Romanian court upholds military pensioner's inflation-indexed damages for unconstitutional health levy

Şedinţa publică din data de 14 martie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, complet specializat în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale, şi ulterior declinată spre competentă soluţionare Curţii de Apel Iaşi şi înregistrată sub nr. x/2024, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, solicitând să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, prin măsura reglementată de art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021, respectiv prin modificarea Codul fiscal, prin aplicarea cotei de contribuţie la sistemul de sănătate de 10% în cazul pensiilor ce depăşesc suma lunară de 4000 RON; obligarea paratului Guvernul României sa asigure fonduri pentru restituirea sumelor reţinute din pensie cu titlul de CAS începând cu luna ianuarie 2022 si pana la momentul încetării reţinerii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi a plătii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 şi obligarea pârâţilor să restituie sumele reţinute din pensie cu titlu de CASS, începând cu luna ianuarie 2022 şi până la momentul încetării reţinerii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi a plătii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de O.G. nr. 13/2011.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 100 din 26 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Guvernului României, ca nefondată.

A admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Casei de pensii sectoriale a MAI, excepţie invocată de această pârâtă şi a respins în consecinţă acţiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu Casa de Pensii Sectorială a MAI.

A respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

A admis, în parte, acţiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu Guvernul României şi a obligat pârâtul la plata către reclamant de despăgubiri constând în indexarea cu rata inflaţiei a sumelor reţinute în baza dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, precum şi dobânzile legale aferente acestor debite principal, calculate începând cu data reţinerii şi până la restituirea efectivă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de mai sus a declarat recurs pârâtul Guvernul României, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a căii de atac, casare a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei, să se dispună respingerea acţiunii.

În esenţă, în motivare, a susţinut că, în mod nejustificat, instanţa de fond a considerat că, solicitarea reclamanţilor de obligare a Guvernului României la plata dobânzii legale este întemeiată, fără însă ca, acţiunea introductivă să fi întrunit cerinţa legată de prejudiciu.

În cadrul recursului se arată că cererea a fost iniţial introdusă pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă - Materia Asigurări sociale, iar ulterior, cauza a fost declinată în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, întrucât instanţa a considerat că reclamanţii au invocat neconstituţionalitatea actului normativ, respectiv O.U.G. nr. 130/20212 în conformitate cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

A menţionat că soluţionarea cauzei pendinte este de competenţa Tribunalului, secţia - Completul specializat de asigurări sociale.

În cauză, datorită unei interpretări necorespunzătoare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în speţa pendinte, fiind aplicabile motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Soluţia pronunţată de prima instanţă, în ceea ce priveşte admiterea acţiunii, în sensul obligării Guvernului la acordarea sub formă de despăgubiri, este esenţial nelegală deoarece ea contravine dispoziţiilor normative ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, în sensul că, o cerere de reparare a prejudiciului, având exclusiv caracter patrimonial, nu putea fi soluţionată în absenţa unei acţiuni specifice contenciosului administrativ, care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanţelor declarate neconstituţionale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

Or, în speţă, în mod eronat s-a dispus obligarea pârâtului Guvernul României la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat de către partea reclamantă, fără a fi anulat vreun act administrativ emis în baza ordonanţelor declarate neconstituţionale, sau să fie obligate autorităţile pârâte la "emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative", conform condiţiilor impuse de legiuitor prin art. 9 alin. (5) din Lege.

Acţiunea vizată prin dispoziţia art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată, trebuie să aibă un obiect complex, în sensul să existe o cerere principală specifică contenciosului administrativ, şi anume dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonantei guvernului, iar excepţia de neconstituţionalitate a acesteia trebuie să constituie o cerere secundară.

Dispoziţiile art. 9 nu pot fi interpretate în sensul că acţiunea poate avea un obiect pur patrimonial, fără a fi însoţită de o cerere principală specifică contenciosului administrativ, şi anume dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanţei Guvernului.

Admisibilitatea unei cereri de reparare a prejudiciului, nu putea fi soluţionată în absenţa unei acţiuni vizând anularea unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanţei neconstituţionale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.

De asemenea, trebuie observat că legiuitorul constituant a reglementat în mod expres, prin dispoziţiile art. 52 şi art. 126 alin. (6), răspunderea patrimonială a autorităţilor publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la legea specială, şi anume la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun.

În speţa dedusă judecăţii, instanţa de contencios a fost investită în mod nelegal cu o cerere având un obiect pur patrimonial, prin care s-a solicitat exclusiv repararea prejudiciului, iar instanţa de fond şi-a însuşit susţinerile sale netemeinice, pronunţând o soluţie care nu satisface exigenţa textului art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanţă a stabilit nelegal existenţa unei obligaţii de plată în sarcina Guvernului fără a verifica, în mod judicios, ce reprezintă sumele pretinse de către partea reclamantă şi, respectiv, care este în realitate raportul de drept material în baza căruia s-a format raportul de drept procesual dedus judecării.

Prima instanţă a făcut însă abstracţie şi de faptul că sumele pretinse de partea reclamantă reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entităţile plătitoare a drepturilor de pensie.

În măsura în care a stabilit că partea reclamantă trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reţinute din pensie, este evident că obligaţia de plată a acestor sume, nu puteau fi stabilite decât în sarcina entităţilor care plătesc reclamanţilor drepturile de pensie.

Altfel spus, având în vedere calitatea de pensionar a părţii reclamante şi faptul că pretenţia lor este justificată prin prisma elementelor legate de raportul de asigurări sociale, este clar că acest raport reprezintă, în realitate, raportul de drept material în baza căruia s-a format raportul de drept procesual dedus judecării, astfel încât pentru cazul încălcării obligaţiilor privind plata pensiei nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României.

Instanţa de fond a considerat în mod nejustificat, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare.

Pe cale de consecinţă, în mod eronat a stabilit că acţiunea introductivă ar fi întrunit cerinţa legată de prejudiciu.

Eronat s-a stabilit în sarcina Guvernului României obligaţia de a plăti către reclamanţi o despăgubire constând în indexarea cu rata inflaţiei, precum şi la plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri din pensia reclamantului şi până la restituirea efectivă a sumelor reţinute, întrucât, în opinia noastră, se relevă lipsa capacităţii juridice civile şi corelativ, a calităţii procesuale pasive a Guvernului României, pe care în mod nefondat instanţa fondului le-a respins.

Astfel, Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, aflându-ne în această situaţie în prezenţa unei capacităţi juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituţionale ale art. 102 şi 108 şi pe cele ale actului normativ de organizare şi funcţionare a Guvernului.

Potrivit prevederilor constituţionale şi celor ale O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voinţă a acestui organ al administraţiei publice centrale, făcută în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice, fiind evident că aceste raporturi sunt unele de putere, ce apar în sfera relaţiilor sociale reglementate de normele dreptului administrativ, ramură a dreptului public, iar nu raporturi juridice civile guvernate de norme şi instituţii ale dreptului privat.

Guvernul României nu are atribuţii de a calcula şi reţine din pensii contribuţia de asigurări sociale de sănătate, mai mult decât atât nici nu poate fi obligat să plătească despăgubiri întrucât sumele au fost calculate şi reţinute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, respectiv entităţile care plătesc venituri din pensii.

A susţinut că, prin adoptarea actului normativ reprezentat de O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul delegat a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea practică a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022 şi a reglementat în sensul solicitat de către partea reclamantă, împrejurare faţă de care, cererea pendinte este rămasă fără obiect, neputându-se susţine în continuare, în mod valabil, sancţionarea autorităţii publice pârâte pe calea urmată de către partea reclamantă.

Având în vedere atât obiectul cererii de chemare în judecată (restituirea unor sume reţinute din pensie), Guvernul României nu poate fi obligat, la plata despăgubirilor constând în plata dobânzii legale aferente sumelor reţinute cu titlu de C.A.S.S. şi, pe de altă parte, că nu aceasta este calea care să asigure îndestularea părţii reclamante, pretenţiile acestuia subsumându-se, astfel, jurisdicţiei asigurărilor sociale.

Pentru aceleaşi considerente, este nelegală şi soluţia instanţei privind actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi plata dobânzilor legale aferente.

4. Apărările formulate cauză

Recurenta-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Municipiului Bucureşti a depus întâmpinare la recursul declarat de Guvernul României, prin care a arătat că la data de 17 februarie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 138, O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, iar, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din acest act normativ, s-a procedat la repararea prejudiciului, astfel cum legiuitorul a stipulat în mod expres în sensul punerii în aplicare a deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/15 decembrie 2022 fiind restituite din oficiu sumele reţinute cu titlu de CASS.

Totodată, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se respingă cererea de recurs, ca nefondată, soluţia primei instanţe se impune a fi menţinută deoarece este temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi de temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe recursurile ce fac obiectul pricinii deduse judecăţii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul pârâtului Guvernul României este nefondat, în limitele şi pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

În cauză, intimatul-reclamant, care este beneficiar al unei pensii militare de stat într-un cuantum superior sumei de 4000 RON, a apreciat că este vătămat de prevederile O.U.G. nr. 130/2021 care, prin art. XXIV pct. 13, introducea în categoria de venituri supuse contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi veniturile din pensii, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON.

Prin O.U.G. nr. 130/2021 s-a modificat şi completat Legea nr. 227/2015, privind Codul fiscal, devenind obligatorii contribuţiile de asigurări sociale de sănătate pentru venituri din pensii, pentru partea care depăşeşte suma de 4.000 RON (art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-a introdus art. 155 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal), ordonanţa nefăcând nicio distincţie între pensiile contributive şi pensiile de serviciu.

Ca urmare a modificărilor legislative aduse de O.U.G. nr. 130/2021, începând cu luna ianuarie 2022, pensia reclamantului a fost grevată de contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, reţinerea făcându-se la sursă de către Casa Teritorială de Pensii, prin aplicarea procentului de 10% cu privire la sumele ce depăşesc 4.000 RON din venitul din pensii.

Înalta Curte reţine că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (7)1 Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.

În esenţă, instanţa de contencios constituţional a reţinut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; or, prin ordonanţă de urgenţă nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuţii, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituţie, care interzice afectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale prin ordonanţe de urgenţă.

Drept urmare, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reţinute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituţionale.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023,,(1) Sumele reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi reţinerea diferenţelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferenţele de impozit pe venit se calculează separat faţă de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se reţin la data efectuării plăţii sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc şi se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 de RON. (4) Procedura de plată eşalonată prevăzută la alin. (1) se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023".

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Guvernul României este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a examina criticile pârâtului Guvernul României potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, nu mai subzistă interesul intimatului - reclamant de a acţiona, sau obiectul acţiunii, Înalta Curte reţine că este necesar ca această chestiune să fie analizată distinct în raport de conţinutul actului adoptat şi raportat la cele două capete ale acţiunii introductive de instanţă.

Înalta Curte constată că, în concret, în condiţiile în care prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus restituirea de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii, a sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, obligaţia de restituire fiind deja prevăzută la nivel legislativ, urmând a fi executată în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, interesul cererii de chemare în judecată sub acest aspect nu mai subzistă, soluţia fiind legală şi temeinică.

Pe de altă parte, câtă vreme prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamant prin reţinerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce vor fi restituite şi plăţii dobânzilor legale aferente acestor sume, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile din recurs formulate de pârâtul Guvernul României vizând obligaţia de plată a acestor accesorii, urmând a fi analizate apărările asupra fondului cauzei, cum au fost acestea reiterate şi prin motivele de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prezentul litigiu se întemeiază pe dispoziţiile art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului".

Cererea de chemare în judecată este întemeiată pe acest text de lege şi vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamantul. Cu alte cuvinte, din moment ce premisa de formulare a acţiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acţiuni în pretenţii formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată la cererea îndreptată împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanţa sau ordonanţa de urgenţă vătămătoare.

Analizând susţinerile Guvernului României referitoare la pretinsa lipsă a capacităţii juridice civile prin care a invocat, în esenţă, că nu poate sta în judecată în calitate de pârât decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora.

Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituţionale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituţia României, text potrivit căruia "Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.".

Art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acţiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând "(i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, (ii) anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, (iii) obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative."

Se observă că acţiunea în acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deşi în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretenţiile băneşti prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic şi asimilat.

Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acţiunea în discuţie privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât şi specificul unei reglementări speciale.

Cum pretenţiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacităţi de drept civil, ci în considerarea capacităţii de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecinţă, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, întemeiat pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacităţii juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

În egală măsură vor fi respinse şi apărările prin care pârâtul Guvernul României a susţinut că această obligaţie ar reveni caselor teritoriale de pensii, entităţi care au reţinut din pensia reclamantului sumele în discuţie şi care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligaţia restituirii lor, obligaţie care se extinde şi asupra accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală. Contrar acestei opinii, Înalta Curte constată că acţiunea de faţă priveşte acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor actului normativ.

Totodată, împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul aceloraşi case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligaţiilor instituite prin actul normativ menţionat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa de urgenţă declarată neconstituţională.

În concluzie, faţă de cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale, iar criticile din recurs ale Guvernului României sunt nefondate.

Pe cale de consecinţă, despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt aferente prejudiciului constând, pe de-o parte, în debitul principal (a cărui restituire a fost reglementată prin O.U.G. nr. 4/2023), iar, pe de altă parte, în devalorizarea monedei din cauza inflaţiei şi lipsirea reclamantului de folosinţa sumei solicitate (dobânda legală). Or, obligaţia de plată a acestor accesorii aparţine tot Guvernului României, care a generat prejudiciul prin impunerea în sarcina reclamantului a obligaţiei de plată a unei contribuţii, printr-un act normativ neconstituţional.

Prin urmare, vor fi respinse ca nefondate motivele de recurs referitoare la nelegalitatea soluţiei de obligare la plata accesoriilor aferente debitului principal, atât din perspectiva pretinsei lipse de obiect a acţiunii, cât şi a argumentelor pe fondul acestei pretenţii.

Nu în ultimul rând, pornind la analiza cererii de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 în ceea ce priveşte competenţa instanţei învestită cu soluţionarea cauzei, faţă de temeiul de drept invocat în petitul acţiunii, respectiv art. 9 din Legea contenciosului administrativ.

Astfel, această declinare de competenţă a cauzei de la tribunal la curtea de apel s-a realizat cu aplicarea corespunzătoare a regulilor referitoare la competenţă în favoarea instanţei de contencios administrative, competentă din punct de vedere material fiind curtea de apel.

În Minuta şedinţei judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 16 octombrie 2023 s-a stabilit că în cauzele formulate în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne având ca obiect repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă, sub forma contribuţiilor sociale obligatorii, constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice, care realizează venituri din pensii pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4000 RON, pentru fiecare drept de pensie, obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata către reclamanţi a unor sume egale cu cele reţinute începând cu luna ianuarie 2022 din pensie, reţineri făcute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuţiei de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reţinere din pensia fiecărui reclamant si până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflaţiei, competenţa materială şi teritorială de soluţionare aparţine în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel în a cărei circumscripţie teritorială îşi au domiciliul reclamanţii.

Prin urmare, în raport şi cele anterior statuate prin soluţia de principiu a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în raport de petitul acţiunii, Înalta Curte va reţine caracterul nefondat al motivului de casare dezvoltat de recurent ce vizează pronunţarea hotărârii de o instanţă necompetentă.

Totodată, practica Înaltei Curţi în pronunţarea regulatorului de competenţă în cadrul litigiilor având obiect identic celui dedus judecăţii în prezenta cauză este în sensul învestirii curţilor de apel cu soluţionarea cauzelor având ca obiect constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege în temeiul art. 9 din Legea contenciosului administrativ, sens în care menţionăm Deciziile ÎCCJ nr. 3819/2024 şi 4863/2024.

Concluzionând, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne ca lipsit de interes, iar recursul formulat de recurentul-pârât Guvernul României va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Guvernul României împotriva sentinţei nr. 100/2024 din 26 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.