Jurisdictional conflict between CNCD and CSM for judicial delays: special norm on magistrate discipline precludes anti-discrimination claims

Şedinţa publică din data de 13 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 11.07.2023, sub nr. x/2023, astfel cum a fost modificată la data de 08.11.2023, reclamantul A. a solicitat anularea hotărârii nr. 442/30.08.2023 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării; obligarea pârâtului să investigheze solicitarea reclamantului înregistrată sub nr. x/20.12.2022 şi să îi fie comunicată hotărârea în maximum 30 de zile; obligarea pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la repararea prejudiciului cauzat de încălcarea prevederilor art. 20 alin. (7) şi (8) din O.G. nr. 137/2000 prin: obligarea pârâtului la plata sumei de 1615,86 RON, actualizată cu indicele de inflaţie de la momentul plăţii de către reclamant până la momentul plăţii de către pârât, obligarea pârâtului la publicarea hotărârii ce urmează a fi pronunţată în prezenta cauză pe site-ul propriu, în prima pagină (pagina de întâmpinare) în partea de sus, pentru o perioadă de 6 luni calculată de la momentul rămânerii definitive a hotărârii, obligarea pârâtului la publicarea hotărârii ce urmează a fi pronunţată în prezenta cauză în cadrul raportului de activitate anual aferent anului în care hotărârea judecătorească va rămâne definitivă; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 650 din 12 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia lipsei de interes, invocată de pârât, ca neîntemeiată.

Totodată, s-a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 650 din 12 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, a arătat că potrivit art. 265 din Legea nr. 303/2022 invocată de prima instanţă, judecătorii şi procurorii răspund civil, disciplinar, contravenţional şi penal, în condiţiile legii. Articolul 266 alin. (1) din aceeaşi lege, invocat de instanţă, reprezintă un drept al persoanei şi nu o obligaţie. Este o opţiune a persoanei de a sesiza şi Consiliul Superior al Magistraturii sau Inspecţia Judiciară şi nu impune că cercetarea încălcării legii de către un magistrat va fi făcută numai, sau mai întâi, de Consiliul Superior al Magistraturii/Inspecţia Judiciară. Instanţa a transformat un drept într-o obligaţie, în condiţiile în care reclamantul poate face şi o sesizare la Consiliul Superior al Magistraturii sau Inspecţia Judiciară în funcţie de răspunsul primit de la autoritatea competentă potrivit legii să cerceteze fapta de discriminare.

Recurentul-reclamant a precizat că nu s-a adresat Consiliului pentru Combaterea Discriminării în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorului, încălcarea obligaţiilor profesionale ori săvârşirea de către acesta a unor abateri disciplinare, ci s-a adresat pentru încălcarea dreptului său fundamental de a nu fi discriminat. Faptul că Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară deţin "competenţa de a analiza/sancţiona eventualele încălcări ale îndatoririlor de serviciu de către judecători" nu exclude cercetarea contravenţională de către organismele abilitate pentru aceasta.

Răspunderea disciplinară este diferită de răspunderea contravenţională, iar instanţa de fond nu a arătat considerentele de drept şi de fapt pentru care o faptă de discriminare ar fi considerată o abatere disciplinară sau încălcarea îndatoririlor de serviciu să se poată considera, inclusiv de către Consiliul pentru Combaterea Discriminării, că ar fi o faptă care ar putea fi cercetată de către Consiliul Superior al Magistraturii/Inspecţia Judiciară. Legea nu prevede că orice contravenţie, în general, sau că o faptă de discriminare, în particular, reprezintă şi o abatere disciplinară sau o încălcare a îndatoririlor de serviciu şi CNCD nu are în competenţă să aprecieze dacă o anumită faptă a unui magistrat este o abatere disciplinară sau o încălcare a îndatoririlor de serviciu în aşa fel încât să afirme că o faptă de discriminare este o abatere disciplinară.

În opinia sa, articolul 270, la care a făcut referire instanţa, are în vedere răspunderea disciplinară (nu la alte tipuri de răspundere), judecătorii răspund disciplinar pentru săvârşirea, cu vinovăţie, a abaterilor disciplinare prevăzute de lege (la articolul 271). Astfel, Legea nr. 303/2022 nu instituie o regulă specială privind răspunderea contravenţională a judecătorilor care să deroge de la prevederile O.G. nr. 137/2000 cum a pretins instanţa de fond, ci impune explicit că judecătorii răspund inclusiv contravenţional. Consiliul Superior al Magistraturii sau Inspecţia Judiciară nu au atribuţii de cercetare a răspunderii contravenţionale sau penale a magistraţilor, ci doar a răspunderii disciplinare, iar o faptă de discriminare nu trebuie să fie neapărat rezultatul unei acţiuni intenţionate, ci poate fi rezultatul unor prevederi, criterii sau practici aparent neutre.

În consecinţă, alegaţia instanţei că "răspunderea contravenţională a judecătorului poate fi reţinută doar după constatarea, ca urmare a procedurilor desfăşurate de Inspecţia Judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii" nu este susţinută de aceste prevederi legale, nici una nu stabileşte că răspunderea contravenţională sau penală pot fi reţinute doar după cercetările desfăşurate de Inspecţia Judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii. Dimpotrivă, este exact invers, răspunderea disciplinară poate fi, eventual, reţinută după constatarea răspunderii contravenţionale sau penale. Doar după constatarea făcută de organismul abilitat prin lege să constate faptele de discriminare, se poate aprecia de către Inspecţia Judiciară/Consiliul Superior al Magistraturii dacă este sau nu şi o încălcare a îndatoririlor de serviciu. Potrivit O.G. nr. 137/2000, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este autoritatea de stat în domeniul discriminării.

Privitor la repararea prejudiciului, recurentul-reclamant a arătat că nu a cerut ca instanţa să constate existenţa unei stări de discriminare, nu acesta a fost obiectul procesului. Prejudiciul de 1615,86 RON este exact rezultatul nerespectării legii de către intimat prin nesoluţionarea cererii în termenul legal. Costurile cu cererea adiţională şi cu procesul nu sunt incluse, iar factura a fost emisă înaintea comunicării hotărârii CNCD şi implicit a formulării cererii adiţionale.

Consideră că sunt îndeplinite condiţiile art. 1349 C. civ. având în vedere că, prin încălcarea fără echivoc a legii şi a Constituţiei de către intimat, a fost nevoit să cheltuiască timp şi bani pentru a forţa intimatul să îi respecte dreptul fundamental la petiţionare prevăzut de art. 51 alin. (4) din Constituţie.

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar pe fondul cauzei admiterea acţiunii astfel cum a fost modificată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare în cauză.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 13 martie 2025, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin petiţia adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, reclamantul a solicitat constatarea şi sancţionarea faptelor prevăzute de art. 1 alin. (2), lit. a), art. 2 alin. (3) şi (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare săvârşite de doamna judecător B. investită cu soluţionarea dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. În esenţă, acesta s-a considerat discriminat de faptul că doamna judecător nu a respectat termenul de redactare al hotărârii judecătoreşti, de 30 de zile de la data pronunţării soluţiei, prevăzut de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., încălcându-i-se astfel dreptul la un tratament egal în faţa instanţelor de judecată, la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

Raportat la obiectul petiţiei, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a admis excepţia necompetenţei materiale şi a emis Hotărârea nr. 442/30.08.2023, care a fost contestată de reclamant în faţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal.

Soluţionând cauza, prima instanţă a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că pârâtul nu deţine competenţa materială de a analiza situaţia de discriminare reclamată, nefiind îndeplinite nici condiţiile impuse de art. 1349 C. civ. cu privire la prejudiciul invocat.

Recurentul-reclamant a criticat sentinţa de fond prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ipotezele circumscrise acestui motiv de casare se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile sau dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este legală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative incidente în speţă.

Prin criticile formulate în memoriul de recurs, se susţine că Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor nu instituie o regulă specială privind răspunderea contravenţională a judecătorilor care să deroge de la prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.

Instanţa de recurs aminteşte că Specialia generalibus derogant este un principiu juridic care implică faptul că norma specială e cea care derogă de la norma generală şi că norma specială este de strictă interpretare la cazul respectiv. Mai mult, o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o norma specială.

Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori există un caz ce intră sub incidenţa prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar faţă de norma generală, chiar şi atunci când norma specială este mai veche decât norma generală.

Aşadar, cadrul normativ general în materie de constatare, prevenire şi sancţionare a tuturor formelor de discriminare este prevăzut de O.G. nr. 137/2000. Cu toate acestea, atunci când se pretinde săvârşirea de către un magistrat a unei fapte de discriminare, trebuie analizat, în concret şi de la caz la caz, dacă respectiva situaţie invocată are legătură cu activitatea judiciară sau conduita necorespunzătoare a magistratului, încălcarea obligaţiilor profesionale ori săvârşirea unor abateri disciplinare, caz în care se aplică norma specială, respectiv dispoziţiile Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 266 alin. (1) din Legea nr. 303/2022:

"Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii sau Inspecţia Judiciară, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare."

Totodată, conform prevederilor art. 270 din Legea nr. 303/2022:

"(1) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat acestora răspund disciplinar pentru săvârşirea, cu vinovăţie, a abaterilor disciplinare prevăzute de lege.

(2) Răspunderea disciplinară nu înlătură răspunderea penală sau contravenţională pentru fapta săvârşită, în măsura în care prin aceasta s-au încălcat îndatoriri de serviciu. Pe durata procesului penal se suspendă procedura disciplinară pentru aceeaşi faptă şi aceeaşi persoană."

În speţă, pretinsa faptă de discriminare, sesizată prin petiţia adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, vizează de fapt activitatea judiciară a doamnei judecător, recurentul-reclamant fiind, în concret, nemulţumit de depăşirea de către doamna judecător a termenului de redactare al hotărârii judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prevăzut de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ.

Or, raportat la obiectul petiţiei, în mod corect a apreciat instanţa de fond că pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu deţine competenţa materială de a analiza situaţia reclamată cu privire la pretinsa faptă săvârşită de doamna judecător, nefiind incidente dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 şi că doar Consiliul Superior al Magistraturii ori Inspecţia Judiciară deţin, în condiţiile impuse de Legea nr. 303/2022, competenţa de a analiza şi, eventual, de a sancţiona, faptele săvârşite de judecători în activitatea judiciară.

Referitor la cererea de reparare a prejudiciului, recurentul-reclamant a susţinut că suma de 1615,86 RON reprezintă cheltuielile pe care a trebuit să le suporte pentru a forţa intimatul să îi soluţioneze petiţia având în vedere că acesta nu a respectat termenul legal de soluţionare.

Instanţa de recurs constată că aceste cheltuieli reprezintă, de fapt, onorariul asistenţei de care reclamantul a beneficiat pentru a acţiona în instanţă, iar câtă vreme nu s-a reţinut nelegalitatea hotărârii contestate, prejudiciul invocat nu rezultă din nesoluţionarea petiţiei în termenul legal. Pentru a se putea reţine prejudiciul, ar fi trebuit ca instanţa de fond să constate că fapta sesizată este una de discriminare cărei îi sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, să anuleze hotărârea contestată şi să oblige intimatul-pârât la soluţionarea pe fond a petiţiei.

Or, având în vedere că instanţa de fond nu a reţinut existenţa vreunei fapte de discriminare care să intre în competenţa de soluţionare a intimatului-pârât, în mod corect a statuat că prejudiciul invocat nu rezultă din nesoluţionarea cererii în termenul legal, din moment ce în cauză nu se poate reţine perpetuarea unei stări de discriminare după împlinirea termenului în care petiţia ar fi trebuit soluţionată.

Concluzionând, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, criticile invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 650 din 12 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.