Foreign national work permit refusal: requirement of effective activity performance beyond CAEN registration

Şedinţa publică din data de 6 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 09.10.2023, sub nr. x/2023înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. - Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin, în temeiul Legii nr. 554/2004, a formulat contestaţie împotriva refuzului pârâtei IGI - Biroul pentru Imigrări al jud. CARAS SEVERIN nr. x din data de 02.10.2023 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societatea reclamantă pentru dl. B. şi a solicitat anularea actului nr. x din data de 02.10.2023 emis de către pârâtă şi obligarea pârâtei de a emite un nou act privind soluţionarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetăţeanul străin, raportat la înscrisurile în probaţiune depuse la dosarul cauzei de către societatea reclamantă.

2. Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentinţa civilă nr. 105 pronunţată la 14 februarie 2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. - Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 105 pronunţată la 14 februarie 2024 de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

După o succintă prezentare a situaţiei de fapt, a formei aplicabile a cadrului legal şi a istoricului legislativ recent, respectiv a actului administrativ contestat, se învederează următoarele:

Instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, în sensul că recurenta nu ar fi făcut dovada desfăşurării efective pe teritoriul României a activităţilor compatibile cu funcţia pentru care se solicită avizul de angajare pentru cetăţeanul străin B..

Recurenta susţine că norma juridică nu impune desfăşurarea activităţii la sediul declarat sau la un punct de lucru specific, ci oriunde pe teritoriul României, iar dovada acestei condiţii se face prin certificatul de înmatriculare şi certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului, conform art. 6 din O.G. nr. 25/2014.

În continuare, arată că a depus toate documentele prevăzute de art. 4, art. 5 şi art. 6 din O.G. nr. 25/2014, inclusiv certificatul constatator care atestă autorizarea activităţii conform codului CAEN 2562 - operaţiuni de mecanică generală - desfăşurată inclusiv la terţi, conform menţiunii din certificatul ONRC.

Consideră refuzul instituţiei intimate de a elibera avizul de angajare neîntemeiat, cu atât mai mult cu cât alte structuri teritoriale ale aceleiaşi instituţii emit avize în baza aceloraşi documente.

Critică neaplicarea de către instituţia pârâtă a dispoziţiilor art. 28 alin. (21) şi alin. (22) din O.G. nr. 25/2014, care impun obligaţia stabilirii unui termen rezonabil pentru completarea documentaţiei în cazul în care aceasta este considerată necorespunzătoare, precum şi luarea în considerare a circumstanţelor specifice fiecărui caz.

Recurenta susţine că nu i s-a acordat un astfel de termen, iar refuzul a fost emis fără respectarea acestor prevederi.

În ceea ce priveşte controalele efectuate de instituţia pârâtă, recurenta invocă faptul că dispoziţiile art. 6 alin. (11) din O.G. nr. 25/2014, care permit efectuarea de controale la sediile angajatorilor, au fost introduse ulterior emiterii actului atacat, prin Legea nr. 28/2024, şi nu pot fi aplicate retroactiv. Astfel, instanţa de fond a greşit când a validat refuzul pe baza unor prevederi legale inexistente la momentul soluţionării cererii.

Recurenta mai susţine că interpretarea instanţei de fond adaugă la lege, restrângând nejustificat sfera de aplicare a art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, prin impunerea unei condiţii suplimentare - desfăşurarea activităţii exclusiv la sediul declarat - care nu este prevăzută de lege. Această interpretare creează o ingerinţă nejustificată în drepturile recurentei şi ale cetăţeanului străin, afectând accesul la muncă şi libertatea de desfăşurare a activităţilor economice.

Recurenta mai arată că activitatea sa nu se limitează la muncă temporară, ci include o gamă largă de servicii prestate în baza unor contracte de prestări servicii, fără a putea fi calificată ca activitate de muncă temporară. Angajaţii, inclusiv cetăţenii străini, sunt repartizaţi în funcţie de nevoile societăţii, la sediile partenerilor contractuali, ceea ce este permis de lege şi reflectat în certificatul constatator.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta invocă jurisprudenţa Curţii de Apel Timişoara, respectiv sentinţa civilă nr. 162/12.03.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023 şi sentinţa civilă nr. 685/15.11.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023, în care instanţa a admis acţiuni similare formulate de recurenta, constatând îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 şi obligând instituţia pârâtă la emiterea avizelor de angajare. Subliniază că, în aceste cauze, instanţa a reţinut că activitatea autorizată poate fi desfăşurată la terţi, iar certificatul ONRC face dovada îndeplinirii condiţiei legale.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Demersul judiciar al reclamantei S.C. A. S.R.L., astfel cum a fost evidenţiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de anulare a actului nr. x din data de 02.10.2023 emis de către pârâtă şi obligarea pârâtei de a emite un nou act privind soluţionarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetăţeanul străin.

Prin sentinţa recurată s-a respins acţiunea, reclamanta formulând recurs, criticile fiind circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a căror incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecăţii, ţinând seama de conţinutul actului atacat, a coroborat dispoziţiile incidente şi a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită.

Instanţa de recurs reţine că recursul formulat de reclamantă este nefondat, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate.

Cu titlu de chestiune prealabilă Curtea reţine faptul că, în privinţa criticilor ce vizează netemeinicia hotărârii, respectiv a celor referitoare la stabilirea situaţiei de fapt acestea exced controlului instanţei de recurs. Astfel, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de motive de casare. De lege lata, o critică de netemeinicie a sentinţei nu poate fi formulată prin intermediul căii de atac a recursului, aceasta fiind o cale de atac extraordinară, care se poate exercita numai pentru motivele prevăzute de lege şi nedevolutivă, neavând loc o rejudecare a fondului pricinii în recurs.

Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Critica formulată de recurenta S.C. A. S.R.L. privind pretinsa interpretare eronată de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 este nefondată.

Instanţa de fond a aplicat corect norma juridică, reţinând că simpla autorizare a unei activităţi prin înscrierea codului CAEN în certificatul de înregistrare la ONRC nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia legală.

În acelaşi sens a fost şi interpretarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă în şedinţa din 24 februarie 2025 prin Decizia nr. 62/2025, care a statuat că "În interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024, pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor, stabileşte că: Pentru îndeplinirea condiţiei prevăzute de aceste dispoziţii în vederea eliberării avizului de angajare, nu este suficientă înscrierea, în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului ori certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, a codurilor CAEN aferente activităţilor compatibile cu funcţia pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului, fiind necesară şi desfăşurarea efectivă de către angajator a activităţii compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.".

În speţă, instanţa de fond a constatat, în mod corect, că recurenta nu a făcut dovada desfăşurării efective a activităţii de mecanică generală (operare cu maşini automate) la punctul de lucru indicat, ci doar existenţa codului CAEN 2562 în documentele constitutive, ceea ce nu satisface cerinţele legale.

Este nefondată şi critica referitoare la neaplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2/1) şi alin. (2/2) din O.G. nr. 25/2014.

Recurenta nu a demonstrat că documentaţia depusă ar fi fost incompletă în sensul acestor dispoziţii, ci a susţinut că ar fi fost suficientă prin simpla existenţă a certificatelor ONRC. Or, în lipsa dovezii desfăşurării efective a activităţii compatibile cu funcţia solicitată, nu se poate reţine că instituţia pârâtă ar fi fost obligată să acorde un termen de completare, întrucât nu se impune completarea unei documentaţii care, în esenţă, nu probează îndeplinirea condiţiei de fond.

Referitor la critica privind aplicarea retroactivă a dispoziţiilor art. 6 alin. (11) din O.G. nr. 25/2014, introdus prin Legea nr. 28/2024, aceasta este lipsită de relevanţă în contextul cauzei.

Instanţa de fond nu a fundamentat soluţia pe dispoziţiile nou introduse, ci pe interpretarea gramaticală şi sistematică a normei în forma sa anterioară, conform căreia dovada desfăşurării efective a activităţii este o cerinţă distinctă de simpla autorizare. Verificările în teren efectuate de autoritatea competentă au relevat inexistenţa activităţii comerciale la adresele indicate de societatea recurenta, ceea ce confirmă neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 25/2014.

Nu poate fi primită nici critica privind pretinsa adăugare la lege de către instanţa de fond.

Judecătorul fondului nu a impus o condiţie suplimentară, ci a interpretat corect cerinţa legală de desfăşurare efectivă a activităţii, în acord cu jurisprudenţa consolidată şi cu interpretarea obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de recurs precizează că a considera că activitatea poate fi doar autorizată, fără a fi efectiv desfăşurată, ar echivala cu golirea de conţinut a normei legale şi cu validarea unor situaţii fictive, contrare scopului reglementării.

În ceea ce priveşte susţinerea părţii recurente că activitatea sa nu este de muncă temporară, ci de prestări servicii, prima instanţă a reţinut în mod corect că, în lipsa desfăşurării efective a activităţii de către angajatorul solicitant, avizul de angajare nu poate fi acordat.

Faptul că cetăţenii străini urmează să presteze activitatea în favoarea unor terţi, în baza unor contracte de prestări servicii, nu satisface cerinţa legală, întrucât angajatorul trebuie să desfăşoare el însuşi activitatea compatibilă cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă.

Această concluzie este susţinută de interpretarea ICCJ din Decizia nr. 62/2025, care exclude posibilitatea substituirii angajatorului cu un terţ beneficiar în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii.

În fine, invocarea jurisprudenţei anterioare a Curţii de Apel Timişoara nu poate conduce la admiterea recursului, întrucât instanţa de fond a analizat în mod individual situaţia de fapt şi a constatat, pe baza verificărilor efectuate, că recurenta nu desfăşoară efectiv activitatea autorizată.

Totodată, Înalta Curte precizează că în dreptul naţional român, hotărârile judecătoreşti sunt pronunţate de instanţele învestite cu respectivul litigiu în raport de datele particulare ale fiecărei cauze în parte, astfel că instanţa învestită cu prezenta cauză nu poate analiza/evalua elementele avute în vedere la pronunţarea respectivei jurisprudenţe.

Invocarea unei soluţii date într-o altă speţă nu poate influenţa soluţia dată în cauza pendinte decât în măsura în care ar fi incidentă autoritatea de lucru judecat, potrivit art. 430 şi urm. C. proc. civ., situaţie neregăsită în cazul de faţă.

Prin urmare, criticile formulate în recurs sunt nefondate, întrucât instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală, temeinică şi proporţională, în limitele competenţei sale, cu respectarea dispoziţiilor legale incidente şi a jurisprudenţei relevante.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a prezentat critici apte să conducă la reformarea soluţiei primei instanţe, nefiind incident motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 105 pronunţate la 14 februarie 2024 de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 6 martie 2025.