Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1336/2025 AI generated

Late filing of appeal against peremption of tax assessment dispute

Case Number Decizia nr. 1336/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal and the associated application for reinstatement as late, thereby upholding the Court of Appeal's prior decision that had declared the tax administration's appeal peremptorily lapsed. The case involved a dispute over the annulment of tax assessment decisions and a financial inspection report, which the lower tribunal had partially granted; the tax administration appealed that judgment, but its subsequent appeal was dismissed by the appellate court due to procedural lapse (perimare) arising from a suspension related to a parallel criminal investigation. The decisive legal basis was the strict adherence to the five-day peremptory deadline for filing an appeal against a decision establishing *perimare*, mandated by Articles 421(2) and 185(1) of the Code of Civil Procedure; the court ruled that the tax authority failed to meet this absolute procedural deadline and did not timely satisfy the conditions for reinstatement under Article 186, resulting in the loss of the right to challenge the lapse decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ, art. 420 alin. (1) C. proc. civ, art. 415 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 420 C. proc. civ; Late filing of appeal against peremption of tax assessment dispute: Prin Decizia nr. 730 din 10 octombrie 2024, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia perimării, iar în temeiul dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 420 alin. (1) C. proc. civ., s-a constatat perimată judecata cererii de recurs promovată de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, în nume propriu şi în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, împotriva sentinţei civile nr. 688 din 3 decembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Keywords

AI generated
late filing lapse due to peremption tax litigation tax assessment procedure tax authority compliance with deadline

Cited Legislation

AI generated
art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
x/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
art. 416 alin. (1) C. proc. civ
730 din 10 octombrie 2024, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia perimării, iar în temeiul dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ.
art. 420 alin. (1) C. proc. civ
raportat la art. 420 alin. (1) C. proc. civ., s-a constatat perimată judecata cererii de recurs promovată de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, în nume propriu şi în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, împotriva sentinţei civile nr.
art. 415 C. proc. civ
Mai mult, potrivit art. 415 C. proc. civ., la cererea părţii interesate, judecata se poate relua dacă nu mai subzistă motivele care au determinat suspendarea, însă, în condiţiile în care în dosarul penal nr.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
În motivare, recurenta a susţinut să hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, invocând prevederile art. 488 alin.
art. 420 C. proc. civ
730/2024, deşi i-a fost comunicată sub semnătură şi ştampilă abia la data de 11.11.2024 - de unde rezultă că instanţa a respectat rigorile art. 420 C. proc. civ.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac şi excepţia tardivităţii recursului invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018 formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu intimatele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău s-a solicitat anularea deciziei de impunere nr. x/07.03.2018, deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/07.03.2018, raportului de inspecţie fiscală x/07.03.2018, deciziei privind stabilirea accesoriilor nr. 10797/12.04.2018, deciziei privind stabilirea accesoriilor nr. 107698/12.04.2018.

La data de 14.02.2019, reclamanta şi-a completat cererea de chemare în judecată, solicitând şi anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 10818/31.10.2018.

Prin sentinţa nr. 688/2020 din 03.12.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată şi completată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., a anulat decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 10818/31.10.2018, decizia de impunere nr. x/07.03.2018, raportul de inspecţie fiscală nr. xnr. 97/07.03.2018, decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/07.03.2018, a luat act ca prin încheierea din data de 13.06.2019 a fost admisa excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere cu privire la anularea Deciziei nr. 107697/12.04.2018 si a Deciziei nr. 107698/12.04.2018.

De asemenea, a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 9010 RON reprezentând onorariu expert si 300 de RON cu titlul de taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin AJFP Bacău, solicitând modificarea hotărârii şi respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivare, recurenta a susţinut să hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 96 şi pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 iunie 2021, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a suspendat judecata recursului promovat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

2. Hotărârea ce face obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăţi

Prin Decizia nr. 730 din 10 octombrie 2024, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia perimării, iar în temeiul dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 420 alin. (1) C. proc. civ., s-a constatat perimată judecata cererii de recurs promovată de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, în nume propriu şi în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, împotriva sentinţei civile nr. 688 din 3 decembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Totodată, s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de repunere pe rol.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei menţionate la pct. 2 a declarat recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, solicitând repunerea pe rol a dosarului nr. x/2018, cu consecinţa începerii judecării recursului.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că a depus la dosarul cauzei adresa (în original) de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău cu privire la dosarul de cercetare penală nr. 117/148/P/2018, adresă prin care se comunica anexat la data de 30.09.2024, ordonanţa de clasare din 24.11.2023, în dosarul penal menţionat şi pentru care a şi fost suspendat prezentul dosar. A mai arătat că ordonanţa menţionată anterior nu a mai fost comunicată instituţiei pârâte.

Raportat la motivaţia Curţii de Apel Bacău de a suspenda judecarea cauzei şi la faptul că a solicitat reluarea judecăţii dosarului nr. x/2018, precum şi faţă de faptul că abia în data de 30.09.2024 i-a fost comunicată soluţia pronunţată în dosarul de cercetare penală pentru care instanţa a dispus din oficiu suspendarea prezentului dosar, recurenta-pârâtă a solicitat repunerea cauzei pe rol şi soluţionarea acesteia.

Mai mult, potrivit art. 415 C. proc. civ., la cererea părţii interesate, judecata se poate relua dacă nu mai subzistă motivele care au determinat suspendarea, însă, în condiţiile în care în dosarul penal nr. x/2018 AJFP Bacău nu era parte, iar reclamanta intimată fiind inculpată, a susţinut că instanţa trebuia să verifice soluţionarea dosarului de cercetare penală şi să dispună în consecinţă, având în vedere suspendarea din oficiu a cauzei.

Totodată, a mai menţionat că la art. 148 se stipulează faptul că, cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecăţii, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute la art. 413, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată, însă, în cazul de faţă, a considerat că suspendarea facultativă pronunţată de instanţă nu mai poate opera, iar la data comunicării soluţiei din dosarul de cercetare penală de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, avea deja pe rolul Curţii de Apel Bacău recursul - repunere pe rol a dosarului nr. x/2017

Nu în ultimul rând, a mai învederat că momentul începerii curgerii termenului de perimare este acela al ultimului act de procedură efectuat, care trebuie să corespundă datei de la care cauza a rămas în nelucrare din vina părţii, ceea ce, în opinia sa, nu este cazul în speţă.

Ulterior, la data de 2 decembrie 2024, printr-o nouă cerere de recurs, conţinând motive identice cu cea precedentă şi prin care invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a formulat şi cerere de repunere în termen, în cuprinsul căreia a reiterat faptul că instituţia pârâtă nu a fost citată legal pentru soluţionarea cererii de perimare.

Astfel, a apreciat că perimarea dispusă de instanţă din oficiu nu poate opera conform motivării deciziei recurate, decizie comunicată şi pronunţată fără citarea instituţiei pârâte.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare la cererea de repunere pe rol şi la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal, ca tardiv formulat, iar pe fond ca nefondat.

În ceea ce priveşte cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, deoarece, contrar susţinerilor părţii pârâte, aceasta a primit citaţia cu menţiunea invocării perimării la data de 03.07.2024, ora 11, sub semnătură şi ştampilă. Ulterior, urmare a acestei citaţii, cu menţiunea intervenirii perimării, recurenta a formulat la data de 06.09.2024 o cerere de recurs împotriva încheierii de suspendare a cauzei din 03.06.2021, iar la data de 02.10.2024, aceasta a depus precizări cu privire la excepţia perimării invocată de instanţă pentru termenul din 10.10.2024 prin care a arătat că "în condiţiile date, perimarea în prezentul dosar nu poate opera, ci repunerea pe rol a dosarului de către instanţă".

În plus, mai arată că în dosarul nr. x/2018 - aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu termen de judecată la 11.03.2025, având ca obiect recursul AJFP Bacău împotriva încheierii de suspendare a prezentei cauze, recurenta prin precizările cu nr. 20059/07.11.2024, deşi arată că nu a fost citată, aduce în discuţie sentinţa nr. 730/2024, deşi i-a fost comunicată sub semnătură şi ştampilă abia la data de 11.11.2024 - de unde rezultă că instanţa a respectat rigorile art. 420 C. proc. civ.

În concluzie, susţine intimata că din citaţia primită personal de recurentă şi din cererile sale formulate în legătură cu excepţia perimării invocată de Curtea de Apel Bacău rezultă că aceasta a avut cunoştinţă de termenul de judecată la care s-a constatat intervenită perimarea, din 10.10.2024, primind citaţia comunicată pentru acest termen, motiv pentru care, consideră că se impune respingerea cererii de repunere pe rol, ca nefondată.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii recursului formulat, a arătat că hotărârea de perimare s-a pronunţat la data de 10.10.2024, iar ultima zi în care se putea declara recurs a fost data de 16.10.2024. Or, în cauză, recurenta a declarat recurs cu mult după expirarea acestui termen, respectiv la data de 28.11.2024.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, din data de 20 ianuarie 2025, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 11 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac şi excepţia tardivităţii recursului invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

În cauză, obiect al recursului l-a constituit decizia nr. 730 din 10 octombrie 2024 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a constatat perimat recursul declarat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, în nume propriu şi în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, împotriva sentinţei civile nr. 688 din 3 decembrie 2020 a Tribunalului Bacău, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Termenul de exercitare a recursului declarat împotriva unei hotărâri prin care s-a constatat perimarea unei cereri este, potrivit dispoziţiilor art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., de 5 zile de la pronunţarea hotărârii.

Acesta este un termen de procedură legal, peremptoriu şi absolut, care, în caz de nerespectare, determină respingerea cererii de recurs ca tardiv formulată.

Calculul termenelor este reglementat de art. 181 C. proc. civ., iar la alin. (1) pct. 2 al aceluiaşi articol se prevede expres că, atunci când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua când acesta se împlineşte.

Data depunerii cererii de recurs este data certă care rezultă din aplicarea ştampilei de înregistrare a acestei cereri depuse la instanţa a cărei hotărâre se atacă (conform art. 490 coroborat cu art. 199 C. proc. civ.), recipisa oficiului poştal, înregistrarea ori atestarea făcută pe actul depus de către serviciul de curierat rapid, serviciul specializat de comunicare, unitatea militară sau administraţia locului de deţinere.

Conform art. 199 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poştă, curier, fax sau scanată şi transmisă prin poştă electronică ori prin înscris în formă electronică, se înregistrează şi primeşte dată certă prin aplicarea ştampilei de intrare.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 183 C. proc. civ., "(1) Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen. (...) (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, precum şi menţiunea datei şi orei primirii faxului sau a e-mail-ului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanţei, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată".

Din interpretarea teleologică şi sistematică a acestor dispoziţii legale reiese faptul că o cerere de recurs poate fi depusă înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, iar recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.

În cauză, hotărârea recurată, respectiv decizia nr. 730 a Curţii de Apel Bacău a fost pronunţată la data de 10 octombrie 2024, dată de la care curge termenul de 5 zile prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac a recursului, ce s-a împlinit la data de 16 octombrie 2024, zi lucrătoare.

Or, în speţa pendinte, recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău a fost înaintat prin serviciul poştal la data de 12 noiembrie 2024, potrivit menţiunilor înscrise pe plicul de corespondenţă .

În consecinţă, coroborând dispoziţiile legale anterior menţionate şi având în vedere situaţia de fapt ce reiese din actele şi lucrările dosarului, astfel cum au fost anterior dezbătute, Înalta Curte reţine că recursul declarat în cauză a fost formulat după împlinirea termenului legal de 5 zile de la pronunţarea hotărârii prin care s-a constatat perimarea, calculat conform dispoziţiilor anterior menţionate.

Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Această sancţiune se aplică şi în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ şi absolut.

Sancţiunea decăderii poate fi evitată în condiţiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedeşte că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal şi că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ.

Cât priveşte cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de recurenta-pârâtă la data de 29 noiembrie 2024, Înalta Curte o va respinge, ca tardiv formulată, pentru următoarele considerente:

Instituţia repunerii în termen reglementată de art. 186 alin. (2) teza 2 C. proc. civ. este aplicabilă când în intervalul de curgere a termenului pentru declararea căii de atac, sau măcar în ziua finală a acestuia, s-a ivit o situaţie obiectivă, care exclude culpa părţii şi care a pus-o în imposibilitate de a acţiona.

Din economia dispoziţiilor art. 186 C. proc. civ. rezultă că partea care a pierdut termenul trebuia să solicite repunerea în termen în intervalul de timp stabilit în mod expres de legiuitor, efectuând totodată şi actul de procedură pentru care a fost instituit termenul imperativ.

Potrivit art. 186 alin. (2) teza 2 C. proc. civ., dacă s-a pierdut termenul de exercitare a unei căi de atac, repunerea în termen se va solicita în termenul de exercitare a căii de atac respective, în speţă în termen de 5 zile de la data încetării împiedicării.

Verificând cu prioritate formularea în termen a cererii de repunere în termenul de recurs, Înalta Curte reţine că cererea de repunere în termen a fost formulată cu mult timp peste termenul legal de exercitare a recursului, având în vedere că iniţial partea a formulat o primă cerere de recurs, expediată prin poştă la data de 12 noiembrie 2024 (conform datei de pe plicul poştal aflat la dosar recurs) fără a solicita şi repunerea în termen în condiţiile art. 186 C. proc. civ.. Această din urmă cerere a fost formulată la data de 29 noiembrie 2024 (conform datei de pe plicul poştal aflat la dosar recurs), prin cea de-a doua cerere de recurs depusă de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană Finanţelor Publice Bacău.

Dincolo de acest aspect, se constată că recurenta-pârâtă nu a făcut nicio dovadă cu privire la momentul încetării împiedicării de la care începe să curgă termenul de 5 zile.

Prin urmare, întrucât termenul de formulare a cererii de repunere în termen este un termen procedural legal imperativ, care în caz de nerespectare atrage decăderea părţii din dreptul de a mai solicita repunerea în termen, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen a recursului, ca tardiv formulată.

Aşa fiind, în raport de data pronunţării hotărârii atacate (10 octombrie 2024) şi data transmiterii cererii de recurs (12 noiembrie 2024), prezenta cale de atac a fost formulată în mod evident cu depăşirea termenului procedural de 5 zile de la pronunţarea hotărârii menţionat anterior, calculat potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În consecinţă, reţine instanţa că recursul declarat în cauză este tardiv formulat, recurenta-pârâtă nefiind suficient de diligentă pentru conservarea drepturilor sale procesuale.

Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei tardivităţii recursului, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii fiind o excepţie de procedură absolută şi peremptorie.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, având în vedere că termenul legal pentru declararea căii de atac extraordinare a recursului a fost depăşit, în temeiul art. 185 alin. (1) coroborat cu art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ. şi art. 496 din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, formulată de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, ca tardiv formulată.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău împotriva Deciziei nr. 730 din 10 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 martie 2025.