Suspendability of fire safety authorization suspension and withdrawal due to formal record-keeping defects and jurisdictional limitations of extra-ordinary appeal

Şedinţa publică din data de 6 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată la data de 09.08.2024, sub nr. x/2024, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ - CENTRUL NAŢIONAL PENTRU SECURITATE LA INCENDIU ŞI PROTECŢIE CIVILĂ, suspendarea executării/efectelor actelor administrative: Raport de suspendare nr. 4.962.486/1 din 28.05.2024 si Raport de retragere nr. 4.962.486/4 din 07.06.2024, până la soluţionarea pe fond a acţiunilor în contencios ce au ca obiect anularea actelor administrative, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 17.01.2024, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă - Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă a întocmit Raportul de Suspendare nr. x/2 din aceeaşi dată prin care a dispus suspendarea autorizaţiei seria x nr. x/04.03.2015 a reclamantei A. S.R.L., ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute în cadrul art. 20 lit. a), b) şi d) din Metodologia de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor din 06.04.2010.

2. Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentinţa civilă nr. 1383/2024 pronunţată la 26 august 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare a executării actelor administrative formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Situaţii se Urgenţă - Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă şi a suspendat executarea Raportului de suspendare nr. x din 28.05.2024 şi Raportului de retragere nr. x din 7.06.2024 până la soluţionarea definitivă a dosarelor nr. x/2024 şi nr. y/2024

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civilă nr. 1383/2024 pronunţată la 26 august 2024 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă - Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În cuprinsul motivelor de recurs instituţia pârâtă susţine nelegalitatea hotărârii instanţei de fond, în principal pentru aplicarea greşită a normelor de drept material şi ignorarea obligaţiilor imperative prevăzute de legislaţia incidentă.

Astfel, arată că instanţa de fond a calificat ca fiind formală omisiunea societăţii A. S.R.L. de a completa registrul de evidenţă a lucrărilor pentru doi clienţi, respectiv B. S.R.L. şi Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, deşi art. 20 lit. d) din Anexa la OMAI nr. 87/2010 impune obligaţia menţinerii evidenţei lucrărilor în registre speciale, conform modelelor prevăzute.

Controlul efectuat la data de 27.05.2024 a relevat lipsa acestor lucrări din registru, deşi ele fuseseră realizate cu 8, respectiv 2 luni anterior, intervale considerate rezonabile pentru un profesionist diligent.

Mai mult, subliniază că societatea reclamantă nu poate ţine registre distincte în funcţie de localitatea clientului, întrucât este autorizată să desfăşoare activitatea într-un singur punct de lucru, conform autorizaţiei ISCIR nr. B/CR4/I,J/11,12/5138/0/26.01.2024, emisă pentru locaţia din Baloteşti, jud. Ilfov. Conform art. 20 lit. a) din Anexa la OMAI nr. 87/2010, persoanele autorizate trebuie să menţină condiţiile care au stat la baza autorizării, iar art. 5 alin. (1) lit. h) din aceeaşi anexă impune existenţa autorizaţiei ISCIR pentru activităţile de verificare, reîncărcare şi reparare a stingătoarelor de incendiu. Cererea de preschimbare a autorizaţiei pentru un nou punct de lucru în Baia Mare nu a fost finalizată, întrucât societatea a fost sancţionată pentru calitatea necorespunzătoare a lucrărilor.

În ceea ce priveşte momentul efectuării lucrării pentru clientul B. S.R.L., se arată că aceasta a avut loc într-un punct de lucru neautorizat, în localitatea Balş, care nu fusese notificat Centrului Naţional, conform art. 20 lit. b) din Anexa la OMAI nr. 87/2010, motiv pentru care nu a fost supus controlului din ianuarie 2024. Această omisiune a condus la neidentificarea neregulii în primul raport de suspendare, fiind consemnată abia în al doilea raport, ceea ce a atras automat retragerea autorizaţiei.

Referitor la susţinerile instanţei de fond privind nulitatea raportului de retragere, pe motiv că întocmirea, vizarea şi aprobarea au fost realizate de aceeaşi persoană, recurentul-pârât precizează că, la data întocmirii raportului, şeful serviciului de autorizare, dl. col. C., se afla în concediu medical, atribuţiile sale fiind preluate de dl. maior D., conform fişei postului şi Ordinului de zi pe unitate, document cu caracter clasificat. Actele administrative au fost întocmite legal, iar raportul de retragere a fost aprobat de Şeful Centrului Naţional, producând efecte juridice faţă de terţi.

În concluzie, solicită casarea hotărârii instanţei de fond şi rejudecarea cauzei, cu admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării, pentru neîndeplinirea condiţiei bunei justificări, în conformitate cu dispoziţiile legale incidente şi jurisprudenţa relevantă.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat în principal excepţia nulităţii căii de atac, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata-reclamantă, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, întrucât prin cererea de recurs, recurentul-pârât a formulat critici care pot fi circumscrise formal motivului de casare invocat şi prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Demersul judiciar al reclamantei A. S.R.L., astfel cum a fost evidenţiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de suspendare a executării/efectelor Raportului de suspendare nr. 4.962.486/1 din 28.05.2024 si Raportului de retragere nr. 4.962.486/4 din 07.06.2024, până la soluţionarea pe fond a acţiunilor în contencios ce au ca obiect anularea lor.

Prin sentinţa recurată s-a admis acţiunea, pârâtul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă - Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă formulând recurs, criticile fiind circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a căror incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecăţii, a coroborat dispoziţiile incidente şi a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită.

Instanţa de recurs reţine că recursul formulat de către pârât este nefondat, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate.

Cu titlu de chestiune prealabilă Curtea reţine faptul că, în privinţa criticilor ce vizează netemeinicia hotărârii, respectiv a celor referitoare la stabilirea situaţiei de fapt acestea exced controlului instanţei de recurs. Astfel, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de motive de casare. De lege lata, o critică de netemeinicie a sentinţei nu poate fi formulată prin intermediul căii de atac a recursului, aceasta fiind o cale de atac extraordinară, care se poate exercita numai pentru motivele prevăzute de lege şi nedevolutivă, neavând loc o rejudecare a fondului pricinii în recurs.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Critica vizând pretinsa încălcare a art. 20 lit. d) din Metodologia de autorizare este nefondată.

Instituţia recurentă susţine că instanţa de fond a calificat în mod greşit abaterea privind neînscrierea unor lucrări în registrul de evidenţă ca fiind formală şi remediabilă.

Înalta Curte constată că prima instanţă a constatat, în mod corect, că societatea reclamantă a depus dovezi privind existenţa mai multor registre fizice, ţinute la zi, în funcţie de localităţile unde îşi desfăşoară activitatea, ceea ce este justificat practic şi nu contravine dispoziţiilor legale incidente. Astfel, art. 20 lit. d) impune ţinerea la zi a evidenţei lucrărilor, nu obligativitatea unui singur registru. Interpretarea recurentului adaugă la lege, contrar principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

În plus, judecătorul fondului a reţinut corect că neregula invocată nu a afectat fondul activităţii şi putea fi remediată, ceea ce justifică calificarea sa ca formală.

Cu privire la critica privind desfăşurarea activităţii în puncte de lucru neautorizate, instanţa de recurs constată că nu are suport legal. Recurentul susţine că reclamanta nu putea ţine mai multe registre deoarece era autorizată pentru un singur punct de lucru. În mod legal prima instanţă nu a reţinut că activitatea s-ar fi desfăşurat în afara punctului autorizat, ci doar că evidenţa lucrărilor era organizată pe criterii teritoriale, fără a se dovedi că lucrările au fost efectuate în locaţii neautorizate.

Mai mult, instituţia recurentă nu a probat că lucrările respective au fost realizate în afara punctului autorizat, ci doar a presupus acest lucru pe baza localizării beneficiarilor şi, în lipsa unei dovezi certe privind desfăşurarea activităţii în afara punctului autorizat, critica este speculativă, nu poate face obiectul prezentei cauze şi nu poate fundamenta casarea hotărârii.

Recurenta-pârâtă susţine că lucrarea efectuată la societatea B. S.R.L. nu a fost consemnată în primul raport de suspendare, deoarece punctul de lucru nu era cunoscut. Această susţinere este nefondată, având în vedere că instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că lucrarea a fost efectuată în octombrie 2023, anterior primului control, şi că neregula ar fi trebuit să fie identificată atunci. Faptul că lucrarea a fost identificată abia în mai 2024, în cadrul celui de-al doilea control, ridică semne de întrebare privind caracterul complet şi diligent al controlului anterior. În contextul în care retragerea autorizaţiei se bazează pe două suspendări într-un an, omisiunea de a include această abatere în primul raport afectează legalitatea celui de-al doilea raport şi, implicit, a retragerii.

Instanţa de fond a analizat corect această problemă, iar critica recurentului nu infirmă raţionamentul instanţei.

Partea recurentă susţine că vizarea raportului de retragere a fost legală, întrucât persoana semnatară (maiorul D.) avea atribuţii delegate.

Înalta Curte constată că în mod legal judecătorul fondului a reţinut că semnătura de vizare este identică cu cea de întocmire, fără menţionarea numelui persoanei care a semnat în locul şefului structurii şi că, lipsa unei menţiuni clare privind delegarea şi identitatea semnatarului afectează transparenţa şi legalitatea actului administrativ.

În acest context, lipsa unei dovezi certe privind delegarea şi respectarea procedurii interne, instanţa a reţinut corect existenţa unei suspiciuni de nulitate formală a raportului.

Criticile recurentului-pârât privind aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, sunt nefondate.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea acestuia, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.

Aceste condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată şi trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

În raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului şi a împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de societatea reclamantă, îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reţinută.

Criticile aduse hotărârii, grefate în principal pe inexistenţa unui caz bine justificat, motivat de susţinerea că actelor administrative atacate au fost emise cu respectarea prevederilor legale în vigoare, nu este de natură a impune o altă concluzie în prezenta cauză, în care nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Recurentul-pârât susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004. Această susţinere este contrazisă de reţinerile instanţelor de fond şi de recurs.

Prima instanţa a analizat în detaliu existenţa unui caz bine justificat, reţinând vicii de fond şi de formă ale rapoartelor atacate, precum motivarea deficitară, excesul de putere şi nelegalitatea vizării.

De asemenea, a fost demonstrată existenţa unei pagube iminente, constând în blocarea activităţii economice a societăţii reclamante, cu riscul intrării în insolvenţă.

Instanţa a aplicat corect dispoziţiile art. 14 şi 15, iar critica recurentului ignoră analiza detaliată şi temeinică realizată în hotărârea atacată.

De asemenea, respectarea Recomandării nr. R/89/8/1989 a Comitetului de Ministri din cadrul Consiliului Europei privind protectia jurisdictionala provizorie in materie administrativă, precum si a Recomandării nr. 16/2003 a aceleiasi institutii, potrivit careia executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile si interesele persoanelor particulare. Astfel de măsuri de protecţie provizorie pot fi acordate atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube şi când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.

În orice caz, este de observat că măsura solicitată de societatea reclamantă are caracter provizoriu, fiind limitată în timp până la rezolvarea definitivă a fondului, iar condiţia neprejudecării fondului raportului juridic litigios decurge din condiţia referitoare la caracterul special al măsurii ce urmează a fi dispusă.

Nu în ultimul rând, aşa cum în mod corect s-a reţinut şi în faţa instanţei de fond, în cauză nu se cercetează fondul dreptului disputat de părţi, acesta urmând a fi stabilit în cadrul litigiilor ce fac obiectul dosarelor înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2024 şi nr. y/2024, prin care se solicită anularea celor două acte administrative.

În aceste condiţii, se constată că susţinerile recurentului-pârât nu îşi regăsesc un fundament în cele relevate din înscrisurile depuse la dosar, motiv pentru care nu sunt apte să determine instanţa de control judiciar a aprecia că, în speţă, nu ar fi îndeplinită condiţia cazului bine justificat, fiind identificate împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept de natură să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul autorităţii pârâte ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă - Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă împotriva sentinţei civile nr. 1383/2024 pronunţate la 26 august 2024 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 6 martie 2025.