Suspension of gambling license revocation denied due to absence of evident illegality and imminent damage

Şedinţa publică din data de 11 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2024, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu Guvernul României - Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 127/13.02.2024 până la soluţionarea definitivă a cauzei, anularea Deciziei nr. 127/13.02.2024, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 208 din 6 august 2024, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei de mai sus a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecând, admiterea cererii de suspendare a efectelor deciziei nr. 127/13.02.2024 până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În dezvoltarea recursului promovat, printr-un prim set de critici subsumate motivului de recurs încadrat în drept în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că în prezentarea raţionamentului pe care se întemeiază soluţia de respingere au fost reţinute considerente contradictorii şi incompatibile între ele.

Astfel, instanţa de fond îşi începe motivarea soluţiei făcând o confuzie între plata aferentă perioadei octombrie - decembrie 2023 şi plata efectuată în luna decembrie aferentă perioadei ianuarie - martie 2024, continuând prin prezentarea unor considerente contradictorii în două propoziţii succesive, neverificând neconcordanţa cuantumului sumei dintre actele emise de pârâtă, iar critica vizând nemotivarea actului contestat constând în lipsa analizării consecinţelor produse ori a oportunităţii luării altei hotărâri nici măcar nu a mai fost cercetată de către instanţa de fond.

De altfel, a susţinut că, deşi s-a invocat faptul că din niciun act depus de pârâtă nu rezultă modalitatea de calcul a pretinsei taxe, că nu a fost încunoştinţată în vreun fel despre existenţa unei diferenţe de calcul ori sume de achitat, curtea de apel nu a analizat în niciun paragraf aceste aspecte care ţin de nemotivarea şi nelegalitatea actului.

De asemenea, a învederat că invocarea art. 29 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2009 în baza cărora instanţa de fond a concluzionat că doar organul fiscal teritorial are posibilitatea de utilizare a garanţiei, este una eronată, în condiţiile în care art. 13 alin. (3) arată clar că procentul de 98,8% din taxele percepute pentru autorizaţiile de exploatare a jocurilor de noroc se constituie venit la bugetul de stat, iar prin art. 29 se instituie obligaţia constituirii fondului de garanţie, pentru fiecare maşină electronică cu câştiguri, tocmai pentru acoperirea riscului de neplată a obligaţiilor faţă de bugetul general consolidat.

În privinţa celei de a doua condiţii aferente suspendării executării unui act administrativ, recurenta-reclamantă a arătat că prima instanţă s-a limitat a prezenta considerente de ordin generic referitoare la nedovedirea în concret a unei pagube ce ar putea fi generată în patrimoniul reclamantei prin efectele deciziei contestate, fără a face o minimă analiză a situaţiei sale financiare ce rezultă din actele aflate la dosar, a cuantumului concret al debitului imputat şi a impactului pe care acesta l-ar avea asupra situaţiei financiare şi juridice.

Printr-un alt set de critici, încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că sentinţa a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material care guvernează materia suspendării executării actului administrativ, câtă vreme argumentele prezentate în cuprinsul acţiunii ar fi permis instanţei, la o simplă palpare a fondului, să observe că în speţă sunt îndeplinite cerinţele pentru suspendarea executării actului.

Conform recurentei-reclamante, aspectul nemotivării deciziei de revocare a licenţei de organizator pentru jocuri de noroc şi aspectele contradictorii referitoare la izvorul taxei pretins neachitate, cât şi cuantumul acesteia la data emiterii actului, erau elemente suficiente pentru a întruni la o primă vedere condiţia cazului bine justificat.

De asemenea, a mai arătat că instanţa de fond avea elemente necesare pentru a se lămuri şi cu privire la cea de-a doua condiţie a suspendării, respectiv paguba iminentă la care se expune destinatarul actului, aceasta impunând un standard de probă nedrept, de natură a înlătura aplicarea, chiar şi excepţională, a art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Tot referitor la cea de-a doua condiţie de suspendare, a învederat că efectul deciziei de revocare a licenţei, prevăzut de art. 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77/2009, constă în naşterea obligaţiei de a achita diferenţa rămasă de plată din taxa anuală aferentă autorizaţiilor de exploatare (aproximativ 400.000 euro). Executarea acestei sume, ar pune societatea într-o mare dificultate de ordin financiar, mai ales în contextul în care nu mai poate realiza venituri în această perioadă, conducând în mod cert la falimentul unui mare contribuabil la bugetul de stat.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a mai susţinut că nelegalitatea actului rezultă şi din prezentarea lacunară a motivelor care au stat la baza concluziei că aceasta nu ar fi achitat cuantumul total al taxelor aferent autorizaţiilor de exploatare pentru luna ianuarie 2024, cu atât mai mult cu cât în alte acte emitentul reţine o cu totul altă sumă. Astfel, în opinia acesteia, nu poate fi identificată sursa acestor taxe şi modalitatea de calcul. De asemenea, în actul administrativ nu pot fi identificate motivele care au impus adoptarea deciziei de revocare a licenţei în detrimentul altor opţiuni, respectiv lipseşte analiza consecinţelor produse (astfel cum impun dispoziţiile art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009).

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul - pârât Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

În esenţă, a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod corect, în analiza pe care a efectuat-o, aspecte care pot fi luate în considerare pentru cererea de suspendare formulată, neexistând o contradicţie între argumentele reţinute de instanţa de fond, aşa cum susţine reclamanta.

Pe fondul cererii de suspendare, a învederat că nu este întrunită condiţia cazului bine justificat, având în vedere că decizia de revocare prevede temeiurile de drept şi este motivată în fapt, respectiv neplata taxei de autorizare în cuantum de 96.386 RON.

Cu privire la condiţia prevenirii unei pagube iminente, a susţinut că recurenta-reclamantă nu a prezentat dovezi certe din care să rezulte paguba, respectiv nu aproba iminenţa producerii unui prejudiciu material în patrimoniul său, susceptibil să atragă temporizarea efectului actului administrativ, simpla invocare a faptului că are obligaţia de a achita taxele de autorizare, obligatorie prin efectul normelor legale în baza cărora a fost emisă decizia a cărei suspendare se solicită, nu reprezintă o pagubă în patrimoniul acesteia, ci o obligaţie pe care a cunoscut-o încă de la momentul solicitării de autorizare a mijloacelor de joc tip slot machine.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 11 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi de temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe recursul ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată în cauză de reclamanta A. S.R.L. este nefondată pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Aşa cum s-a precizat la pct. 1 al prezentei decizii, reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 127/13.02.2024.

Soluţionând cauza, curtea de apel a respins cererea formulată de reclamantă cu motivarea că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale cumulative, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, pentru a se dispune suspendarea executării deciziei nr. 127/13.02.2024.

Recurenta-reclamantă a criticat sentinţa primei instanţe din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, potrivit acestui text legal, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Subsumat acestui motiv, recurenta-reclamantă a invocat faptul că ar exista motive contradictorii, instanţa de fond nemotivând de o manieră concretă şi aplicată argumentele invocate de reclamantă. De asemenea, a mai arătat că în prezentarea raţionamentului pe care se întemeiază soluţia de respingere au fost reţinute considerente contradictorii şi incompatibile între ele.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Potrivit unei practici constante a instanţei supreme, prevederile legale mai sus indicate nu obligă instanţa să răspundă tuturor apărărilor avansate de parte, acestea putând fi analizate global, printr-un raţionament juridic de sinteză ori luând în considerare un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie nu constituie automat motiv de casare a sentinţei. Pentru a avea această consecinţă, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de "ascultare" a părţii, ceea ce nu este cazul în speţă.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul fondului a analizat cererea de suspendare a executării a actului administrativ contestat din perspectiva dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, verificând îndeplinirea cerinţelor art. 2 lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ, situaţie în care nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, ocazie cu care, a înlăturat argumentat toate apărările recurentei-reclamante.

De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă fiecare motiv de nelegalitate invocat în acţiune, apărarea expusă de intimat iar, în raport de dispoziţiile legale incidente, art. 14 din Legea nr. 554/2004, a stabilit că nu sunt întrunite condiţiile cerute de textul de lege pentru a se dispune suspendarea actului solicitată de recurenta-reclamantă.

Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanţei de fond, sub aspectul soluţiei, nu echivalează cu o nemotivare şi nu determină incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile întemeiate pe aceste dispoziţii legale urmând a fi respinse, ca nefondate.

Înalta Curte constată că nu este incident nici motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., incident atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Potrivit art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond. Dispoziţiile art. 14 alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător.",

Din conţinutul art. 14 din acelaşi act normativ rezultă că, pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile existenţei unui caz bine justificat şi a necesităţii prevenirii unei pagube iminente.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public (art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004).

Totodată, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie s-a reţinut că necesitatea asigurării unei protecţii jurisdicţionale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrative este recunoscută şi în plan european, prin Recomandarea R (89) 8 adoptată de Consiliul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, aplicabilă şi României.

Potrivit acestei recomandări, instanţa, în calitate jurisdicţională chemată să decidă măsura de protecţie provizorie, trebuie să ţină cont de ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezentate şi să acorde asemenea măsuri atunci când executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat, şi când există un argument juridic aparent valabil faţă de nelegalitatea lui.

Secţia de contencios administrativ şi fiscal a ÎCCJ a statuat constat că, pentru conturarea cazului bine justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea dosar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite au fost reţinute ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actului administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Este adevărat că tot în practica instanţei supreme s-a statuat că aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poate fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, privind suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.

În speţă, în situaţia particulară dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, în susţinerea cazului bine justificat, recurenta-reclamantă a invocat mai multe aspecte ce relevă, în opinia sa, aparenta nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare o solicită şi anume: faptul că ar fi achitat sumele indicate de către pârâtă în cuprinsul deciziei contestate, dar şi împrejurarea că actul contestat nu ar fi motivat sub aspectul măsurii dispuse.

Analizând prima facie motivele invocate de recurenta-reclamantă, în mod corect prima instanţă a constatat că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ a cărui suspendare se solicită. Astfel, la o cercetare aparentă, verificarea aspectelor legate de modalitatea în care a fost făcută imputaţia plăţii sumei de 222.738 RON nu poate face obiectul analizei instanţei de contencios administrativ, în cadrul prezentei cereri de suspendare executare act, deoarece o astfel de analiză implică verificări aprofundate cât priveşte situaţia recurentei-reclamante, respectiv stabilirea obligaţiilor de plată ce îi revin acesteia atât în cuprinsul anului 2023, cât şi pentru luna ianuarie 2024, identificarea plăţilor efectuate de către reclamantă şi a modalităţii în care a fost făcută imputaţia acestor plăţi, ceea ce ar însemna antamarea fondului cauzei, or suspendarea ar putea fi dispusă doar pentru motive de nelegalitate evidente.

Justeţea concluziilor la care a ajuns intimatul-pârât nu reprezintă o chestiune care să poată fi statuată decât în cadrul unei acţiuni pe fond cu administrarea probatoriului specific.

Din cuprinsul hotărârii atacate cu calea extraordinară de atac a recursului, rezultă că instanţa a răspuns în esenţă criticilor recurentei-reclamante, judecătorul fondului considerând că nu pot fi reţinute, ca fiind de nelegalitate evidentă a actului, nici susţinerile privind eventuala neconcordanţă între suma reţinută în cuprinsul deciziei contestate ca nefiind achitată la termen şi suma reţinută în cuprinsul adresei nr. x/12.07.2024, câtă vreme în adresa în discuţie este menţinută concluzia neachitării integrale a sumelor datorate de reclamantă la termenul de scadenţă, iar măsura revocării licenţei de organizare a jocurilor de noroc a fost dispusă în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009, dispoziţii potrivit cărora:

"(2) Comitetul de Supraveghere a O.N.J.N. dispune, în funcţie de consecinţele produse, măsura revocării licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi a licenţei clasa a II-a pentru activităţi conexe, în una din următoarele situaţii: a) neîndeplinirea obligaţiilor de plată faţă de bugetul general consolidat sau plata acestora, conform prevederilor legale în vigoare, cu o întârziere mai mare de 30 de zile de la data la care obligaţiile respective sunt scadente în condiţiile legii;".

Referitor la aspectul nemotivării deciziei, recurenta-reclamantă a invocat prin cererea de chemare în judecată împrejurarea că nu ar fi fost motivată în concret de către intimatul-pârât măsura dispusă în condiţiile în care prevederile art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 impun autorităţii publice să aibă în vedere consecinţele produse atunci când dispun revocarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc.

Înalta Curte reţine că, în mod constant în literatura de specialitate şi jurisprudenţa din materie, se arată că motivarea unei decizii administrative trebuie să conţină acele elemente de fapt şi de drept care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

Or, aşa cum în mod corect a conchis şi prima instanţă, proporţionalitatea sancţiunii aplicate prin raportare la gravitatea încălcării alegate prin actul contestat ţinând cont şi de prevederile art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 este o chestiune cu privire la care instanţa se va pronunţa cu ocazia soluţionării cererii de anulare a actului administrativ.

Exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii administrative şi nemenţionarea expresă în conţinutul actului a aspectelor legate de consecinţele produse pot constitui eventual motive care privesc fondul cauzei, dar care nu pot fi examinate în cadrul unei cereri de suspendare unde se cercetează doar aparenţa dreptului şi motive incontestabile, vădite, categorice, de nelegalitate. Or, câtă vreme dispoziţiile legale permiteau în mod vădit emiterea actului pentru ipoteza întârzierii în plata taxelor, cercetarea altor aspecte, cum ar fi cele legate de nemenţionarea expresă a consecinţelor (în condiţiile în care legea nu reglementează de fapt în mod expres inserarea acestei menţiuni în conţinutul actului) nu pot fi antamate în cadrul unei cereri de suspendare.

În fine, nu poate fi primită nici susţinerea recurentei ce vizează împrejurarea că măsura dispusă ar fi disproporţională în condiţiile în care, raportat la dispoziţiile art. 29 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2009 pârâtul ar fi avut la dispoziţie mijloacele necesare pentru încasarea taxelor datorate. Împrejurarea că legiuitorul a reglementat un mecanism specific care să asigure recuperarea sumelor datorate, prin instituirea unei obligaţii de constituire a unei garanţii nu este de natură să atragă nelegalitatea actului contestat, câtă vreme dispoziţiile art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 permite aplicarea măsurii revocării licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi a licenţei clasa a II-a pentru activităţi conexe, aplicarea acesteia nefiind condiţionată de imposibilitatea recuperării sumei datorate de contribuabil, ci de omisiunea de achitare a sumelor datorate cu o întârziere mai mare de 30 de zile.

Nu poate fi reţinut astfel, la nivel de aparenţă, un abuz ori un exces de putere al autorităţii administrative în condiţiile în care legea permite luarea măsurilor dispuse fără a se referi la condiţii privitoare la cuantumul taxelor neachitate ori achitate cu întârziere.

Aprecierile reclamantei asupra legalităţii actului administrativ nu se pot subsuma condiţiei cazului bine justificat, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât împrejurările legate de starea de drept şi de fapt nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii acestei decizii, ci presupun analizarea fondului cauzei.

În egală măsură, Înalta Curte are în vedere şi faptul că, anterior pronunţării hotărârii acestei instanţe, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 271 pronunţată la data de 16 octombrie 2024, în dosarul nr. x/2024, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, ca neîntemeiată.

Pronunţarea acestei hotărâri pe fondul cauzei exclude îndoiala serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare se solicită, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, astfel încât nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, hotărârea menţionată, rămasă definitivă, constituind un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate ţinând cont de faptul că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În consecinţă, în mod corect prima instanţă a constatat inexistenţa elementelor care să contureze îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat pentru suspendarea executării deciziei nr. 127/01.02.2024.

Nefiind dovedit cazul bine justificat, instanţa de control judiciar constată că nu se mai impune analizarea soluţiei date de prima instanţă cu privire la cerinţa pagubei iminente, şi, implicit, motivele de recurs invocate sub acest aspect, întrucât cele două condiţii au fost prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, astfel că neîndeplinirea uneia atrage respingerea automată a cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat, criticile formulate nefiind apte să conducă la modificarea soluţiei date de către prima instanţă, care a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării deciziei atacate.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 208 din data de 6 august 2024 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 martie 2025.