Public official's annulment motion rejected; prior ruling sustaining incompatibility finding stands final.

Şedinţa publică din data de 5 martie 2025

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Integritate, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea raportului de evaluare nr. x/26.01.2021.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 231 din 21.12.2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a adreselor nr. x/11.08.2020 şi nr. y/20.08.2020, invocată de pârâtele Agenţia Naţională de Integritate şi Autoritatea Electorală Permanentă, şi ca neîntemeiată acţiunea dedusă judecăţii.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei amintite reclamantul a declarat recurs, prin care a solicitat casarea acesteia şi, în principal, trimiterea cauzei spre judecare aceleiaşi instanţe, iar, în subsidiar, reţinerea cauzei spre judecare şi, în consecinţă, admiterea excepţiilor de nelegalitate, admiterea acţiunii şi anularea raportului de evaluare nr. x/26.01.2021.

4. Hotărârea instanţei de recurs

Prin decizia civilă nr. 1166 din data de 28 februarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 231 din 21 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

5. Contestaţia în anulare

Împotriva deciziei civile menţionate anterior, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., solicitând anularea deciziei nr. 1166 din data de 28 februarie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, şi rejudecarea recursului.

În motivare, contestatorul a susţinut mai întâi că instanţa de recurs ar fi omis să cerceteze motivul de recurs referitor la interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 513 din O.U.G. nr. 57/2019, respectiv ale art. 512 alin. (3) din acelaşi act normativ. Sub acest aspect, contestatorul a făcut referire la aspectele din recurs ce priveau în esenţă omisiunea instanţei de fond de a analiza critica privind faptul că era angajat la Camera Deputaţilor, instituţie cu care avea încheiat contractul de muncă, iar nu cu biroul parlamentar, indicând numărul respectivului contract şi existenţa unui raport per salariat din 11 iunie 2020. În acest context, contestatorul a reluat aspecte indicate a se regăsi în cererea de recurs, pe care instanţa de control judiciar ar fi omis a le verifica prin prisma existenţei acelui contract şi a validităţii sale, raportat la care se impunea verificarea pretinsei incompatibilităţi identificate.

Făcând referire în continuare la aspecte privind suspendarea de drept din funcţia publică, partea contestatoare a pretins omisiunea de analiză a motivelor privind faptul că atâta vreme cât suspendarea funcţionează de drept conform art. 512 şi art. 528 din Codul administrativ şi art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 7/2006, deci ope legis, aceasta nu are nevoie de o aprobare, iar documentul refuzat de preşedintele AEP spre eliberare este potrivit legii un document constatator al suspendării de drept, care nu are ca efect juridic aplicarea suspendării de drept. Instanţa de recurs nu a analizat deloc susţinerea potrivit căreia partea reclamantă era angajat la Camera Deputaţilor, cu această instituţie fiind încheiat contractul de muncă, a fost omis a se cerceta motivul referitor la interpretarea şi aplicarea greşită a art. 513 şi art. 512 alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019.

Contestatorul a mai susţinut şi că instanţa de recurs ar fi omis analiza motivului referitor la interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 61 alin. (1) lit. l) şi art. 97 din Legea nr. 7/2006 republicată raportat la art. 97 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 161/2003, precum şi ale art. 436 din O.U.G. nr. 57/2019.

Sub acest aspect, contestatorul a reiterat aspectul privind suspendarea de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public, indicând dispoziţiile normelor articolelor pretins omise în analiză de instanţa de control judiciar. Instanţa de recurs nu a cercetat faptul că este permis ca funcţionarii publici pot fi membri ai partidelor politice legal constituite, cu respectarea interdicţiilor şi limitărilor prevăzute de Codul administrativ, precum şi faptul că funcţionarii publici de conducere sau de execuţie care sunt membri ai partidelor politice legal constituite, fără a fi membri ai organelor de conducere ale partidelor politice, precum şi cei care nu fac parte din partide politice pot candida la alegerile locale, neţinând cont că toate drepturile şi obligaţiile ca funcţionar public în cadrul AEP erau suspendate şi reclamantul nu mai exercita atribuţiile de funcţionar public în cadrul AEP, astfel că reclamantul nu a încălcat regimul juridic al incompatibilităţii prevăzut de art. 102 alin. (9) din Legea nr. 208/2015.

Reluând afirmaţiile privind calitatea de angajat al Camerei Deputaţilor, iar nu al biroului parlamentar, precum şi cele vizând faptul că suspendarea din funcţia publică de la AEP ar fi fost una de drept, partea contestatoare a apreciat că pe durata acestei suspendări de drept era aplicabilă Legea nr. 7/2006 care nu prevede incompatibilitatea unui funcţionar public care este membru al vreunui partid politic, legal constituit.

În acest context s-a afirmat o încălcare a dreptului la un proces echitabil, drept ce nu poate fi considerat efectiv decât dacă motivele de recurs sunt analizate efectiv de instanţă, adică aceste motive sunt reflectate în decizia pronunţată, cu menţiuni şi la aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Or, instanţa de recurs a omis să analizeze motivele invocate, care nu se regăsesc în niciun raţionament şi argument din motivarea hotărârii atacate.

Astfel, motivarea deciziei pronunţate de instanţa de recurs care a omis să cerceteze toate motivele de casare invocate de reclamant arată că nu s-au examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, ceea ce atrage aplicabilitatea art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

În consecinţă, s-a solicitat admiterea căii de atac a contestaţiei în anulare, potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

6. Apărările formulate în cauză

6.1. Intimata Autoritatea Electorală Permanentă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1166 din data de 28 februarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.

În motivare, partea intimată a arătat faptul că instanţa de recurs a analizat toate motivele de casare invocate prin cererea de recurs, anume art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., motivând temeinic şi amplu decizia pronunţată. Sub acest aspect, prin prisma criticilor formulate de contestator, intimata a menţionat considerentele relevante din conţinutul deciziei instanţei de recurs. A mai subliniat intimata faptul că dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 7/2006 au fost invocate în contestaţia în anulare, fără a obiectul motivelor invocate în dosarul anterior. În continuare, partea intimată a reiterat motivele pentru care a fost reţinută starea de incompatibilitate a contestatorului, fiind combătute argumentele prezentate de acesta din urmă.

6.2. Intimata Agenţia Naţională de Integritate, de asemenea, a completat întâmpinarea, cu apărări prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare formulate de contestatorul A. în principal ca tardivă şi în subsidiar ca inadmisibilă.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Potrivit art. 503 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (…) 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (…)". [s.n.]

Cale de atac extraordinară, de retractare, comună şi nesuspensivă de executare, contestaţia în anulare se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.

Cum o contestaţie în anulare este o cale de atac distinctă de un recurs, fiind susceptibilă de a se exercita pentru motive expres şi limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., se exclude posibilitatea celui interesat de a-i deturna finalitatea şi de a exercita în acest mod, în fapt, un recurs inadmisibil împotriva unei hotărâri definitive, doar pentru a obţine o reexaminare a unei soluţii care, nefiindu-i favorabilă, îl nemulţumeşte. Nu este aşadar suficient ca partea să fie nemulţumită de hotărârea ce s-a pronunţat în cauza sa, ci este necesar şi esenţial ca partea să recurgă la calea de atac extraordinară corespunzătoare, iar condiţiile de incidenţă ale aceleia să fie întrunite.

Totodată, contestaţia în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) din C. proc. civ. priveşte exclusiv decizia instanţei de recurs, iar nu cererea de chemare în judecată sau hotărârea primei instanţe, după cum prin contestaţia în anulare nu pot fi formulate de manieră admisibilă critici noi fie împotriva actului administrativ litigios, fie împotriva sentinţei pronunţate în fond.

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că, faţă de motivele invocate de partea contestatoare, analiza se impune a fi făcută prin prisma art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., contestaţia în anulare fiind neîntemeiată. Deşi intimata a invocat inadmisibilitatea contestaţiei în anulare din perspectiva corespondenţei criticilor formulate în raport de motivul reglementat în C. proc. civ., totuşi instanţa de control judiciar observă că formal contestatorul s-a raportat la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. şi a pretins omisiunea instanţei de recurs de a fi analizat anumite motive de casare/nelegalitate din conţinutul memoriului de recurs. Într-un astfel de context, nu se poate susţine o inadmisibilitate a contestaţiei în anulare, ci verificarea căii extraordinare de atac se va realiza pe fond sub aspectul temeiniciei aspectelor învederate.

Referitor la art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., textul legal prevede că va fi incident acest caz de contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Aşadar, cazul de contestaţie în anulare priveşte omisiunea de analiză a motivului de casare, iar nu chestiunea dacă acesta a fost cercetat temeinic ori corect. În plus, nu se poate considera că analiza unui motiv de casare presupune în mod necesar şi acceptarea de instanţă a argumentelor invocate în susţinerea lui, câtă vreme acele argumente nu îşi găsesc temei în normele juridice incidente aplicate situaţiei de fapt stabilite pe baza probelor administrate.

Pe cale de consecinţă, dacă instanţa de recurs a înlăturat motivat criticile formulate prin motivele de casare invocate de partea recurentă, art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Totodată, acest caz de contestaţie în anulare specială devine incident doar în ipoteza în care intervine respingerea recursului sau admiterea sa numai în parte.

În cauză, nu se poate reţine însă omisiunea de analiză a vreunui motiv de casare/nelegalitate de către instanţa de recurs.

În concret, acea instanţă de control judiciar a identificat motivele de casare/nelegalitate indicate de recurentul-reclamant prin memoriul de recurs, anume raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., a căror verificare a realizat-o de manieră amplă în conţinutul considerentelor deciziei pronunţate.

Astfel, prin prisma motivelor de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de recurs a arătat argumentele pentru care nu puteau fi reţinute susţinerile recurentului-reclamant în sensul că sentinţa primei instanţe ar fi fost viciată sub aspectul motivării sale ori că ar fi existat vreo omisiune de analiză din partea judecătorului fondului cu privire la susţinerile părţii în discuţie, de natură a pune în vreun fel în discuţie dreptul la apărare sau principiul procesului echitabil.

În aceste condiţii, orice afirmaţie din contestaţia în anulare în legătură cu conţinutul celor două motive de casare/nelegalitate reprezintă o critică nepermisă raportat la specificul acestei căii extraordinare de atac, din moment ce nu rezultă că instanţa de recurs ar fi omis să procedeze la cercetarea lor, iar verificarea modului în care criticile au fost dezlegate de judecătorii din recurs nu se circumscrie conţinutului art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Totodată, nu poate fi reţinută nici vreo omisiune de analiză a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra motivului de casare/nelegalitate invocat prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În acest sens, referirile contestatorului la afirmaţiile sale din cererea de recurs privind deţinerea unui contract de muncă încheiat cu Camera Deputaţilor nu au fost ignorate de instanţa de recurs, care a consemnat expres că «Recurentul a încheiat cu Camera Deputaţilor contactul individual de muncă nr. 8610/11.06.2020 prin care a fost angajat la biroul parlamentar al deputatului ... începând cu data de 15.06.2020». Cu toate acestea, relevanţa sau efectul juridic al contractului amintit în cadrul soluţionării căii de atac a recursului excedează motivul de contestaţie în anulare, limitat la omisiunea cercetării unui motiv de casare/nelegalitate de către instanţa de recurs, nu la conţinutul sau calitatea analizei efectuate în controlul judiciar.

De asemenea, reluarea argumentaţiei recurentului-reclamant privind existenţa unei pretinse suspendări de drept din funcţia publică ocupată la Autoritatea Electorală Permanentă omite faptul că instanţa de recurs a validat sub acest aspect analiza efectuată de prima instanţă prin prisma unei puteri de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2020 de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal. În consecinţă, considerentul instanţei de control judiciar privind valorificarea efectului autorităţii de lucru judecat este de natură a acoperi ansamblul criticilor formulate în recurs pornind de la acea pretinsă suspendare de drept, inclusiv prin prisma temeiurilor de drept identificate de partea recurentă în Codul administrativ sau în Legea nr. 7/2006, fără a se confirma deci incidenţa motivului de contestaţie în anulare în discuţie.

Nu pot fi reţinute ca pertinente nici aspectele învederate de contestator referitor la pretinsa omisiune de analiză a dispoziţiilor art. 436 din Codul administrativ, respectiv art. 97 şi art. 98 din Legea nr. 161/2003, privind în esenţă posibilitatea funcţionarului public de a fi membru al unui partid politic legal constituit, respectiv de a candida pentru o funcţie eligibilă ori de a fi numit într-o funcţie de demnitate publică, din moment ce instanţa de recurs a menţionat explicit că personalul aparatului de specialitate al Autorităţii Electorale Permanente cu statut de funcţionar public parlamentar nu poate face parte din partide politice sau formaţiuni politice.

După cum s-a arătat deja, relevanţa cadrului juridic amintit în cadrul soluţionării căii de atac a recursului excedează motivul de contestaţie în anulare, limitat la omisiunea cercetării unui motiv de casare/nelegalitate de către instanţa de recurs, nu la conţinutul sau calitatea analizei efectuate în controlul judiciar.

Nu în ultimul rând, reiterarea aspectelor privind existenţa unei suspendări de drept a raportului de funcţie publică în cadrul Autorităţii Electorale Permanente este lipsită de utilitate, din moment ce prin intermediul contestaţiei în anulare nu intervine o învestire a instanţei judecătoreşti cu însăşi analiza fondului acţiunii exercitate, iar sub aspectul motivului de casare/nelegalitate invocat prin cererea de recurs nu s-a validat pretins omisiune de cercetare imputată instanţei de recurs.

Pe cale de consecinţă, deoarece instanţa de recurs a înlăturat criticile formulate prin motivele de casare/nelegalitate în discuţie, identificându-se motivarea sub aceste aspecte în hotărârea atacată, nu sunt incidente dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că în principiu se încalcă exigenţele procesului echitabil atunci când redeschiderea procedurii s-ar face cu nerespectarea normelor de procedură ce reglementează exercitarea căii de atac respective. Faptul că partea contestatoare nu a avut câştig de cauză în urma judecării recursului nu înseamnă că aceasta este consecinţa vreunei omisiuni de analiză a motivelor de casare/nelegalitate dezvoltate.

Faţă de cele arătate în precedent, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1166 din data de 28 februarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.