Judges' salaries: statutory 30% cap on allowances precludes incorporating specialized prosecutor coefficients into base pay

Şedinţa publică din data de 13 martie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 27.09.2022 sub nr. x/2022, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Călăraşi şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au formulat contestaţie împotriva Ordinului nr. 2097/C/16.05.2021 şi Ordinului nr. 2099/C/16.05.2022, răspunsului primit de la Ministerul Justiţiei nr. 2/46461/2022 din data de 29.08.2022, prin care au solicitat:

I. revocarea ordinului nr. 2097/C/16.05.2022 şi Ordinului nr. 2099/C/16.05.2022 şi emiterea unor noi ordine prin care:

1. să se stabilească indemnizaţiile de încadrare brute lunare ale reclamantelor conform VRS de 605,225 RON, începând cu data de 30.03.2022, precum şi plata drepturilor salariale aferente acestui VRS începând cu data de 30.03.2022;

2. înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

3. să se stabilească sporurile în conformitate cu Legea nr. 153/2017, cu aplicarea art. 4 şi 5 din Anexa V din Legea nr. 153/2017 raportat art. 25 din Legea nr. 153/2017 (adică procentual, respectiv minim 30% din indemnizaţia de încadrare stabilită conform VRS 605) şi să se plătească aceste sporuri începând cu data de 30.03.2022;

4. includerea în salariul de bază a coeficienţilor prevăzuţi în lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6-13 (diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, la acelaşi nivel cu judecătorii şi procurorii cărora li s-au recunoscut dreptul prin hotărâri judecătoreşti definitive;

5. includerea în indemnizaţia de bază a sporurilor pentru condiţii grele, vătămătoare şi periculoase, respectiv a celor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii în cuantumul maxim de 45%, potrivit art. 4 şi 5 Anexa V din Legea nr. 153/2017 la acelaşi nivel cu judecătorii şi procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătoreşti definitive;

6. obligarea Ministerului Justiţiei să aloce Tribunalului Călăraşi fondurile necesare plăţii drepturilor salariale cuvenite în urma emiterii unui nou ordin în conformitate cu cele solicitate în prezenta contestaţie.

II. obligarea Tribunalului Călăraşi să achite drepturile salariale rezultate în urma stabilirii indemnizaţiilor de încadrare brute lunare conform VRS de 605,225 RON, începând cu data de 30.03.2022, a înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul, a stabilirii sporurilor în conformitate cu Legea nr. 153/2017, cu aplicarea art. 4 şi 5 din Anexa V din Legea nr. 153/2017 raportat art. 25 din Legea 153/2017 şi a includerii în salariul de bază a coeficienţilor prevăzuţi la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6-13 (diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, la acelaşi nivel cu judecătorii şi procurorii cărora li s-au recunoscut dreptul prin hotărâri judecătoreşti definitive; cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 719 din 28 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

- a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Călăraşi şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, ca neîntemeiate.

- a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamante, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Călăraşi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cum a fost modificată la data de 10.01.2023;

- a anulat, în parte, Ordinele Ministerului Justiţiei privind stabilirea unor drepturi salariale nr. 2097/C/2022 din data de 16.05.2022 şi nr. 2099/C/2022 din data de 16.05.2022, privind pe reclamantele A. şi B.;

- a dispus emiterea de către pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor noi ordine prin care să stabilească indemnizaţiile de încadrare brute lunare ale reclamantelor conform VRS 605,225 RON, începând cu data de 30.03.2022, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea nr. 153/2017, cu stabilirea sporurilor în conformitate cu art. 4 şi art. 5 din Anexa V raportat la art. 25 din Legea nr. 153/2017 şi cu includerea în salariul de bază a coeficienţilor prevăzuţi la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. 6 - 13 (diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor DNA - DIICOT) în raport de gradul profesional, vechimea în funcţie şi gradaţia proprie fiecărei reclamante, începând cu data de 30.03.2022 şi plata drepturilor aferente începând cu aceeaşi dată;

- a respins, pentru rest, acţiunea modificată la 10.01.2023.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză

1.3.1. Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 719 din 28 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, a arătat că au fost încălcate dispoziţiile prevederile art. 142, art. 148 şi art. 162 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, prin care legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei, respectiv inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de starea pricinii, fără distincţie, cât şi în drepturile şi obligaţiile care decurg din hotărâri judecătoreşti, pronunţate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii.

Astfel, deşi instanţa de fond a introdus Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în proces, aceasta nu a ţinut cont şi de subrogarea Înaltei Curţi în drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei, pronunţând în mod greşit hotărârea şi în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, în condiţiile în care ar fi trebuit să procedeze la scoaterea din cauză a acestuia.

Pentru aceste motive, a solicitat instanţei de recurs să constate suborgarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei şi să procedeze la scoaterea din cauză a Ministerul Justiţiei.

Pe fondul cauzei, a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1, art. 44 pct. 11, pct. 20 din Legea nr. 153/2017, aplicabile în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Cu privire la acordarea coeficientului de multiplicare de 19,000, instanţa de fond a dispus acordarea unor drepturi băneşti în baza unor prevederi legale abrogate. Astfel, prin art. 44 pct. 11 din Legea nr. 153/2017, cu modificări şi completări a fost abrogat art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 (introdus prin Legea nr. 71/2015), iar prin art. 44 pct. 20 din Legea nr. 153/2017 au fost abrogate prevederile O.U.G. nr. 57/2015, cu modificările din O.U.G. nr. 20/2016.

Pentru determinarea cuantumului indemnizaţiilor, nu se mai utilizează coeficientul de multiplicare înmulţit cu valoarea de referinţă sectorială, ci se aplică pur si simplu grila din Legea nr. 153/2017. Astfel, coeficientul de multiplicare se utilizează ca parte a unui calcul "istoric" de determinare a salariului, alături de valoarea sectorială de referinţă, însă utilitatea lui se opreşte în momentul în care, prin calculul realizat, se ajunge la maximul prevăzut de Legea nr. 153/2017.

Contrar opiniei primei instanţe, acordarea coeficienţilor corespunzători personalului DNA şi DIICOT nu se încadrează în categoria drepturilor salariale la care se referă Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, nu constituie drepturi reglementate de norme cu "aplicabilitate generală" aşa cum era situaţia majorărilor de 2%, 5%, 11% de la care plecase analiza Curţii Constituţionale, care au fost aplicate pentru întreg sistemul justiţiei, fără niciun fel de circumstanţiere faţă de situaţia personală a fiecărui angajat în parte, nu au determinat majorarea indemnizaţiilor de încadrare şi ca atare, decizia reţinută de instanţa de fond nu este aplicabilă prezentei cauze.

S-a mai susţinut că este neîntemeiată obligarea la stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, pentru perioada anterioară datei de 30.12.2021, fiind invocate Decizia nr. 55/13.09.2021 şi Decizia nr. 34/06.06.2022 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

De asemenea, a solicitat instanţei de control judiciar să respingă capătul de cerere privind recalcularea indemnizaţiei reclamantelor prin raportare la o VRS de 605,225 RON ca rămas fără obiect, având în vedere că Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 959 din 12.04.2023. Ulterior, au fost emise şi ordinele individuale de stabilire a drepturilor salariale, iar la data de 27.09.2023 a fost emis Ordinul nr. 2734/I/2023 de către Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, în condiţiile în care reclamantele beneficiază deja de recunoaşterea drepturilor salariale solicitate prin cererea de chemare în judecată, prin efectul recalculării drepturilor salariale ale judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătoriilor având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în anexele 1-13 la ordinul emis, acţiunea pe acest capăt de cerere a rămas fără obiect.

1.3.2. Pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 719 din 28 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea excepţiilor invocate şi, pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, în contradictoriu cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În esenţă, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a susţinut că hotărârea cuprinde motive contradictorii între considerente şi dispozitiv, cu privire la obligarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi la plata drepturilor aferente.

Astfel, în considerente, la filele x, instanţa a apreciat că "petitele în obligarea pârâţilor la alocarea fondurilor necesare şi plata drepturilor băneşti acordate reclamantelor prin prezenta vor fi respinse", pentru ca apoi, prin dispozitivul hotărârii să dispună "emiterea de către pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor noi ordine prin care să stabilească indemnizaţiile de încadrare (...) şi plata drepturilor aferente începând cu aceeaşi dată".

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susţinut că prin hotărârea atacată, încălcând principiul disponibilităţii şi limitele învestirii, instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut.

Instanţa de fond, trecând peste principiul disponibilităţii şi al limitei învestirii instanţei reglementate la art. 9 şi art. 22 C. proc. civ., a pronunţat o hotărâre prin care a acordat părţilor ceva ce nu s-a solicitat, atunci când "dispune emiterea de către pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor noi ordine prin care să stabilească indemnizaţia de încadrare lunară brută (...) şi plata drepturilor aferente (...)."

Or, reclamantele, la pct. I din acţiune, nu au cerut emiterea unor noi ordine "prin care să se plătească drepturile" acordate prin prezenta acţiune, în sensul ca ordinele emise pentru stabilirea indemnizaţiilor de încadrare lunare brute să conţină şi reglementări/sintagma privind "plata drepturilor".

Intimatele-reclamante nu au solicitat să fie obligată ÎCCJ la recalcularea şi plata drepturilor salariale. Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea ordinelor atacate şi obligarea ÎCCJ la emiterea ordinului de încadrare cu valorificarea elementelor solicitate.

Astfel, a arătat că prin ordinele de salarizare emise de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se poate dispune plata drepturilor salariale ce fac obiectul actului administrativ, plata fiind o consecinţă a stabilirii drepturilor salariale, urmând a fi făcută de către ordonatorii secundari sau terţiari de credite, în speţă, Tribunalul Călăraşi. De altfel, în motivarea sentinţei instanţa a reţinut că tribunalul are "calitatea de ordonator de credite şi debitor al plăţii drepturilor salariale invocate".

Pe de altă parte, reclamantele nu au solicitat nici obligarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la plată, ca operaţiune materială, a drepturilor băneşti aferente, ci au precizat expres că plata drepturilor salariale o solicită în contradictoriu cu Tribunalul Călăraşi.

Totodată, a criticat că instanţa de fond a nesocotit principiul disponibilităţii şi s-a substituit reclamantelor, suplinind motivarea, în fapt, a cererii de chemare în judecată cu privire la pretenţiile constând în includerea în salariul de bază a coeficienţilor prevăzuţi în lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6-13 (diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor DNA/DIICOT), conform prevederilor Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, la acelaşi nivel cu judecătorii şi procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătoreşti definitive.

Deşi menţionate ca petit la pct. A.4. din acţiunea introductivă, reclamantele nu au dezvoltat aceste pretenţii, solicitând, în cuprinsul acţiunii, doar ca drepturile astfel acordate (prin includerea coeficientului DNA/DIICOT) să nu fie supuse limitării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Or, instanţa, cu o motivare amplă, a reţinut considerente pentru care reclamantele sunt îndreptăţite la acordarea acestui coeficient, însă aceste aspecte nu se regăsesc în cererea introductivă.

În aceste condiţii, chiar dacă, potrivit prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, acesta nu poate să se substituie părţii reclamante în motivarea, în fapt, a pretenţiilor exprimate.

În ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON fără aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, recurenta-pârâtă a invocat excepţia lipsei de obiect faţă de emiterea de către Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a Ordinelor nr. 959/1/12.04.2023 şi nr. 2734/1/2023, fiind incidente cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. (5) şi (8) C. proc. civ.

În continuare, recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanţei de fond şi cu privirea la soluţia de stabilire a sporurilor în conformitate cu art. 4 şi art. 5 din Anexa V şi de înlăturare de la aplicare a prevederilor art. 25 din Legea cadru nr. 153/2017, prevederi legale ce vizează cuantumul sporurilor.

Dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 nu prevăd un procent fix al sporurilor de 45%, ci doar un procent maxim, lăsând la aprecierea ordonatorului de credite o marjă de acordare a acestor sporuri, evident cu respectarea dispoziţiilor imperative ale legii.

Aşadar, art. 24 din Legea nr. 153/2017 face trimitere la o limită maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial (cum este cazul sporurilor Anexa V), limită care poate fi acordată, însă, contrar celor reţinute de instanţa de fond, numai cu respectarea prevederilor art. 25 din acelaşi act normativ, care impun ca suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare.

A mai precizat că singurul criteriu relevant în dimensionarea sporurilor este respectarea plafonului impus de dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea 153/2017, prevăzut pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale, iar singurul grup comparator permis prin prisma Deciziei nr. 15/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este personalul încadrat în subordinea aceluiaşi ordonator de credite.

În acest sens, a invocat ca fiind relevante Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, considerentele reţinute în Deciziile Curţii Constituţionale nr. 126/10 martie 2020 şi nr. 520/30 iunie 2020, precum şi Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din Capitolul VIII Anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ."

În ceea ce priveşte soluţia de obligare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la emiterea ordinului de salarizare cu luare în considerare a coeficienţilor DNA/DIICOT, fără a fi afectată de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, a considerat că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. Obligarea pârâtei la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare prin raportare la coeficientul de multiplicare 19,000, este nelegală şi neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, în paragraful 73 al deciziei evocate s-a reţinut că diferenţierea veniturilor magistraţilor - în considerarea fie a nivelului instanţei ori al parchetului la care îşi desfăşoară activitatea, fie a funcţiei pe care o ocupă - se face "în mod exclusiv, prin aplicarea unor coeficienţi de multiplicare distincţi, nivelul valorii de referinţă sectorială rămânând însă constant."

Acest aspect a fost întărit prin Decizia nr. 80/11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept care a statuat că aplicabilitate generală o are doar valoarea de referinţă sectorială nu şi coeficienţii de multiplicare ca element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază.

Totodată, a invocat Decizia nr. 4/2024 pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat că aceste drepturi acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive au natura juridică a unor despăgubiri al căror cuantum este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

În ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond cu privire la anularea Ordinelor nr. 2097C/2022 şi nr. 2099C/2022 emise de Ministerul Justiţiei, recurenta-pârâtă a apreciat incidenţa cazului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A arătat că prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 6245/C din 30.12.2021 au fost recunoscute drepturile salariale având în vedere VRS 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea nr. 153/2017, doar pentru viitor, aceasta reprezentând o decizie exclusiv administrativă, aflată în limita de apreciere a ordonatorului principal de credite de la acel moment.

Urmare a pronunţării încheierii din 28 decembrie 2022 de către Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia nr. 600 din 23 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. x/2023, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 959/1/12.04.2023 şi, ulterior, Ordinul nr. 2734/1/27.09.2023, prin care a corectat ordinul emis de fostul ordonator de credite, prin punerea în aplicare a legii, în interpretarea oferită de instanţele de judecată, cu înlăturarea plafonării reglementată de art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În opinia recurentei-pârâte, instanţa de fond nu a analizat sub niciun aspect legalitatea actelor atacate, pronunţând o hotărâre de anulare a celor două acte administrative fără a arăta, în concret, care sunt dispoziţiile legale ce au fost încălcare la emiterea actelor administrative.

În continuare, a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la soluţia oferită de instanţa de fond cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor.

Astfel, prin apărările formulate, a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale active în ceea ce priveşte pretenţia de "aloca fondurile necesare plăţii drepturilor pretinse", motivat de faptul că reclamantele nu au calitatea de a solicita îndeplinirea obligaţiilor care incumbă ordonatorului principal de credite, în calitate de autoritate publică, respectiv de a asigura fondurile către ordonatorii secundari ori terţiari de credite, singurele care au o astfel de atribuţie fiind instanţele angajatoare, în cadrul procedurii bugetare.

Nu s-a contestat faptul că în cazul existenţei unui titlu executoriu se întreprind demersurile necesare şi prevăzute de lege pentru asigurarea plăţii sumelor, ci faptul că nu este necesar a se pronunţa prin hotărâre cu privire la acest aspect, această obligaţie fiind una legală, iar nu judiciară.

În acest sens, a făcut referire la procedura de alocare a fondurilor în care sunt implicate doar autorităţi publice, respectiv Ministerul Finanţelor, în calitate de gestionar al bugetului, şi ordonatorii principali de credite, proiectele legilor bugetare anuale fiind elaborate de Guvern, prin Ministerul Finanţelor, pe baza programelor întocmite de către ordonatorii principali de credite, astfel că reclamanta nu poate interveni în procesul de alocare a fondurilor şi de elaborare a legilor bugetare, impunându-se admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale a acesteia.

Faţă de motivele expuse mai sus, a apreciat că instanţa de fond ar fi trebuit să constate, prin raportare la prevederile art. 32 alin. (1) lit. b) raportat la art. 36 C. proc. civ., că o soluţie de obligare la a întreprinde măsurile necesare în vederea alocării fondurilor necesare în favoarea reclamantelor a diferenţelor de drepturi salariale cuvenite acestora, nu putea fi pronunţată în contradictoriu cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi, pe cale de consecinţă, se impunea respingerea respectivei pretenţii ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

A mai considerat recurenta-pârâtă că soluţia prin care instanţa de fond a dispus obligarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la plata diferenţelor salariale, este nelegală şi prin raportare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece a preluat atribuţiile şi competenţele Ministerului Justiţiei referitoare la gestionarea bugetului instanţelor judecătoreşti pentru cheltuielile de personal, fără a avea şi calitatea de angajator.

Ca atare, în condiţiile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a avut raporturi de muncă cu intimatele-reclamante, de natură a naşte drepturi şi obligaţii reciproce, nu este justificată chemarea sa în judecată în calitate de ordonator principal de credite pentru stabilirea şi plata drepturilor băneşti.

În cazul în care nu se pune în discuţie legalitatea actelor administrative prin care se stabilesc indemnizaţiile judecătorilor şi ale asistenţilor judiciari, cererile având ca obiect pretenţii de ordin bănesc formulate de către personalul instanţelor de judecată nu sunt întemeiate în ceea ce priveşte atragerea în proces a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei.

Astfel, curţile de apel şi tribunalele au personalitate juridică, raporturile de muncă ale reclamantelor s-au stabilit cu instanţa angajatoare, astfel că drepturile salariale sunt calculate, datorate şi plătite direct de către aceasta.

1.3.3. Pârâtul Tribunalul Călăraşi a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 719 din 28 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, cu privire la soluţia instanţei privind emiterea unor noi ordine prin care să stabilească indemnizaţiile de încadrare brute lunare ale reclamantelor conform VRS 605.225 RON, începând cu data de 30.03.2022, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea nr. 153/2017 a învederat că reclamantele beneficiază de aceste drepturi ca urmare a ordinelor de salarizare emise ulterior de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Ordinul nr. 959/1/12.04.2023, Ordinul nr. 1003/1/02.05.2023, Ordinul nr. 2734/1/27.09.2023 şi Ordinul nr. 3226/I/02.l1.2023.

Cu privire la soluţia instanţei de emitere de către pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor noi ordine prin care să stabilească indemnizaţiile de încadrare brute lunare ale reclamantelor cu includerea în salariul de bază a coeficienţilor prevăzuţi la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. 6-13 (diferenţe de drepturi salariate în raport cu indemnizaţiile procurorilor DNA - DIICOT) în raport de gradul profesional, vechimea în funcţie şi gradaţia proprie fiecărei reclamante, începând cu data de 30.03.2022 şi plata drepturilor aferente începând cu aceeaşi dată, recurentul-pârât a invocat incidenţa Deciziilor nr. 3 şi nr. 4 din 11.03.2024 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Prin urmare, a considerat că se impune admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată pentru VRS 605.225 RON neplafonată, ca rămasă fără obiect, iar pentru drepturile salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor DNA/DIICOT şi a sporurilor ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea nr. 153/2017, cu stabilirea sporurilor în conformitate cu art. 4 şi art. 5 din Anexa V raportat la art. 25 din Legea nr. 153/2017, ca neîntemeiată.

1.4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-au formulat întâmpinări.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Intimatele-reclamante, în calitate de judecători în cadrul Judecătoriei Olteniţa, au supus controlului instanţei de contencios administrativ legalitatea Ordinelor individuale nr. 2097/C/16.05.2022 şi nr. 2099/C/16.05.2022 emise de Ministrul Justiţiei prin care li s-au stabilit drepturile salariale cuvenite. Ordinele individuale au fost emise în baza Ordinului MJ nr. 6245/C/30.12.2021 prin care s-a stabilit că începând cu data acestui ordin drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciari se stabilesc având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin sentinţa recurată s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Călăraşi şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, ca neîntemeiate. S-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamante şi au fost anulate, în parte, Ordinele Ministerului Justiţiei privind stabilirea unor drepturi salariale nr. 2097/C/2022 din data de 16.05.2022 şi nr. 2099/C/2022 din data de 16.05.2022, privind pe reclamantele.

Totodată, s-a dispus emiterea de către pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor noi ordine prin care să stabilească indemnizaţiile de încadrare brute lunare ale reclamantelor conform VRS 605,225 RON, începând cu data de 30.03.2022, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea nr. 153/2017, cu stabilirea sporurilor în conformitate cu art. 4 şi art. 5 din Anexa V raportat la art. 25 din Legea nr. 153/2017 şi cu includerea în salariul de bază a coeficienţilor prevăzuţi la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. 6 - 13 (diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor DNA - DIICOT) în raport de gradul profesional, vechimea în funcţie şi gradaţia proprie fiecărei reclamante, începând cu data de 30.03.2022 şi plata drepturilor aferente începând cu aceeaşi dată. S-a respins, pentru rest, acţiunea modificată la 10.01.2023.

Recurenţii-pârâţi Ministerul Justiţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Tribunalul Călăraşi au formulat critici de nelegalitate circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., care vor fi analizate punctual de instanţa de recurs.

2.2. Examinând criticile de recurs formulate de recurentul Ministerul Jusriţiei, Înalta Curte constată incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la dispoziţiile art. 142 şi art. 162 din Legea nr. 304/2022, care au fost interpretate şi aplicate greşit de prima instanţă.

Astfel, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 142 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară:

"(...)(2) Bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor aprobat pentru cheltuielile de personal ale acestor instanţe, precum şi cel aprobat pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal este cuprins în bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi este gestionat de aceasta, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având calitatea de ordonator principal de credite pentru instanţele judecătoreşti cu privire la aceste categorii de cheltuieli.(...)

(6) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se subrogă de drept în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei decurgând din aplicarea prevederilor alin. (2), inclusiv în cele de natură procesuală şi cele care decurg din hotărâri judecătoreşti şi alte titluri executorii.(...)

(8) Prevederile prezentului articol se aplică începând cu data intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe anul 2023. În acest scop, proiectul de buget al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei şi cel al Ministerului Justiţiei pe anul 2023 vor cuprinde modificările prevăzute în prezenta lege."

Art. 162 din Legea nr. 304/2022 prevede următoarele:

Până la data aplicării dispoziţiilor art. 142:

a) bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite pentru instanţele judecătoreşti cu privire la acele categorii de cheltuieli;

b) actele privind salarizarea şi alte drepturi de natură salarială ale judecătorilor din cadrul instanţelor judecătoreşti prevăzute la lit. a) se emit de ministrul justiţiei;

c) statele de funcţii şi de personal pentru curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei.

Legea nr. 368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023, la care face trimitere art. 142 din Legea nr. 304/2022, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1214 din data de 19.12.2022, intrând în vigoare la data de 22 decembrie 2022.

Astfel, pe parcursul derulării procedurilor judiciare în faţa primei instanţe, au intrat în vigoare Legea nr. 304/2022, precum şi dispoziţiile art. 142 alin. (6) din Lege, aplicabile prin intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023, care prevăd subrogarea de drept a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei decurgând din aplicarea prevederilor menţionate expres, inclusiv în cele de natură procesuală şi cele care decurg din hotărâri judecătoreşti şi alte titluri executorii.

Aşadar, legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei, inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de starea pricinii, fără distincţie, cât şi în drepturile şi obligaţiile care decurg din hotărâri judecătoreşti, pronunţate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii.

Totodată, în conformitate cu art. 38 din C. proc. civ., "Calitatea de parte se poate transmite legal sau convenţional, ca urmare a transmisiunii, în condiţiile legii, a drepturilor ori situaţiilor juridice deduse judecăţii."

În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este cea care are legitimare procesuală pasivă în cauza de faţă, atât faţă de prevederile generale din C. proc. civ., cât şi faţă de dispoziţiile exprese ale art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022, prima instanţă aplicând greşit aceste dispoziţii legale când a soluţionat cauza în contradictoriu şi cu Ministerul Justiţiei.

Prin urmare, sub acest prim aspect, Înalta Curte constată că se impune reformarea în parte a sentinţei recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulate de reclamante în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, nemaimpunându-se analizarea celorlalte critici formulate de recurentul Ministerul Justiţiei cu privire la soluţia pronunţată pe fondul cauzei.

2.3. În continuare, analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Tribunalul Călăraşi sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

O primă critică comună celor două recursuri a vizat soluţia instanţei de fond prin care s-a dispus emiterea de către pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor noi ordine prin care să se stabilească indemnizaţiile de încadrare brute lunare ale reclamantelor conform VRS 605,225 RON, începând cu data de 30.03.2022, cu înlăturarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Recurenţi-pârâţi au arătat faptul că toţi judecătorii în activitate, deci inclusiv intimatele-reclamante din prezenta cauză, beneficiază de drepturi salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 30.12.2021, motiv pentru care au solicitat instanţei de recurs să constate rămânerea fără obiect a acestui capăt de cerere.

Excepţia rămânerii fără obiect a acestui capăt de cerere, invocată de recurenţii-pârâţi în cadrul motivelor de recurs, este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, şi constă în faptul că obiectul cererii de chemare în judecată fie nu mai poate fi realizat, fie a fost realizat deja, lipsind de temei acţiunea civilă a reclamantelor. Astfel, excepţia rămânerii fără obiect reprezintă o chestiune de ordine publică, încadrabilă în pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ce poate fi invocată de părţi şi însuşită de instanţă.

În raport de înscrisurile ataşate cererilor de recurs la filele x ale dosarului (Ordinului MJ nr. 6245/C/30.12.2021, Ordinul nr. 959/I/12.04.2023, Ordinul nr. 1003/I/02.05.2023, Ordinul nr. 2734/I/2023 şi Ordinul nr. 3266/I/02.11.2023 ale Preşedintelui Înltei Curţi de Casare şi Justiţie) şi de argumentele prezentate de ambii recurenţi-pârâţi, Înalta Curte constată că a rămas fără obiect capătul de cerere privind acordarea VRS 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 30.12.2021.

În acest sens, se reţine că Ordinele nr. 2097/C/16.05.2022 şi nr. 2099/C/16.05.2022 emise de Ministrul Justiţiei, prin care au fost stabilit drepturile salariale ale intimatelor-reclamante, au fost emise în baza Ordinului MJ nr. 6245/C/30.12.2021 prin care s-a stabilit că începând cu data acestui ordin drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciari se stabilesc având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Ulterior, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 959/I/12.04.2023, cu privire la drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătoriilor, care se calculează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în Anexele 1-13, părţi integrante ale acestui ordin.

Prin Ordinul nr. 1003/I/02.05.2023 emis în aplicarea Ordinului nr. 959/I/12.04.2023 s-a stabilit că, începând cu data de 01.04.2023, judecătorii din raza teritorială a Curţii de Apel Bucureşti beneficiază de drepturile salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Întrucât dreptul de a fi salarizat în raport cu VRS 605,225 RON a fost recunoscut odată cu emiterea Ordinului MJ nr. 6245/C/30 decembrie 2021 doar pentru viitor, pentru stabilirea retroactivă a drepturilor judecătorilor de la celelalte instanţe prin raportare la VRS 605,225 RON fără aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a fost necesar să fie emis un alt ordin, respectiv Ordinul nr. 2734/I/2023 care prevede drepturile salariale individuale ale judecătorilor şi asistenţilor judiciari în activitate prin raportare la VRS 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, începând cu data de 30.12.2021.

Iar în final, a fost emis Ordinul nr. 3266/I/02.11.2023 de către Preşedintele Înaltei Curţi de csaţie şi Justiţie prin care drepturile salariale ale judecătorilor din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti se calculează având în vedere VRS 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, începând cu data de 30.12.2021 până la 31.03.2023, fiind ataşate şi anexele conţinând drepturile salariale individuale.

Cum intimatele-reclamante au fost numite în funcţia de judecător la data de 29.03.2022 şi faţă de succesiunea actelor administrative prezentate anterior care le-a recunoscut drepturile salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 30.12.2021, Înalta Curte constată că a rămas fără obiect capătul de cererea privind acordarea VRS 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

A doua critică de nelegalitate, formulată prin cele două recursuri şi circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a vizat soluţia instanţei de fond prin care s-a dispus emiterea de către pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor noi ordine de salarizare cu includerea în salariul de bază a coeficienţilor prevăzuţi la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. 6-13 (diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor DNA-DIICOT), recurenţii-pârâţi invocând incidenţa Deciziilor nr. 3 şi 4 din 11.03.2024 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Referitor la această problemă de drept, se constată că, ulterior pronunţării hotărârii recurate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a intervenit, prin recursuri în interesul legii, pronunţând Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 422 din 09 mai 2024 şi Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 383 din 24 aprilie 2024.

Astfel, prin Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că "Drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri."

S-a reţinut astfel că "respectivele hotărâri judecătoreşti nu au fost de natură a modifica/a completa legea şi nici de a schimba cadrul legal prin care se determină indemnizaţia de încadrare a celor care au beneficiat de aceşti coeficienţi, având ca efect exclusiv acoperirea prejudiciului cauzat prin tratamentul salarial discriminator generat de reglementarea anterioară şi constatat pe cale jurisprudenţială." (considerentul nr. 94).

Deopotrivă, prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a reţinut, în privinţa coeficienţilor de multiplicare că aceştia "constituie elementul component variabil, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari, prin intermediul cărora se realizează o diferenţiere a veniturilor în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului şi cu funcţia ocupată." (considerentul nr. 72).

În plus, prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în paragraful 82 s-a reţinut că:

"Aşadar, atunci când instanţele judecătoreşti sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiţi destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaşte dreptul la respectivele majorări."

În urma dezlegării obligatorii ale chestiunilor de drept incidente şi prezentei speţe, instanţa de control judiciar constată că, printr-o greşită aplicare a principiilor legalităţii, nediscriminării, egalităţii, importanţei sociale a muncii şi al ierarhizării pe verticală şi orizontală, aşa cum sunt ele definite de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, prima instanţă a dispus emiterea unor noi ordine de încadrare prin raportare la un coeficient de multiplicare 19,000, reţinând în mod eronat că hotărârile judecătoreşti invocate de reclamante (cu privire la alţi beneficiari) au interpretat şi norme de lege cu aplicabilitate generală pentru personalul din această familie ocupaţională şi nu situaţii de fapt particulare.

În ceea ce priveşte sporurile, acestea sunt definite în art. 7 lit. i) din Legea-cadru nr. 153/2017 ca fiind elemente ale salariului lunar/soldei lunare, acordate ca procent la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, în condiţiile legii, pentru fiecare categorie de personal, iar la art. 4 şi 5 din capitolul VIII al anexei nr. V a aceleiaşi legi sunt reglementate categoriile de sporuri de care beneficiază personalul din sistemul justiţiei şi procentele acestora.

În egală măsură, legiuitorul a prevăzut la art. 25 alin. (1) din lege o limită generală a sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi, stipulând că suma acestora, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite, nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie sau salariilor de funcţie, soldelor de grad sau salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comadă sau salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a celor lunare.

În acest context, întrucât sporurile nu sunt reglementate într-un cuantum fix, rezultă fără putinţă de tăgadă că legiuitorul a conferit ordonatorilor de credite o marjă de apreciere în stabilirea lor, dreptul de apreciere impunându-se a fi exercitat în limitele prevăzute de lege, adică supus unei duble condiţionări. Astfel, la nivel individual, cele trei categorii de sporuri reglementate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII al anexei nr. V a Legii nr. 153/2017, ar putea totaliza cel mult 45% din salariul de bază lunar sau din indemnizaţia lunară de încadrare, iar la nivelul bugetului gestionat de ordonatorul de credite, suma sporurilor şi a celorlalte elemente adiţionale salariului de bază sau indemnizaţiei de încadrare nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Or, marja de apreciere la care s-a făcut referire în precedent implică şi posibilitatea ajustării periodice a sporurilor, cu respectarea condiţiilor de acordare a acestora, astfel încât, în funcţie de circumstanţele concrete, să se asigure încadrarea în limita prevăzută în art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

De asemenea, din modul în care au fost reglementate cele trei categorii de sporuri, şi anume "de până la", reiese opţiunea legiuitorului potrivit căreia sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens, art. 24 din Legea nr. 153/2017 stabileşte că "limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. I-VIII."

În concluzie, se constată că stabilirea cuantumului sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege la art. 25, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu, soluţia respectivă ţinând de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia personalului plătit din fonduri publice. Aceasta, întrucât responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite, care, în temeiul dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 153/2017, au obligaţia să stabilească drepturile salariale şi să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.

În acest sens este şi jurisprudenţa consacrată a instanţei de contencios constituţional, aceasta reţinând că soluţia legislativă a limitării sporurilor nu este o noutate, anterior Legii-cadru nr. 153/2017 fiind reglementată în mod similar prin art. 22 alin. (1) din Legea-cadru nr. 184/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, context în care s-a precizat că regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituţie şi destinată a fi aplicată în mod nediferenţiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii şi fără discriminări. (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020).

Totodată, prin Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ.

Pe cale de consecinţă, se reţine că limitarea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 poate determina acordarea unor cuantumuri diferite ale sporurilor de la un ordonator de credite la altul, de vreme ce procentul de 30%, care nu poate fi depăşit, poate comporta diferenţieri între ordonatorii de credite. Corelativ, faptul că anumiţi ordonatori de credite au acordat sporurile într-o limită superioară nu poate constitui motiv legitim de egalizare salarială cu încălcarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017.

În continuare, instanţa de control judiciar reţine că pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a criticat soluţia instanţei de fond de obligare la plata drepturilor aferente începând cu aceeaşi dată (30.03.2022), invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În esenţă, se invocă încălcarea principiului disponibilităţii şi limitele investirii de către instanţa de fond în sensul că a acordat ce nu s-a solicitat, respectiv obligarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la recalcularea şi plata drepturilor salariale, că hotărârea cuprinde motive contradictorii între considerente şi dispozitiv cu privire la obligarea sa la plata drepturilor aferente, precum şi faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are calitate procesuală pasivă, întrucât a preluat atribuţiile şi competenţele Ministerul Justiţiei referitoare la gestionarea bugetului instanţelor judecătoreşti pentru cheltuielile de personal, fără a avea şi calitatea de angajator.

În acord cu aceste critici, instanţa de control judiciar reţine că prin cererea de chemare în judecare, astfel cum a fost modificată, reclamantele au solicitat obligarea Tribunalului Călăraşi la plata drepturilor salariale şi nu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de fond încălcând principiul disponibilităţii şi limitele investirii, astfel că se impune reformarea hotărârii atacate şi cu privire la acest capăt de cerere.

În ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond, de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor ca neîntemeiată, aceasta a fost criticată de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Analizând considerentele instanţei de fond în raport de criticile formulate, instanţa de control judiciar constată că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantelor a fost soluţionată în mod corect, motiv pentru care o va menţine.

Astfel, prin Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 1104 din 16 noiembrie 2022, s-a prevăzut la Capitolul II - Bugetul instanţelor şi parchetelor că bugetul curţilor de apel, al tribunalelor şi al tribunalelor specializate şi judecătoriilor este cuprins în bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi este gestionat de către acesta, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având calitate de ordonator principal de credite pentru instanţele judecătoreşti cu privire la aceste categorii de cheltuieli; această prevedere se regăseşte în dispoziţia din art. 142 alin. (2) din Legea nr. 304/2022.

Totodată, în dispoziţiile aceluiaşi articol, s-au stabilit următoarele "Drepturile salariale sau alte drepturi de natură salarială ale judecătorilor de la instanţele prevăzute la alin. (2), inclusiv dobânzi şi alte drepturi intrinseci legate de drepturile salariale, se asigură de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar actele privind salarizarea şi alte drepturi de natură salarială ale judecătorilor acestor instanţe se emit de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", iar "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se subrogă de drept în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei decurgând din aplicarea prevederilor alin. (2), inclusiv în cele de natură procesuală şi cele care decurg din hotărâri judecătoreşti şi alte titluri executorii" (alin. (6).

Astfel, ordonatorii principali de credite au stabilite căile legale pentru obţinerea fondurilor necesare punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în contradictoriu cu aceştia şi, totodată, să asigure ordonatorilor secundari şi terţiari, respectiv angajatorilor instituţii publice, sumele necesare.

Totodată, în ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond prin care s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Călăraşi, instanţa de control judiciar constată că nu a fost recurată, astfel că a intrat în autoritatea de lucru judecat şi va fi menţinută.

2.3. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile formulate, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare: va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; va respinge capătul de cererea privind acordarea VRS 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, ca rămas fără obiect şi va respinge în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Totodată, va menţine dispoziţiile primei instanţe cu privire la excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Călăraşi şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de pârâţii Tribunalul Călăraşi, Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 719 din 28 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge capătul de cererea privind acordarea VRS 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, ca rămas fără obiect.

Respinge în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Menţine dispoziţiile primei instanţe cu privire la excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Călăraşi şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.