mai multe instrumente financiare şi care, în cazul în care ar fi făcute publice, ar putea influen[a semnificativ preţul instrumentelor financiare în cauză."

Acest aspect reiese şi este recunoscut chiar de către A.S.F., care, în cadrul Deciziei nr. 466/2022, recunoaşte că nu toate litigiile în care este implicat un emitent este necesar a fi raportate şi că emitentul deţine prerogativa evaluării "informaţiilor privind litigiile în care este implicată societatea, care se referă direct la aceasta şi care, dacă ar fi făcute publice, ar putea influenţa semnificativ preţul acţiunilor emise de societate".

Or, din perspectiva acestor aspecte, instanţa de fond nu trebuia să se pronunţe cu privire la "o eventuală neconformitate a Regulamentului ASF nr. 5/2018 cu art. 17 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 596/2017", ci are obligaţia de a verifica dacă Raportarea celor 5 litigii era necesară şi dacă informaţiile referitoare la aceste litigii îndeplinesc cerinţele impuse de către art. 7 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 pentru a putea fi încadrate în categoria informaţiilor privilegiate.

Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, pentru ca o informaţie să fie considerată ca fiind privilegiată este necesar să fie îndeplinită cerinţa privind "posibilitatea ca acea informaţie să influenţeze semnificativ preţul instrumentelor financiare."

În măsura în care informaţia nu a fost de natură a "putea influenta semnificativ preţul instrumentelor financiare" atunci aceasta nu se încadrează în categoria informaţiilor privilegiate.

Astfel, nu este necesar ca "informaţia" să fi influenţat semnificativ preţul instrumentelor financiare ci este absolut necesar ca "informaţia" să fi putut influenţa semnificativ preţul instrumentelor.

În consecinţă, instanţa de fond, cu încălcarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 596/2014 a apreciat că "nici ASF, nici prezenta instanţă nu trebuie să facă o analiză a impactului concret al necomunicării informaţilor privind litigiile menţionate de ASF în decizia contestată."

Totodată, potrivit prevederilor Regulamentul (UE) nr. 596/2014, emitentul este subiectul de drept care evaluează dacă anumite informaţii pot avea sau nu un impact semnificativ asupra preţului unor instrumente financiare. In absenta unui text leizal imperativ care să impună raportarea tuturor litgiilor în care un emitent este implicat, evaluarea efectuată de către emitent, prin organele sale de conducere şi de reprezentare, a condus la concluzia că atacarea în justiţie a hotărârilor AGA sus­menţionate nu reprezintă o informaţie care sâ producă sau să aibă potenţialul de a produce un impact semnificativ asupra preţului acţiunilor C. S.A..

Cu toate acestea, emitentul C. s-a conformat solicitării ASF şi a transmis în data de 03.12.2021 un raport curent ce conţinea o prezentare a tuturor litigiilor în care este implicată societatea.

Informaţia privind existenţa unui litigiu pe rolul unei instanţe de judecată nu reprezintă o informaţie privilegiată.

Pe de altă parte, instanţa de fond, cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 precum şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, care stipulează că, pentru a avea caracter privilegiat, informaţia nu trebuie să fi fost făcută publică.

Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, intenţia legiuitorului nu a fost ca emitentul să pună la dispoziţia acţionarilor/investitorilor a informaţiilor respective, ci, intenţia legiuitorului a fost aceea ca emitentul să pună la dispoziţia acţionarilor/investitorilor, informaţiile care îndeplinesc cele 4 condiţii anterior referite, condiţii prevăzute atât în cadrul art. 7 alin. (1) din MAR cât şi la art. 131 alin. (1) din Legea nr. 24/2017.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, reţinând următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte reţine că în cuprinsul recursului incident declarat de reclamant, autorul acestuia a expus considerentele prin care a înţeles să critice hotărârea instanţei de fond, care se circumscriu motivelor de legalitate invocate, apte de a permite instanţei de control judiciar a realiza controlul de legalitate cu care a fost învestită.

Prin urmare, excepţia nulităţii recursului incident al reclamantului se dovedeşte a fi neîntemeiată, urmând a fi respinsă în consecinţă.

Recurentul-reclamant a supus controlului instanţei de contencios administrativ Decizia nr. 169/17.02.2022 şi Decizia nr. 466/14.04.2022, prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară a dispus sancţionarea sa cu amendă în cuantum de 23.900 RON, în conformitate cu prevederile art. 139 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 republicată (fostul art. 122 alin. (1) din legea nr. 24/2017) şi art. 17 alin. (1) din Regulamentul UE nr. 596/2014 coroborat cu art. 144 lit. A), art. 223 C şi art. 234 alin. (1) lit. l) din Regulamentul ASF nr. 5/2018.

În descrierea faptei, în cuprinsul deciziei de sancţionare s-a reţinut că, domnul A., în calitate de Preşedinte al Consiliului de Administraţie, reprezentant legal al societăţii C. S.A., prin conduita sa (nu şi-a îndelinit atribuţiile proprii şi nu a dispus măsurile necesare în vederea asigurării informării corespunzătoare a acţionarilor, respectiv nu a transmis operatorului de sistem şi la ASF rapoarte curente complete/actualizate privind situaţia litigiilor în care este implicată societatea), a afectat dreptul legal al acţionarilor la informare corespunzătoare.

A.S.F. a reţinut, totodată, în motivarea deciziei de sancţionare că a atenţionat, prin adresa nr. x/08.11.2021, societatea cu privire la necesitatea respectării obligaţiilor de transparenţă, raportare şi informare în condiţiile dispoziţiilor art. 139 din Legea nr. 24/2017, republicată. Prin adresa transmisă, s-a solicitat emitentului să reanalizeze situaţia litigiilor în care este implicat sau care se referă, în mod direct, la acesta şi să întocmească, respectiv transmită operatorului de sistem şi Autorităţii de Supraveghere Financiară, în termen de 24 h, un raport curent cu privire la situaţia actualizată a acestora.

Prima instanţă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. şi a anulat în parte deciziile nr. 169/17.02.2022 şi nr. 466/14.04.2022 şi a diminuat amenda de la 23.900 RON la 3000 RON; a menţinut în rest actele atacate; a respins în rest acţiunea ca nefondată.

A reţinut, în esenţă, instanţa de fond că litigiile în care societatea este implicată trebuiau aduse la cuunoştinţa acţionarilor/investitorilor. Tocmai prin faptul că litigiile îl vizează pe emitent, informaţiile privind litigiile ar putea influenţa semnificativ preţul acelor instrumente financiare sau preţul instrumentelor financiare derivate conexe, întrucât în funcţie de litigiile respective investitorii şi-ar fi putut calibra poziţia comercială.

A mai reţinut instanţa de fond de fond că obligaţia legală a fost îndeplinită de reclamant peste termen, la 3.12.2021. Fapta a fost în mod corect sancţionată cu amendă contravenţională dat fiind că reclamantul nu este la prima abatere şi că a întârziat executarea obligaţiei. Aşadar, instanţa de fond s-a orientat spre minimul special de 3.000 RON, reindividualizând, astfel, cuantumul sancţiunii, având în vedere că reclamantul s-a conformat în cele din urmă obligaţiei legale. Întrucât reclamantul a mai fost sancţionat anterior pentru o faptă similară, instanţa a mai apreciat că nu poate înlocui amenda cu măsura prevăzută de art. 147 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2017 - o declaraţie publică în care se indică persoana fizică sau entitatea legală responsabilă şi natura încălcării.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că aceasta se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedând la verificarea sentinţei de fond şi din perspectiva criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul că instanţa fie a denaturat sensul textelor de lege aplicabile speţei, în litera sau în spiritul lor, fie le-a aplicat greşit în cadrul raportului juridic dedus judecăţii.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 151 din Legea nr. 24/2017, respectiv ale Regulamentului UE nr. 596/2014. Apreciază recurenta pârâtă că "reindividualizarea sancţiunii în modalitatea în care a procedat prima instanţă contravine atât caracterului disuasiv al amenzii raportat la circumstanţele săvârşirii contravenţiei, cât şi principiului proporţionalităţii sancţiuni."

În speţă, problemele litigioase supuse analizei instanţei de control judiciar vizează modul în care prima instanţă a interpretat şi aplicat normele de drept referitoare la antrenarea răspunderii contravenţionale a recurentului-reclamant, sub aspectul conţinutului constitutiv al contravenţiei şi al individualizării sancţiunii din perspectiva principiului proporţionalităţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 151 din Legea nr. 24/2017: (1) A.S.F. stabileşte tipul şi nivelul sancţiunilor sau măsurilor administrative aplicate în conformitate cu prevederile art. 146 - 149, cu luarea în considerare a tuturor circumstanţelor relevante, inclusiv, după caz, a următoarelor:

a) gravitatea şi durata încălcării;

b) gradul de responsabilitate al persoanei fizice sau al entităţii legale responsabile;

c) capacitatea financiară a persoanei fizice sau a entităţii legale responsabile, astfel cum este indicată de cifra de afaceri totală a entităţii legale responsabile, de venitul anual al persoanei fizice responsabile, în măsura în care acestea pot fi identificate, sau de alţi indicatori relevanţi;

d) valoarea beneficiului obţinut sau a pierderilor evitate de către persoana fizică sau entitatea legală responsabilă, în măsura în care acestea pot fi stabilite;

e) pierderile suferite de terţi ca urmare a încălcării, în măsura în care acestea pot fi stabilite;

f) măsura în care persoana fizică sau entitatea legală responsabilă cooperează cu A.S.F.;

g) încălcările anterioare săvârşite de persoana fizică sau entitatea legală responsabilă.

În acest context, în mod corect a reţinut prima instanţă că nu se identifică nicio problemă de legalitate din perspectiva nerespectării obligaţiei ASF de a menţiona obiecţiunile reclamantului şi a nemotivării actului din perspectiva individualizării sancţiunii.

În ceea ce privec criticile expuse de recurentul pârât în calea de atac precum şi analiza efectuată de judecătorul fondului, prin raportare la normele de drept anterior citate, Înalta Curte reţine că operaţiunea de individualizare a sancţiunii pentru reclamant s-a realizat cu respectarea art. 151 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, fiind luate în considerare toate circumstanţele relevante cunoscute, atât cele personale-conduita contravenientului cât şi cele reale-circumstanţele săvârşirii faptei şi gravitatea acesteia.

Totodată, din perspectiva tipului de contravenţie săvârşit de reclamant, respectiv nerespectarea prevederilor reglementărilor în vigoare, emise de A.S.F., precum şi a celor care instituie în sarcina emitenţilor ale căror valori mobiliare sunt tranzacţionate pe piaţa reglementată, obligaţia întocmirii, publicării, respectiv transmiterii către ASF şi operatorului de piaţă a rapoartelor curente, în mod corect, a reţinut instanţa de fond că din conţinutul actului atacat rezultă gravitatea încălcării: afectarea dreptului la informare corectă a acţionarilor prin omisiunile de informare enumerate în actului atacat prin raportare la litigiile concrete menţionate în decizia atacată. Din act rezultă şi durata încălcării: 2020-2021 perioadă în care nu au fost depuse rapoarte curente cu privire la situaţia completă a litigiilor, reclamantul depăşind termenul legal de raportare de 24 de ore de la data producerii evenimentelor sau de la data la care a luat cunoştinţă despre acestea în fiecare dosar în parte. Referitor la gradul de responsabilitate, reclamantului i se impută o omisiune cu vinovăţie, întrucât reclamantului i se impută nerespectarea unor obligaţii de informare completă a investitorilor şi netransmiterea către operatorul de sistem şi către ASF a unui raport actualizat cu privire la litigii.

A evidenţiat instanţa de fond şi aspectul potrivit căruia, elemente de motivare precum capacitatea financiară a persoanei fizice sau a entităţii legale responsabile, valoarea beneficiului obţinut sau a pierderilor evitate de către persoana fizică sau entitatea legală responsabilă, pierderile suferite de terţi ca urmare a încălcării sunt elemente pe care legiuitorul le-a menţionat sub condiţia ca ele să poată fi cunoscute sau cuantificate, prin folosirea propoziţiei "în măsura în care acestea pot fi stabilite/identificate", nu au fost menţionate în actul atacat. Or, este corectă aserţiunea instanţei de fond că din moment ce acestea nu au fost menţionate în actul atacat, denotă că ele nu puteau fi identificate/stabilite.

A mai avut în vedere instanţa de fond că nici ASF, nici instanţa nu trebuie să facă o analiză a impactului concret al necomunicării informaţiilor privind litigiile menţionate de ASF în decizia contestată faţă de sensul dispoziţiilor legale ale art. 122 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 coroborate cu art. 7 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014. A concluzionat aceasta că legiuitorul a reglementat o contravenţie de pericol, iar nu de rezultat, concluzie ce rezultă din utilizarea sintagmei "ar putea influenţa", iar nu "influenţează".

Or, în aceste condiţii, Înalta Curte constată că reindividualizarea cuantumului sancţiunii spre minimul special de 3 000 RON, având în vedere că reclamantul s-a conformat în cele din urmă obligaţiei legale, (obligaţia legală a fost îndeplinită de reclamant peste termen, la 3.12.2021), este una corectă şi nu se impune a fi reformată. Aşadar, amenda în cuantum de 3 000 RON nu are un cuantum disproporţionat de mare faţă de fapta reţinută în sarcina contravenientului, fiind aplicată recurentului - reclamant cu luarea în considerare a tuturor circumstanţelor săvârşirii faptei, a circumstanţelor atenuante în favoarea contravenientului şi a inexistenţei circumstanţelor agravante în ceea ce îl priveşte, situându-se în apropierea limitei minimale prevăzute de lege.

Cu referire la susţinerea recurentului potrivit căreia instanţa de fond a luat în mod eronat în considerare aplicarea unei sancţiuni mai blânde pentru acesta, Înalta Curte constată că pentru contravenţia reţinută în sarcina reclamantului este prevăzută în mod exclusiv grila cu limitele minimale şi maximale, iar circumstanţele atenuante avute în vedere pot conduce la reindividualizarea cuantumului sancţiunii aplicate.

În termeni generali, principiul proporţionalităţii conduitei administrative impune ca măsurile adoptate să fie adecvate şi necesare pentru atingerea obiectivului dorit, astfel încât să nu împovăreze excesiv destinatarul actului administrativ în raport cu obiectivul avut în vedere, asigurând, aşadar, un echilibru rezonabil între interesul public urmărit şi interesele legitime private care ar putea fi afectate.

Potrivit textului normativ indicat, la stabilirea tipului sancţiunii sau a măsurii sancţionatoare şi a cuantumului amenzii, pentru faptele prevăzute la art. 139 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 coroborat cu normale art. 17 alin. (1) din Regulamentul UE nr. 596/2014, Consiliul A.S.F. are în vedere principiul proporţionalităţii şi al raţionamentului calificat, precum şi toate circumstanţele relevante ale săvârşirii faptei, inclusiv următoarele aspecte, după caz: natura şi gravitatea faptelor, forma de vinovăţie, situaţia financiară, stabilitatea financiară, prejudiciile cauzate terţilor, în măsura în care pot fi determinate, gradul de cooperare cu A.S.F., încălcările săvârşite anterior.

Pe de altă parte însă, Înalta Curte reţine că în dozarea sancţiunii trebuia să se ţină seama de toate circumstanţele relevante de ordin obiectiv şi subiectiv (în privinţa cărora enumerarea din textul legal citat mai sus este doar semnificativă), astfel încât echitatea procedurilor să nu fie afectată, iar consecinţele suportate de autorul faptei să nu fie excesive.

În concluzie, având în vedere că niciuna dintre criticile aduse în calea de atac formulată nu este aptă a conduce la reformarea sentinţei civile pronunţate de prima instanţă, în cadrul controlului judiciar, urmează a fi menţinută această hotărâre ca fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a legii în cauză.

Recurs incident declarat reclamantul A. Potrivit art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 raportat la art. 483 C. proc. civ., obiectul recursului este limitat la sentinţa atacată, în cazul de faţă, la sentinţa nr. 1937/27.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti. Potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., judecata recursului este limitată la motivele de nelegalitate invocate, respectiv cele prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Înalta Curte nu a invocat din oficiu, în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., vreun motiv de nelegalitate de ordine publică.

Starea de fapt nu face obiectul recursului deoarece, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută doar pentru motive de nelegalitate.

Criticile recurentului referitoare la nelegalitatea Deciziei nr. 169/2022 din perspectiva lipsei elementelor din care rezultă modul în care s-a stabilit sancţiunea aplicată şi a lipsei menţionării obiecţiunilor formulate de reclamant, sunt nefondate.

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că normele Legii nr. 24/2017 sunt speciale (şi, deci, se aplică prioritar) faţă de acelea ale O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Or, obligaţia de menţionare a conţinutului obiecţiunilor reclamantului în actul atacat nu rezultă din Legea nr. 24/2017 şi nici nu poate fi invocată ca motiv de nulitate din moment ce rezultă din analiza materialului probator că Raportul de control permanent a fost comunicat reclamantului la data de 2.12.2021, însă obiecţiunile la raport au fost transmise cu nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 24/2017.

Cu alte cuvinte, în mod judicios a apreciat instanţa fondului că obiecţiunile au fost formulate tardiv, iar reclamantul a parcurs o procedură în care dreptul său la apărarea a fost respectat.

Din perspectiva celor anterior învederate raportarea reclamantului la conţinutul Deciziei nr. 199/01.03.2023 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară este lipsită de relevanţă.

În ceea ce privesc criticile vizând lipsa informaţiilor avute în vedere la individualizarea sancţiunii, Curtea de Apel Bucureşti a înlăturat aceste susţineri, motivând în baza art. 155 din legea nr. 24/2017, arătând că lipsa unei rubrici distincte în decizia nr. 169/17.02.2022 cu privire la elementele prevăzute de art. 151 din Legea nr. 24/2017 nu a adus o vătămare drepturilor reclamantului. De altfel, din probatoriul încuviinţat şi administrat de instanţa de fond rezultă că în nota de aprobare a sancţionării reclamantului (act intern al pârâtei, dar accesibil la dosarul cauzei) se găseşte matricea de calcul al amenzii aplicate în funcţiile de criteriile explicate în nota respectivă . Recurentul reclamant a avut, aşadar, posibilitatea să formuleze apărări concrete cu privire la aceste criterii de individualizare, însă reiterează în recurs criticile de la fond, fără a dovedi şi invoca o vătămare concretă.

Ceea ce doreşte recurentul pe calea acestui argument este răsturnarea concluziei deduse de prima instanţă din analiza probatoriului; cum în mod corect a observat recurenta-pârâtă, aspectele invocate de către recurent în susţinerea recursului nu pot fi reţinute, întrucât aceasta urmăreşte să obţină o reexaminare a aspectelor de fapt şi de drept invocate în fondul cauzei, aşa cum au fost reţinute în mod motivat, clar, complet şi întemeiat în cuprinsul sentinţei, aspecte care nu mai pot fi repuse în discuţie în această etapă procesuală, respectiv, cea a recursului; întregul recurs are la bază doar simple critici, nemulţumiri ale acestuia, care nu se fundamentează pe argumente clar prezentate sau care să se bazeze pe o minimă explicaţie, detaliere.

Dincolo de împrejurarea că nu rezultă care este critica concretă de nelegalitate adusă prin aceste argumente, Înalta Curte constată că explicaţiile oferite de recurent nu pot contracara dovezile şi argumentele concrete aduse de pârâtă, care au demonstrat imposibilitatea explicării comportamentului reclamantului prin prisma unor raţiuni economice şi comerciale rezonabile; reclamantul cunoştea care sunt cerinţele/obligaţiile emitenţilor de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, avea o experienţă pe piaţă, dar cu toate acestea nu le-a îndeplinit.

Nu în ultimul rând, recurentul, potrivit propriei analize, menţionează faptul că, informarea publicului cu privire la informaţiile privilegiate ce privesc un emitent de instrumente financiare este necesar a se realiza în scopul atingerii obiectivului urmărie de legiutorul european şi nu doar în vederea transmiterii unor informaţii ce nu ar avea un impact semnificativ asupra preţului instrumentelor respective; informaţiile privind litigiile care au făcut obiectul dosarelor nr. x/2019, y/2019, z/2021, w/2020, t/2021, nu au avut un impact semnificativ asupra preţurilor acţiunilor C..

Aşadar, recurentul nu se raportează la sentinţa civilă pe care înţelege să o recureze, ci, reia apărările din fondul cauzei cu privire la încadrarea faptei pentru care a fost sancţionat. Aceste susţineri ale recurentului gravitează aşadar în jurul unei singure idei, eronate, pe care aceasta urmăreşte să o inducă instanţei de judecată şi anume faptul că, în cauză, în absenţa unui text legal imperativ care să impună raportarea tuturor litigiilor în care un emitent este implicat, evaluarea efectuată de către emitent, prin organele sale de conducere şi de reprezentare, a condus la concluzia că atacarea în justiţie a hotărârilor AGA nu reprezintă o informaţie care să producă sau să aibă potenţial de a produce un impact semnificativ asupra preţurilor acţiunilor C..

Temeiurile de drept ale soluţiei adoptate în recurs

Reţinând că nu se confirmă criticile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului incident invocată de recurenta pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Respinge recursul principal declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară şi recursul incident declarat de reclamanta A., ambele împotriva sentinţei civile nr. 1937/2022 din 27 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.