Prisoner’s right to university education vs. ministerial conduct-based condition under penal execution law

Şedinţa publică din data de 14 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 11.12.2023 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, anularea sintagmei "aprobarea este condiţionată de conduita deţinutului" din cuprinsul art. 86 alin. (2) al Ordinului nr. 1322/C/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor şi programelor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială din locurile de deţinere aflate în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Anexa - Regulament Titlul III, Capitolul VI - Metodologia şi normele privind înscrierea şi participarea la cursuri şi examene aferente învăţământului universitar, cu completările şi modificările ulterioare.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 79 din 21 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, fiind anulat, în parte, art. 86 alin. (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1322/C/2017 pentru aprobarea Regulamentului din 25 aprilie 2017 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor şi programelor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială din locurile de deţinere aflate în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în sensul că înlătură din această prevedere sintagma "de conduita deţinutului".

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 79 din 21 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii deoarece este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor din Legea nr. 254/2013.

A susţinut dispoziţiile art. 86 alin. (2) din OMJ nr. 1322/2017 respectă exigenţele constituţionale şi regulile de ierarhie normativă, sens în care soluţia dispusă în primă instanţă în dosarul nr. x/2023 este nefondată.

A precizat că scopul unei pedepse penale este de a asigura, prin funcţiile retributivă şi de exemplaritate sau intimidare, corectarea unei conduite sociale neconforme cu normele juridice şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, de regulile de convieţuire socială. Executarea unei pedepse privative de libertate are drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, pedeapsa îndeplinind şi funcţia de reeducare a persoanelor condamnate în vederea reintegrării în societate a deţinuţilor sau persoanelor internate.

În acest context, ca urmare a noului statut de persoană condamnată, şi libertăţile fundamentale ale acesteia (aceleaşi sub aspectul naturii tor) capătă noi valenţe, fiind exercitate în condiţii speciale, instituţionalizate, conţinutul lor comportând, deci, anumite modificări. Aceste consideraţii sunt susţinute şi de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 254/2013 care prevăd că deţinuţii îşi exercită toate drepturile civile şi politice, cu excepţia celor care au fost interzise, potrivit legii, prin hotărârea definitivă de condamnare, precum şi a celor a căror neexercitare sau exercitare restrânsă rezultă inerent din privarea de libertate ori din raţiuni de menţinere a siguranţei deţinerii.

Dreptul la învătătură prevăzut de art. 32 alin. (1) din Constituţia României, republicată, nu este un drept absolut sub toate componentele sale. De altfel, însăşi modalitatea de formulare a acestui drept este elocventă, Constituţia prevăzând că "Dreptul la învăţătură este asigurat nu "garantat", şi, în orice caz, nu garantat la toate nivelele şi ciclurile de învăţământ. Pe cale de consecinţă, apare ca fiind normală exercitarea diferenţiată a acestui drept, chiar şi de către persoanele private de libertate. Formularea cuprinsă în art. 32 alin. (1) din Constituţie presupune că statul are obligaţia de a crea cadrul normativ şi administrativ logistic necesar în vederea organizării sistemului de învăţământ, şi nu faptul că toţi cetătenii îşi pot exercita acest drept în mod identic, egal, indiferent de vârstă ori situaţie juridică.

Pe cale de consecinţă, nu se poate aprecia că o persoană condamnată îşi poate exercita dreptul la învăţătură prin urmarea unor cursuri universitare în aceleaşi condiţii cu o persoană din afara mediului penitenciar, din simplul motiv că statutul juridic dintre aceste categorii de persoane este diferit şi reclamă măsuri şi moduri diferite de exercitare. Un tratament juridic diferenţiat pentru situaţii juridice diferite este justificat si nu poate pune în discuţie o eventuală încălcare a egalităţii în drepturi şi în faţa legii.

În ceea ce priveşte drepturile persoanelor condamnate, a arătat că acestea au o reglementare expresă în cuprinsul Capitolului V - Drepturile persoanelor condamnate, Titlul "Executarea pedepselor privative de libertate din Legea nr. 254/2013". Această reglementare primară are un caracter general, referindu-se la stabilirea unor drepturi de care pot beneficia persoane aflate în executarea unei pedepse privative de libertate. Această acordare a drepturilor nu înseamnă că fiecare dintre persoanele condamnate beneficiază, în orice moment al parcursului său execuţional, de toate drepturile reglementate de lege. Esenţa reglementării vizează că fiecare drept poate fi acordat, prin natura sa, unei persoane care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, potrivit unor condiţii şi proceduri, cu excepţia celor a căror exercitare a fost interzisă prin hotărârea de condamnare şi a celor care se execută potrivit specificului închis al mediului penitenciar.

Astfel, trebuie ţinut cont de faptul că reglementarea de la art. 79 din Legea nr. 254/2013 are un caracter general, spiritul reglementării fiind cel mai sus precizat. Prin urmare, conturarea in concreto a dreptului la învăţământ se realizează prin coroborarea tuturor dispoziţiilor primare, secundare şi terţiare în materie.

A invocat art. 91 din Legea nr. 254/2013 şi art. 89 alin. (8) din din aceewaşi lege.

Detalierea unor norme de nivel primar prin acte normative subsecvente implică, în mod inerent, reglementarea anumitor circumstanţieri normative şi condiţionalităţi, fără ca această împrejurare să fie considerată ca reprezentând o "adăugare la lege", o "încălcare a legii" ori o restrângere a unui drept prin încălcarea prevederilor art. 53 din Constituţie.

Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică a inclus, printre altele, recomandarea ca petentul-condamnat să urmeze cursuri universitare. Cu alte cuvinte, luând în considerare, printre altele, inclusiv aspecte referitoare la persoana condamnată (nivel de studii, grad de evoluţie psihocomportamentală etc.), specialiştii din cadrul sectorului de reintegrare socială au formulat în mod legal recomandarea ca persoana condamnată să urmeze cursuri universitare, însă faptul că aceasta nu a mai putut continua studiile nu indică o discrepanţă legislativă ori o problemă de natură normativă, ci poate reflecta, o aplicare precară/deficitară a dispoziţiilor legale incidente în această speţă, cu privire la care, de altfel, există mecanisme reparatorii/de control în lege (plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, urmată de contestaţia împotriva soluţiei acestuia la instanţa de judecată, dacă este cazul).

De altfel, conduita persoanei condamnate este luată în considerare în dispunerea unor măsuri administrative nu doar în ceea ce priveşte urmarea unor cursuri universitare (componentă a dreptului la învăţământ), ci şi în legătură cu alte drepturi de care se bucură persoana condamnată. Condiţia analizării conduitei persoanei condamnate în dispunerea unor măsuri sau acordarea unor drepturi reprezintă o garanţie pentru desfăşurarea în bune condiţii a executării pedepselor şi a asigurării siguranţei deţinerii.

Referitor la analizarea conduitei deţinutului atunci când directorul locului de deţinere aprobă initierea demersurilor de înscriere sau continuare a cursurilor universitare de către persoana condamnată, a arătat că această condiţie reprezintă o particularitate prin care este analizat riscul pe care persoana în cauză îl prezintă pentru ordinea şi siguranţa locului de detinere.

Astfel, este firesc ca comportamentul deţinutului pe parcursul executării pedepsei să fie luat în considerare - fie în favoarea acestuia, fie în defavoarea lui - atunci când se analizează posibilitatea urmării unor cursuri universitare.

Analizând adresa nr. x/18.09.2023 a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, reiese că reclamantul a folosit timpul alocat participării on-line la cursuri în alte scopuri decât cel prestabilit.

De asemenea, reclamantul a formulat cereri de înscriere la diferite facultăţi, fără să finalizeze ciclul universitar la vreuna dintre acestea.

Reglementarea privind condiţia referitoare la conduita deţinutului respectă principiul ierarhiei actelor normative, dispoziţiile art. 86 alin. (2) din OMJ nr. 1322/2013, fiind în deplină conformitate cu dispoziţiile primare şi secundare în baza cărora au fost elaborate.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă, aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente cauzei.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu soluţionarea unei cereri de anulare, în parte, a art. 86 alin. (2) din Ordinul ministrului Justiţiei nr. 1322/C/2017 pentru aprobarea Regulamentului din 25 aprilie 2017 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor şi programelor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială din locurile de deţinere aflate în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în sensul de a se înlătura din această prevedere sintagma "de conduita deţinutului".

Prima instanţă, apreciind caracterul întemeiat al pretenţiilor deduse judecăţii, a admis, în parte cererea de chemare în judecată cu motivarea că prevederea legală criticată încalcă şi art. 89 alin. (8) al Legii nr. 254/2013, fundament al emiterii sale, deoarece stabileşte condiţii suplimentare celor prevăzute de lege, pe care trebuie să le îndeplinească persoana condamnatului pentru a participa la activitatea educativă, iar nu exclusiv condiţii privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor educative, cum impune norma legală menţionată.

Împotriva acestei soluţii, a formulat calea de atac a recursului pârâtul, susţinând că prima instanţă a încălcat normele de drept material, deoarece prin norma din ordinul criticat în cauză nu s-ar fi adăugat la lege, stabilind o condiţie suplimentară pentru exercitarea dreptului la învăţătură de către deţinutul reclamant.

Înalta Curte apreciază că cererea de recurs este nefondată.

Ordinul ministrului Justiţiei nr. 1322/C/2017 este emis în temeiul legii, respectiv în temeiul art. 89 alin. (8) al Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Potrivit art. 89 alin. (8) al Legii nr. 254/2013, "condiţiile privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, instruire şcolară, învăţământ universitar şi formare profesională a persoanelor condamnate se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei".

Norma legală specială, referitoare la dreptul la învăţătură (educaţie, în sens constituţional) este dispoziţia art. 79 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Art. 79 din Legea nr. 254/2013 are denumirea marginală "Dreptul la învăţământ" şi prevede că "persoanele condamnate pot participa, în funcţie de posibilităţile penitenciarului, la cursuri de instruire şcolară sau universitare, în condiţiile protocolului de colaborare încheiat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, ţinându-se cont de nevoile prioritare de intervenţie identificate, de starea de sănătate, de tipul regimului de executare şi de măsurile de siguranţă aplicate".

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, Înalta Curte constată că această dispoziţie legală cuprinde trei condiţii referitoare la persoana condamnatului pentru exercitarea dreptului la învăţătură, pe lângă cea referitoare la posibilitatea penitenciarului şi la nevoile prioritare de intervenţie identificate, şi anume: starea sa de sănătate, tipul regimului de executare şi măsurile de siguranţă aplicate.

Cu toate acestea prin art. 86 alin. (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1322/C/2017 pentru aprobarea Regulamentului din 25 aprilie 2017 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor şi programelor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială din locurile de deţinere aflate în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, s-a prevăzut că "(2) Aprobarea este condiţionată de conduita deţinutului, de celelalte criterii prevăzute de lege şi se poate obţine pe baza recomandărilor cuprinse în planul individualizat". Potrivit art. 86 alin. (1) din Ordinul ministrului Justiţiei nr. 1322/C/2017, "(1) În vederea aprobării iniţierii, de către persoana condamnată, a demersurilor de înscriere sau continuare a cursurilor universitare, aceasta adresează o cerere directorului locului de deţinere".

Or, în atare situaţie, este evidentă maniera prin care pârâtul, a adăugat la lege o condiţie suplimentară faţă de cele prevăzute de textul legal primar. Astfel, prin intermediul unui regulament prin care urma a se reglementa procedura de organizare şi desfăşurare a activităţilor şi programelor educative din interiorul unităţilor de detenţie, pârâtul a prevăzut o condiţie suplimentară în vederea exercitării dreptului constituţional la învăţătură, care se impune a fi asigurat oricărei persoane. Chiar şi în ipoteza restrângerii acestui drept pentru o persoană care se află în detenţie, cum este reclamantul din cauză, o asemenea operaţiune nu se poate realiza prin intermediul unui act administrativ cu caracter normativ ci doar prin intermediul legii.

O asemenea concluzie se impune faţă de prevederile art. 56 din Legea nr. 254/2013, care statuează că "exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele şi în condiţiile prevăzute de Constituţie şi lege".

Totodată, în temeiul art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora "(3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.", rezultă că Ordinul ministrului justiţiei nr. 1322/C/2017 pentru aprobarea Regulamentului din 25 aprilie 2017 trebuie să fie elaborat în limitele pe care le permite actul normativ cu forţă juridică superioară, limite care în cauza de faţă sunt trasate de art. 79 din Legea nr. 254/2013 şi art. 89 alin. (8) din aceeaşi lege.

Prin urmare, în raport de cele anterior expuse, rezultă că restrângerea dreptului la învăţătură impusă prin adăugarea unei condiţii suplimentare relativă la conduita deţinutului prin OMJ nr. 1322/C/20014, este în contradicţie cu art. 53 din Constituţie, art. 4 din Legea nr. 24/2000 şi art. 56 din Legea nr. 254/2013.

În acelaşi timp, având în vedere petitul cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat o modificare a textului ordinului criticat în sensul înlăturării sintagmei "aprobarea este condiţionată de conduita deţinutului", Înalta Curte va valida punctul de vedere al curţii de apel care a statuat că, faţă de modalitatea de redactare a dispoziţiei legale a art. 86 alin. (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1322/C/2017, prin trimiterea şi la alte criterii decât criteriul conduitei deţinutului, admiterea acţiunii formulate nu se poate realiza în această manieră.

Prevederea art. 86 alin. (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1322/C/2017 este redactată în sensul că "aprobarea este condiţionată de conduita deţinutului, de celelalte criterii prevăzute de lege şi se poate obţine pe baza recomandărilor cuprinse în planul individualizat". Aşadar, sintagma "aprobarea este condiţionată" este corelată şi cu sintagma "celelalte criterii prevăzute de lege"(respectiv starea sa de sănătate, tipul regimului de executare şi măsurile de siguranţă aplicate) a căror analiză nu face obiect al cererii de chemare în judecată. Sintagma "aprobarea este condiţionată" se impune a fi menţinută pentru subzistenţa restului textului normativ al art. 86 alin. (2) din Ordinul ministrului Justiţiei nr. 1322/C/2017, până la o posibilă modificare a acestuia pentru realizarea corelărilor gramaticale.

Pentru toate considerentele expuse în paragrafele anterioare, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei civile atacate din perspectiva dorită de partea declarantă a căii de atac, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, menţinând sentinţa civilă atacată ca fiind legală şi temeinică.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 79/2024 din 21 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.