Competence of administrative court to rectify land registry and recognize private property rights incidentally to annulling public domain inventory
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeals filed by the Government of Romania and the Ministry of Finance, partially set aside the Court of Appeal's judgment, and upheld the annulment of the partial inventory of public domain assets while rejecting the plaintiff's claims for the recognition of property rights and the rectification/registration of the land registry. The dispute involved a private owner seeking to exclude specific residential structures and land erroneously included in the central inventory of the state's public domain established by a Government Decision, arguing the assets were privately acquired prior to the administrative act. The court ruled that while the administrative act was unlawful and liable to annulment because the state lacked a valid legal title to include the private property in the public domain under Law No. 213/1998, the administrative-jurisdictional court lacked competence to directly adjudicate private property rights or order specific land registry modifications, which are matters for civil jurisdiction under Law No. 554/2004; consequently, the annulment of the government decision stands, but the relief regarding property recognition and registry entries was denied.
Legislator headnote
AI generatedart. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, art. 861 C. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 490 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 394 C. proc. civ; Competence of administrative court to rectify land registry and recognize private property rights incidentally to annulling public domain inventory: The dispute involved a private owner seeking to exclude specific residential structures and land erroneously included in the central inventory of the state's public domain established by a Government Decision, arguing the assets were privately acquired prior to the administrative act. The court ruled that while the administrative act was unlawful and liable to annulment because the state lacked a valid legal title to include the private property in the public domain under Law No. 213/1998, the administrative-jurisdictional court lacked competence to directly adjudicate private property rights or order specific land registry modifications, which are matters for civil jurisdiction under Law No. 554/2004; consequently, the annulment of the government decision stands, but the relief regarding property recognition and registry entries was denied.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for annulling the appeal of the Land and Property Evidence Office due to non-payment of the stamp tax.
Main ground for admitting the appeals and partially setting aside the lower court's judgment based on the incorrect application of material law regarding the competence of administrative courts.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 martie 2025
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Compania Naţională de Căi Ferate (CNCF) Bucureşti, CNCF CFR S.A. - Sucursala Regională CF Galaţi şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Brăila, a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună:
- anularea parţială a H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului (anexa nr. 16), în sensul excluderii din acest inventar a imobilelor construcţii C1 şi C2 înscrise în CF x/UAT Tudor Vladimirescu, jud. Brăila şi teren intravilan în suprafaţă de 272,10 m.p. situat în Tudor Vladimirescu, jud. Brăila, km 217+720 - staţia CF Lacu Sărat;
- recunoaşterea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei pentru imobilul teren intravilan în suprafaţă de 272,10 m.p. situat în Tudor Vladimirescu, jud. Brăila, km 217+720 - staţia CF Lacu Sărat şi construcţiile C1 şi C2;
- rectificarea înscrierilor din CF x Tudor Vladimirescu, jud. Brăila, în sensul radierii dreptului de proprietate a Statului Român şi înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei pentru proprietatea acesteia
- cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 84 din 4 mai 2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate excepţiile nulităţii cererii pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentat al apărătorului reclamantei, nulităţii acţiunii pentru lipsa timbrajului, prematurităţii acţiunii şi inadmisibilităţii, invocate de pârâtul Guvernul României.
A dispus anularea parţială a H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului (anexa nr. 16) în sensul excluderii din acest inventar a imobilelor construcţii C1 şi C2 înscrise în CF x UAT Tudor Vladimirescu judeţul Brăila şi teren intravilan în suprafaţă de 272,10 m.p. situat în localitatea Tudor Vladimirescu, km 217+720 - staţia CF Lacu Sărat.
A dispus rectificarea înscrisurilor din CF nr. x Tudor Vladimirescu, judeţul Brăila, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român cu privire la imobilul teren intravilan în suprafaţă de 272,10 m.p. situat în Tudor Vladimirescu, km 217+720 - staţia CF Lacu Sărat şi construcţiile C1 şi C2 şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la imobilele menţionate.
Totodată, a respins capătul de cerere privind recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamantei A. asupra imobilelor menţionate.
De asemenea, a obligat pârâţii la plata sumei de 1.550 RON cheltuieli de judecată către reclamantă şi a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Finanţelor, ca nefondată.
Prin Decizia nr. 1763 din 29 martie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile formulate de pârâtul Guvernul României şi intervenientul Ministerul Finanţelor - prin AJFP Galaţi, a casat sentinţa nr. 84/4.05.2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia CAF şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal sub număr de dosar x/2020
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 298 din 25 octombrie 2024, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată excepţia nulităţii cererii pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant al apărătorului calificat al reclamantei, invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare.
A respins ca nefondată excepţia nulităţii acţiunii pentru lipsa timbrajului, invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare.
A admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Compania Naţională de Căi Ferate (CNCF) Bucureşti, CNCF CFR S.A. - Sucursala Regională CF Galaţi şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Brăila, şi a dispus anularea parţială a H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, anexa nr. 16, imobilul cu nr. x, situat în jud. Brăila, UAT Tudor Vladimirescu, km 217+720 - staţia CF Lacu Sărat, cu privire la suprafaţa de 309 m.p. teren intravilan real măsurat (272,10 m.p. suprafaţa din act) şi construcţiile C1 (locuinţă) şi C2 (garaj).
Totodată, a constatat că reclamanta A., căsătorită cu B., este proprietara imobilului cu nr. cadastral x situat în jud. Brăila, UAT Tudor Vladimirescu, km 217+720 - staţia CF Lacu Sărat, compus din suprafaţa de 309 m.p. teren intravilan real măsurat (272,10 m.p. suprafaţa din act) şi construcţiile C1 (locuinţă) şi C2 (garaj) şi a obligat pârâtul OCPI Brăila să rectifice înscrierile din CF x Tudor Vladimirescu, jud. Brăila, în sensul radierii dreptului de proprietate a Statului Român pentru imobilul cu nr. cadastral x.
De asemenea, a obligat pârâtul OCPI Brăila să înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate în favoarea reclamantei A., căsătorită cu B., pentru imobilul cu nr. cadastral x, dobândit prin cumpărare în privinţa construcţiilor C1 şi C2 şi adjudecare în privinţa suprafeţei de 309 m.p. teren intravilan real măsurat (272,10 m.p. suprafaţa din actul de adjudecare).
A respins ca nefondată cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului Guvernul României, formulată de Ministerul Finanţelor şi a obligat pârâţii, în solidar, să achite reclamantei suma de 1550 RON cheltuieli de judecată (1500 RON onorariu avocat +50 RON taxa de timbru).
3. Cererile de recurs ce fac obiectul judecăţii
Împotriva sentinţei civile nr. 298 din 25 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal au promovat recurs intervenienta accesorie Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, în numele şi pentru Ministerul Finanţelor şi pârâţii Guvernul României şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Brăila.
3.1. Recursul promovat de intervenienta accesorie Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, în numele şi pentru Ministerul Finanţelor
Intervenienta accesorie Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, în numele şi pentru Ministerul Finanţelor a formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia si casarea sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii ca nefondată, cu menţinerea actului administrativ atacat.
În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:
- Hotărârea a fost dată cu încălcarea competentei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii (art. 488 alin. (1) pct. 3 din Noul C. proc. civ.) întrucât excedează competentei instanţei de contencios administrativ sa se pronunţe în privinţa unui eventual drept de proprietate privată al reclamantei, respectiv asupra titlului de proprietate deţinut asupra aceluiaşi imobil de către partea litiganta care a formulat acţiunea ce formează obiectul cauzei. Astfel, verificarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor reprezintă un atribut al instanţei de drept comun şi, prin urmare, nu este de competenţa instanţei de contencios administrativ.
- Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488, alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.), fiind totodată interpretate eronat probele administrate în cauză.
Instanţa a apreciat că terenul si construcţiile arătate sunt proprietatea reclamantei însă din eroare au fost incluse în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aprobat prin H.G. nr. 1705/2006 (anexa nr. 16), deoarece acestea au fost dobândite de reclamantă anterior emiterii actului administrativ pe baza căruia s-a procedat la intabularea lor în anul 2019 în favoarea Statului Român.
Recurenta consideră că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală având în vedere că H.G. nr. 1705/2006 a fost adoptată conform disp. art. 108 din Constituţia României si ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările si completările ulterioare, dar şi ale Legii nr. 24/2000, prin însuşirea proiectului iniţiat la acea dată de către Ministerul Finanţelor Publice ca organ de specialitate al administraţiei publice central, cu atribuţii in domeniu.
Prin natura sa, actul de aprobare a inventarelor bunurilor aparţinând domeniului public al statului nu creează drepturi noi, nu stabileşte şi nu modifică regimul juridic al bunurilor respective, urmărind doar să delimiteze proprietatea publică de proprietatea privată a Statului, nefiind de natura a vătăma vreun drept al reclamantei sau să încalce dispoziţiile legale incidente in materie.
Terenul din CF x (care înlocuieşte CF x) este aferent infrastructurii feroviare publice (nr. MF 1478850 din Anexa nr. 16 la H.G. nr. 1705/2006) în limitele prevăzute în declaraţia autentificată sub nr. x/07.08.2020, construcţiile C1 si C2 nefiind inventariate în domeniul public al statului, nici în administrarea Ministerului Transporturilor şi deci nici concesionate către CNCFR S.A. - SRCF Galaţi.
Astfel, nu se poate afirma cu certitudine dacă bunurile imobile care fac obiectul dosarului nr. x/2020 coincid cu bunurile înscrise în inventarele centralizate şi aflate în administrarea entităţilor sus-menţionate, prin intermediul programului informatic "PATRIM - Patrimoniul public al statului" şi a formularului "P4000".
Apreciază că titularul dreptului real asupra unui bun aflat în proprietatea Statului Român, altul decât cel de proprietate, este entitatea competentă în a clarifica regimul juridic al bunului, în funcţie de uzul şi interesul pe care îl deserveşte, respectiv dacă se află în proprietatea publică/privată a statului şi de a-l înregistra în mod corespunzător în inventarul bunurilor proprietate publică/privată a statului.
Doar în condiţiile în care titularul unui drept real îşi exercita obligaţiile de mai sus, bunurile puteau fi identificate de către Ministerul Finanţelor în Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public/privat al statului.
Precizează că, neconsemnarea, neoperarea sau nepromovarea unor acte normative de înscriere, modificare a datelor de identificare, scoatere a unor bunuri din "inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului", respectiv nedeclararea unor imobile în "inventarul centralizat al bunurilor imobile din domeniul privat al statului", ca urmare a neactualizării acestora de către administratori, nu implică neapartenenţa la domeniul public/privat al statului a bunurilor în cauză.
Mai mult decât atât, contrar celor reţinute de instanţa de fond, dreptul de proprietate alin. terenului a fost obţinut prin adjudecare de către reclamantă în anul 2012, adică ulterior emiterii si publicării in Monitorul Oficial a H.G. nr. 1706/2006, criticată în prezenta cauză.
Bunurile proprietate publică sunt imprescriptibile atât extinctiv, cât şi achizitiv, fapt ce rezultă din dispoziţiile art. 861 C. civ., astfel că actele juridice încheiate cu încălcarea principiului inalienabilităţii dreptului de proprietate publică sunt lovite de nulitate absolută.
Or, terenul în suprafaţă de 272 mp din acte (309 mp din măsurători) înregistrat în CF x Tudor Vladimirescu (ce înlocuieşte CF x) se afla deja în proprietatea publică a Statului Român, prin adoptarea H.G. nr. 1705/2006.
Pe cale de consecinţă, actul de adjudecare nr. x emis de BEJ C. pentru suprafaţa de teren de 272 mp din acte (309 mp din măsurători) în favoarea dobânditoritor A. si B., încalcă principiul inalienalibilităţii proprietăţii publice şi este lovit de nulitate absolută.
Mai mult, instanţa de fond a încălcat recomandările instanţei de control judiciar din primul ciclu procesual, care impuneau analizarea tuturor argumentelor părţilor, esenţiale pentru dezlegarea pricinii, şi motivarea corespunzătoare a hotărârii.
Pe cale de consecinţă, consideră că hotărârea instanţei de fond este una nelegală şi netemeinică. astfel că apreciază că se impune reformarea sa în sensul respingerii acţiunii ca nefondată, cu menţinerea actului administrativ atacat.
3.2. Recursul promovat de pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Brăila
Pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Brăila a formulat recurs împotriva aceleiaşi sentinţei, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive cu consecinţa eliminării obligaţiei la plata cheltuielilor de judecată de către OCPI Brăila.
3.3. Recursul promovat de pârâtul Guvernul României
Pârâtul Guvernul României a formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia si casarea sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii ca nefondată, cu menţinerea actului administrativ atacat, apreciind că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs a arătat că raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi pct. 6 C. proc. civ., instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, depăşindu-şi competenţa materială, care cuprinde motive străine de natura cauzei, ceea ce, în subsidiar, ar putea echivala, în esenţă, cu nemotivarea hotărârii, în integralitatea sa.
Sub aspectul incidenţei motivului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât invocă încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, şi nu se arată nici motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În cauza de faţă atât pârâţii cât şi intervenientul accesoriu Ministerul Finanţelor Publice au formulat apărări în sensul respingerii acţiunii reclamantei, însă din considerentele hotărârii judecătoreşti nu rezultă că acestea au fost analizate obiectiv de către instanţa de fond, care s-a limitat la a expune exhaustiv aspecte privind demersurile intimatei-reclamante întreprinse pentru rectificarea, pe cale extrajudiciară, a încheierilor de carte funciară.
Astfel, chiar şi în etapa procesuală a rejudecării dosarului, de vreme ce din considerentele hotărârii judecătoreşti nu rezultă că au fost analizate apărările formulate de pârâţi şi de intervenient, apreciază că instanţa de fond a ignorat rolul lor de clarificare a situaţiei de drept a bunului litigios.
Instanţa de fond s-a pronunţat în sensul admiterii acţiunii, prin luarea în considerare şi, practic, prin însuşirea susţinerilor reclamantei, fără însă a rezulta că a existat o verificare şi o analiză a acestor susţineri şi fără a indica, în concret, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea pentru pronunţarea soluţiei de admitere a acţiunii.
Sub aspectul criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., recurentul-pârât arată că H.G. nr. 1705/2006 nu stabileşte natura juridică a unor imobile, ci doar aprobă inventarul centralizat al imobilelor proprietate publică a statului declarate astfel, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, de către administratorii acestora care au atribuţii în delimitarea bunurilor aflate în administrarea lor pe baza documentelor şi informaţiilor de natură economică şi juridică şi care stabilesc regimul juridic al bunului în cauză.
Chestiunea dedusă judecăţii era de a stabili în ce mod i-a fost adusă vreo vătămare intimatei - reclamante, ca urmare a adoptării H.G. nr. 1705/2006.
Consideră că instanţa de fond a ignorat prevederile Legii nr. 213/1998 (respectiv Lista anexă pct. l. - referitoare la bunurile ce aparţin domeniului public al statului), cu modificările şi completările ulterioare, act aflat în vigoare la data emiterii actului administrativ supus anulării parţiale, în prezent transpusă în prevederile O.U.G. nr. 57/2019, cu modificări şi completări, în raport de care trebuia analizată legalitatea H.G. nr. 1705/2006.
Raportat la motivele invocate în susţinerea cererii şi faţă de situaţia juridică a imobilului în discuţie, atât la data aprobării inventarului, cât şi la data formulării acţiunii, actul administrativ contestat nu a adus vreo vătămare în drepturi intimatei - reclamante, şi nici nu a încălcat, la momentul emiterii, dispoziţiile legale incidente în materie.
Potrivit datelor de la ministerul de resort, copârât în prezenta cauză, în anul 2016 a fost intabulată în CF x o suprafaţă de teren totală de 2276 mp aferentă bunului izolat '"Substaţie de Tracţiune CFR ", în cadrul staţiei CF Lacu Sărat (U.A.T. Tudor Vladimirescu, jud. Brăila), în care a fost inclusă din eroare şi o suprafaţă de 272 mp, ce a făcut obiectul actului de adjudecare nr. x/03.04.2012 în favoarea doamnei A., aferentă unei foste locuinţe CFR, învecinată cu acest obiectiv. Construcţiile existente pe teren au fost evidenţiate în cartea funciară CF x ca fiind fără acte, urmând ca acestea să fie intabulate ulterior de proprietari.
În anul 2019, ca urmare a finalizării înregistrării sistematice în zonă de către O.C.P.I., s-a înfiinţat CF nr. x care înlocuieşte CF x, modificând suprafaţa de la 2276 mp la 2359 mp, intabulându-se toate construcţiile cu proprietar tabular Statul român, fără ca C.F.R. să fi dat vreun acord în acest sens.
În cartea funciară nr. x, construcţiile nu erau intabulate întrucât se cunoştea împrejurarea că între S.R.C.F. Galaţi şi A. intervenise contractul de vânzare - cumpărare nr. x/01.04.2005 pentru locuinţă.
Urmare a sesizării reclamantei, au fost efectuate demersuri în vederea înscrierii în cartea funciară, constatându-se cu acest prilej că suprafaţa de 272 mp (309 mp la măsurători) cât şi două construcţii (C1 şi C2) au fost cuprinse din eroare în CF x (care înlocuieşte CF x) acestea fiind în fapt în proprietatea reclamantei, în baza actului de adjudecare nr. x/03.042012 emis de BEJ C. şi a contractului de vânzare - cumpărare nr. x/01.04.2005 emis de S.R.C.F. Galaţi.
În vederea corectării erorilor din CF x, conform legislaţiei în vigoare, S.R.C.F. Galaţi, prin conducătorul unităţii, a dat o declaraţie în formă autentică în care s-au precizat cele de mai sus, cu scopul rectificării geometriei şi suprafeţei imobilului în CF x de la S = 2359 mp la S = 2050 mp, prin excluderea suprafeţei de 309 mp (272 mp din acte) ce nu mai aparţine CFR, urmând ca proprietara să îşi poată deschide o nouă carte funciară în baza actelor pe care le deţine.
Prin Declaraţia cu încheierea de Autentificare nr. 3822/07.08.2020, S.R.C.F. Galaţi şi-a exprimat acordul în ceea ce priveşte radierea suprafeţei de teren de 309 mp (272 mp fără acte) şi a construcţiilor C1 şi C2 deoarece nu aparţin infrastructurii feroviare.
Terenul din CF x (care înlocuieşte CF x) este aferent infrastructurii feroviare publice (nr. MF 1478850 din Anexa 16 la H.G. nr. 1705/2006) în limitele prevăzute în Declaraţia autentificată sub nr. x/07.08.2020, iar construcţiile C1 şi C2 din CF x (care înlocuiesc CF x) nu au fost şi nici nu sunt inventariate în domeniul public al Statului, nici în administrarea Ministerului Transporturilor şi deci nici concesionate către C.N.C.F.R. S.A. - S.R.C.F.- Galaţi.
Privitor la o posibilă rezolvare a situaţiei intimatei - reclamantei, prealabile acţiunii în justiţie, consideră recurentul-pârât că se impunea întocmirea şi transmiterea unei documentaţii de actualizare a datelor prin rectificarea limitelor şi suprafeţei precum şi radierea construcţiilor ce nu aparţin infrastructurii feroviare, aşa cum a fost prevăzut şi în Declaraţia cu încheierea de Autentificare nr. 3822/07.08.2020, S.R.C.F. Galaţi, şi nu o documentaţie de dezmembrare/lotizare pentru C.F. x care înlocuieşte C.F. x, cum incorect a procedat expertul topograf autorizat de A.C.N.P.I. la care a apelat aceasta.
Întrucât intimata - reclamantă nu are clarificată situaţia juridică a imobilului litigios (în sensul pronunţării unui titlu de către o instanţă competentă - civilă), iar anularea parţială a actului în discuţie nu poate rezolva per se această situaţie, apreciază ca lipsită de interes/finalitate juridică acţiunea în contradictoriu cu Guvernul României, o eventuală constatare şi valorificare efectivă a dreptului său în prezenta stare de fapt fiind posibilă numai în faţa instanţelor civile.
Responsabilitatea pentru legalitatea operaţiunilor tehnico - juridice de inventariere a bunurilor din domeniul public al Statului revine autorităţilor administraţiei publice centrale (titulari ai dreptului de administrare), prin Ministerul Finanţelor, iar nu Guvernului României.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinări, prin care a invocat, pe cale de excepţie, nulitatea recursurilor promovate de cei trei recurenţi pentru nemotivare, lipsa calităţii procesuale active a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Galaţi de a declara recurs şi, corelativ, excepţia inadmisibilităţii recursului promovat de această parte. Pe fond, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.
5. Răspunsul la întâmpinare
Recurenţii nu au formulat răspuns la întâmpinările depuse de intimata-reclamantă, deşi acestea le-au fost comunicate în termenul legal.
6. Procedura de soluţionare a recursului
În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, din data de 20.01.2025, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 11.03.2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Excepţiile invocate prin întâmpinări au fost examinate cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., şi respinse în şedinţa publică de la această dată.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
De asemenea, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare atât asupra excepţiei netimbrării recursului formulat de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Brăila, cât şi asupra recursurilor ce fac obiectul pricinii deduse judecăţii.
7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
7.1 În ceea ce priveşte recursul formulat de recurentul-pârât Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Brăila, examinând, cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., îndeplinirea de către recurent a obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că excepţia netimbrării, invocată din oficiu, este întemeiată.
În cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora: "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 de RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.
(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 de RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 de RON."
Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.
Raportat la motivele de casare invocate de către recurent, în sarcina sa a fost stabilită obligaţia achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON.
Prin adresa comunicată recurentului la data de 06.02.2025, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoştinţa părţii obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON, aferentă recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 298/F din data de 25 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, obligaţie pe care recurentul nu a îndeplinit-o până la termenul de judecată fixat.
Din verificările efectuate, se constată că recurentul nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru şi nici nu a solicitat acordarea de facilităţi la plata taxei.
Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea recursului.
7.2. În ceea ce priveşte recursurile formulate de recurenţii-pârâţi Guvernul României şi de recurenta-intervenientă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi în numele şi pentru Ministerul Finanţelor, Înalta Curte va analiza rezumativ conţinutul reglementat al fiecărei motiv de casare, pentru ca ulterior să se raporteze punctual la fiecare categorii de critici expuse de recurenţi în cererea lor de recurs.
Instanţa de control judiciar reaminteşte că, în recurs, hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică posibilitatea părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie. Prin urmare, vor fi înlăturate acele critici ce vizează fondul cauzei, precum şi acele trimiteri la prevederi legale sau la doctrină, în cuprinsul cărora nu se regăseşte o critică efectivă de nelegalitate la adresa sentinţei recurate.
Circumstanţele factuale şi legale ale speţei:
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. 1 al prezentei decizii, Curtea de apel a fost învestită cu acţiunea în anularea parţială a H.G. nr. 1705/2006, pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului anularea parţială (anexa nr. 16), în sensul excluderii din acest inventar a imobilelor construcţii C1 şi C2 înscrise în CF x/UAT Tudor Vladimirescu, jud. Brăila şi teren intravilan în suprafaţă de 272,10 m.p. situat în Tudor Vladimirescu, jud. Brăila, km 217+720 - staţia CF Lacu Sărat, recunoaşterea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei pentru imobilul teren intravilan în suprafaţă de 272,10 m.p. situat în Tudor Vladimirescu, jud. Brăila, km 217+720 - staţia CF Lacu Sărat şi construcţiile C1 şi C2 respectiv rectificarea înscrierilor din CF x Tudor Vladimirescu, jud. Brăila, în sensul radierii dreptului de proprietate a Statului Român şi înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei pentru proprietatea acesteia.
În esenţă, reclamanta A., căsătorită cu B. a arătat că este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului cu numărul cadastral x situat în jud. Brăila, în intravilanul UAT Tudor Vladimirescu, km 217+720 - staţia CF Lacu Sărat, compus din:
-construcţiile C1 (locuinţă cu o suprafaţă construită la sol de 57 m.p.) şi C2 (garaj cu o suprafaţă construită la sol de 23 m.p.), dreptul de proprietate asupra construcţiilor fiind dobândit de aceasta prin cumpărare de la Sucursala Regională de Căi Ferate Galaţi conform contractului nr. x/1.04.2005.
-teren aferent acestor construcţii în suprafaţă de 309 m.p. real măsurat (272,10 m.p. suprafaţa din act), dreptul de proprietate fiind dobândit prin adjudecare conform actului de adjudecare nr. x din 3.04.2012 emis de Biroul Executorului Judecătoresc C. din Focşani.
În anul 2020, la data de 18.09.2020, reclamanta s-a adresat OCPI Brăila cu o cerere prin care solicita intabularea dreptului său de proprietate cu privire la imobilul situat în jud. Brăila, în intravilanul UAT Tudor Vladimirescu, km 217+720 - staţia CF Lacu Sărat, compus din construcţiile C1 (locuinţă) şi C2 (garaj) şi teren aferent în suprafaţă real măsurată de 309 m.p. (272,10 m.p. suprafaţa din act).
Cererea a fost respinsă prin încheierea de respingere nr. 72678 din 1.10.2020 emisă de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, motivat de faptul că asupra imobilului cu nr. cadastral x este înscris ca proprietar Statul Român - domeniu public.
Cu privire la imobilul cu nr. cadastral x, Curtea de Apel a reţinut că este format din suprafaţa de teren de 2359 m.p. iar în aceasta se află incluse suprafaţa de 309 m.p. real măsurată (272,10 m.p. din actul de adjudecare) care este proprietatea reclamantei precum şi construcţiile C1 (locuinţă) şi C2 (garaj) care sunt proprietatea reclamantei dobândite prin cumpărare.
Acest fapt este recunoscut de pârâţii CNCF "CFR" S.A. şi Guvernul României prin întâmpinările formulate în faţa instanţei de fond, prin care s-a recunoscut că din eroare s-a înscris ca fiind domeniul public al Statului Român asupra suprafeţei de 309 m.p şi asupra construcţiilor C1 şi C2 .
În anul 2019 când s-a transcris dreptul de proprietate din CF x în CF x suprafaţa de 2276 m.p a fost menţionată ca fiind de 2359 m.p. şi pentru toate construcţiile aflate pe acest teren s-a înregistrat ca proprietar Statul Român - domeniu public, deşi nu exista nici un titlu al statului asupra imobilelor antemenţionate.
A concluzionat Curtea de Apel că, întrucât imobilele proprietatea reclamantei au fost din eroare cuprinse în H.G. nr. 1705/2006 - anexa 16, acesta este un act vătămător pentru reclamantă în sensul art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004, impunându-se anularea în parte a acestuia.
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.- casarea hotărârii se poate cere (…)când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, nu este incident în cauza de faţă.
Din analiza dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, pentru ca motivul în discuţie să fie fondat, pe lângă nerespectarea regulilor de competenţă de ordine publică de către prima instanţă, trebuie să mai fie îndeplinită o cerinţă, anume ca necompetenţa să fi fost invocată în faţa primei instanţe, cu respectarea regulilor procedurale prevăzute în Titlul al III-lea, Cartea I a C. proc. civ.
În acest sens, instanţa de recurs reaminteşte că potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţei.
Astfel, motivul de casare privind necompetenţa teritorială absolută sau materială a instanţei de fond care a pronunţat hotărârea recurată este condiţionată, pe de o parte, de invocarea excepţiei în faţa instanţei de fond, în termenul de decădere prevăzut de lege, iar pe de altă parte, de respingerea excepţiei astfel invocate sau de omiterea soluţionării acesteia de către instanţa de fond.
În cauză, necompetenţa Curţii de apel nu a fost invocată cu respectarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., sens în care se reţine că aceasta nu poate fi invocată direct în recurs.
În egală măsură, se constată faptul că Hotărârea de Guvern antemenţionată are natura juridică a unui act administrativ individual emis în aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, putând face obiectul unei acţiuni directe în anularea actului administrativ întemeiată pe dispoziţiile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004.
Raportat la capetele de cerere subsecvente, faptul că soluţiile pronunţate de instanţa de fond nu fac parte dintre cele pe care le poate pronunţa instanţa de contencios, nu atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., critica urmând a fi analizată cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.
Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.
Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.
Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere.
Contrar susţinerilor recurentului Guvernul României, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond examinează şi oferă răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept care se pun în cauza dedusă judecăţii, iar modalitatea în care au fost expuse considerentele, pertinenţa argumentelor şi analiza juridică efectuată în susţinerea soluţiei pronunţate explică de o manieră convingătoare raţionamentul juridic adoptat de instanţă, astfel încât susţinerile făcute cu scopul de a induce ideea nemotivării nu se verifică.
Faptul că recurentul nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată ori că aceste critici nu ar fi fost antamate în analiza sa de către instanţa de fond.
Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar reţine că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.
Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:
"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."
Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care aceasta a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.
În ceea ce priveşte obligativitatea instanţelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observaţiilor şi argumentelor prezentate de părţi şi de a motiva hotărârea pronunţată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, Înalta Curte învederează că potrivit jurisprudenţei constante a instanţei europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special în cauzele împotriva României (Albina/Românie, Buzescu/României, Dima/României, Bock şi Palade/României), art. 6 alin. (1) din Convenţie obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, fără însă ca prin aceasta să se înţeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părţi şi că o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse.
Or, în speţă, potrivit considerentelor anterior expuse, instanţa de fond a stabilit faptele şi a aplicat dreptul incident, cu respectarea garanţiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părţilor la un proces echitabil, reuşind să surprindă toate împrejurările esenţiale pentru justa soluţionare a cauzei.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
Susţinerea recurentei -interveniente Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi în numele şi pentru Ministerul Finanţelor în sensul că terenul in suprafaţa de 272 mp din acte (309 mp din măsurători) înregistrat in CF xTudor Vladimirescu (ce înlocuieşte CF x) se afla deja în proprietatea publică a Statului Roman, prin adoptarea H.G. nr. 1705/2006 apare ca fiind nelegală.
În raport cu natura şi conţinutul H.G. nr. 1705/2006, aceasta nu constituie în sine un titlu de proprietate în favoarea statului, ci are ca efect doar aprobarea inventarului centralizat întocmit conform art. 20 din Legea nr. 213/1998 şi plasarea bunurilor inventariate într-un anumit regim juridic, motiv pentru care, în fundamentarea deciziei administrative, autoritatea emitentă trebuia să prezinte un titlu valabil în baza căreia statul a dobândit proprietatea, conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
Aşa cum prevedea în mod principal fostul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 136 alin. (3) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte din prezenta lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ - teritoriale prin modurile prevăzute de lege.
În acest sens, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, sub imperiul căreia s-a emis actul atacat, statuează că:
"Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care Romania era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat".
Prima instanţă a fost învestită cu controlul de legalitate a unei hotărâri de guvern prin care a fost aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului prin raportare la respectarea condiţiilor cuprinse în Legea nr. 213/1998, respectiv dacă dreptul de proprietate publică al statului asupra imobilului situat în jud. Brăila, UAT Tudor Vladimirescu, km 217+720 - staţia CF Lacu Sărat, cu privire la suprafaţa de 309 m.p. teren intravilan real măsurat (272,10 m.p. suprafaţa din act) şi construcţiile C1 (locuinţă) şi C2 (garaj), a fost dobândit în mod legal.
Însă, raportat la art. 3, art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 213/1998, recurenţii nu au prezentat niciun titlu care să confirme dreptul statului asupra bunului în litigiu.
Hotărârile de Guvern adoptate în temeiul art. 19 - 21 din Legea nr. 213/1998 nu constituie, prin ele însele, titlu de proprietate, ci au ca efect delimitarea domeniului public de domeniul privat al statului/unităţilor administrativ-teritoriale, cu consecinţe în privinţa regimului juridic aplicabil bunurilor respective, însă validitatea unei astfel de operaţiuni este condiţionată de existenţa, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietăţii publice.
Or, tocmai această condiţie esenţială a existenţei titlului nu este îndeplinită în cauză.
Din această perspectivă nu pot fi primite criticile recurentei - interveniente conform căreia intimata - reclamantă nu a dobândit în mod legal dreptul de proprietate. Astfel, Înalta Curte constată că nu se poate confunda acţiunea în revendicare cu acţiunea în anularea unui act administrativ prin care se inventariază bunurile care fac parte din domeniul public al statului, care nu este o acţiune în revendicare în sensul C. civ., neimpunându-se a fi verificate condiţiile acesteia, ci condiţiile prevăzute de art. 7 şi 8 din Legea contenciosului administrativ.
Aceeaşi concluzie se impune cu referire la trimiterile recurentelor la prevederile art. 288 şi 356 din Codul administrativ în sensul indicării titularul sarcinii de a întocmi inventarul, cui îi revine responsabilitatea actualizării inventarului, cine îndeplineşte funcţia de evidenţă, câtă vreme acestea nu indică modul prin care bunurile în litigiul au intrat în proprietatea publică.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului pârât Guvernul României potrivit căreia actul administrativ pentru care se cere anularea nu are caracter vătămător pentru reclamanta, deoarece nu este constitutiv de drepturi, ci declarativ, constatând doar bunurile inventariate în domeniul public, Înalta Curte are în vedere faptul că, consfinţirea prin hotărârea de guvern a conţinutului inventarului, chiar dacă are doar un efect declarativ, produce efecte juridice în sensul avut în vedere de prevederile art. 7 şi 8 din Legea contenciosului administrativ şi nu se poate reţine lipsa unei vătămări din această perspectivă. În sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, hotărârea de guvern este act vătămător.
Astfel, nu prezintă relevanţă din perspectiva invocării lipsei de interes că actul administrativ atacat, respectiv H.G nr. 1705/2006 are efect declarativ de drepturi şi nu unul constitutiv de vreme ce, aşa cum s-a arătat mai sus, validitatea unei astfel de operaţiuni este condiţionată de existenţa, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietăţii publice.
Or, reclamanta nu a putut realiza intabularea dreptului său de proprietate cu privire la imobilul situat în jud. Brăila, în intravilanul UAT Tudor Vladimirescu, km 217+720 - staţia CF Lacu Sărat, compus din construcţiile C1 (locuinţă) şi C2 (garaj) şi teren aferent în suprafaţă real măsurată de 309 m.p. (272,10 m.p. suprafaţa din act) întrucât asupra imobilului cu nr. cadastral x este înscris ca proprietar Statul Român - domeniu public, sens în care justifică un interes în anularea actului vătămător.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii în ceea ce priveşte anularea parţială a hotărârii de guvern antemenţionate.
În schimb, soluţiile primei instanţe cu privire la capetele de cerere privind constatarea dreptului de constatarea dreptului de proprietate al reclamantei, rectificarea şi înscrierea în cartea funciară apar ca fiind nelegale.
Este necontestat faptul că actele administrative prin care se delimitează domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv prin care au fost aprobate inventarele bunurilor din domeniul public, pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, potrivit normelor de drept comun în materie.
Însă, aşa cum s-a arătat anterior, instanţa este însă limitată să verifice exclusiv dacă bunurile în discuţie au fost incluse în inventarul amintit, cu respectarea condiţiilor cuprinse în Legea nr. 213/1998, respectiv dacă dreptul de proprietate publică al statului a fost dobândit în mod legal, fără însă a se pronunţa în privinţa unui eventual drept de proprietate privată al reclamantei.
Aşadar, compararea/constatarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor, rectificarea şi înscrierea în cartea funciară, nu fac parte dintre soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ, soluţia primei instanţe fiind nelegală prin raportare la dispoziţiile art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004.
Într-adevăr, acestea nu apar ca fiind o consecinţă directă a anulării parţiale a H.G nr. 1705/2006 şi nici nu pot fi calificate drept operaţiuni administrative, astfel cum sunt acestea indicate la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sens în care soluţia Curţii de Apel este nelegală cu privire la aceste petite.
8. Temeiul procesual al soluţiei date recursurilor
În temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul formulat de recurentul-pârât Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Brăila, ca netimbrat.
De asemenea, văzând prevederile art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurentul-pârât Guvernul României şi de recurenta-intervenientă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi în numele şi pentru Ministerul Finanţelor, va casa în parte sentinţa recurată, şi, rejudecând cauza, va respinge capetele de cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al reclamantei, rectificarea şi înscrierea în cartea funciară, ca nefondate, urmând a menţine în rest sentinţa recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul-pârât Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Brăila împotriva sentinţei civile nr. 298/F din data de 25 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Admite recursurile declarate de recurentul-pârât Guvernul României şi de recurenta-intervenientă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi în numele şi pentru Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 298/F din data de 25 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:
Respinge capetele de cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al reclamantei, rectificarea şi înscrierea în cartea funciară, ca nefondate.
Menţine în rest sentinţa recurată.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 martie 2025.