Parliamentary duty to respond to petition on constitutional right to petition under O.G. 27/2002 versus judicial power to mandate specific administrative action

Şedinţa publică din data de 11 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 7 martie 2024, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Camera Deputaţilor şi Senatul României, obligarea acestora la soluţionarea petiţiei din data de 7 februarie 2023, cu respectarea strictă a prevederilor O.G. nr. 27/2002; precum şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 89 din 17 iunie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Senatul României, prin reprezentant legal, secretarul general.

Totodată, a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Camera Deputaţilor şi Senatul României.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 89 din 17 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în totalitate a hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivarea recursului, reclamanta susţine că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 51 din Constituţie, privind dreptul la petiţionare, prin aceea că a considerat că singura obligaţie a instituţiilor cărora li se adresează petiţii este aceea de a da un răspuns în termen de 30 de zile, indiferent de conţinut.

Recurenta-reclamantă mai susţine că instanţa a încălcat şi dispoziţiile O.G. nr. 27/2000, care detaliază modul şi condiţiile în care cetăţenii pot uza de dreptul la petiţionare. Din prevederile art. 4 din O.G. nr. 27/2002 rezultă că soluţia dată petiţiei trebuie să fie legală, iar art. 5 din acelaşi act normativ prevede că pentru soluţionarea petiţiilor se vor dispune măsuri de cercetare şi analiză detaliată a tuturor aspectelor detaliate.

Or, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâţii nu au efectuat niciun fel de cercetare a celor semnalate, ci s-au rezumat a transmite petiţia către CNCD, în condiţiile în care CNCD fiind sub autoritatea lor, erau competenţi în a lua măsuri cu scopul de a ameliora funcţionarea acestuia. În contrast cu aceste prevederi, soluţia instanţei de fond este dată cu greşita înţelegere a rolului şi scopului O.G. nr. 27/2000.

În opinia recurentei-reclamante, prima instanţă a încălcat şi dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care stabileşte dreptul de a te adresa instanţei în cazul unui refuz nejustificat de a soluţiona o cerere, în speţă recurenta-reclamantă sesizând excesul de putere al pârâţilor de a soluţiona cererea. În mod greşit instanţa de fond a refuzat să analizeze legalitatea răspunsului la petiţia recurentei, susţinând că obligaţia primei instanţe ar fi fost să admită cererea şi să oblige pârâţii la soluţionarea petiţiei.

Mai arată că, într-adevăr, regulamentele celor două camere reglementează în mod similar soluţionarea petiţiilor (stabilind că acelea se redirecţionează către instituţiile la care se referă, iar răspunsul lor se trimite petiţionarului), însă acest lucru nu prezintă relevanţă câtă vreme reglementările O.G. nr. 27/2002 au prioritate, cele două regulamente fiind de rang inferior.

Mai mult, susţine că instanţa de fond nu a analizat argumentele expuse în motivarea cererii de chemare în judecată, fiind afectat dreptul reclamantei la un proces echitabil, sens în care se prevalează de considerentul nr. 30 din hotărârea CEDO pronunţată în cauza Albina c. României.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul-pârât Parlamentul României - Camera Deputaţilor a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de recurenta-reclamantă A., prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În esenţă, a susţinut că, prin prisma prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) şi ale art. 8 alin. (1) tezele finale din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 51 din Legea fundamentală şi ale O.G. nr. 27/2002, nu poate fi pusă în discuţie o eventuală nesoluţionare a unei petiţii, întrucât recurenta-reclamantă a primit răspuns la petiţia (petiţiile) adresate, chiar dacă nu este cel aşteptat sau preconizat de aceasta.

4.2. Intimatul-pârât Senatul României a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de recurenta-reclamantă A., prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă A. a formulat răspunsuri la întâmpinările depuse de intimaţi, prin care a solicitat respingerea în totalitate a apărărilor formulate.

6. Alte aspecte procesuale

În şedinţa publică de la termenul de judecată din 11 martie 2025, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât Senatul României, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.

7. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, din data de 22 noiembrie 2024, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 11 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat să fie obligaţi pârâţii Camera Deputaţilor şi Senatul României la soluţionarea petiţiei din data de 7 februarie 2023, cu respectarea strictă a prevederilor O.G. nr. 27/2002, petiţie prin care a solicitat acestor instituţii să cerceteze cauzele care au determinat, în opinia sa, neîndeplinirea funcţiei specifice de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în special, legate de termenul de soluţionare a dosarelor şi de lipsa de severitate a sancţiunilor.

Curtea de Apel a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că pârâţii au respectat obligaţiile ce le revin potrivit O.G. nr. 27/2002, chestiunile legate de adoptarea concretă de către intimaţii-pârâţi a unor măsuri asupra Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nu pot fi analizate din perspectiva unui alt drept, ci exclusiv din cel al dreptului de a petiţiona şi a obligaţiei corelative de răspuns.

Recurenta-reclamantă a contestat soluţia de respingere a acţiunii, pe care o apreciază a fi dată cu încălcarea dreptului la petiţionare prevăzut de art. 51 din Constituţie, a dispoziţiilor O.G. nr. 27/2002 şi Legii nr. 554/2004.

Examinând criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă, prin raportare la înscrisurile probatorii administrate în cauză şi la prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, nefiind apte să conducă la reformarea soluţiei primei instanţe.

Potrivit art. 3 din O.G. nr. 27/2002, "Petiţiile adresate autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 2 vor fi soluţionate în termenele şi în condiţiile stabilite prin prezenta ordonanţă", iar art. 4 al aceluiaşi act normativ prevede:

"Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 2 sunt direct răspunzători de buna organizare şi desfăşurare a activităţii de primire, evidenţiere şi rezolvare a petiţiilor ce le sunt adresate, precum şi de legalitatea soluţiilor şi comunicarea acestora în termenul legal."

De asemenea, art. 5 din O.G. nr. 27/2002 dispune că "Pentru soluţionarea legală a petiţiilor ce le sunt adresate conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice sesizate vor dispune măsuri de cercetare şi analiză detaliată a tuturor aspectelor sesizate", iar art. 8 alin. (1) stabileşte că "Autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă".

Relevante în soluţionarea prezentei cauze sunt şi dispoziţiile art. 151 din O.G. nr. 27/2002, potrivit cărora:

"Modul de soluţionare a petiţiilor adresate Parlamentului şi Preşedintelui României se face potrivit reglementărilor proprii."

În speţă, prin adresa nr. 4c-6/65/16.05.2023 Camera Deputaţilor a comunicat recurentei-reclamante că petiţia nr. 6/2023 prin care a solicitat membrilor Comisiei pentru drepturile omului, cultelor şi problemele minorităţilor naţionale să cerceteze cauzele pentru care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.) nu îşi îndeplineşte funcţia pentru care a fost înfiinţat, a fost adusă la cunoştinţa membrilor comisiei care au hotărât să fie cerut şi punctul de vedere al C.N.C.D. referitor la cele semnalate, urmând ca răspunsul să le fie comunicat.

Elementele reclamate au fost transmise Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării care a formulat o poziţie în cauză, punctul de vedere transmis prin adresa nr. x/29.05.2023, fiind comunicat atât recurentei-reclamante, cât şi Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu se poate reţine în sarcina intimatei-pârâte Camera Deputaţilor o încălcare a obligaţiei de a soluţiona petiţia ce i-a fost adresată de recurenta-reclamantă, câtă vreme aceasta a acţionat potrivit dispoziţiilor speciale cuprinse în art. 151 al O.G. nr. 27/2002, cât şi celor cuprinse în cadrul textelor dedicate petiţiilor din Hotărârea nr. 8/1994 prin care a fost aprobat propriul regulament, art. 215 "Petiţiile înregistrate se transmit Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii şi altor comisii permanente, spre dezbatere şi soluţionare".

Or, contrar susţinerilor recurentei-reclamante Comisia pentru drepturile omului, cultelor şi problemele minorităţilor naţionale a răspuns petiţiei recurentei-reclamante, cu respectarea limitelor competenţei sale, în condiţiile în care, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, Regulamentul, normă specială derogatorie, nu impune un termen de 30 de zile de răspuns către petiţionar, mai ales în situaţia în care comisia parlamentară sesizată are dreptul de a decide asupra petiţiei în termen de 10 zile de la sesizare, iar dacă decide la rândul ei să o trimită autorităţii competente, aceasta din urmă beneficiază la rândul ei de un termen de răspuns de o lună de zile, răspuns care urmează să fie comunicat în final petiţionarului.

În ceea ce priveşte modalitatea de răspuns către petiţionară din partea Senatului, acest intimat-pârât a dat curs propriului Regulament aprobat prin Hotărârea nr. 28/2005, art. 186 şi următoarele, iar într-un termen scurt (15.02.2023), prin Comisia de specialitate a înştiinţat-o pe recurenta-reclamantă cu privire la transmiterea sesizării sale către C.N.C.D., punctul de vedere al acestuia din urmă fiindu-i comunicat nemijlocit petiţionarei .

Cât priveşte nemulţumirea recurentei-reclamante faţă de răspunsurile date petiţiei sale, Înalta Curte reţine că aceasta nu poate constitui temei al constatării nelegalităţii procedurii urmate de către pârâţi în soluţionarea cererii, din perspectiva unui pretins refuz de soluţionare a petiţiei ori a soluţionării cu exces de putere, câtă vreme din cuprinsul răspunsurilor comunicate, rezultă că petiţia i-a fost în mod real analizată, aspectele semnalate de către aceasta au format obiect al dezbaterii în Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale .

În prezentul cadru procesual subiectiv şi obiectiv, circumscris dispoziţiilor O.G. nr. 27/2002, instanţa de contencios administrativ examinează dacă există un refuz nejustificat al autorităţii de a soluţiona petiţia reclamantei şi, în caz afirmativ, dispune măsuri de obligare a pârâtului la emiterea unui răspuns la cererea reclamantei. Instanţa analizează răspunsul dat petiţiei doar din perspectiva soluţionării efective a cererii în raport cu O.G. nr. 27/2002.

Mai bine spus, în cadrul unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile O.G. nr. 27/2002, instanţa de judecată nu va verifica decât dacă pârâtul şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de acest act normativ, emiţând şi comunicând petentei un răspuns concret şi efectiv la petiţia sa, dar nu se poate substitui autorităţii competente, dispunând obligarea acesteia la emiterea unui răspuns având conţinutul dorit de recurenta-reclamantă.

După cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, chestiunile legate de adoptarea concretă de către pârâţi a unor măsuri asupra Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nu pot fi analizate din perspectiva unui alt drept, ci exclusiv din cel al dreptului de a petiţiona şi a obligaţiei corelative de răspuns, iar prin răspunsul pe care îl pretinde, recurenta-reclamantă se situează în afara cadrului legislativ creat, căci nu orice refuz al autorităţii deschide părţii interesate accesul la justiţie, ci doar refuzul de a răspunde la o petiţie adresată în limitele legii.

Nici dispoziţiile art. 4 din O.G. nr. 27/2002, invocate de recurenta-reclamantă, nu sunt de natură a conduce la o altă concluzie, răspunderea conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice pentru legalitatea soluţiilor emise în activitatea de soluţionare a petiţiilor neputând fi interpretată ca dând dreptul instanţei de judecată să impună autorităţii pârâte emiterea unui răspuns având conţinutul dorit de petentă.

De asemenea, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, nu prezintă relevanţă în cauza pendinte nici prevederile art. 5 din acelaşi act normativ, conform cărora pentru soluţionarea legală a petiţiilor ce le sunt adresate conducătorilor şi instituţiilor publice sesizate vor dispune măsuri de cercetare şi analizată a tuturor aspectelor sesizate.

Nu se poate susţine nici încălcarea dreptului la petiţionare, prevăzut de art. 51 din Constituţie, câtă vreme recurenta-reclamantă a uzat de acest drept, a depus petiţia şi a primit răspuns din partea autorităţilor. Împrejurarea că recurenta-reclamantă este nemulţumită de răspunsurile primite de la autorităţile pârâte nu semnifică faptul că petiţia adresată acestora nu a fost soluţionată în conformitate cu dispoziţiile legale existente. Or, prevederile art. 51 din Constituţie garantează dreptul cetăţenilor de a se adresa autorităţilor publice prin petiţii, corelativ cu obligaţia autorităţilor de a răspunde acestor petiţii, iar nu dreptul petiţionarilor la obţinerea unui răspuns şi nici posibilitatea instanţei de contencios administrativ de a interveni asupra conţinutului concret al răspunsului formulat.

Nefondate sunt şi susţinerile recurentei-reclamante referitoare la neanalizarea de către instanţa de fond a tuturor argumentelor din cuprinsul acţiunii.

Prin motivele expuse în cererea de chemare în judecată recurenta-reclamantă urmăreşte un anumit răspuns la petiţia sa, respectiv remedierea anumitor elemente pe care le apreciază ca fiind deficitare în activitatea unei alte instituţii publice, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, şi solicită celor două camere ale Parlamentului intervenţia particularizată la cele semnalate, astfel cum au fost prezentate în petiţia adresată.

Or, instanţa de fond a reţinut că reclamanta, care urmăreşte obligarea pârâţilor la soluţionarea petiţiei are în vedere intervenţia concretă în activitatea terţului CNCD, pretinde o anumită conduită administrativă pârâţilor, care nici nu o individualizează (ce ar trebui să conţină răspunsul), depăşind astfel sfera dreptului la petiţionare.

Aşadar, Înalta Curte constată că nu subzistă o omisiune a instanţei de a examina toate aspectele deduse judecăţii, analiza motivelor din cererea introductivă fiind realizată în raport de obiectul litigiului, în cadrul şi limitele reglementate de O.G. nr. 27/2002.

În concluzie, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că intimaţii-pârâţi au respectat dispoziţiile O.G. nr. 27/2002 în activitatea de soluţionare a petiţiei depuse de recurenta-reclamantă, iar criticile de nelegalitate formulate în recurs sunt nefondate.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta - reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 89 din data de 17 iunie 2024 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 martie 2025.